Constantin Traian Igaş: “Minciunile premierului Ponta macină Guvernul din interior”
PoliticaUltimele stiri 28 noiembrie 2014 0
Unul dintre partidele de guvernământ s-a trezit la realitate şi a decis să părăsească Executivul condus de Victor Ponta. Parte din membrii Guvernului s-au săturat de minciunile lui Ponta şi au înţeles mesajul electoratului lor luând decizia înţeleaptă de a se întoarce şi de a se ocupa de comunitatea pe care o reprezintă. Pe acest principiu sper că se vor mai deştepta şi altii şi vor realiza că sunt în afara programului la care au aderat odată cu asumarea guvernării. Anticipez că vom mai avea parte de grupări politice care se vor sătura de gogoşile umflate ale lui Victor Ponta.
Minciuna la nesfârşit îl va duce, într-un final, pe Victor Ponta în mediocritatea politicii. De fapt, electoratul s-a prezentat masiv la vot, fără a fi motivat de o sticlă de ulei şi o pungă de făină, tocmai pentru a taxa minciuna, aroganţa şi dispreţul politicienilor care şi-au întors faţa de la popor.
PSD a avut ocazia de a demonstra că şi-a învăţat lecţia dar se pare că tentaţia puterii este prea mare pentru membrii acestui partid.
Read moreFinantele aradene inregistreaza o incasare de taxe peste targetul propus
EconomieUltimele stiri 26 noiembrie 2014 0
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în data data de 21 noiembrie 2014, a fost gazda unei delegaţii din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, delegaţie compusă din domnul Preşedinte Gelu Ştefan Diaconu, domnul Vicepreşedinte Florin Tunaru, domnul Secretar General Octavian Deaconu.
Cu ocazia vizitei de lucru, conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a analizat activitatea Direcţiei regionale pe primele 10 luni ale anului 2014, apreciind ca fiind bună, atât prin prisma indicatorilor de performanţă, cât şi de eficienţă. Dovadă stau rezultatele obţinute în realizarea programului de încasări aferent lunii octombrie, dar şi cumulat pe 10 luni. Astfel:
Programul de încasări aferent lunii octombrie 2014 a fost de 699,29 mii lei, iar totalul încasărilor la Bugetul General Consolidat a fost de 754,22 mii lei, ceea ce înseamnă că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a avut un grad de realizare a programului de încasări de 107,86%, din care Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a avut un procent de 109,97%.
În cadrul aceleaşi întâlniri s-au prezentat, pe de o parte, modificările intervenite în cursul anului în structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar pe de altă parte, activitatea Agenţiei în anul în curs, dar şi perspectivele pentru anul 2015. În acest context, un accest deosebit se pune pe activitatea de combatere a evaziunii fiscale, în special în domeniul Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA).
În acest cadru, respectiv de combatere a evaziunii fiscale, o primă măsură luată, constă în faptul că, începând cu data de 01 ianuarie 2015, la nivelul fiecărei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice, se va înfiinţa o structură care va efectua, după o nouă procedură, operaţiuni de înregistrare în scopuri de TVA.
O altă măsură luată şi care se va pune în practică constă în înfiinţarea, începând cu data de 01 ianuarie 2015, a unui Serviciu de Verficări Fiscale regional. Începând cu această data serviciul va deveni operaţional şi va funcţiona în subordinea Direcţiei Generale de Verificări Fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Read moreMonica Macovei i-a trimis președintelui ales Klaus Iohannis proiectul de lege privind înființarea unui partid politic cu 3 membri
PoliticaUltimele stiri 26 noiembrie 2014 0
Europarlamentarul Monica Macovei i-a trimis astăzi, 26 noiembrie 2014, o scrisoare președintelui ales Klaus Iohannis, cu rugămintea să solicite Parlamentului adoptarea, până la sfârșitul lunii decembrie 2014, a proiectului de lege privind liberalizarea vieții politice, care permite înființarea partidelor politice cu minimum 3 membri. Monica Macovei i-a transmis și proiectul de lege.
Europarlamentarul Monica Macovei solicită, de asemenea, adoptarea, până la sfârșitul lui februarie 2015, a unei legi care să permită “votul la distanță” – electronic și prin corespondență – pentru toți românii din țară și străinătate.
„În România, pentru înființarea unui partid politic, Legea nr. 14/2003 a partidelor politice prevede obligația strângerii a cel puțin 25.000 de semnături ale membrilor fondatori, domiciliați în cel puțin 18 județe și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare județ și municipiul București. În nici o altă țară din Uniunea Europeană nu mai există această cerință pentru înscrierea unui partid politic.” a explicat europarlamentarul Monica Macovei.
Read moreSmiley și Pavel Bartoș prezintă Licitația de Păpuși din cadrul Galei UNICEF
MondenNationalUltimele stiri 20 noiembrie 2014 0
Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, pe data de 20 noiembrie 2014, UNICEF România și Camera Deputaților organizează, pentru al doilea an consecutiv, o Gală de Informare și Strângere de Fonduri în vederea protejării copiilor împotriva violenței. Gazda evenimentului este Andreea Marin, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România.
Smiley, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF, și Pavel Bartoș vor prezenta un moment special din cadrul Galei UNICEF – Camera Deputaţilor: Licitația de Păpuși. Designeri români celebri s-au alăturat luptei împotriva violenței asupra copiilor și au creat păpuși deosebite. Astfel, invitații la Gală pot susține la rândul lor această cauză și pot licita pentru Isabella – creată de designerul Lena Criveanu; Iona – Elena Perseil; Ambrette – Maria Lucia Hohan; Sofia – Edita Lupea, Liuba – Irina Marinescu, Plum Fairy – Dollflowers, designed by Eli Roman & Andreea Roșianu; Păpușa cu Rochie Roșie realizată de Parlor prin sprijinul Molecule F și Dare realizată de designerul Silvia Șerban. Marița este realizată de Veronica Tănase, o fetiță din județul Prahova.
Maxim Vengerov, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, numit adesea cel mai bun violonist în viață, sprijină lupta împotriva violenței asupra copilului și va susține un concert extraordinar în cadrul Galei. Maxim Vengerov este Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF, fiind primul cântăreț de muzică clasică care a primit această titulatură (în 1997).
Gala de Informare și Strângere de Fonduri este parte a campaniei “Violența verbală rănește”, derulată de UNICEF în perioada octombrie 2014 – iunie 2015. Evenimentul va reuni reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului României, ai mediului diplomatic și de afaceri, personalități publice, artiști, jurnalişti, precum şi persoane fizice care doresc să susțină proiectele UNICEF în beneficiul copiilor vulnerabili.
UNICEF lucrează împreună cu autorități centrale și locale, ONG-uri și alți parteneri pentru a dezvolta și implementa modele eficiente inclusiv din punct de vedere al costurilor pentru a preveni violența, pentru a îmbunătăți cadrul legal și pentru a influența normele sociale. Fondurile strânse în urma Galei vor susține eforturile UNICEF ca fiecare comunitate din România să aibă un asistent social, un asistent medical și o școală prietenoasă care să identifice cât mai repede cazurile de violență împotriva copiilor și să ofere sprijin.
Holzindustrie Schweighofer, Raiffeisen BANK, Enel, Siemens și Carrefour sunt companiile ce au răspuns deja pozitiv apelului nostru de combatere a violenței verbale împotriva copiilor. Mulțumim pentru sprijin ArCuB.
Read moreAstazi sarbatorim ziua nationala fara tutun
NationalUltimele stiri 20 noiembrie 2014 0
Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog ARAD, foloseşte acest prilej pentru a derula, activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare în mediul şcolar, familie şi în comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.
Totodată, având ca temă „Ajută–mă să cresc!”, Ziua Naţională fără Tutun oferă Agenţiei Naţionale Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad cadrul informării şi sensibilizării populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, specialiştii ANA atrag atenţia şi asupra efectelor dăunătoare în planul sănătăţii ale fumatului secundar, în special asupra copiilor care cresc în familii cu cel puţin un membru fumător. Fără voia lor, aceştia sunt expuşi atmosferei viciate de fumul de tutun şi, în plus, există un risc crescut de a deveni ei înşişi fumători. De aceea, exemplul personal al părinţilor de nefumători este cel mai bun mijloc pentru a îşi convinge copiii să nu fumeze.
Read moreBlack Friday vine cu reduceri de până la 70% în Galleria Arad!
NationalPublicitateUltimele stiri 20 noiembrie 2014 0
Galleria Arad pregătește o surpriză de proporții arădenilor! Vineri, de Black Friday, magazinele din Galleria Arad vor organiza Noaptea Albă a Reducerilor, o seară specială în care cumpărătorii vor fi așteptați cu oferte promoționale și reduceri de până la 70%!
Sute de produse, fie că vorbim de cele mai tari electrocasnice și gadgeturi, colecții vestimentare de la branduri în vogă, echipamente sportive, articole de birotică și papetărie, accesorii și nu în ultimul rând alimente, toate vor avea prețuri atractive croite special pentru a celebra ziua de vineri, 21 noiembrie.
În plus, vizitatorii Galleria Arad vor avea la dispoziție numeroase posibilități de relaxare și distracție, de la posibilitatea de a beneficia de promoțiile din zona food court și cafenele până la opțiunile de petrecere ale timpului liber din incinta Game Zone si RoboLand, cel mai tare parc de distracții dintr-un centru comercial.
Toate promoțiile și reducerile vor fi marcate special în magazine iar Galleria Arad își va aștepta vizitatorii până la miezul nopții pentru a celebra împreună Noaptea Albă a Reducerilor!
Read moreDorel Caprar: Victor Ponta va fi ales preşedinte şi cu voturile arădenilor
PoliticaUltimele stiri 5 noiembrie 2014 0
PSD Arad a analizat rezultatele alegerilor de duminică. „Victor Ponta şi PSD au câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Mulţumim tuturor celor care au fost la vot, tuturor celor care au dovedit că au încredere în Victor Ponta şi PSD şi tuturor celor care au muncit în această primă parte a campaniei electorale. Este rezultatul aşteptat, care confirmă imaginea bună a lui Victor Ponta, realizările la guvernare. Victor Ponta porneşte ca favorit pentru turul doi, avem cea mai bună şansă de a câştiga în primul rând pentru că avem cel mai bun candidat. Suntem conştienţi că ne aşteaptă două săptămâni grele, pentru că adversarii noştri sunt gata să facă orice pentru a câştiga. Dacă evaluăm rezultatul PSD, la Arad am obţinut cel mai bun rezultat al PSD, în număr de voturi şi procente. Am crescut faţă de alegerile europarlamentare cu câteva procente şi am dublat numărul de votanţi. Suntem interesaţi de drumul nostru, care este ascendent. Ştim că nu este uşor, dar vom deveni principala forţă politică a judeţului Arad. Ne bucurăm că de la lună la lună, la Arad contăm pe tot mai mulţi votanţi şi sperăm să menţinem acest parcurs”, a spus deputatul Dorel Căprar.
„Am observat că liderii PDL transmit un mesaj fals, că au câştigat alegerile. Nu s-a votat preşedintele Aradului, ci preşedintele României. Nici noi, nici Gheorghe Falcă nu am candidat la aceste alegeri. Ultima dată când am candidat, noi am câştigat peste 50% la alegerile parlamentare din 2012 şi l-am bătut pe Gheorghe Falcă, atunci când a candidat la alegerile europarlamentare. Nu este competiţia noastră, alegem preşedintele României şi este corect să le transmitem acest lucru cetăţenilor. Este corect să spunem că am avut de înfruntat o campanie mincinoasă, dusă cu bani foarte mulţi şi de către instituţii publice, cum ar fi Primăria Arad. Prin politicienii care le conduc, acestea au instituţionalizat minciuna. Aşa cum Băsescu a întors românii împotriva românilor, politrucii care îl susţin pe Iohannis au folosit administraţia locală pentru a face campanie împotriva Guvernului. Prin aceste instituţii s-a exercitat o mare presiune asupra primarilor noştri şi asupra aleşilor locali. Banii care au venit de la Guvern au fost utilizaţi ca instrument politic de presiune, nu în interesul cetăţenilor. Un element îngrijorător este că s-a votat masiv – mii de voturi – pe liste suplimentare, ceea ce este dubios. Credem că instituţiile publice trebuie să verifice aceste aspecte, pentru a preveni posibile fraude electorale. Cu toate aceste dificultăţi, suntem convinşi că Victor Ponta va deveni preşedintele României, inclusiv cu zecile de mii de voturi ale arădenilor. Suntem convins că Victor Ponta va fi cel mai bun preşedinte pe care l-au avut românii şi că arădenii îl vor vota în număr foarte mare în 16 noiembrie şi vor aprecia activitatea sa”, a spus deputatul Flavius Măduţa.
Read more