News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Braconaj pe râul Mureş

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Lipova în cooperare cu inspectori ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal au desfăşurat luni, 24 iunie a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor din domeniul piscicol.

Acţiunea a avut loc în zona localităţii Săvârşin unde, pe râul Mureş, a fost prins în flagrant Constantin H., în vârstă de 78 de ani, în timp ce pescuia aflându-se într-o barcă şi având o unealtă tip ,,vârşă interzisă deţinerii şi pescuitului de către persoane neautorizate.

Jandarmii i-au întocmit persoanei în cauză actele de constatare, fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a vârşelor precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, faptă prevăzută şi sancţionată conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Barca şi unealta folosită au fost ridicate în vederea confiscării.

Read more
Clienţii Lidl împreună cu angajaţii au strâns 170.000 de lei pentru copiii din comunităţile sărace din România, prin intermediul programului „Zâmbet de copil”

Salvati Copiii Romania_2

Programul “Zâmbet de copil”, desfășurat de compania Lidl în perioada 08 aprilie 2013 – 1 iunie 2013, pentru sprijinirea copiilor din comunităţile sărace din România a reușit să adune suma de 170.000 de lei. 

Fondurile colectate vor asigura hrana zilnică pe durata unui semestru școlar pentru aproximativ 300 de copii din centrele educaționale ale Salvaţi Copiii din orașele: București, Cluj,  Reșița, Hunedoara, precum și pentru familii provenind din comunități defavorizate din cele patru orașe.

“Suntem la a treia ediţie a programului Zâmbet de copil şi nu sunt surprinsă de rezultate, cred că Lidl este deja un partener de nădejde, iar clienţii săi au devenit susţinători ai organizaţiei noastre. Mulțumim tuturor donatorilor, companiei Lidl şi angajaţilor săi pentru sprijinul oferit prin programul Zâmbet de copil, program prin care beneficiarii au parte de suportul educaţional necesar şi nu mai sunt în risc de abandon şcolar”, a declarat doamna Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii.

“De-a lungul celor trei ediţii am constatat că secretul acestui program constă în dorinţa oamenilor de a-şi ajuta semenii. Lecția de viaţă primită de la fiecare dintre clienţii noștri este aceea că trebuie mereu să ne gândim şi la cei care, dintr-un motiv sau altul, sunt defavorizaţi şi nu au siguranţa zilei de mâine, așa cum sunt aceşti copii. Avem încredere că prin intermediul acestui  program vom reuşi să aducem o schimbare şi un zâmbet pe chipul fiecărui copil“, a declarat din partea Lidl România Georgiana Tugearu, PR Manager.

Programul „Zâmbet de copil” a debutat în decembrie 2011 cu proiectul pilot „Participă la miracolul de Crăciun”, desfăşurat în magazinele Lidl din Bucureşti şi din ţară. Încă de la prima ediţie, campania a reuşit să strângă 150.000 de lei, bani care au ajuns la peste 200 de copii din centrele Salvaţi Copiii şi la 500 de familii, sub forma unor pachete cu alimente şi produce igienico-sanitare. În cea de-a doua ediţie a programului, Lidl a reușit să strângă, cu ajutorul clienților și angajaților companiei, suma de 300.000 de lei, bani redirecţionaţi pentru masa zilnică a 250 de copii din centrele educaţionale Salvaţi Copiii și familiile lor, timp de un an şcolar.

Prin acest program, Lidl România în parteneriat cu Salvați Copiii și-a propus susținerea combaterii sărăciei în rândul copiilor. Conform ultimelor statistici, România este țara cu cel mai mare risc de sărăcie infantilă din Uniunea Europeană, cu o rată de 32.9% – conform Eurostat (în 2011).

În România, copiii sunt mai afectați de sărăcie extremă în comparație cu populația generală, cei între 0 şi 14 ani reprezentând peste un sfert din totalul persoanelor afectate de sărăcie extremă (Min. Muncii, “Raportul privind incluziunea socială în România în anul 2010”). UNICEF şi Banca Mondială estimau în anul 2009 că un număr de peste 350.000 de copii vor trăi în condiţii de sărăcie absolută.

În cei 22 de ani de când promovează drepturile copilului în România, organizația Salvați Copiii a inclus peste 750.000 de copii în programe educative, de protecție și de asistență socio-educațională. Mai multe detalii despre activitatea organizației pot fi accesate pe site-ul www.salvaticopiii.ro.

Contact: Alexandra Boeriu, Coordonator Comunicare Organizația Salvați Copiii, [email protected], 0744 360 664

Read more
Flavius Măduţa:Pensiile militarilor, recalculate de la 1 octombrie

maduta-

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege pentru recalcularea pensiilor militarilor. Pensiile celor care au lucrat în armată  revin de la 1 octombrie la nivelul dinainte de recalcularea din 2010. Astfel, respectăm unul dintre angajamentele importante ale USL: apărarea drepturilor tuturor românilor. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre oameni care au ajuns la o vârstă înaintată, care au servit cu onoare ţara timp de zeci de ani.

Mă bucur că Guvernul Ponta a identificat resursele bugetare pentru a le face dreptate pensionarilor militari încă din luna octombrie, şi nu de anul viitor, aşa cum se discutase iniţial. Este un exemplu care arată că USL nu sacrifică interesele unor categorii sociale vulnerabile, în favoarea unor interese de grup, aşa cum a făcut guvernarea PDL.

Guvernul USL a reuşit să găsească resurse pentru a respecta drepturile cetăţenilor şi pentru a proteja categoriile sociale defavorizate. Astfel, salariile bugetarilor au fost reîntregite în 2012. Pensionarii au primit înapoi banii tăiaţi ilegal de Guvernul PDL, pensiile au fost indexate în acest an cu 4%. Au fost majorate indemnizaţiile pentru îngrijirea familiei şi venitul minim garantat.

Read more

fermieri

Centrul Judeţean A.P.I.A. ARAD anunţă crescătorii de vite de lapte şi carne din zonele defavorizate , respectiv comunele: ARCHIŞ, BRAZII, CHISINDIA, DEZNA, MONEASA, HĂLMAGIU, HĂLMĂGEL, VÂRFURILE, că luni 24 iunie 2013, asigură prezenţa la lucru a personalului care preia cererile de plată pentru solicitarea ajutorului.

Pentru depunerea cererilor solicitanţii trebuie să prezinte următoarele documente:

–         BI/CI al deţinătorului exploataţiei;

–         Paşapoartele animalelor în original;

–         Dovada unui cont bancar activ pe numele solicitantului;

–         Adeverinţă tip emisă de medicul veterinar cu drept de liberă practică;

–         Buletinul de însămânţare artificială a mamei, în cazul metişilor cu rasă de carne, după caz.

 

            Termenul limită pentru depunerea cererilor este 15 iulie 2013, inclusiv.

Read more
Încep lucrările pe drumul Semlac-Şeitin

semlac_seitin

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a semnat miercuri, 19 iunie 2013, contractul privind reabilitarea DJ 709D, drum care leagă localitatea Semlac de Şeitin. Contractul de începere a lucrărilor de reparaţii şi modernizare s-a semnat în prezenţa  primarilor Letiția Stoian (Semlac) și Mircea Totorean (Șeitin).

Tronsonul ce urmează să fie reabilitat are o lungime de 4,9 kilometri şi nu a mai fost modernizat din anul 1998. Consiliul Judeţean Arad a asigurat integral finanţarea acestei lucrări,  iar suma ce a fost alocată de către administraţia judeţeană este de 1.234.000 lei. “Contractul prevede ca finalizarea lucrărilor să fie în luna septembrie. Cunoscând capacitatea de mobilizare a constructorului şi renumele pe care îl are, credem că lucrarea va fi terminată mai rapid. Este unul din drumurile care ne-au preocupat şi am fi dorit să fie realizat mult mai repede, dar, întârzierea aprobării bugetului în acest an de către Parlamentul României şi, sigur, procedurile privind achiziţia au făcut ca doar în această lună să începem lucrările. Sper ca în viitor vom reuşi să reabilităm întregul tronson de drum care leagă DN 7 de oraşul Nădlac, acest drum fiind foarte important pentru că asigură transportul muncitorilor către zonele industrial cât şi a copiilor înspre Arad şi înspre Nădlac. Totodată, acest drum este mereu afectat de traficul greu care este deviat de pe DN 7, noi sperăm ca foarte curând lucrările la autostradă să se reia, astfel încât odată cu realizarea autostrăzii acest drum să fie folosit de cetăţenii judeţului Arad şi în special a localităţilor de pe acest tronson”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. „Mulțumim pentru că, în sfârșit, acest drum va fi reabilitat, pentru că semlăcanii circulă pe ruta Semlac-Șeitin-Nădlac pe acest drum, pentru că este mult mai scurt. Sper ca lucrările să înceapă cât mai repede”, a declarat Letiția Stoian, primarul comunei Semlac.

Investiţiile în zona Semlac – Seitin – Nădlac nu se opresc aici. Consiliul Judeţean Arad a demarat un program în acest an de a amenaja perdele de protecţie pe marginea drumurilor judeţene.

Am început un program în acest an şi anume de a crea perdele de protecţie pe marginea drumurilor judeţene, mai ales în zonele de câmpie acolo unde, iarna, din cauza viscolului se întâmplă ca foarte greu să facem faţă la deszăpezire, iar acest tronson de drum se încadrează în cele mai afectate pe timpul iernii. De aceea, în a doua jumătate a anului, vom începe acest proiect, în judeţul Arad, cu tronsonul de drum DN7 – Semlac – Şeitin – Nădlac”, a conchis Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Read more

newsarad stiri arad

Consilierii municipali USL fac precizări legat de poziţia primarului Gheorghe Falcă şi a unor reprezentanţi ai administraţiei locale, legat de reevaluarea patrimoniului. În mod incorect, administraţia Falcă încearcă să plaseze asupra consilierilor USL responsabilitatea pentru majorarea impozitelor firmelor care au închiriat clădiri de la Primărie.

Pavel Neamţiu, directorul Direcţiei Fiscale, a spus că firmele în cauză vor plăti impozite cu 20% sau 40% din valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanei juridice până la sfârşitul lunii în care s-a efectuatt prima reevaluare şi nu de 1,5%, cât prevede HCLM 293/28.12.2013. Domnul Pavel Neamţiu a observat că  „nereevaluarea efectuată la 3 ani are implicaţii deosebite din punct de vedere financiar”, dar nu a precizat corect cui îi revine de fapt responsabilitatea. „Conform Codului Fiscal, reevaluările se fac până la 31 decembrie, iar impunerea se face până la 31 martie. Pentru reevaluare este nevoie de o firmă selectată prin licitaţie. Procedurile pentru licitaţie s-au prelungit până la finalul lunii februarie. Ne-am documentat şi evaluarea a fost depusă la finalul lunii ianuarie. Dacă au vrut cu adevărat să ajute firmele, trebuiau să vină în Consiliul Local Municipal în lunile februarie sau martie, pentru a se încadra în termenul legal. Ei au lăsat să rteacă şi luna aprilie şi au venit în CLM în luna mai pentru a obţine votul consilierilor. Vina pentru depăşirea tuturor termenelor este a administraţie Falcă, nu are decât să şi-o asume. Este incorect să se încerce forţarea consilierilor municipali. Problema este creată de fapt de administraţia Falcă. De altfel, în proiectul de hotărâre prezentat luni nu cuprinde termenele la care trebuie depuse impunerile, tocmai pentru că termenele limită erau deja depăşite”, a spus Gheorghe Ghilinţă.

            Consilierii municipali ai USL au explicat în nenumărate rânduri, inclusiv în şedinţele CLM, că blochează voturile pentru proiectele care necesită majoritate calificată, până când majoritatea condusă de Gheorghe Falcă le va permite să îşi desfăşoare corect activitatea. „Proiectele noastre de hotărâre nu sunt puse pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu. De exemplu, proiectul pentru achiziţionarea clădirii Şcolii Generale „Mihai Eminescu” aşteaptă de la începutul lunii aprilie să intre pe ordinea de zi. Aparatul de specialitate nu acordă asistenţă consilierilor USL. Modul în care suntem trataţi este o consecinţă a ambiţiilor politice ale primarului Falcă, în intenţia lui de a subordona total CLM. Aproape la fiecare şedinţă primarul Falcă încearcă să ne ameninţe dacă nu vom vota într-un anume fel. Constatăm că nu vrea să ia în calcul deloc o schimbare de atitudine faţă de consilierii USL, deşi suntem legitimaţi de un vot important primit din partea arădenilor. Prin votul nostru, atragem atenţia asupra acestei situaţii anormale” a declarat Marin Lupaş.

Read more

ioan cristina

Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi „pentru”, 123 de voturi „împotrivă” şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.

Senatorul Ioan Cristina, co-preşedinte al USL Arad, explică votul „împotrivă” dat de liberali în Parlament, care i-a nemulţumit pe reprezentanţii PSD. „La nivelul USL nu a fost luată nici o decizie cu privire la votul din Parlament pe tema referendumului propus de președintele Traian Băsescu. Votul dat de parlamentarii liberali a fost în concordanță cu programul de guvernare cu care USL a câștigat alegerile din decembrie 2012. Acest program prevede clar sistemul bicameral iar românii, atunci când au votat USL, au știut că optează pentru păstrarea bicameralismului”, a declarat Ioan Cristina.

Acesta a ţinut să precizeze că „acuzațiile aduse de PSD sunt lipsite de temei, de vreme ce liderii social-democrați de la Senat și Camera Deputaților au fost informați din timp cu privire la decizia politică a PNL în această privință”.

Partidul Național Liberal consideră că referendumul propus de Traian Băsescu este un demers inutil și, în consecință, liberalii au votat „împotrivă”.

Read more
Peste două mii de vizitatori în noul magazin “Casa Rusu”  din Galleria  Arad

Galleria Arad Mall

În doar trei zile de la inaugurare, peste 2000 de arădeni au trecut pragul noului magazin “Casa Rusu”  deschis vineri  în incinta Galleria Arad.

“ Modul în care arădenii au răspuns, prin prezență, la deschiderea celui de-al 15-lea magazin  propriu “Casa Rusu”, ne onorează și ne demonstrează interesul consumatorilor din vestul țării pentru calitate.  Am încercat să recompensăm, pe parcursul celor 3 zile de la inaugurarea magazinului în Galleria Arad, fidelitatea clienților noștri, oferindu-le un discount suplimentar de 5 % la produsele achiziționate. Mai mult, continuăm politica de marketing propriu  aplicând reduceri de până la 47 % ”, afirmă Marius Raia, director general Casa Rusu.

Reducerile aplicate până în data de 25 iulie a.c. sunt valabile pentru întreaga gamă de produse regăsite în magazinul Casa Rusu deschis în Galleria Arad. Spre exemplu, biblioteca Cezar, se poate achiziționa acum de la 976 de lei, la 598 lei; mobila de bucătărie Luna – de la 1353, la 799 lei; dormitorul Gabriel, de la 1814 – la 1149 lei, colțarul Madrid, de la 1652 – la 998 lei.

Extinderea lanțului de magazine „Casa Rusu” prin cel deschis vineri în Galleria Arad coincide cu lansarea pe piață a unor noi modele de mobiler.

„Suntem atenți la nevoile cumpărătorilor noștri și la tendințe, astfel că lansăm noi modele de mobilier care oferă o și mai multă adaptabilitate la spațiu, dar și un design foarte actual din punct de vedere al culorilor și formelor. În prezent, investim în creșterea capacității de producție a fabricii de mobilier tapițat și în dezvoltarea unității de producție de mobilier personalizat”, a declarat Cristian Rusu, director general Rus Savitar.

Oferta Casei Rusu se adresează tuturor clienților care doresc să își amenajeze locuința, indiferent de preferințele personale privind design-ul sau cromatica. Noul mobilier îmbină într-o armonie perfecta stilul clasic cu cel modern, asigurând căminului atmosfera pe care și-o dorește fiecare.

“ Deschiderea unui magazin Casa Rusu în incinta Galleria Arad se încadrează perfect în strategia GTC de a răspunde nevoilor clienților noștri. Arădenii care doresc să își reamenajeze căminul găsesc de acum, în incinta Galleria Arad, pe o întindere de 1600 mp, tot ceea ce le este necesar,  indiferent de gusturi și de bugetul de care dispun. Galleria Arad asigură arădenilor mediul în care își pot face cumpărăturile – iată, prin Casa Rusu și cele privind amenajarea locuinței -, își pot rezolva problemele de ordin administrativ și desigur, se pot relaxa. Asta pentru că “Galleria suntem toți”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Read more
Test de nota 10 pentru tricolore

moneasa_fotbal

Moneasa – România 4-10

Duminică, după amiază, în staţiunea Moneasa, a avut loc um meci amical, unic pentru comună. Aflată în cantonament, echipa naţională feminină a României a acceptat un meci amical cu reprezentativa masculină de fotbal a comunei. Primarul Ioan Herbei a reuşit să-şi strângă jucătorii în timp util, deja demoralizaţi după retragerea din campionatul judeţean, totuşi dornici de a da piept cu o echipă titrată. Pe cochetul teren din Moneasa, pe un timp superb, au luat loc aproximativ 200 spectatori nerăbdători să vadă spectacol şi goluri multe, şi nu au fost dezamăgiţi. Localnicii au fost îndrumaţi tactic de însuşi primarul, care a luat loc pe banca de rezerve, dar deja după primele 5 minute elevele cuplului de antrenori Maria Delicoiu şi Mirel Albon conduceau cu 2-0. Degringolada fotbaliştilor judeţeni a fost şi mai mare, ocupaţi mai mult cu certatul între ei, au mai primit două goluri, în uralele spectatorilor. Până la pauză scorul arăta 6-2, fetele având mai mult o repetiţie cu public înaintea marilor meciuri din preliminariile Campionatului Mondial. După pauză Mirel Albon a reuşit să ruleze tot lotul de 18 jucătoare, de partea cealaltă singura schimbare posibilă pentru primar fiind înlocuirea portarului pensionar cu Păunel, o tânără speranţă locală de 49 ani, care a reuşit să facă faţă cu succes valurilor de atac. Meciul s-a încheiat cu scorul de 10-4, goluri multe şi veselie. În ciuda rugăminţilor spectatorilor, tradiţionalul schimb de tricouri între jucători nu a avut loc datorită numărului limitat de tricouri pe care federaţia noastră fotbalistică îl atribuie jucătorului, probabil fiind şi pe inventar. Pe ansamblu meciul a fost plăcut, pentru Moneasa a fost un progres, faţă de ploaia de goluri primită de-a lungul campionatului, iar de partea cealaltă un prilej de a-şi îmbunătăţii relaţiile de joc.Nu se poate să nu remarc unele jucătoare, şi în special cele două golghetere, Cosmina Duşa şi Laura Rus, ambele înscriind 3 goluri, precum şi Andreea Voicu, un mijlocaş de bandă abil care a furnizat multe mingi atacantelor.

Echipa Romaniei: M.Ganea (O.Cluj), L.Kajtor (Od.Secuiesc) – C.Olar (O.Cluj), M.Ficzay (O.Cluj), I. Bortan (O.Cluj), A.Lunca (O.Cluj), A. Corduneanu (O.Cluj), R. Sârghe (Konak Izmir), S. Vătafu (O.Cluj), L.Rus (A.Limassol), A.Voicu (O.Cluj), F. Olar (A.Limassol), M.Bîtea (O.Cluj), O.Oprea (Cordoba), K.Barabaşi (Tg.Mures), L.Desmerean (O.Cluj), A.Giurgiu (O.Cluj), C.Duşa (Konak Izmir).

Marcatori: C.Duşa 3, L.Rus 3, S.Vătafu 2, R.Sârghe, A.Giurgiu.

Mirel Albon: Am început pregătirile pentru preliminariile Campionatului Mondial, care vor debuta în septembrie, am mai avut un meci la Buftea cu Grecia iar miercuri vom juca la Belgrad cu Serbia. Am avut acest stagiu de pregătire de o săptămână la Moneasa, unde am avut condiţii excelente, şi sperăm ca aici să fi făcut acumulările necesare atât din punct de vedere fizic cât şi tehnico-tactic care să ne dea speranţe pentru o clasare cât mai bună în grupa preliminariilor. Am reuşit să facem socializare cu oamenii de aici pentru ca lumea să ştie despre fotbalul feminin şi despre echipa naţională, jocul este cel mai bun antrenament.

Ioan Herbei:Nu orice comună poate să primească o echipă aşa de frumoasă, de fete, pentru noi este o mândrie şi sperăm să revină cât mai curând. Pemtru baza sportivă de aici din pacate lipseşte o echipă, am retras-o acum trei luni din campionatul judeşean, din lipsa jucătorilor, dar din septembrie ne vom înscrie din nou în competiţia fotbalistică, chiar dacă vom începe de la ultima ligă. Meciul de astăzi a fost cum ne aşteptam, ne-au bătut, nu puteam avea pretenţii de la ai noştrii, totuşi am jucat cu o echipă naţională, a fost un joc frumos, ne-au dat lecţii de fotbal. Ne-au promis că vor reveni, s-ar putea chiar în primele zile din septembrie când au un meci amical la Gyula. O echipă feminină la Moneasa este greu de alcătuit dar promit că vom începe înscrierile şi vom vedea dacă vom avea echipă masculină sau feminină…”

Read more
Dorel Căprar:Deblocarea POS Transport, obiectiv atins de Guvernul Ponta

caprar_18.09.12

Potrivit comisarului european Johannes Hahn, POS Transport va fi deblocat, cel mai probabil, săptămâna aceasta, după îndeplinirea unor formalităţi administrative. Programul a fost blocat din cauza unor nereguli grave din timpul guvernării PDL. Deblocarea programului aduce mai mulţi bani pentru investiţii în infrastructură.

,,Guvernul condus de premierul Victor Ponta dovedeşte încă o dată că se ţine de cuvânt. Programul Operaţional Sectorial Transporturi va fi deblocat în această săptămână. Acest lucru înseamnă că Romania va avea la dispoziţie 4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi, dar şi pentru infrastructura feroviară. Să nu uităm că în ultimul an guvernarea a deblocat POSDRU, POR, POS Mediu, iar acum POS Transporturi. În continuare se depun toate eforturile pentru a debloca şi POS Creşterea Competitivităţii Economice. Ca membru în Comisia de Afaceri Europene pot spune că faţă de începutul anului 2012, rata de absorbţie a fondurilor europene aproape s-a triplat! Am reuşit să dublăm într-un singur an rata de absorbţie a fondurilor europene, de la 7,5% la 15%, deşi am pornit cu un mare handicap, cu aproape toate programele europene suspendate sau presuspendate, ca urmare a neregulilor făcute în timpul guvernarilor PDL”, a spus deputatul Dorel Căprar, co-preşedinte USL Arad.

Read more