La cea de-a treia întâlnire a angajaților Volkswagen de când a izbucnit scandalul emisiilor, Bernd Osterloh, șeful consiliului angajaților VW a atras atenția autorităților de reglementare din SUA să nu pedepsească prea sever grupul german, deoarece multe locuri de muncă ar putea fi desființate, transmit BBC și Deutsche Welle.
Dacă cel mai mare producător auto european va primi o amendă fără precedent de la Guvernul american, pentru softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, consecințele sociale pentru angajații VW din SUA și Europa ar putea fi „dramatice”, a avertizat șeful consiliului angajaților VW.
„Sperăm foarte mult că autoritățile din SUA vor ține cont de aspectele sociale și de cele legate de forța de muncă”, a afirmat, marți, Bernd Osterloh, la o întâlnire la care au participat aproximativ 20.000 de angajați Volkswagen, la sediul central din Wolfsburg, Germania.
Tot la acea reuniune, directorul general al VW, Matthias Muller, le-a declarat angajaților că va fi nevoie de câțiva ani până când vor deveni clare toate consecințele scandalului motoarelor trucate.
În SUA, VW ar putea fi amendat cu până la 48 miliarde de dolari (53 miliarde de euro) pentru încălcarea reglementărilor de mediu.
Pe plan global, Volkswagen are 120 de fabrici la care lucrează peste 600.000 de angajați, inclusiv 270.000 în Germania. În SUA, la uzina Chattanooga, din Tennessee, sunt aproximativ 2.200 de angajați.
Săptămâna trecută, Bernd Osterloh a anunțat că Volkswagen va plăti angajaților bonusuri pentru 2015, în ciuda costurilor legate de scandalul emisiilor.
„Schimburile suplimentare și orele lucrate peste program au fost ceva obișnuit în 2015. Și angajații au fost alături de companie în cazul Dieselgate (scandalul emisiilor)”, a explicat Bernd Osterloh, într-o scrisoare adresată angajaților VW.
Osterloh susține că, împreună cu directorul general al VW, Matthias Mueller, a stabilit ca angajații locali — aproximativ 100.000 — să fie recompensați cu bonusuri, a căror valoare urmează să fie stabilită.
Anul trecut, angajații locali de la fabricile VW din vestul Germaniei au obținut fiecare un bonus de 5.900 de euro.
Oficialii Audi, divizia de lux a VW, au informat că vor plăti în medie angajaților de la fabricile din Ingolstadt și Neckarsulm un bonus de 5.420 euro (5.890 dolari), în scădere de la 6.540 euro în 2014.
Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, iar VW a pierdut peste 20 miliarde de euro din capitalizarea bursieră. Anul trecut, Volkswagen a informat că a pus deoparte 6,5 miliarde de dolari pentru a face față costurilor scandalului emisiilor.
Grupul Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că în cazul său 2,1 milioane de mașini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale.
Sursa: agerpres.ro
Read moreCANDIDATUL PENTRU PRIMARIA CURTICI, DIN PARTEA ALDE, A IMPARTIT FLORI DE ZIUA FEMEII
PoliticaUltimele stiri 8 martie 2016 0
ROMANIA A AVUT IN 2015 O CRESTERE ECONOMICA DE 3,7%, PIB-UL, ESTIMAT LA 710, 267 MILIARDE DE LEI
EconomieUltimele stiri 8 martie 2016 0
România a consemnat, anul trecut, o creștere economică mai mare cu 3,7% raportat la 2014, iar comparativ cu trimestrul al treilea din 2015 Produsul Intern Brut în trimestrul IV a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,1%, potrivit datelor provizorii (1) date marți publicității de Institutul Național de Statistică (INS)Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2015 a fost de 710,267 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,7% față de anul 2014.
Față de trimestrul IV din 2014, creșterea în ultimul trimestru din 2015 a urcat cu 3,7% pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier.
Potrivit INS, Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul IV 2015 a fost de 180,047 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 1,1% față de trimestrul III 2015 și cu 3,8% față de trimestrul IV 2014.
Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul IV 2015 a fost de 209,997 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,7% față de trimestrul IV 2014.
La creșterea PIB în anul 2015, raportat la 2014, au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția agriculturii, silviculturii și pescuitului, contribuții pozitive mai importante având următoarele ramuri: comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transportul și depozitarea; hotelurile și restaurantele (+1,0%), cu o pondere de 15,8% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,4%; construcțiile (+0,6%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,8%, informațiile și comunicațiile (+0,6%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,7%), dar care au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate (11,8%), industria (+0,5%), cu o pondere de 23,2% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,0%; impozitele nete pe produs (+0,7%), cu o pondere de 12,1% la formarea PIB, și al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,7%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 6,2% contribuind cu 3,8% la creșterea PIB, și formării brute de capital fix, cu o contribuție de +1,8%, consecință a creșterii cu 7,5% a volumului său.
„O contribuție negativă importantă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-1,6%), consecință a creșterii cu 4,7% a volumului exporturilor de bunuri și servicii corelată cu o creștere mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, cu 8,4%”, spune INS.
În Prognoza sa de iarnă 2016, Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere la 4,2% proiecția privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru acest an și estimarea pentru 2015 la 3,7%, în condițiile în care, în Prognoza de toamnă, publicată în luna noiembrie a anului trecut, instituția estima un avans al PIB de 3,6% în 2015 și de 4,1% în 2016. În primăvara lui 2015, proiecțiile CNP indicau o creștere economică de 3,3% în 2015 și de 3,4% în 2016.
Pentru 2017, CNP estimează un avans al economiei românești de 4,3%, de asemenea în urcare față de prognoza din toamnă, de 4,2%.
Sursa: agerpres.ro
Read moreClaudia Boghicevici: ”Încurajarea persoanelor care nu au un loc de muncă va fi o prioritate, odată cu normele metodologice ale Legii nr. 195/2015”
PoliticaUltimele stiri 7 martie 2016 0
Guvernul României a anunțat în urma ședinței de Guvern din data de 02.03.2016 modificarea normelor de aplicare a Legii nr.195/2015. Odată cu noile norme, prevederile Legii 195/2015 vor deveni pe deplin funcționale și vor putea fi puse în aplicare în scopul în care au fost create, acela de a veni în sprijinul persoanelor neocupate, dar și al autorităților publice locale.
“Noi, cei de la PNL, considerăm că cea mai bună formă de sprijin social este un loc de muncă. Conform noilor norme metodologice, în programele care au ca scop ocuparea temporară a forței de muncă, pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale, pot fi cuprinse persoanele neocupate, indiferent dacă beneficiază sau nu de indemnizație de șomaj. De asemenea, subvenția pentru angajatori se va acorda în baza schemei de ajutor de minimis. Autoritățile publice locale pot fi și ele beneficiare ale subvenției, dacă finanțarea acesteia se face și din alte surse decât bugetul asigurărilor de șomaj. Mă bucur că, în sfârşit, există creştere economică, spaţiu fiscal suficient şi condiţii financiare care să permită punerea în aplicare a acestor articole de lege care vin în sprijinul ocupării temporare. Cred că implementarea acestei legi va fi o soluţie de tip „win-win” atât pentru autorităţile locale, care-şi vor putea rezolva probleme de ordin gospodăresc prin utilizarea şomerilor, dar şi pentru cetăţeni, având în vedere că această muncă plătită va constitui vechime în muncă, vechime importantă pentru pensie”, a declarat Claudia Boghicevici, vicelider al Grupului PNL din Camera Deputaţilor.
“Țin să felicit Guvernul Cioloș pentru flexibilitatea și promptitudinea de care a dat dovadă în modificarea normelor de aplicare a acestei legi. Apreciez faptul că ocuparea temporară a forței de muncă se înscrie în linia preocupărilor acestui Guvern și sper că ele se vor reflecta și pe viitor în alte măsuri vitale pentru ca România să se apropie măcar de rata de ocupare de 70% prevăzută în Strategia Europa 2020”, a mai adăugat deputatul PNL.
Read moreMARIN LUPAS CERE ARADENILOR SA SE IMPLICE PENTRU A SALVA MALUL MURESULUI!
PoliticaUltimele stiri 7 martie 2016 0
Consilierul municipal Marin Lupaş a analizat documentaţia propusă consultării publice de Primăria Arad, cu privire la dezvoltarea Ştrandului Neptun. Marin Lupaş crede că arădenii trebuie să analizeze temeinic proiectul propus, care are câteva capcane.
„Susţin categoric realizarea unui studiu cu privire la extinderea şi amenajarea ştrandului. Din păcate, în ultimii 12 ani, deşi au fost realizate câteva investiţii, ştrandul a fost redus şi mutilat, prin intervenţia administraţiei Falcă. Din câte am văzut până acum, realizarea proiectului în forma propusă este un nou atentat la Malul Mureşului şi la parcurile din oraş. Concret, se propune UN POD AUTO ŞI PIETONAL, la capătul estic al străzii Praporgescu. Vreau să întreb cum se poate realiza un astfel de pod, cu circulaţie auto, fără să afecteze grav ştrandul? Un astfel de pod se poate realiza fie traversând parcul, fie peste parc. Ambele variante îmi par inacceptabile. Aradul aşa cum îl doresc eu şi mulţi alţi arădeni este un oraş care limitează traficul auto în zonele de agrement. Revenim la ceva similar cu ideea toxică a unei parcări în parc, respinsă deja de arădeni? Cred că o pasarelă pietonală este binevenită, dar accesul auto este un atentat la Malul Mureşului, o sursă de poluare. O altă prevedere discutabilă este realizarea unei clădiri de protocol pentru evenimentele administrației publice locale, în zona Podului Rutier, lângă turnul pentru panoramă. Nu cred că trebuie să aglomerăm spaţiile de agrement cu clădiri în care să se simtă răsfăţaţi birocraţii, de unde să se uite de sus la oameni. Nu cred că trebuie să punem orgoliul oamenilor din administraţie înaintea realizării unor facilităţi pentru toţi arădenii. În fine, ideea desfiinţării căsuţelor este de discutat. Ele reprezintă o pată de culoare a ştrandului, unii oameni au concesiuni pe termen lung, trebuie să le respectăm drepturile. Toate acestea sunt teme incitante pe care cred că arădenii trebuie să le privească foarte atent şi, dacă este cazul, să ia atitudine pentru a salva Malul Mureşului! Consultarea publică pe această temă este miercuri de la ora 15, la Primăria Arad, sala Ferdinand. Cred că arădenii interesaţi ar trebui să participe”, a spus Marin Lupaş.
Read moreINS: VARSTA MEDIE LA CASATORIE A CUNOSCUT O TENDINTA DE CRESTERE, IN 2014
National/ExternUltimele stiri 7 martie 2016 0
Vârsta medie la căsătorie a cunoscut o tendință de creștere, atât la femei, cât și la bărbați, în 2014, tendința fiind de amânare a primei căsătorii, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis, luni, AGERPRES.
‘Vârsta medie la căsătorie cunoaște o tendință de creștere, ajungând în 2014 la 29,0 ani la femei și 32,3 ani la bărbați. Vârsta medie la prima căsătorie a crescut, de asemenea, în anul 2014, confirmând astfel tendința de amânare a încheierii primei căsătorii. Vârsta medie la prima căsătorie a fost de 27,3 ani la femei și 30,4 ani la bărbați’, informează INS.
În anul 2014, rata nupțialității a fost de 5,3 la mie. Din totalul de 118.075 căsătorii, cele mai multe s-au oficiat în august (24.097), cele mai puține în decembrie (4.251), păstrându-se ciclul tradițional. România se situează printre țările cu o nupțialitate mai ridicată decât media europeană, dacă avem în vedere că rata nupțialității în UE-28 a fost în 2011 (ultimul an pentru care sunt disponibile datele la nivel european) de 4,2 la mie.
În anul 2014, s-au înregistrat 27.188 divorțuri în România, cu o rată a divorțialității de 1,22 divorțuri la 1.000 locuitori.
„Totuși, nivelul divorțialității se menține relativ scăzut comparativ cu alte țări europene, confirmând caracterul de stabilitate al familiei în societatea românească, dacă avem în vedere că rata divorțialității în UE-28 a fost în anul 2011(ultimul an pentru care sunt disponibile datele la nivel european) de 2,0?. Ponderea primului divorț a fost de 93,8% pentru femei și 93,2% pentru bărbați. Din repartizarea pe grupe de vârstă și sexe a persoanelor care au divorțat se poate observa că femeile din grupa 35-39 ani au avut cea mai mare pondere (19,7%) din numărul femeilor care au optat pentru această soluție. Vârsta medie la divorț a fost de 37,4 ani pentru femei și 41,0 ani pentru bărbați’, se arată în comunicatul citat.
Sursa: agerpres.ro
Read more













