News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

KFC și Pizza Hut caută peste 450 de colegi pentru echipele din noile restaurante

Prezente în 23 de orașe din România, lanțurile KFC și Pizza Hut caută peste 450 de colegi noi pentru restaurantele care se vor deschide pe parcursul anului 2016. La KFC, cei interesați de un loc de muncă în cadrul companiei pot opta fie pentru un post de casier, fie pentru un job în bucătăria restaurantelor. La Pizza Hut, locurile de muncă pentru care candidații își pot depune CV-uri sunt: ospătar, casier sau bucătar.

Cele mai apreciate avantaje ale unui job la KFC sau Pizza Hut sunt programul de lucru flexibil și trainingurile specializate, care îi ajută atât pe cei proaspăt intrați în echipă să se integreze ușor și să își înțeleagă atribuțiile, cât și pe cei cu experiență, care se pot dezvolta armonios în cadrul unei companii internaționale. Noii angajați au acces atât la instruire practică în restaurant, realizată de experți, cât și la training-uri online, sub formă de cursuri și teste.

După aproximativ un an de la angajare, membrii echipei KFC care au performanțe bune intră în programul de Manager Trainee, având astfel ocazia să învețe noțiuni de management specifice activității din restaurant, să conducă o echipă și să se implice în experiența oferită clienților.

Știm că este greu pentru tinerii fără experiență să își găsească un loc de muncă. De aceea, noi le oferim șansa de a lucra pentru un brand internațional alături de care au posibilitatea să-și dezvolte o carieră. Angajații KFC și Pizza Hut beneficiază de training-uri dedicate și au șansa de a avansa rapid în carieră, într-o echipă tânără, energică, pozitivă și ambițioasă. De asemenea, începând cu luna februarie, am crescut salariile angajaților cu o medie de 20% la nivel de restaurant. Cele două rețele de restaurante sunt în continuă dezvoltare, astfel că avem disponibile locuri de muncă în foarte multe orașe din România. În această perioadă căutăm peste 450 de colegi noi pentru restaurantele KFC și Pizza Hut pe care le vom deschide anul acesta la nivel național”, a declarat Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC şi Pizza Hut România.

Cei interesați de un loc de muncă la KFC sau Pizza Hut au posibilitatea de a obține un post fără experiență prealabilă, vârsta minimă pentru angajare fiind de 16 ani. Pe lângă salariul de bază, angajații celor două lanțuri de restaurante primesc bonuri de masă și bonusuri trimestriale, în funcție de performanțe. De asemenea, se acordă creșteri salariale corelate cu vechimea acestora. Un alt beneficiu îl constituie programul flexibil, pe care aceștia îl pot adapta în funcție de necesități. Ei pot opta fie pentru program full time, fie part time de patru sau șase ore, fie pot lucra doar în weekend (vinerea, sâmbăta și duminica).

În acest an, în lunile martie și aprilie, lanțurile de restaurante KFC și Pizza Hut participă la două mari târguri de recrutare, în mai multe orașe ale țării: Târgul de Cariere și Angajatori de Top. Reprezentanții celor două companii vor participa la târguri pentru a promova posturile vacante curente, însă și posturi noi ce vor apărea ca urmare a deschiderii unor noi restaurante, ca parte a planului de extindere din 2016. Reţelele de restaurante KFC și Pizza Hut au peste 3,200 de angajaţi la nivel naţional.

Pentru mai multe informații despre posturile disponibile și modalitatea de aplicare, accesați http://www.kfc.ro/cariere/ și http://www.pizzahut.ro/cariere.

Read more
CERCETATORII COLUMBIENI AU CREAT UN SUTIEN CARE AJUTA LA DETECTAREA CANCERULUI LA SAN

Un grup de cercetători de la Universitatea Națională din Columbia (UN) au creat un sutien care ajută la detectarea cancerului mamar prin determinarea diferenței de temperatură dintre cei doi sâni, provocată în principal de prezența celulelor anormale, potrivit unui comunicat publicat de universitate și preluat de EFE.
Sistemul aflat în fază de prototip dorește să fie o inovație în prevenirea acestei boli, a cărei diagnosticare tardivă poate complica tratamentul și reduce șansele de succes, se arată în comunicat.

Sutienul conține un software care monitorizează și înregistrează, cu ajutorul a doi senzori infraroșii, temperatura fiecărui sân, lucru fundamental pentru a detecta posibile celule anormale.

„Când există prezență de celule străine glandelor mamare, corpul are nevoie de o mai mare circulație a fluxului de sânge în acea parte specifică unde se găsesc celulele invazive, de aceea temperatura organului crește”, a explicat studenta María Camila Cortés Arcila, care participă la proiect.

Studenți și profesori de la facultatea de Inginerie Electronică din cadrul UN participă din iunie anul trecut la acest proiect testat pe un grup de de 189 de femei, din care 166 erau sănătoase, 12 prezentau o anumită patologie mamară, iar 7 fuseseră supuse unei masectomii.

Cu ajutorul acestui instrument s-a probat eficiența senzorilor și diferențele de temperatură dintre pacientele diagnosticate cu cancer la sân și celelalte participante la experiment. Cercetătorii lucrează la perfecționarea prototipului pentru a putea obține un produs care să fie vândut pe piața de lenjerie intimă.

Sursa: agerpres.ro

Read more
Asociatiile de proprietari la “controlul” membrilor
Asociaţiile de proprietari vor fi obligate să afişeze, lângă lista de plată a cheltuielilor acesteia, modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor lunare de achitat ce revin proprietarilor, conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. În cazul în care această obligaţie nu va fi îndeplinită de asociaţii, amenzile aplicabile vor putea ajunge până la 3.000 de lei

Legea nr. 17/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 174 din 8 martie şi va intra în vigoare vineri.
Asociaţiile de proprietari vor trebui să afişeze lunar, aşa cum reiese din document,modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor de plată lunare aferente proprietarilor de apartamente. Acest lucru va fi făcut de către preşedintele asociaţiei.
"Asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui asociaţiei, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată ale proprietarilor. Modalitatea de calcul va conţine şi arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari", este prevăzut în proiect.
În situaţia în care modalitatea de calcul a sumelor lunare de plată ce revin proprietarilor de apartamente nu va fi afişată, amenda aplicabilă va fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei.
Iniţiatorul actului normativ a afirmat că introducerea acestei obligaţii va impune un plus de transparenţă în repartizarea şi stabilirea cheltuielilor asociaţiilor de proprietari.
De reţinut este că orice persoană interesată poate să facă sesizări cu privire la faptele ce constituie contravenţii. Iar de constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se ocupă persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Afacerilor Interne, primarii sau împuterniciţii acestora.
Ce cheltuieli are o asociaţie de proprietari
Asociaţiile de proprietari au, aşa cum stabileşte Legea nr. 230/2007, mai multe cheltuieli, după cum urmează:
•	cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale;
•	cheltuieli pe consumuri individuale;
•	cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de suprafaţa utilă a proprietăţii individuale;
•	cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari;
•	cheltuieli pe consumatori tehnici;
•	cheltuieli de altă natură.
Suma ce priveşte proprietatea comună a fiecărui proprietar din cadrul condominiului este stabilită şi repartizată proporţional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
"Cheltuielile efectuate de asociaţia de proprietari pentru plata unor servicii de utilităţi publice sau de altă natură, legate de proprietăţile individuale din condominiu şi care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după acelaşi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu", este punctat în actul normativ amintit.

Avocat COLTUC MARIUS VICENTIU
Read more
TRAIAN IGAS: „ALEGERILE LOCALE, O PRIORITATE PENTRU PNL”

Senatorul Constantin Traian Igaș a participat astăzi, 9 martie a.c., la ședința Biroului Politic Național al PNL. În cadrul ședinței, conducerea PNL a stabilit ca întâlnirea Ligii Aleșilor Locali să aibă loc la Constanța, în perioada 2-3 aprilie.
“La această întâlnire se vor stabili strategiile PNL de abordare a campaniei elevtorale. În cadrul aceleași ședințe, candidații la primăriile reședință de județ care nu sunt în funcție vor beneficia de o pregătire de specialitate în domeniul administrației publice, dar și pe teme de comunicare publică” declară Constantin Traian Igaș, membru al Biroului Politic Național al PNL.
Conducerea PNL a stabilit că fiecare organizație județeană are obligația ca, în perioada imediat următoare, să își stabileasă obiectivul politic în procente și număr de voturi, pe fiecare localitate în parte, și să facă o informare în acest sens către Secretariatul General al PNL.
“Astăzi, în BPN, au fost validate candidaturile pentru sectoarele Bucureștiului dar și pentru alte municipii reșednță de județ și consilii județene. În momentul de față aproximativ 90% dintre candidaturi au fost validate de către BPN, rămânând ca în următoarele două ședințe să se valideze și celelalte candidaturi”, afirmă senatorul liberal, Constantin Traian Igaș.

Read more
CATALIN PREDOIU, AUDIAT LA DNA

Cătălin Predoiu, numărul 2 în PNL, a fost audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prim-vicepreşedintele liberarilor a fost chemat ca martor într-un dosar ANRP.

Cătălin Predoiu a fost chemat în legătură cu unul dintre dosarele ANRP.

„Sunt citat ca martor într-un dosar DNA și de aceea mă aflu aici. Nu am alte detalii să vă dau”, a spus Cătălin Predoiu.

El a mai spus că Ministerul Justiției „nu era implicat în chestiunea despăgubiror” acordate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Cătălin Predoiu a mai spus că e prima dată când este citat într-un dosar DNA.

Sursa: digi24.ro

Read more
FESTIVALUL DE STIINTE UMANISTE DEBUTEAZA CU INVITATI SPECIALI: MIRCEA MIHAIES SI HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

A doua ediţie a Festivalului de ştiinţe umaniste, în organizarea Centrului Municipal de Cultură Arad, începe cu două conferinţe Despre adevăr (tema acestei ediţii) ale unora dintre cei mai prestigioşi intelectuali publici din România: Mircea Mihăieş şi Horia-Roman Patapievici.
De la ora 17.30, în sala cinematografului Arta, arădeanul Mircea Mihăieş va vorbi publicului despre Adevărul manuscriselor, ciornelor şi corecturilor. În rezumatul trimis în prealabil, scriitorul Mircea Mihăieş spune: ” Conferința este dedicată uneia dintre cele mai spectaculoase dezbateri înregistrate vreodată pe marginea ediției științifice a unei opere clasice. E vorba de ediția din 1984 a lui Ulysses, de James Joyce”.
De la ora 19.30, în aceeaşi sală a cinematografului Arta, Horia-Roman Patapievici va vorbi Despre adevărurile uitate. „În această conferință voi pleca de la observația că adevărurile se deosebesc între ele după felul în care sunt uitate. Mai bine spus, după efectul pe care uitarea lor îl are asupra noastră.”, ne previne Horia-Roman Patapievici, unul dintre invitaţii care au onorat festivalul şi la prima sa ediţie, din 2015.
Ceilalţi conferenţiari ai Festivalului de ştiinţe umaniste, ediţia a II-a, sunt: sociologul Barbu Mateescu, filosoful Gabriel Liiceanu, arhitectul Sorin Vasilescu şi jurnalistul Sever Voinescu. Programul conferinţelor publice ale acestor invitaţi este următorul:
Vineri 11 martie
sala cinematografului Arta
17.30, Barbu MATEESCU: Adevăruri despre România
19.30, Gabriel Liiceanu: Ce înseamnă a gândi?
Sâmbătă 12 martie
sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad
ora 17, Sorin VASILESCU: Adevăr și arhitectură – soarta orașului
ora 19, Sever VOINESCU: Despre adevărurile periculoase
Festivalul arădean este un eveniment cultural unic în România. El concentrează pe parcursul a doar câteva zile conferinţe şi dezbateri susţinute de intelectuali publici cu notorietate sau încă în afirmare, intervenţii în jurul unor teme esenţiale, abordări din perspective disciplinare diverse, academice şi accesibile deopotrivă: istorie şi istoria culturii, literatură, filosofie, arhitectură, drept, sociologie.
Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Read more
VOLKSWAGEN AR PUTEA FACE CONCEDIERI PENTRU A PLATI AMENZILE

La cea de-a treia întâlnire a angajaților Volkswagen de când a izbucnit scandalul emisiilor, Bernd Osterloh, șeful consiliului angajaților VW a atras atenția autorităților de reglementare din SUA să nu pedepsească prea sever grupul german, deoarece multe locuri de muncă ar putea fi desființate, transmit BBC și Deutsche Welle.
Dacă cel mai mare producător auto european va primi o amendă fără precedent de la Guvernul american, pentru softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, consecințele sociale pentru angajații VW din SUA și Europa ar putea fi „dramatice”, a avertizat șeful consiliului angajaților VW.

„Sperăm foarte mult că autoritățile din SUA vor ține cont de aspectele sociale și de cele legate de forța de muncă”, a afirmat, marți, Bernd Osterloh, la o întâlnire la care au participat aproximativ 20.000 de angajați Volkswagen, la sediul central din Wolfsburg, Germania.

Tot la acea reuniune, directorul general al VW, Matthias Muller, le-a declarat angajaților că va fi nevoie de câțiva ani până când vor deveni clare toate consecințele scandalului motoarelor trucate.

În SUA, VW ar putea fi amendat cu până la 48 miliarde de dolari (53 miliarde de euro) pentru încălcarea reglementărilor de mediu.

Pe plan global, Volkswagen are 120 de fabrici la care lucrează peste 600.000 de angajați, inclusiv 270.000 în Germania. În SUA, la uzina Chattanooga, din Tennessee, sunt aproximativ 2.200 de angajați.

Săptămâna trecută, Bernd Osterloh a anunțat că Volkswagen va plăti angajaților bonusuri pentru 2015, în ciuda costurilor legate de scandalul emisiilor.

„Schimburile suplimentare și orele lucrate peste program au fost ceva obișnuit în 2015. Și angajații au fost alături de companie în cazul Dieselgate (scandalul emisiilor)”, a explicat Bernd Osterloh, într-o scrisoare adresată angajaților VW.

Osterloh susține că, împreună cu directorul general al VW, Matthias Mueller, a stabilit ca angajații locali — aproximativ 100.000 — să fie recompensați cu bonusuri, a căror valoare urmează să fie stabilită.

Anul trecut, angajații locali de la fabricile VW din vestul Germaniei au obținut fiecare un bonus de 5.900 de euro.

Oficialii Audi, divizia de lux a VW, au informat că vor plăti în medie angajaților de la fabricile din Ingolstadt și Neckarsulm un bonus de 5.420 euro (5.890 dolari), în scădere de la 6.540 euro în 2014.

Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, iar VW a pierdut peste 20 miliarde de euro din capitalizarea bursieră. Anul trecut, Volkswagen a informat că a pus deoparte 6,5 miliarde de dolari pentru a face față costurilor scandalului emisiilor.

Grupul Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că în cazul său 2,1 milioane de mașini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale.

Sursa: agerpres.ro

Read more
UN MILION DE BARILI DE PETROL VOR AJUNGE IN ROMANIA

Monte Toledo a devenit primul petrolier care a livrat Europei ţiţei iranian, de la mijlocul anului 2012, când Bruxelles-ul a impus un embargo petrolier încercând să forţeze statul din Orientul Mijlociu să negocieze încheierea programului său nuclear. În 17 ianuarie, comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015.

Teheranul a trimis petrolul în portul Algeciras, aproape de Gibraltar, unei rafinării deţinute de Cia. Espanola de Petroleos.

Sosirea în portul spaniol a fost întâmpinată de o mică fanfară, în timp ce, la Teheran, preşedintele iranian Hassan Rouhani declara că vor fi adăugate curând mai multe exporturi petroliere.

Conform datelor Bloomberg, în februarie au plecat din Iran 29 de nave încărcate cu ţiţei. Trei dintre ele se îndreaptă spre Europa, în portul românesc Constanţa, în Franţa şi într-un port din Mediterana.

Din Iran, un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deţinută de Lukoil, au declarat recent surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. În Bulgaria, Lukoil deţine rafinăria din Burgas, care are o capacitate de producţie de 9,8 tone pe zi, în timp rafinăria Petrotel de la Ploieşti procesează anual 2,4 milioane de tone de benzină şi motorină.

Compania Petro-Logistics SA cu sediul în Geneva estimează că în februarie Iranul a exportat aproximativ 1,4 milioane de barili de ţiţei pe zi (bpd), în creştere cu 350.000 bpd faţă de media din 2015. Deşi este uşor sub nivelul de 500.000 bpd promis de Tehran, reprezintă un semn al majorării exporturilor spre Europa.

Potrivit lui Seth Kleinman, analist la Citigroup în Londra, cantităţile exportate de Iran vor creşte deoarece din ce în ce mai multe ţări cumpără ţiţei. “Vedem petroliere care se îndreaptă spre Spania, România, Tanzania, Franţa şi India”, a explicat Seth Kleinman. Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei. AGERPRES

Sursa: capital.ro

Read more
CANDIDATUL PENTRU PRIMARIA CURTICI, DIN PARTEA ALDE,  A IMPARTIT FLORI DE ZIUA FEMEII
Candidatul, din partea ALDE, pentru postul de primar al orașului Curtici, Mircea Pele, nu a scăpat prilejul de a împărți flori mamelor, de Ziua Mondială a Femeii, 8 martie. Astfel, împreună cu alți colegi și prieteni, tânărul candidat, în vârstă de 26 de ani, a străbătut orașul Curtici împărțind flori ființelor dragi care poartă ”numele” de mamă, celor care se aflau la grădiniță, așteptându-și copii, celor care erau la lucru, pe stradă sau în incinta primăriei. Gestul tinerilor a fost unul de sinceră stimă și admirație față de toate femeile care locuiesc în orașul Curtici. 
Read more

România a consemnat, anul trecut, o creștere economică mai mare cu 3,7% raportat la 2014, iar comparativ cu trimestrul al treilea din 2015 Produsul Intern Brut în trimestrul IV a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,1%, potrivit datelor provizorii (1) date marți publicității de Institutul Național de Statistică (INS)Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2015 a fost de 710,267 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,7% față de anul 2014.

Față de trimestrul IV din 2014, creșterea în ultimul trimestru din 2015 a urcat cu 3,7% pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier.

Potrivit INS, Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul IV 2015 a fost de 180,047 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 1,1% față de trimestrul III 2015 și cu 3,8% față de trimestrul IV 2014.

Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul IV 2015 a fost de 209,997 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,7% față de trimestrul IV 2014.

La creșterea PIB în anul 2015, raportat la 2014, au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția agriculturii, silviculturii și pescuitului, contribuții pozitive mai importante având următoarele ramuri: comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transportul și depozitarea; hotelurile și restaurantele (+1,0%), cu o pondere de 15,8% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,4%; construcțiile (+0,6%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,8%, informațiile și comunicațiile (+0,6%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,7%), dar care au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate (11,8%), industria (+0,5%), cu o pondere de 23,2% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,0%; impozitele nete pe produs (+0,7%), cu o pondere de 12,1% la formarea PIB, și al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,7%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 6,2% contribuind cu 3,8% la creșterea PIB, și formării brute de capital fix, cu o contribuție de +1,8%, consecință a creșterii cu 7,5% a volumului său.

„O contribuție negativă importantă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-1,6%), consecință a creșterii cu 4,7% a volumului exporturilor de bunuri și servicii corelată cu o creștere mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, cu 8,4%”, spune INS.

În Prognoza sa de iarnă 2016, Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere la 4,2% proiecția privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru acest an și estimarea pentru 2015 la 3,7%, în condițiile în care, în Prognoza de toamnă, publicată în luna noiembrie a anului trecut, instituția estima un avans al PIB de 3,6% în 2015 și de 4,1% în 2016. În primăvara lui 2015, proiecțiile CNP indicau o creștere economică de 3,3% în 2015 și de 3,4% în 2016.

Pentru 2017, CNP estimează un avans al economiei românești de 4,3%, de asemenea în urcare față de prognoza din toamnă, de 4,2%.

Sursa: agerpres.ro

Read more