News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

TABLE A5

Galleria Arad găzduieşte în acest sfârşit de săptămână cea de-a treia ediţie a concursului de table. Pasionaţii jocului au posibilitatea de a se înscrie în competiţie, gratuit, până în data de 16 mai a.c., ora 22.00.

“Concursul se va desfăşura pe parcursul a două zile, sâmbătă, 18 mai, de la ora 12.00 având loc calificările, iar duminică, 19 mai, de la ora 12.00 sunt programate semifinala si finala. Le transmit tuturor participanţilor mult succes, iar cei mai buni să se bucure de premiile puse în joc de  Galleria Arad şi partenerii noştri”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Premiile acordate sunt:

Premiul I principal – 600 de lei şi un set de table

Premiul II principal – 400 lei şi un set de table

Premiul III principal – 200 lei şi un set de table

Premiul I secundar – 400 lei şi un set de table

Premiul II secundar – 200 lei şi un set de table

Premiul III secundar – 100 lei şi un set de table

Premiile se acordă sub formă de vouchere valorificabile în incinta magazinelor partenere.

Înscrierile în concurs sunt gratuite. Ele se pot face la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului şi online pe www.cadourideokazie.ro/table sau www.ared.ro/table.

Galleria suntem toţi!

Read more

maduta-

Redarea Cetăţii Aradului circuitului civil este un obiectiv important pentru oraşul nostru, pentru care diferiţi oameni politici şi demnitari au făcut demersuri în ultimii ani. În 2010, după semnarea unui protocol cu Guvernul PDL condus de Emil Boc, Gheorghe Falcă a anunţat că arădenii au obţinut Cetatea. În schimb, autorităţile locale şi-au asumat o serie de obligaţii, pe care urmau să le onoreze în următorii ani. Printre aceste obligaţii se numără şi construcţia a 250 de apartamente ANL, destinate militarilor, sarcină pe care şi-a asumat-o Consiliul Local Municipal (CLM) Arad.
Sunt surprins să constat că zilele acestea, primarul Falcă le transmite consilierilor locali, jurnaliştilor, opiniei publice că Guvernul a impus construcţia a 250 de apartamente ANL, ca şi cum ar fi o obligaţie nouă! Ca şi cum această condiţie nu ar fi negociată de dânsul, ci impusă de guvernarea USL!
Prin modul în care se lamentează acum, Gheorghe Falcă încearcă să fugă de responsabilitatea care îi revine, ca negociator şi semnatar al protocolului pentru Cetate.
Gheorghe Falcă trebuie să spună foarte clar: sunt sau nu realiste obligaţiile pe care şi le-a asumat în 2010? Dacă sunt, de ce nu a început construcţia apartamentelor? Dacă nu sunt realiste, de ce a semnat un protocol primarul Aradului un protocol care blochează practic reconversia Cetăţii?
CLM Arad şi primarul Falcă şi-au asumat şi reabilitarea, până în 2013, a unităţii militare din Gai. Suntem în 2013, data scadenţei şi abia în bugetul din acest an au fost alocate fonduri pentru un obiectiv care trebuia finalizat!
Jocul politicianist prin care Gheorghe Falcă încearcă să atace Guvernul USL în fiecare zi trebuie să înceteze! Este momentul ca Gheorghe Falcă să acţioneze ca primar, nu ca politician oportunist. Prima obligaţie este să spună adevărul, să nu mai mizeze pe lipsa de memorie a tuturor arădenilor!
Pentru a lămuri pe deplin problema protocolului legat de Cetatea Aradului, transmit opiniei publice Hotărârea de Guvern din 2010 şi Hotărârea CLM, prin care administraţia locală îşi asumă fără nici o urmă de îndoială obligaţiile legate de Cetate, inclusiv construcţia celor 250 de apartamente ANL!
Consider că baza unui dialog decent şi eficient între putere şi opoziţie, între politicieni şi opinia publică trebuie să fie adevărul. Dacă vom încerca în continuare să facem din dialogul public o formă de manipulare prin minciuni sau adevăruri trunchiate, vom rămâne mereu la stadiul unei gâlceve politice fără niciun sens!

Read more

ng400x400

În cadrul unui parteneriat ce se derulează până în anul 2015, Galleria Arad lansează o serie de evenimente susţinute de National Geographic.

În intervalul 15 mai – 30 iunie, Galleria arad găzduieşte, în premieră pentru Arad, o expoziţie iconică a National Geographic. Arădenii vor avea posibilitatea să admire 50 de fotografii unicate, care reflectă  situaţii de viaţă,  frumuseţea umană şi mai ales minunile naturii.

“Evenimentul este unul de amploare, nu prin dimensiune, cât prin importanţă. În imagini, National Geographic reuşeşte să determine privitorul să păşească pe tărâmuri regăsite la mii de kilometri distanţă de noi, prin ele descoperindu-le farmecul, fără a se folosi însă de cuvânt. Imaginile surprinse prin obiectivul unor specialisti în artă fotografică, îi oferă acestuia prilejul de a descoperi o altă faţă a lumii, surprinsă printr-o altă abordare. Privirea  unui om,  saltul unui animal,  o rază de soare sunt aspect reale şi fantastice în acelaşi timp. E o expoziţie care merită văzută”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Imaginile pot fi admirate zilnic, între 15 mai – 6 iunie în Galleria Arad, între orele 10.00-22.00. Vizita poate avea loc individual sau în grupuri organizate. Intrarea este liberă.

Read more

newsarad

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs, fără penalizări, este  15 mai 2013.

Pentru cererile depuse după această dată se aplică, la suma totală de plată, o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere. După data de 10 iunie a.c., cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.

Precizăm că în perioada 1 martie – 07 mai, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2013, un număr de 815,678 cereri de plată, pentru o suprafaţă de aproximativ 5 milioane hectare.

APIA invită fermierii care nu au mai beneficiat de această schemă de sprijin să depună cerere la centrul judeţean sau local la care sunt arondaţi, iar actualii fermieri beneficiari să depună cerere conform invitaţiei primite / programării afişate la centrele APIA.

Read more

CSL_Arad

O delegaţie a studenţilor liberali arădeni a fost prezentă la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti, la alegerea noii echipe de coordonare naţională a Cluburilor Studenţeşti Liberale (CSL).

Din delegaţia arădeană au făcut parte, între alţii, Mădălin Păcurar (preşedintele TNL Zimand), Cosmin Mişcoi (preşedintele TNL Sântana), Diana Branc (preşedintele TNL Seleuş) şi Sebastian Man (preşedintele TNL Chişineu Criş), alături de Costel Bogoşel, preşedintele filialei CSL Arad.

Cu acest prilej, a fost aleasă noua echipă de conducere a CSL. „Salut noua echipă a Biroului Naţional de Coordonare CSL. Felicitari, succes şi spor la treabă!”, a declarat Costel Bogoşel.

Read more

Galis_12_07_2011

Paradoxul unui oraş care doreşte să devină o capitală culturală este că devine din ce în ce mai…pustiu. Celebrul „Corso” se goleşte de viaţă…am ajuns să avem o înşiruire de palate ce adăpostesc o înşiruire de spaţii goale şi lăsate în plata Domnului!

            După ce comercianţii care umpleau ştrandul Neptun zi şi noapte, au capitulat în faţa măririlor exagerate de taxe impuse de administraţia Falcă, se pare că acum a venit rândul comercianţilor de pe Bulevard. Motivul este simplu: taxa percepută pentru terasele de pe Bulevard s-a triplat!

            „Din păcate, trăim într-un oraş condus de un primar orbit de propriile interese călcând în picioare orice obstacol. Vă dau un exemplu: în anul electoral 2012 taxa de amplasare de terase era 1 leu pe metru pătrat pe zi, iar de anul acesta taxa este de 3,4 lei. Efectele sunt deja vizibile: terasele au început să dispară…În calitate de locuitor al acestui oraş vreau să-l întreb pe domnul primar, ce alternativă de agrement le oferă arădenilor? Şi ce perspectivă de dezvoltare crede că oferă oraşului prin toate măsurile absurde pe care le impune? Ipocrizia merge până la nivelul la care îndrăzneşte să îşi aroge merite inexistente, acoperind cu uitare toate abuzurile pe care le-a comis cu bună ştiinţă în prea-multele sale mandate. Acum un an am depus un proiect de hotărâre prin care solicitam reducerea cuantumului autorizaţiei de funcţionare şi a taxei de orar la jumătate având ca principal argument resuscitarea mediului economic arădean. Nu doar că proiectul a fost respins, ci taxele au explodat, iar în acest caz particular s-au triplat”, a declarat Florin Galiş preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad şi liderul consilierilor locali USL.

Read more

salvaspeo

Sâmbătă 11 mai 2013, membrii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad au participat la primul exercițiu salvamont-salvaspeo organizat de la înființarea serviciului. Acțiunea de salvare a constat din evacuarea unei persoane accidentate din Peştera lui Duţu, pe care salvatorii au evacuat-o până la suprafață și apoi au transportat-o până la un drum accesibil și pentru echipajele de prim ajutor ale SMURD.
Acțiunea a fost inclusă în calendarul anual al Salvaspeo România și s-a concretizat la data stabilită prin simularea unui incident produs în mediul subteran, în acest caz într-o peșteră destinată speoturismului de pe teritoriul județului Arad.
Astfel, sâmbătă dimineața, au fost alertate echipele de salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad care s-a deplasat de urgență cu un număr de 16 salvatori la Căprioara, localitate aparținând de comuna Săvârșin, județul Arad, unde s-a presupus accidentarea unui turist în Peștera lui Duțu. Victima a fost evacuată dintr-o sală localizată spre capătul peşterii, salvatorii fiind nevoiți să parcurgă cu targa mai multe pasaje strâmte, prin apă dar şi un puţ la intrarea în subteran. Mai departe, la suprafață salvatorii au utilizat mai multe sisteme de salvare realizate cu ajutorul corzilor pentru traversarea tărgii peste valea care se pierde în peşteră, continuând evacuarea a victimei la suprafață pe o distanța de aproximativ încă 1 km până la drumul județean, ce face legătura dintre localitățile Căprioara și Pojoga din județul Hunedoara.
Această acțiune face parte dintr-un program de pregătire periodic al echipelor de salvare ale Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad, realizate cu scopul creșterii gradului de operativitate al echipelor de salvare.
Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad este organizat şi funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Arad ca serviciu public de interes judeţean, cu personalitate juridică, înfiinţat prin Hotărârea Consliului Judeţean Arad în baza prevederilor Legii nr. 402/2006 privind prevenirea accidentelor şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic şi ale prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi salvarea în munţi.
Echipele de intervenţie sunt formate din salvatori voluntari, civili, pregătiţi şi formaţi pentru salvări din zone greu accesibile şi dificile, care necesită o pregătire specifică, antrenament continuu şi echipamente de intervenţie speciale.
Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad este partener al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, Corpul Român Salvaspeo – CORSA, Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, cu servicii similare din județele vecine.

Read more

adi tolea1

Adrian Ţolea, secretarul general al PDL Arad, se solidarizează cu cetăţenii din Târnova aflaţi în greva foamei, considerând că, din păcate, aceşti oameni trebuie să recurgă la gesturi extreme pentru a fi respectaţi la fel ca şi ceilalţi oameni. „Cei aflaţi în greva foamei nu cer altceva decât să aibă tratament egal ca şi toţi ceilalţi cetăţeni ai comunei. Din păcate, ei sunt discriminaţi şi au ajuns la această soluţie extremă, adică greva foamei, este pentru că situaţia devine de nesuportat”, consideră demnitarul arădean.

De asemenea, Adrian Ţolea atrage atenţia că această grevă nu este întâmplătoare, ci o consecinţă a modului abuziv şi discriminatoriu prin care se manifestă primarul Florin Farcaşiu şi apropiaţii săi. „Să nu uităm că în decurs de doar un an comuna Târnova este pentru a treia oară în centrul atenţiei. Mai întâi pentru neregulile de la alegerile locale, apoi pentru lipsa de transparenţă a primarului Florin Farcaşiu, care a avut drept consecinţă directă un blocaj administrativ, iar acum prin această grevă. În schimb, cei peste 20 de ani de mandat ai primarului Farcaşiu nu au adus nimic pozitiv pentru comună: aceleaşi drumuri proaste, aceleaşi condiţii de învăţământ, aceleaşi pericole de indundaţii la o ploaie mai zdravănă. În Târnova, doar oamenii din jurul primarului prosperă”, a mai declarat Adrian Ţolea.

Secretarul general al PDL Arad s-a arătat surprins şi de lipsa de reacţie a clasei politice şi a opiniei publice faţă de cei zece grevişti ai foamei. „Când doamna profesoară Cristina Anghel a făcut greva foamei, pentru motive generale, presa naţională era foarte interesată. Acum, când cei zece cetăţeni din Târnova fac grevă, pentru motive întemeiate, n-am văzut acelaşi entuziasm în a trata acest subiect”, a completat Ţolea.

Read more

caprar_18.09.12

Deputatul USL Dorel Căprar este raportor în cadrul proiectului Raportul privind investiţiile sociale, derulat de COM (2013) 83. Scopul comisiei din care face parte deputatul arădean este determinarea nivelului în care Guvernul României satisface cerinţele şi a recomandările formulate de Comisia Europeană (CE) în tot ceea ce înseamnă investiţii sociale. În acest sens, au fost redactate o serie de întrebări adresate celor şapte ministere care au atribuţii în domeniul investiţiilor sociale: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (ministru Mariana Câmpeanu), Ministru Delegat pentru Dialog Social (Doina Adriana Pană), Ministerul Educaţiei Naţionale (ministru Remus Pricopie), Ministerul Tineretului şi Sportului (ministru Nicolae Bănicioiu), Ministerul Sănătăţii (ministru Eugen Nicolăescu), Ministerul Fondurilor Europene (ministru Eugen Teodorovici) şi Ministerul Finanţelor Publice (ministru Daniel Chiţoiu).

„Este vorba despre un proiect nelegislativ, care se referă la implementarea cerinţelor şi recomandărilor Comisiei Europene pentru o guvernanţă care să asigure investiţiile sociale pentru o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a societăţii. Urmărim prin acest proiect armonizarea politicilor publice şi a programelor de acţiuni asociate, cu accent pe dezvoltarea socială, sub toate aspectele pe care le presupune. Dorim să definim obiectivele sociale ca fiind prioritare în elaborarea strategiilor şi politicilor publice. Întrebările adresate ministerelor nu au un scop critic, vizează identificarea soluţiilor pentru aplicarea cerinţelor şi recomandărilor formulate şi transmise de Comisia Europeană”, a declarat deputatul Dorel Căprar.

Dezbaterea cu miniştrii vizaţi în cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene va avea loc în zilele de 14 şi 15 mai. De 21 mai, deputatul Dorel Căprar va prezenta raportul în urma audierilor.

Read more

newsarad stiri arad

Comemoram un an de guvernare Ponta, un an de cand USL a
catapultat Romania in haos politic, economic si administrativ.”
Presedintele FORTEI CIVICE (FC), Mihai-Razvan Ungureanu, a subliniat esecul guvernarii Ponta in a transa subiectul regionalizarii in baza unor proceduri transparente „Din pacate, putem constata ca dezbaterile in chestiunea regionalizarii sunt eminamente politice. Nu a existat nicio dezbatere publica, nu au fost solicitate niciun fel de studii de impact.
FORTA CIVICA pregateste, in perioada imediat urmatoare, organizarea a trei conferinte in colaborare cu experti in materia regionalizarii. Concluziile acestor conferinte se vor regasi intr-un volum de texte de expertiza, pe care il vom pune cu bunavointa si la dispozitia domnului Dragnea, care pana in prezent nu a considerat prioritar acest aspect.”
Liderul FC a deplans, de asemenea, lipsa de energie si de concentrare in tirul critic al opozitiei la adresa actualei guvernari „Problema nu este sa faci o carte neagra a guvernarii.  O carte nu ar fi de ajuns – pe aceasta tema putem scrie volume intregi. In schimb, dincolo de ceea ce nu a facut sau a facut prost USL-ul, cred ca ar trebui sa facem o carte neagra a opozitiei. Eu promit ca o voi face. De ce Opozitia nu reuseste sa
fie unita nici acum, dupa un an de zile? Cred ca a venit momentul unei asemenea analize, radiografia unui an de opozitie – acesta ar putea fi titlul.”
„Electoratul vede in USL o structura bine organizata, in ciuda
conflictelor la nivel local si a disensiunilor. Si mai mult decat atat, aude o voce unica. Ce exista in contrapondere din partea opozitiei? Doar un vacarm generalizat. Sunt insa foarte optimist – stiu ca din vacarm va incepe sa se desprinda acea voce care se aude clar si limpede.” a mai subliniat presedintele FORTEI CIVICE.

Read more