News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

„ACT ORCHESTRA”, un spectacol de excepție, la Teatrul de Vară

Sunteţi pregătiţi pentru un maraton muzical şi teatral unde se trece, cu viteza luminii, de la Mozart la rock… şi la chansonete? Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad vă invită miercuri, 10 august, începând cu ora 20.00, la un nou spectacol de excepție ce va avea loc la Teatrul de Vară. Intrarea liberă.

ACT ORCHESTRA este o producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în cadrul programului 9G la TNB și îi are în distribuție pe Petre Ancuța, Florin Călbăjos și Emilian Mârnea. Regia: Horia Suru. Costume: Alina Herescu.
Act Orchestra nu este concert, nici teatru muzical, nici improvizaţie muzicală, nici exerciţiu de actorie… dacă vrem să definim genul. Este doar un joc la care se rîde… serios, cu 3 actori şi încă 20 de parteneri… sau instrumente muzicale. Orchestra de miercuri seara transformă concertul într-un spectacol de teatru, pentru că luptele de culise sunt mai spectaculoase decât spectacolul din scenă. Instrumentele o iau razna, iar artiştii devin o prelungire a sunetelor.
O poveste plină de umor, cu trei personaje pornite pe (mereu) imprevizibilul drum al supremaţiei pe scenă. Un concert împachetat într-o poveste veselă, sonoră, ritmată.

Read more
BNR ESTIMEAZA O INFLATIE DE MINUS 0,4% PENTRU 2016, IN SCADERE FATA DE ESTIMAREA DIN MAI, DE 0,6%

Banca Națională României (BNR) prognozează o inflație de minus 0,4% pentru finalul acestui an, cu un punct procentual sub estimarea anunțată în luna mai a acestui an, de 0,6%, potrivit Raportului trimestrial asupra inflației prezentat, luni, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Pentru finalul anului viitor, banca centrală estimează o inflație de 2%, de asemenea în scădere față de prognoza cuprinsă în Raportul din luna mai, de 2,7%.

„În 2018, probabil inflația va fi undeva deasupra țintei (de 2,5%). În 2017 se va apropia destul de mult de țintă. Nu trebuie să schimbăm acum ținta, așa cum ni s-a sugerat, pentru că vom avea destul timp pe măsură ce ne apropiem de zona euro, sa vedem ce se întâmplă și acolo. Dar în mod clar ne ducem cu inflația către țintă”, a explicat guvernatorul BNR.

Sursa: agerpres.ro

Read more
BNR A DECIS JOI MENTINEREA DOBANZII DE POLITICA MONETARA LA 1,75% PE AN

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit, se arată într-un comunicat al băncii centrale.

De asemenea, CA al BNR a decis gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar.

Dobânda de politică monetară este nemodificată din luna mai a anului trecut.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, august 2016, document care va fi prezentat publicului într-o conferință de presă organizată în data de 8 august 2016.

Sursa: agerpres.ro

Read more
VESTI BUNE PENTRU ROMANII CARE VOR CREDITE IMOBILIARE: BANCILE AU CEDAT

Revolta băncilor împotriva legii dării în plată prin impunerea unor avansuri minime la creditele ipotecare standard în lei de 30-35% nu a durat decât două luni. Băncile bat în retragere în condiţiile în care standardele ridicate de creditare nu au făcut altceva decât să determină scăderea masivă a vânzărilor noi şi, implicit, şi veniturile ban­che­rilor de pe acest segment, informează zf.ro.

BCR şi Piraeus sunt primele bănci care fac pasul înapoi şi decid să reducă avansurile la creditele ipotecare standard pe care le majoraseră cu doar două luni înainte. Și BRD analizează această posibilitate.

BCR, cea mai mare bancă locală, a redus avansul minim de la 35% la 25% doar pentru imobilele ipotecate din 20 de oraşe mari ale României, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi sau Constanţa. Banca afirmă că decizia de reducere a avansului a venit după o analiză a evoluţiilor pieţelor regionale şi a nevoilor clienţilor.

Acum aproape toate băncile se gândesc cum să intre din nou în piaţă şi analizează posibilitatea reducerii avansului, conform reprezentanţilor asocia­ţiei băncilor (ARB), iar alte precum BCR şi Piraeus au făcut deja pasul înapoi. Specialiştii din piaţă se aşteaptă ca exemplul celei mai mari bănci din România să fie urmat şi de celelalte bănci din sistem.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
POSTA ROMANA A CONTRIBUIT, IN DOI ANI, CU PESTE 160 DE MILIOANE DE EURO LA BUGETUL STATULUI

Compania Națională Poșta Română a contribuit, în 2014 și 2015, cu 163 de milioane de euro la bugetul statului, bani ce reprezintă impozit pe profit, TVA aferentă contractelor comerciale, contribuție la bugetul de stat și la bugetele de asigurări sociale, informează, marți, CNPR

În plus, Poșta Română a achitat integral, în iunie 2016, creditul de 100 de milioane de lei contractat la Eximbank în martie 2014.

Operatorul național de servicii poștale a virat la bugetul general consolidat, anul trecut, 334,6 milioane de lei (74,9 milioane de euro) din care 23%, respectiv 76 de milioane de lei (17 milioane de euro), constituind TVA aferentă contractelor comerciale. Contribuțiile la bugetele de asigurări sociale reprezintă 61,6%, respectiv 206 de milioane de lei (46,2 milioane de euro). De asemenea, impozitul pe profit achitat pentru anul 2015 se ridică la 10,5 milioane de lei (2,36 milioane de euro).

„Poșta Română depune eforturi substanțiale pentru menținerea disciplinei financiare și pentru asigurarea unui raport pozitiv între veniturile și cheltuielile companiei. Anii de risipă și de gestionare defectuoasă a resurselor financiare ale companiei atârnă greu în activitatea operatorului de servicii poștale. Cu toate acestea, Poșta Română a reușit să crească bugetul alocat investițiilor, esențiale pentru creșterea calității serviciilor și pentru implementarea unor proiecte noi”, a spus Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române.

Poșta Română a încheiat anul 2015 cu un profit operațional de 6,8 milioane de lei. Rezultatul final a fost afectat negativ de amenda Consiliului Concurenței (33 de milioane de lei), pentru fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2011 — 2012 și pe care Poșta Română a contestat-o în instanță. În bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pentru anul 2016 este prevăzut un rezultat brut pozitiv de 4 milioane de lei.

Printre obiectivele companiei, pentru perioada 2015 — 2019, se află realizarea de profit anual cel puțin la nivelurile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al Poștei Române, modernizarea informatică și informațională, dar și creșterea satisfacției clienților.

Poșta Română este o companie națională înființată conform Legii 31/1990, nu o instituție publică.

Sursa: agerpres.ro

Read more
INS: SOMAJUL A INREGISTRAT O SCADERE DE 0,2% IN ROMANIA, IN IUNIE, NUMARUL SOMERILOR A AJUNS LA 568.000 DE PERSOANE

Rata șomajului a înregistrat o scădere de 0,2% în luna iunie, numărul persoanelor cu vârste între 15 și 74 de ani, fără loc de muncă, fiind estimat la 568.000 de persoane, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri

Potrivit statisticii, rata șomajului în cazul bărbaților a depășit-o cu 2% pe cea a femeilor, valorile respective fiind de 7,3% în cazul persoanelor de sex masculin și de 5,3%, în cazul celor de sex feminin.

Numărul șomerilor cu vârste între 15 și 74 de ani, estimat pentru luna iunie din anul curent, este de 568.000 persoane, în scădere față de luna precedentă, când s-au înregistrat 581.000 de persoane fără un loc de muncă, dar și comparativ cu iunie 2015, când erau consemnați 617.000 de șomeri.

De asemenea, pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,4% pentru luna iunie 2016, dintre care 6,2% în cazul bărbaților și 4,2% în cel al femeilor.

Totodată, numărul șomerilor cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani reprezenta 78,3% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna iunie din anul curent.

Sursa: agerpres.ro

Read more
ELEVII OLIMPICI CARE IAU PREMII VOR PRIMI MAI MULTI BANI

Guvernul a decis să mărească sumele pe care le acordă ca premiere elevilor care obţin medalii la olimpiade şi concursurile şcolare.

De asemenea, vor creşte şi stimulentele financiare pentru unităţile şcolare de unde provin aceşti elevi, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Cabinetului Cioloş, Liviu Iolu. „Printr-o hotărâre a Guvernului se acordă premii mai mari pentru stimularea performanţei şcolare înalte. Aşadar, elevii din învăţământul preuniversitar care obţin premii şi distincţii la competiţiile şcolare, precum şi unităţile şcolare de provenienţă ale elevilor vor beneficia din acest an de stimulente financiare mai mari pentru performanţele lor. Astfel, pentru performanţele obţinute la etapa naţională se majorează cu aproximativ 25% premiile individuale şi cu aproximativ 50% premiile pe echipe. Măsurile aprobate vizează recunoaşterea şi stimularea înal tei performanţe obţinute de elevi în cadrul diferitelor competiţii şi se înscriu pe linia programelor Ministerului Educaţiei”, a spus Liviu Iolu. „La etapa naţională, de exemplu, premiul I va fi de 150 de lei, premiul al II-lea – 115 lei. La etapa internaţională, categoria I desfăşurată la nivel mondial, medalia de aur, cu punctaj absolut, se premiază cu 12.550 de lei”, a afirmat Iolu.

Sursa: evz.ro

Read more
SOLDUL CREDITULUI ACORDAT FIRMELOR SI POPULATIEI, IN SCADERE CU 0,1% IN IUNIE, LA PESTE 217, 59 MILIARDE LEI

Soldul creditului acordat firmelor și populației a scăzut cu 0,1% în iunie față de luna precedentă și a crescut cu 1,2% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeași lună din 2015, până la 217,59 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al Băncii Naționale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES

„Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în luna iunie 2016 cu 0,1% (zero la sută în termeni reali) față de luna mai 2016, până la nivelul de 217,594 miliarde de lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,2% (1,4% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 1,7% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,9%). La 30 iunie 2016, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 1,2% (1,9% în termeni reali) față de 30 iunie 2015, pe seama majorării cu 16,2% a componentei în lei (17,0% în termeni reali) și a diminuării cu 12,5% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 13,4%)”, se arată în comunicat.

Creditul guvernamental s-a majorat în luna iunie 2016 cu 0,1% de luna mai 2016, până la 90,992 miliarde de lei. La 30 iunie 2016, creditul guvernamental a crescut cu 3,7% (4,4% în termeni reali) față de 30 iunie 2015.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii iunie 2016 un sold de 295,067 miliarde de lei. Față de luna mai 2016, aceasta a crescut cu 1,5% (1,7% în termeni reali), iar în raport cu iunie 2015 masa monetară s-a majorat cu 13,1% (13,9% în termeni reali).

Sursa: agerpres.ro

Read more

Astăzi, la Primăria Arad, a avut loc o conferință de presă organizată de conducerea clubului de baschet BC ICIM ARAD. președintele grupării, Marcel Urban, împreună cu viceprimarul Călin Bibarț au anunțat noi schimbări în structura echipei, și aici s-au referit la problema cea mai spinoasă din sezonul trecut, problema banilor. Astfel s-a găsit un sponsor nou, sau singurul momentan, care să ajute echipa pentru noul sezon din campionatul național. Este vorba de firma FCC, fostă A.S.A Arad, care va asigura 25% din bugetul propus spre chelturie în noul sezon.

Cu această ocazie Marcel Urban a anunțat și prima achiziție: ”săptămâna viitoare va sosi o jucătoare americancă interesantă, o să vedeți. Ne bcurăm de sprijinul pe care ni-l dă firma FCC și dacă am mai găsi două sau trei firme care să ne ajute, nu am mai avea nicio problemă în campionat.”

De precizat că valoarea sponzorizării nu a fost divulgată, dar poate asigura salariile întregii echipe. (sportularadean.ro)

Read more
Mihai Fifor: ”Culmea ironiei, să vorbești despre un Master Plan pe Transporturi, cu 4 luni înainte de încheierea mandatului guvernamental!”

Președintele Consiliului Național PSD și Lider al Grupului senatorial al social democraților, Mihai Fifor critică dezinteresul cu care executivul Ciolos a tratat, până acum, problema infrastructurii din România

„Este inadmisibil ca acum, cu 4 luni înainte să plece acasă, Guvernul de tehnocrați să își amintească de vestitul Master Plan pentru Transporturi. Degeaba atrage atenția premierul Dacian Ciolos noului ministru al Transporturilor, Sorin Buse, să vină cât mai repede, în Guvern, cu Master Planul pentru Transporturi și cu variantele pentru reforma Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Întrebarea care se ridică acum ar fi una extrem de simplă. De ce, în atâtea luni, de la prezentarea priorităților de guvernare și până acum, nu s-a făcut nimic în acest domeniu vital pentru România?”, precizează Mihai Fifor.

Social democratul atrage atenția că: „vestita critică, prin care, vinovat pentru toate era Guvernul condus de Victor Ponta, nu mai stă în picioare. Premierul Dacian Ciolos l-a schimbat deja, de la Transporturi pe Dan Costescu, înlocuindu-l cu Sorin Buse, dar acest lucru nu a garantat și că infrastructura românească va fi imbunătăţită”, mai adaugă președintele Consiliului Național PSD.

Mihai Fifor mai adaugă faptul că: „luni la rând, oficialii de la Transporturi au adus garanții că vor începe să pună în aplicare strategia, în domeniu, asumată de PSD. Totul pentru ca Master Planul să ajungă, mai apoi, și pe masa Parlamentului, pentru adoptare… dar până acum, nimeni nu a făcut nimic. Nici faptul că reprezentanții de la Ministerul Transporturilor au fost convocați la comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților nu a avut șansa, să-i convingă pe aceștia să pună lucrurile în miscare”.

Guvernul Ciolos promitea, cu luni în urmă, să înceapă o serie de proiecte strategice, pe transportul rutier, feroviar, maritim, naval, aerian- mai ales cele pentru care primim finanțare europeană (Rețeaua TEN T).
CNADNR își propunea, anul trecut, de 30 de ori mai mult decât a reușit în 2015…o misiune imposibilă cu 467 de km de autostradă planificați pentru a fi construiți în 2016, numai că povestea a rămas doar o promisiune.
Numai că termenele pentru Proiecte precum Autostradă Pitești-Sibiu, Autostradă Tg Mureș-Iași, Centura Bucureștiului, sau metroul de la Aeroportul Otopeni se amână la nesfârșit.
De asemenea, nu s-a făcut nimic, nici la CFR Marfă și nici la CFR Călători, deși se anunțaseră reforme. Nici la Tarom nu s-a găsit soluția optimă pentru a menține Compania la standarde ridicate. CNADNR-trebuia să treacă printr-o reforma profundă, restructurare, așa cum anunțase Programul de Guvernare al Guvernului Victor Ponta. Nu s-a întâmplat acest lucru.
Dar acum, Guvernul lui Dacian Ciolos își propune să facă tot Master Planul în vacanță parlamentară.

Read more