News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

SINDICALISTII DIN DOMENIUL FEROVIAR DECLANSEAZA GREVA JAPONEZA SI AMENINTA CU PROTESTE SPONTANE

Sindicaliştii din domeniul feroviar cer majorarea cu 10% a salariilor, tichete de masă şi vouchere de vacanţă, însă, nemulţumiţi de modul în care negociază reprezentanţii Ministerului Transporturilor, anunţă grevă japoneză în 22-24 septembrie, posibile proteste spontane şi chiar grevă generală, informează Mediafax.

Conducerea organizaţiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar – Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă, Federaţia „Drum de fier”, Federaţia Naţională Elcatel, Federaţia Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – îi acuză pe reprezentanţii CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători că tergiversează negocierile, deşi la discuţii aceştia au arătat că, în principiu, ar putea găsi soluţii pentru satisfacerea cererilor sindicaliştilor, dacă ar avea şi sprijinul Ministerului Transporturilor.

În aceste condiţii, organizaţiile sindicale solicită o întâlnire de urgenţă, joi, cu ministrul Transporturilor, dar şi ca soluţiile la revendicările lor să fie discutate în prima şedinţă a Executivului, dat fiind că pentru aplicarea lor este necesară exprimarea voinţei politice a întregului Guvern.

Organizaţiile sindicale solicită semnarea contractului colectiv de muncă până cel târziu pe 30 septembrie, creşterea salariilor cu cel puţin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională.

„În semn de protest faţă de atitudinea descurajantă de până acum a conducerilor celor trei societăţi feroviare şi a Ministerului Transporturilor, sindicatele din domeniul feroviar vor declanşa, în perioada 22-24 septembrie a.c., o grevă generală de tip japonez şi au avertizat că în perioada următoare, există probabilitatea ca lucrătorii feroviari să declanşeze greve spontane, cu încetarea lucrului”, se arată într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

Sindicaliştii avertizează că, în cazul în care cererile lor nu vor fi satisfăcute, vor declanşa greva generală începând din 1 octombrie.

Sursa: antena3.ro

Read more
JANDARMII AU GASIT PROPRIETARUL UNUI PORTMONEU

Un jandarm aflat în serviciu de pază şi protecţie a unei instituţii publice din localitatea Lipova a găsit la intrarea în instituție un portmoneu.

Jandarmul a întreprins demersurile necesare pentru identificarea persoanei căreia îi aparţine obiectul pierdut. La controlul conţinutului acestuia, a fost găsită o sumă de bani, acte de identitate și carduri bancare.

Pe baza datelor avute, jandarmii au găsit, în scurt timp, persoana în cauză, căreia i-au restituit bunurile pierdute,  primind mulțumiri pentru demersul lor.

Read more
PROTOCOL DE COLABORARE SEMNAT INTRE INSTITUTII DIN ROMANIA SI UNGARIA

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a fost sâmbătă, 12 septembrie 2015, gazda unui eveniment de o importanță strategică majoră care a avut în prim plan cooperarea în cadrul programului Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020.

 

În cadrul întâlnirii a fost semnat un protocol de colaborare între instituții din România  și Ungaria, care are ca scop crearea unui parteneriat în procesul de elaborare a proiectelor HURO și dezvoltare instituțională prin schimburi de experiențe și bune practici la nivelul fiecărei țări implicate.

 

De partea română au fost prezenți, arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Tiberiu Ciul, directorul general al CCIA Arad, Andrea Kranowszky Nagy, director de relații externe în cadrul CCIA Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. univ. dr. Mariana Nagy, vicepreședintele Centrului Regional de Inovare și Transfer Tehnologic, prof. Szabo Csilla, directorul Liceului Teoretic ”Petőfi Sándor” Sacueni, Bihor, prof. univ. dr. Georgiana Szilagyi, Universitatea Creştină Partium Oradea, Kocsik Iosif, președintele Asociației Gospodarilor Maghiari din România, filiala Arad,  prof. Ioana Lung, directorul Palatul Copiilor Arad, inspector șef, colonel ing. Bogdanescu Ioan, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad și din partea Ministerul Agriculturii a fost prezentă  Simona-Allice Man, secretar de stat în MADR.

Partea maghiară a fost reprezentată de Simonka Gyorgy, deputat parlamentar și primar al orașului Pusztaottlaka, Szasz Zsolt, directorul general al Fundaţiei de Interes Public pentru Dezvoltarea Locală și Regională a Întreprinzătorilor judeţului Békés, Ruck Marton din partea Asociației pentru Salvare de victime Békés Sud, Mandl Csilla, din partea Asociaţiei Agricole Békés Sud, Horvath Krisztian, din partea Asociațiunii Teritoriale Europene pentru Construirea Viitorului, Kraller Jozsef, din partea Asociaţiei de interes public TDM pentru turism, Krisztovan Anna, din partea Ordinului Cavalerilor Szent Gyorgy din Békés – Csanad, Janowszky Sandor, de la Colegiul Kodolányi Budapesta, Zsiga Zsolt, reprezentant al Asociației pentru Petrecerea Timpului Liber Kyokushin Karate și Nottny Novenyi Norbert din partea Fundației pentru Sprijinul Talentelor.

“Protocolul de colaborare deschide noi posibilități de cooperare româno-maghiară, sub egida Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad. Este o continuare firească a bunelor relații pe care le-am avut de-a lungul timpului cu vecinii maghiari pe care îi considerăm partenerii noștri în acțiunile pe care le organizăm. Mulțumesc tuturor celor care au avut deschiderea de a participa la semnarea acestui protocol”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.

Read more
LIVIU DRAGNEA: „MAJORITATEA FILIALELOR AU PROPUS CONGRES EXTRAORDINAR PSD PE 11 OCTOMBRIE

Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a anunțat marți că pe 11 octombrie va avea loc Congresul extraordinar al partidului.

„Am hotărât ca luni să convocăm Comitetul Executiv Național, iar propunerea filialelor județene este ca Congresul extraordinar să aibă loc pe 11 octombrie”, a declarat Dragnea după Biroul Permanent Național al partidului.

Dragnea: Voi anunța luni dacă voi candida pentru o funcție la Congres

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va anunța lunea viitoare dacă va candida la o funcție de conducere la Congres.

„Voi cântări, luni, după Comitetul Executiv, dacă se stabilește și data congresului, voi anunța dacă voi candida pentru o funcție în conducerea partidului”, a spus Dragnea la finalul ședinței de marți a Biroului Permanent Național al PSD.

Dragnea a anunțat anterior că majoritatea filialelor social-democrate au propus Congres extraordinar PSD pe 11 octombrie

Sursa: agerpres.ro

Read more
DEPISTATI DE POLITISTI PE FONDUL DE VANATOARE FARA A DETINE AUTORIZATIE

La data de 12 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Secției nr. 6 Poliție Rurală Beliu și pădurari de vânătoare, au desfăşurat o acţiune pe raza fondului de vânătoare nr. 52 – Botfei, fiind depistaţi doi bărbaţi, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urma acţiunii, pe raza fondului de vânătoare nr. 52 – Botfei, au fost depistaţi un bărbat, de 42 de ani, din Arad, vânător autorizat şi deţinător legal de arme şi muniţii şi un bărbat, tot de 42 de ani, din Arad, având asupra lor două arme letale, una cu glonţ şi una de vânătoare şi mai multe cartuşe cu capsele nepercutate, în urma verificărilor efectuate constatându-se că cei doi bărbaţi nu deţineau autorizaţie de vânătoare.

Armele şi muniţia găsite asupra celor în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pe numele acestora fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Read more
PESTE 15.900 DE CARNETE DE MUNCA ISI ASTEAPTA TITULARII

ITM Arad face, din nou, apel cetăţenilor care încă nu au intrat în posesia carnetelor de muncă, din varii motive, că au posibilitatea să o facă prin simpla prezentare la unicul sediul al instituţiei, situat pe strada Episcopiei, nr. 11 – 13.

În ultimele luni au fost ridicate aproximativ 400 de carnete de muncă, iar la ora actuală, în arhiva ITM Arad se mai află un număr de 15.910 carnete de muncă.

Menţionăm că ITM Arad deţine doar carnetele de muncă ale societăţilor comerciale, din judeţul Arad, înfiinţate după anul 1990.

Carnetele de muncă pot fi ridicate fie de posesorul carnetului de muncă fie de un împuternicit al acestuia în baza unei procure notariale.

Recomandăm celor care au intrat sau urmează să intre în posesia carnetului de muncă să-l păstreze şi, sub nici o formă să nu-l înmâneze, noului angajator întrucât vechimea în muncă, începând cu data de 01.01.2011 se operează electronic.

Read more
AJOFM ARAD ORGANIZEAZA BURSA MUNCII PENTRU ABSOLVENTI

AJOFM Arad organizează în Arad Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment deja tradiţional, având loc în fiecare an în luna Septembrie. Evenimentul se va desfăşura în data de 25 Septembrie 2015,  la Galleria Mall Arad, calea Aurel Vlaicu nr. 225-235,  etaj 1, cu începere de la orele 9 :00.

 

Precizăm că Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se desfăşoară la nivel naţional, în fiecare judeţ.

 

Acţiunea urmăreşte pe de o parte informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă  privind  prezentarea măsurilor destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare, iar pe de altă parte medierea directă între angajatori şi tinerii absolvenţi, respectiv încadrarea şomerilor pe locurile de muncă disponibile oferite de angajatori.

 

Vor fi de asemenea  prezentate facilităţile prevăzute de lege pentru angajatorii care încadrează şomeri , absolvenţi şi alte categorii defavorizate pe piaţa muncii.

Read more
AUSTRIA TRIMITE ARMATA LA GRANITA CU UNGARIA

Austria va trimite, luni, armata la granița cu Ungaria pentru controale amănunțite la imigranții care vin, informează B1 TV.

Aproximativ 2.200 de soldați vor interveni așadar în Marea Mediterană împotriva traficanților de persoane, la o zi după ce ministrul german de Interne a anunțat că se reintroduc temporar controalele la frontiera cu Austria din cauza afluxului de imigranți.

Duminică, Germania a anunțat reintroducerea ‘provizorie’ a controalelor la frontiera cu Austria, suspendând circulație prevăzută în Spațiul Schengen, moment care marchează o agravare a crizei imigranților în Europa. Măsura i-ar putea determina pe imigranți să încerce să ocolească aceste controale de la granița dintre Austria și Germania, trecând prin Slovacia și Cehia.

Sursa: b1.ro

Read more
INS: AFACERILE DIN COMERT AU CRESCUT IN IULIE CU 10,7% FATA DE LUNA PRECEDENTA

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerțului cu autovehicule și motociclete, a crescut în luna iulie, în termeni nominali, faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 10,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,2%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

„Față de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule şi motociclete), în termeni nominali, a crescut ca serie brută cu 5,9% cât şi ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,8%”, se arată în datele INS.

Comparativ cu luna iunie, în luna iulie, evoluţia a fost susţinută de creşterea comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (în urcare cu 103,3% ca serie brută), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (8%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (7,3%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (7,2%), comerţului cu ridicata nespecializat (5,6%) şi a comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (5,1%).

„Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al bunurilor al altor mașini, echipamente și furnituri (-17,6%) și activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (-1,4%)”, se arată în comunicatul INS.

Sursa: b1.ro

Read more
ECATERINA ANDRONESCU SI ALEXANDRU ATHANASIU, URMARITI PENAL. CEREREA DNA A FOST APROBATA

Cererea DNA de reîncepere a urmăririi foştilor miniştri ai Educaţiei Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu a fost aprobată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), scrie Mediafax.

Procurorii DNA solicită redeschiderea urmăririi penale pe numele celor doi foşti miniştri, într-un dosar în care sunt cercetate fapte similare celor din dosarul „Microsoft”, potrivit unor surse judiciare.

Cercetarea vizează modul de atribuire a unor contracte de către Ministerul Educaţiei.

Cererea DNA a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 22 iunie.

În dosarul „Microsoft”, sunt vizaţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, pe care DNA îi acuză de fapte de corupţie legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft. Anchetatorii spun că persoanele implicate ar fi cerut 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

În „aranjarea” contractelor ar fi fost implicaţi fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu, dar şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Sursa: antena3.ro

Read more