News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Guvernul acordă o minivacanță de 1 mai

Având în vedere că 1 mai va fi în ziua de marți, Guvernul a decis să dea liber salariaților din sectorul public și-n ziua de luni, 30 aprilie 2018.

Prin urmare, românii se vor bucura de patru zile libere: 28 – 29 – 30 aprilie și 1 mai. 

”Guvernul a stabilit ca data de 30 aprilie 2018 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi, având în vedere că marți, 1 mai, este zi liberă nelucrătoare conform Codului Muncii.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă.

Pentru recuperarea zilei de 30 aprilie, instituţiile publice vor opta fie pentru desfășurarea activității în regim normal de lucru sâmbătă, 5 mai, fie pentru prelungirea timpului de lucru, până la data de 11 mai, potrivit planificărilor stabilite.” anunță Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Read more
140 de oficiali europeni vin săptămâna viitoare la Arad!

140 de oficiali ai regiunilor Europei s-au înregistrat pentru Plenara de Primăvară a Adunării Regiunilor Europei (ARE), organizată în perioada 20-22 martie de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad. Plenara care aduce Arad în elita administrației regionale europene! Preşedinţii Consiliilor Judeţene Timiş, Bistriţa, Iaşi, Gorj, vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene Tulcea, Vaslui, Maramureş şi Argeş, precum şi oficiali din  Belgia, Suedia, Franţa, Ucraina, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Albania, Danemarca, Republica Moldova, Azerbaidjan, Serbia, Ungaria, Spania, Borsnia şi Herţegovina, Italia şi Croaţia vor fi oaspeţii Aradului.

Președintele Consiliului Județean și primarul Aradului au discutat astăzi detaliile evenimentului din 20-22 martie.

„Suntem în pregătiri avansate a celor trei sesiuni ale comisiilor ARE şi a şedinţelor grupurilor de lucru. Am avut astăzi o videoconferinţă cu Johanna Pacevicius, coordonator ARE politici şi transfer de cunoştinţe, cu Sandra Evan, din partea universităţii Tubingen, cea care va fi moderatorul dezbaterii de început pe tema cooperare multi-level şi exploatarea ecosistemelor inovative şi cu Freddie Martyn, responsabil comunicare, referitoare la organizarea evenimentului şi a temelor de discuţie abordate”, a declarat dr. ​Andrei Ando, directorul Direcţiei Comunicare şi Strategii. Conferințele se vor organiza la Palatul Administrativ, în sălile Regele Ferdinand și Regina Maria.

 

Read more
”Curățenia de primăvară” ajunge în cartierul Micălaca

Demarată în urmă cu mai bine de o săptămână  acţiunea Primăriei Municipiului Arad,  “Curăţenia de primăvară”, a ajuns  la începutul acestei săptămâni în cartierul Micălaca, zona 300.

Până acum echipele edilitare au intervenit în cartierul Alfa (5 – 7 martie), pe Calea Romanilor (8 martie) şi în cartierul Confecţii (9 martie). Din cauza condiţiilor meteorologice s-au putut efectua numai toaletări, recepări, tăieri arbori, tuns gard viu, urmând ca celelalte activităţi programate să fie recuperate pe parcurs. Vorbim despre măturat şi spălat străzi, spălat platforme gospodărești, întreţinere canalizare pluvială, curăţat guri de scurgere, înlocuit gratareguri de scurgere şi capace de cămine,  întreținere iluminat public, înlocuire corpuri de iluminat defecte, înlocuire becuri arse, remedieri defecte de rețele, verificare funcționare iluminat public, curățat spații verzi, reparații mobilier urban, acțiuni de colectare deșeuri DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice).

 

„Curățenia de primăvară” 2018 va continua după următorul program:

12 – 14  martieMicălaca zona 300 (punct de plecare zona ANL, str. Stamatiad)

15, 16 şi 19  martieMicălaca zona 100-200 (punct de plecare teren viran zona bl. 101, la baza pasajului rutier)

20 -21 martieMicălaca zona 500-700 (punct de plecare Orizont, parc Regina Maria)

22 -26 martieVlaicu stânga (partea cu fântâna arteziană UTA, punct de plecare depoul CTP)

27 – 29 martie Vlaicu dreapta şi 6 Vânători (punct de plecare stadionul UTA)

30 martieGrădişte

2 -3 aprilieCentru dreapta: zona delimitată de  Bvd. Revoluţiei, Podgoria, Str. Bihorului, Str. Mărţişor, Str. Neculce, Bvd. Iuliu Maniu, Polivalentă, Str.Praporgescu, Bvd. Vasile Milea, Bvd. Dragalina, Piaţa Arenei, Bvd. Revoluţiei

4-5 aprilieCentru stânga: zona delimitată de Bvd. Revoluţiei, Str. Bihorului, Str. Miron Costin, Str. Corneliu Coposu, Str. Banu Mărăcine, Str. Andrei Şaguna, Str. Mihail Kogălniceanu, Str. Dornei, Piaţa Arenei, Str. Tribunul Dobra, Bvd. Revoluţiei.

6 aprilieAradul Nou şi Sânicolau

 

La “Curăţenia de primăvară” 2018, partenerii municipalității sunt: SC Gospodărirea Comunală SA, SC Universul Verde SRL, SC Rogera SRL,  SC Compania de Apă Arad, SC Paniprod SRL, SC Polaris M Holding SRL, SC RER Vest SA Oradea, Rorec – Asociaţia Română pentru Reciclare, SC Elba SA.

Read more
Primăria Arad anunță finalizarea deszăpezirii tuturor străzilor

Într-un comunicat trimis de către Primăria Arad, cetățenii sunt anunțați că s-a încheiat deszăpezirea orașului.

”În cursul zilei de miercuri 28 februarie, la nivelul municipiului Arad operatorul de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, S.C.RER Vest SA Oradea a intervenit cu un număr de 9 utilaje specializate cu plug şi sărăriţă pentru împrăştiat material antiderapant.

În cursul dimineţii de 28 februarie, până în jurul orei 3 s-a lucrat pe străzile din cartiere cuprinse în lista cu grad de prioritate 2. Odată cu intensificarea căderile de zapadă, s-a revenit pe zona străzilor principale, poduri, pasaje,viaducte şi accese în Municipiul Arad, străzi cuprinse în lista cu grad de prioritate 0 şi 1, unde s-a intervenit cu antiderapant şi plug.

În jurul orei 6 şi 30 minute, s-a efectuat încă o trecere pe străzile cuprinse în priorităţile 0 şi 1.

Începând cu ora 9 şi 45 de minute s-a revenit pe străzi din cartierele Municipiului Arad, activitatea continuând până la finalizarea deszăpezirii tuturor străzilor.

Tot în cursul zilei de ieri  s-a intervenit cu un utilaj şi pe strada Colonia Câmpul Albinelor, astfel încât la această oră drumul este practicabil.

La această oră în municipiul Arad se circulă normal, în condiţii de iarnă.”

Read more
APIA Arad demarează campania de preluare a cererilor unice de plată pentru 2018

În conformitate cu prevederile legislatiei în vigoare, cererile unice de plată se depun în perioada 01 martie – 15 mai 2018.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

– schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic, schema simplificată pentru micii fermieri, ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

– măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020).

În Campania 2018, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Acelasi principiu se aplică si pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declaratie sector zootehnic, împreună cu functionarul APIA, în aplicatia dedicată sectorului zootehnic.

Fermierii vor depune la APIA o singură cerere unică de plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

Cererile se depun la Centrul judetean APIA Arad în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Fermierii arondati Centrului local Chisineu Cris vor depune cererea unica de plata la noul sediu al Centrului local APIA Chisineu Cris situat in Chisineu Cris, strada Oituz, nr.4.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art.7: „ (1) Beneficiarii plăţilor prevăzute la art. 1 alin. (2) şi la art. 33 alin. (2) lit. b) şi c) sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători  de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare..(…)” n) să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispozitia lor sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unitătilor administrativ-teritoriale, dacă este cazul.”

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosintă.

Fermierii care beneficiază de rentă viageră pentru suprafeţele arendate/înstrăinate conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plata pentru terenul arendat/înstrăinat.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, cererea unică de plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informatii privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 si Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare si la Centrele judetene/locale APIA.

Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare si/sau, după caz, să detină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere si solarii, suprafata minimă a exploatatei trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafata minimă a parcelelor de 0,03 ha, conform art.8 alin.(1) lit.c) din OUG nr.3/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum si a animalelor. Facem precizarea că aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii Unice de Plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Terenurile care nu fac parte din circuitul agricol pentru întregul an de cerere nu sunt eligibile la plată.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurile de sprijin/ajutor aferente Campaniei 2018, trebuie să respecte normele de ecoconditionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Informatiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărtile si listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală,  pot fi consultate la centrele judetene/locale ale APIA si pe site-urile www.apia.org.ro, www.madr.ro si www.pndr.ro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018, rugăm fermierii să se prezinte la data si ora la care sunt programati conform INVITATIEI primite.

Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la secţiunea Dezvoltare Rurală, puteţi accesa şi informaţiile privind Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2018 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro .

Read more
Daea: Uniunea Europeană este angajată să realizeze o metodologie unitară pentru acest domeniu

Uniunea Europeană lucrează la realizarea unei metodologii unitare pentru alimentele cu dublu standard, reglementări care nu există la această dată, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Am avut discuţii la Bruxelles şi i-am mulţumit comisarului (Phill Hogan, comisarul european pentru agricultură – n. r.) pentru clarificarea acestor aspecte foarte importante şi Uniunea Europeană la ora actuală este angajată cu echipele de experţi să realizeze o metodologie unitară pentru acest domeniu care nu există la această dată. Cele spuse de mine anul trecut şi transmise la UE încep să capete confirmarea faptului că trebuie şi se lucrează acum la reglementări unice. Pe o piaţă unică trebuie să faci reglementări unice şi să ai acelaşi instrument de măsură pentru a fi bine ştiut acest subiect şi corect controlat la nivelul ţării”, a spus Daea, întrebat dacă UE pregăteşte o măsură pentru alimentele cu dublu standard.

Ministrul a subliniat că este important ca orice situaţie întâlnită în piaţă să fie procesată în condiţii de legalitate perfectă şi de echilibru, în interesul consumatorilor români.

„Eu sunt un om atent la vorbă, atent la scris, atent în dialog, atent şi foarte atent, pentru ca orice fenomen pe care îl vedem sau orice situaţie cu care ne întâlnim să o procesăm în condiţii de legalitate perfectă şi de echilibru, pentru a putea da garanţii celor care ne văd şi ne ascultă că suntem alături de consumatori şi nu numai”, a adăugat şeful MADR.

Problema standardelor duble ale calităţii produselor alimentare vândute de unele companii în est, faţă de cele din vest, este luată în serios de Comisia Europeană, care a anunţat la începutul lunii februarie că metodologia comună de testare va fi gata în aprilie, ceea ce va permite statelor membre să lanseze în mai o campanie coordonată de testare a produselor alimentare.

Testele vor îngloba compoziţia unui coş comun de produse, care sunt comercializate în majoritatea statelor membre şi vor include testări chimice şi senzoriale. Obiectivul este ca primele rezultate să fie prezentate până la sfârşitul acestui an, se menţiona într-un comunicat al Comisiei Europene.

La teste vor participa cel puţin 16 state membre ale UE.

Cu ocazia discursului privind starea Uniunii din 13 septembrie, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, declara: „Nu voi accepta ca în unele părţi ale Europei să se vândă alimente de o calitate mai scăzută decât în alte ţări, deşi ambalajul şi marca sunt identice. Acum trebuie să conferim autorităţilor naţionale competenţe sporite pentru a elimina orice practici ilegale, oriunde există acestea”.

Recent, Comisia Europeană a publicat setul de orientări referitoare la legislaţia UE în materie de siguranţă alimentară şi de protecţie a consumatorilor care se aplică în cazul produselor cu dublu standard de calitate.

Cu ajutorul acestor orientări, autorităţile naţionale vor putea să stabilească dacă societăţile comerciale încalcă dispoziţiile UE atunci când calitatea produselor pe care le vând diferă în funcţie de ţară.  (agerpres.ro)

Read more
Două locații identificate pentru plasarea Monumentului Marii Uniri

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a primit marţi, 27 februarie, vizita delegaţiei Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale compusă din inspectorul guvernamental, Adrian Nicolaescu şi consilierul ministrului culturii, arhitectul Gheorghe Pătraşcu.

Întrevederea  de la Primăria Municipiului Arad a fost urmată de o discuţie cu Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea în cadrul căreia s-au prezentat paşii ce urmează să fie parcurşi în vederea amplasării la Arad a Monumentului Marii Uniri de la 1918.

În cadrul vizitei efectuate la Arad, cei doi reprezentanţi ai Ministerului Culturii au identificat două posibile locaţii pentru amplasarea monumentului: una dintre acestea este Piaţa Revoluţiei, pe actualul amplasamet al Monumentului Eroilor, iar cea de a doua este în apropierea Consiliului Judeţean Arad. Decizia finală aparţine Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu.

Estimăm că în cel mult două săptămâni vom primi această solicitare.  În luna martie vom aproba în Consiliul Local Municipal noua locaţie. Apoi printr-o Hotărâre de Guvern sau printr-o Ordonanţă de Urgenţă care să ne încadreze în Legea Centenarului se vor aloca bani pentru finanţarea fundaţiei. Realizarea acesteia va reveni fie Primăriei Municipiului Arad, fie sculptorului Florin Codre. Următorul pas este obţinerea tuturor  autorizaţiilor. Primăria va rebui să amenajeze spaţiul unde va fi amplasat monumentul.  Urmează transportul şi depozitarea monumentului, executarea fundaţiei, recepţia acesteia, montarea monumentului şi recepţia finală. Până în luna noiembrie monumentul ar trebui să fie amplasat”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Ultimul pas este transferul Monumentului Marii Uniri de la 1918 către Primăria Municipiului Arad.

Read more
Strânge bani pentru o vacanță de vis – sfaturi pentru a economisi inteligent!

Fiecare dintre noi își dorește să meargă într-o vacanță de neuitat, dacă nu anual, cel puțin o dată la doi ani. Cu toate acestea, vacanța mult-visată se lasă așteptată o perioadă de până la cinci ani, iar în anumite cazuri chiar și mai mult. Turcia, Italia, Spania, Republica Dominicană, Croația, Cehia și câte alte multe destinații nu avem în minte fiecare dintre noi. Pentru a ajunge acolo trebuie să economisești cât mai inteligent, că doar nu o să împrumuți bani în Letonia (kredīts LV), dacă te duci să vizitezi Praga, de exemplu. Strânge banii de care ai nevoie urmând câteva sfaturi care îți vor permite nu doar să te bucuri de vacanța mult dorită, dar te vor ajuta să adopți o conduită financiară corectă pe termen lung.

Câștigăm prea puțin ca să ne permitem să economisim?

Niciodată nu trebuie să gândești așa, mai ales dacă faci parte dintr-o familie cu venituri încasate de ambii parteneri. Gândește bugetul familiei astfel încât să poți economisi între 25%-30% lunar din ceea ce câștigați împreună. Alocați restul de 50% cheltuielilor uzuale, iar restul de 20%-25% cheltuielilor individuale. Trebuie să vă deschideți un cont de economii comun, în care să depozitați acești bani în fiecare lună, fiindcă o să primiți o dobândă (chiar dacă valoarea dobânzilor la depozite nu depășește valoarea de 2,3%-3,5%, orice bani primiți în plus sunt bineveniți). În plus, iată câteva ponturi ca să strângi și mai mulți bani de vacanță:

  • Deschide un cont bancar de depunere special dedicat acumulării de bani pentru vacanțe – este un cont în care poți depune o parte din surplusul financiar, din banii care îți rămân din procentul alocat cheltuielilor generale);
  • Optimizează-ți modul de plată al facturilor lunare – există o mulțime de opțiuni adiționale contului bancar de salariu, așa că, pentru a evita posibilele întârzieri și penalități pentru neplată la timp a facturilor de utilități, mandatează banca să-ți plătească aceste facturi direct din cont în momentul în care acestea sunt emise;
  • Folosește mașina personală doar pentru urgențe și cumpărăturile de la sfârșit de săptămână – mijloacele de transport în comun oferă prețuri lunare la abonament mult mai ieftine decât combustibilul utilizat de autoturismul tău. Vei economisi până la 40% în acest mod, iar banii rămași pot merge lejer în contul de economii pentru vacanță.
  • Achiziționează-ți vacanța la început de an sau de la târgurile de turism – ofertele promoționale, cele în extra-sezon sau alături de gașca de prieteni îți oferă un plus de bani pe care îi vei economisi și pe care îi vei putea utiliza în vacanță. Că doar nu o să faci împrumuturi de consum în Letonia (patēriņa kredīti LV) sau în oricare altă destinație vei merge, ca să-ți plătești vacanța! În vacanță trebuie doar să te distrezi și să experimentezi lucruri noi, doar de aceea ai strâns de-a lungul anului!

Nu trebuie să te abați de la acest comportament financiar orientat către economisire, nici atunci când este vorba despre strâns bani pentru alte diverse obiective. Important este să înveți să prețuiești fiecare ban în plus și să-l redirecționezi într-un mod inteligent pentru a-l folosi mai târziu. Banii economisiți acum, cu siguranță îți vor fi de folos în viitor!

Read more
Nouă blocuri din Arad incluse într-o cerere de finanţare pentru reabilitare termică pe fonduri europene

Nouă blocuri din Arad au fost incluse într-o cerere de finanţare pentru reabilitare termică pe fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Valoarea totală a cererii de finanţare este 12.173.250 lei, din care contribuţia municipalităţii şi a asociaţiilor de proprietari este de 5.083.288 lei, iar asistenţa financiară nerambusabilă solicitată se ridică la 7.089.961 lei.

Cererea de finanţare a municipalităţii arădene include următoarele blocuri: blocul 216 (Str. Săvârşin/Abrud nr. 89), blocul A 1-3 (Calea Aurel Vlaicu, nr.210), blocul 5 (Str. Rodnei nr.3-5), blocul P3 (Bvd. Iuliu Maniu nr.13), blocul situat pe Bvd. Revoluţiei nr.26-38, sc. A-J, blocul A33 (Str. Stupilor, nr. 11-13, sc. A-B), blocul  42 (Str. Şt.Augustin Doinaş), blocul 185 (Str. Mioriţei, nr.48, sc. A-C), blocul X2 (Aleea Tomis nr. 5). Este vorba despre un număr total de 401 apartamente.

Read more
PNȚCD Arad își reorganizează filialele din județ

Biroul Judeţean al PNŢCD Arad a început, în forţă, anul Centenar, cu acţiuni dedicate aniversării a 100 de ani de la Marea Unire şi primiri de noi membri.

Miclea Octavian, preşedintele PNŢCD Arad, a subliniat, în cadrul dezbaterilor, care s-au desfăşurat, la Arad şi în judeţ, rolul deosebit de important pe care l-au avut, în perioada interbelică, Corifeii Marii Uniri – Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş.

La întrunirile din filialele PNŢCD, au participat şi membri ai Biroului Judeţean, dintre care îi amintim pe Ilarion Hote şi Alexandru Iovescu, iar invitat de onoare a fost dr. Gheorghe Laszlo.

Cu această ocazie au avut loc şi primiri de noi membri în PNŢCD Arad şi au fost reorganizate filialele locale, unde preşedinţii din Buteni – Simoin Boc, Hălmagiu – Roman Mihiţ, Hălmagel – Traian Bora, Vârfuri – Nicolae Crainic, Sebiş – Gheorghe Moţ, Moneasa – Ioan Baloj, Lipova – Alexandru Nistor, au prezentat un raport de activitate, dar şi membrii noi de partid.

„Întâlnirile cu membrii noştri au fost de un real succes, cu înscrieri în partid şi dezbateri politice şi istorice. Ne-am propus să reorganizăm, până în luna iunie, toate filiale PNŢCD din judeţul Arad. Astfel, în perioada următoare avem întâlniri cu membrii şi simpatizanţii noştri din zonele Chişineu Criş, Valea Mureşului şi Nadlac, unde vom evoca importanţa Marii Uniri şi rolul pe care l-au avut înaintaşii partidului nostru istoric la 1 Decembrie 1918”, a precizat Miclea Octavian, preşedintele PNŢCD Arad.

Read more