News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Florin Galiș: ”Anul 2017 este crucial pentru România”

Pe bună dreptate se tot vorbește despre rata de absorbție a fondurilor europene de către România. Ne aflăm la jumătatea exercițiului financiar 2014-2020 iar aceasta este de zero la sută, lucru recunoscut de comisarul european Corina Crețu.

Conform datelor comunicate, situația este îngrijorătoare. România se găsește la o rată de absorbție de zero la sută a fondurilor europene, în ceea ce privește fondul de gestionare regională și fondul de coeziune. Au fost transmise toate documentațiile către Curtea de Audit pentru acreditarea instituțiilor de gestionare și control, fără de care instituțiile românești nu pot trimite facturi iar Comisia Europeană nu poate face plăți.

Președintele organizației municipale #ALDE Arad, Florin Galiș, subliniază că, în condițiile amintite, 2017 se anunță un an crucial pentru România: „Trebuie să ne mișcăm repede și bine. Din păcate, pentru perioada 2007-2013, România va rata fonduri europene de un miliard de euro numai în domeniul prioritar al transporturilor. S-a pierdut un an prețios din acest punct de vedere, din pricina guvernării tehnocrate. Precum în 2012, trebuie să recuperăm timpul irosit pe fondul incapacității unor miniștri de a atrage fonduri #UE, practic să reparăm ceea ce au greșit alții. Țara noastră are o șansă importantă de a-și dezvolta infrastructura cu ajutorul acestor fonduri. Este important ca banii respectivi să fie accesați iar Guvernul Grindeanu și-a asumat, printre altele, și această misiune”.

Read more
ALDE este preocupat de spiritul antreprenorial și repatrierea românilor

ALDE și-a definit programul de guvernare prin care se angajează să redreseze situația economică a României. Spre deosebire de mulți alții, care promit marea cu sarea însă promisiunile lor nu au acoperire în realitate, partidul nostru va garanta o creștere sustenabilă prin măsuri concrete, bine gândite, fundamentate pe sursele de finanțare existente. Astfel, ALDE va contribui la dezvoltarea economică a țării prin 500.000 de noi locuri de muncă, grație cărora numărul angajaților va ajunge să îl depășească pe cel al pensionarilor iar nivelul de trai s-ar îmbunătăți considerabil (salariul mediu net ar urca, în anul 2020, la 3.000 de lei, în vreme ce pensia medie ar deveni 1.500 de lei).

În paralel, ALDE se va preocupa de modalitățile de stimulare a capitalului autohton, cultivând spiritul antreprenorial. ’’Vor fi utilizate în acest sens Fondul de Investiții și Dezvoltare respectiv Ajutoarele de Stat, însumând cel puțin 12 miliarde de euro, fără a fi neglijate investițiile străine, a căror valoare ar urma să se ridice la 5 miliarde de euro’’ spune Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.

Un capitol aparte, pe care se va pune un accent deosebit, îl reprezintă diaspora și tânăra generație. Diaspora este apreciată ca fiind o mare oportunitate socială dar și economică în momentul de față. În consecință, prin intermediul Ministerului Economiei vor fi create programe speciale de finanțare a afacerilor celor repatriați, în sumă de 400 de milioane de euro în patru ani (cu un plafon de 50.000 de euro/afacere). Totodată, vor fi lansate programe pentru finanțarea primei afaceri, ce vor veni în întâmpinarea tinerilor întreprinzători. Prima afacere va fi scutită de impozitul pe venitul salarial și de contribuțiile sociale datorate de angajator, respectiv de impozitul pe dividende pentru o perioadă de trei ani. Tot în sprijinul generației următoare vor fi construite 20.000 de locuințe în intervalul 2016-2020, ce vor putea fi achitate prin credite de tip ipotecar iar prețurile vor fi extrem de accesibile.

Read more
Florin Galiș: ”ALDE Arad vine cu inițiative care să permită asociațiilor profesionale să înainteze propuneri legislative”

Pe eșichierul politic românesc, ALDE rămâne singurul partid de dreapta realmente preocupat de antreprenori, de oamenii cu inițiativă, de investitorii care aduc plusvaloare societății în care trăiesc.

Și care, nu o dată, s-au văzut prinși în chingile unui sistem care în loc să îi ajute, le pune piedici la tot pasul, le este dușman în loc să le fie prieten.

Este exact ceea ce dorește să schimbe din temelii alianța liberalilor și conservatorilor. Să schimbe acest sistem tot mai anchilozat și ostil inițiativei private (a se vedea și impozitarea deloc favorabilă), dând șanse tinerilor să se afirme la ei acasă, ajutându-i pe cei care pornesc o mică afacere ori se descurcă pe cont propriu, ce-i drept cu eforturi considerabile, prin practicarea unei profesii liberale.

Tocmai pentru a susține segmentul profesiilor liberale, filiala ALDE Arad vine cu propuneri concrete și extrem de favorabile acestora. „Adesea s-a întâmplat ca parlamentarii să voteze legi prin care să influențeze în rău viața de zi cu zi a persoanelor ce obțin venituri din activități independente, respectiv practică profesii liberale. Chiar au existat cazuri în care votau în necunoștință de cauză! Pentru a preîntâmpina, pe cât posibil, asemenea situații, intenția noastră este să permitem asociațiilor profesionale să conceapă și să înainteze Parlamentului inițiative legislative, inițiative care să impulsioneze activitatea unor categorii profesionale diverse, cum ar fi notari, avocați, arhitecți, medici, psihologi, traducători, farmaciști ș.a.m.d. Acest fapt ar presupune modificarea constituției, în speță a articolului 74 privind inițiativele legislative, însă în condițiile date, modificarea constituției ar fi mai mult decât justificată” – explică Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.

Read more
Schimbări majore la ALDE Arad

O conferință de presă, cu figuri noi, mă rog, vechi în peisajul arădean, a avut loc astăzi la sediul ALDE din Arad, conferință ce a avut ca temă prezentarea noii conduceri, hotărâtă în Biroul Executiv de la București, de către tandemul Călin Popescu Tăriceanu-Daniel Constantin.

Deputatul Mihăiță Calimente, proapăt adept al liberalismului democratic autohton condus de Tăriceanu, a informat jurnaliștii prezenți de preluarea puterii în filiala din Arad: ”sunt singurul care are drept de semnătură”, după cum a afirmat. Astfel în perioada următoare ALDE Arad va trece printr-un proces de reorganizare, Calimente anunțând unele măsuri luate. Prim-vicepreședinți ai filialei sunt desemnați Ionel Ciupe și Mircea Purcaru iar filiala din municipiu va fi reclădită în totalitate sub îndrumarea lui Florin Galiș, ales președinte interimar. Secretarii aflați sub îndrumarea sa vor fi Florian Racoviță, actual secretar, și Tiberiu Dekany, fost viceprimar al Aradului, și proaspăt membru ALDE. Având o experiență politică bogată, fostul deputat Titus Gherghiof a fost numit președintele executiv al partidului, filiala Arad.

”Biroul Județean va fi compus din cei 22 de președinți de organizații care au obținut peste 5 % la alegerile locale, iar restul de până la cifra de 35 va fi completată cu președinții și vicepreședinții partidului. Sunt deschis la orice venire în partid, ușile sunt larg deschise și nu vreau să exclud pe nimeni. Bineînțeles că orice atitudine critică a unui membru față de partid, în ziare sau pe facebook, va aduce automat la excluderea sa din rândurile organizației” a mai adăugat deputatul Mihăiță Calimente, ca un fel de avertizare adusă postacilor din partid.

 

 

Read more
IONEL CIUPE SI-A DONAT ZIUA DE NASTERE PENTRU DOUA FETE CU TALENT LA PICTURA

Alde Arad a organizat astăzi o conferință de presă cu un subiect inedit. Mai exact, tema conferinței de presă a fost despre un proiect de susținere a două adolescente extrem de talentate la pictură care au primit astăzi un cadou din partea prietenilor domnului Președinte, Ionel Ciupe.

Ionel CIUPE: Astăzi este ziua mea de naștere și am primit o sugestie de la cei din organizația de tineret ALDE, aceea de a-mi dona ziua de naștere. Concret, mi-am sunat prietenii apropiați și i-am rugat să nu îmi facă niciun fel de cadou ci să doneze bani pentru o cauză nobilă, pentru două fete tinere și talentate la pictură din județul Arad. Fetele învață la liceul din Săvârșin, județul Arad.
Și eu când aveam vârsta fetelor am trecut prin aceeași situație, mama mea fiind nevoită să se descurce singură pentru a ne întreține la școală pe mine și pe fratele meu mai mic. Ce este deosebit la modul în care cele două tinere, Narcisa și Cristina, pictează este faptul că lucrează împreună la același tablou. Singurele picturi individuale sunt cele pe sticlă, de obicei icoane de mici dimensiuni.
Îmi doresc să se alăture acestui proiect caritabil cât mai multe persoane, dar și instituții publice pentru ca aceste două fete minunate, de 15 și 16 ani, să aibă o șansă de a-și demonstra și șlefui talentul. Creațiile lor pot fi, peste ani, ocazii de promovare a Aradului în țară și în străinătate. Nu putem să rămânem indiferenți în fața copiilor talentați pe care îi avem. Trebuie să-i susținem pentru că ei sunt cei care vor construi viitorul de mâine.

Narcisa: Am început să pictăm de prin clasa I. Pictăm amândouă la același tablou, așa ne-am obișnuit de mici. Una desenează și cealaltă pictează. Ne-am bucurat foarte tare când cineva din partea domnului Ionel Ciupe ne-a contactat ca să ne ajute să putem picta mai mult și chiar să ne ajute să ajungem la Liceul de Arte din Arad.

Cristina: Ne simțim foarte bine când pictăm și ori de câte ori avem posibilitatea ne refugiem împreună în pictură. Ne-am bucura tare mult să avem posibilitatea de a învăța de la profesioniști cum să pictăm. Până acum am făcut-o intuitiv.

Ligia (mama): Fetele moștenesc talentul de la mine, de când erau mici mă imitau, eu pictam și ele voiau să facă ce făceam și eu. De asemenea, și tatăl fetelor a fost tâmplar, deci avea talent de artist, însă din păcate a decedat anul acesta din cauza cancerului. Fac tot efortul pentru ele, dacă eu nu am ajuns să îmi pun în valoare talentul sper ca măcar ele să reușească, ele sunt tot ceea ce mi-a mai rămas. Din păcate îmi revin destul de greu după moartea soțului, dar încerc să mă adun pentru a avea grijă de fete.

Ionel CIUPE: Sunt multe talente care se irosesc și e păcat să se întâmple acest lucru. Pe lângă acest gest, de a-mi dona ziua de naștere, mâine voi merge la Liceul de Artă Sabin Drăgoi din Arad ca să discut cu conducerea instituției de învățământ pentru că fetele merită să fie transferate aici, să beneficieze de coordonarea unor profesioniști. Fetele merită susținerea noastră.

Orice persoană care dorește să le sprijine pe Narcisa și pe Cristina pot face donații în contul RO30RZBR0000060018415982, pe numele Cioară Ligia (mama fetelor) deschis la Raiffeisen Bank.

Read more

Copreședintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, lansează un „apel  către cei care mai cred în liberalism”, cerându-le să abandoneze „corabia portocalie salvată de la scufundare de către trădătorii care au vândut Partidul Național Liberal”. Purcaru este de părere că liberalii au datoria de a face front comun împotriva popularilor europeni, care, prin „rapt și dictat și-au însușit un partid istoric”, respectiv PNL.

„Ca om politic de centru-dreapta, nu pot să rămân indiferent la distrugerea unui partid istoric, promotor al liberalismului în România. Așa zisul PNL nu mai are nimic de a face cu liberalismul, iar acum, în preajma alegerilor, cei care îl conduc și-au dat arama pe față. Foștii PDL-iști vopsiți în liberali revin la putere, cu acceptul oamenilor de paie ai fostului PNL. Marea liberală Alina Gorghiu îl confirmă drept candidat pentru Primăria Cluj pe nimeni altul decât Emil Boc, pe care l-a înfierat ca pe un călău al salariaților și pensionarilor, pe care l-a demascat ca prim ministru, ecou al hotărârii lui Băsescu de a distruge poporul român. Aceeași Alina Gorghiu acceptă ca la Arad PDL să rămână la putere, indiferent ce s-ar întâmpla la nivel național.Lansez un apel către cei care au rămas liberali : salvați liberalismul ! Mă adresez inclusiv celor care au fondat PD-ul arădean, care, deși a fost o aripă desprinsă din FSN, a fost clădit de către oameni care respectau valorile liberalismului. Oameni buni, nu vă mai lăsați amăgiți, fostul și actualul PDL este un monstru care își devorează copiii. Sorin FrunzăVerde, cel care a „mutat” PNL din internaționala liberală la populari, a primit condamnare doi ani. Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară. Dacă un om de talia lui Sorin FrunzăVerde a fost sacrificat de către mafia PDL, ce credeți că vă așteaptă pe voi?”, spune Mircea Purcaru. ​

Read more