News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

TRAIAN IGAS: „CA MEMBRU BPN AL PNL VOI CERE CA GRUPURILE PARLAMENTARE SA FIE MAI PREZENTE IN DEZBATERI”

Senatorul Constantin Traian Igaș, în calitate de membru al Biroului Politic Național al PNL, participă, în perioada 28-30 august, la ședința BPN și a Grupurilor Parlamentare reunite ale PNL care va avea loc la Gura Humorului, județul Suceava.

Vom discuta despre prioritățile viitoarei sesiuni parlamentare dar și despre strategia în alegerile locale, deci vor fi lansate și sondaje în teritoriu. Ca membru al BPN, voi cere ca grupurile parlamentare să fie mai prezente în dezbaterile din ședințele de plen pentru că ne așteaptă o sesiune fierbinte în Parlament”, declară senatorul liberal, Constantin Traian Igaș.

Senatorul arădean accentuează necesitatea vigilenței colegilor parlamentari în această sesiune, cu atât mai mult cu cât semnalele instituțiilor europene sunt pe aceleași coordonate. Comisia Europeană a declarat că programul de reforme economice al guvernului Ponta a ”deraiat”.

Trebuie să fim mai vigilenți în Parlament pentru că pe de o parte, anticipăm că Guvernul va veni cu o serie de măsuri nesustenabile, iar pe de altă parte, avem un Guvern nesustenabil care se apropie de finalul mandatului cu pași repezi. Așa cum am mai spus, în această toamnă se poate întrevedea o schimbare a formulei guvernamentale, dar cu toții trebuie să fim conștienți că miniștrii noului Guvern vor fi miniștri de sacrificiu, oameni care vor avea de pierdut pe plan personal la capitolul imagine, oameni care trebuie să dea dovadă de determinare mai mult ca niciodată”, este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.

Read more
SALARII MAJORATE PENTRU PERSONALUL DIN SISTEMUL PUBLIC SANITAR

Personalul din sistemul public sanitar va beneficia de o majorare cu 25% a salariului brut, a soldei lunare brute/salariului lunar brut, începând cu 1 octombrie 2015, comparativ cu nivelul din luna septembrie a acestui an, stabilește o ordonanță de urgență aprobată astăzi de Guvern.

Măsura a fost luată de Guvern în scopul creșterii motivării personalului din sistemul public sanitar și, implicit, a stopării migrației cadrelor medicale către locuri de muncă din străinătate.

Totodată, prin actul normativ se majorează cu același procent, respectiv 25%, cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De aceste creșteri salariale va beneficia personalul din unitățile sanitare publice cu și fără paturi, centrele de diagnostic și tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncționale, unitățile specializate de urgență și transport sanitar publice, inclusiv unitățile sanitare aflate în subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unităților penitenciare, personalul din rețeaua de medicină școlară, asistență medicală comunitară, precum și alte unități sanitare și medico-sociale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății. De asemenea, de aceste majorări salariale beneficiază și personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și a serviciilor de expertiză medicale aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii.

Pe cale de consecință, se majorează cu același procent, respectiv de la 3.100 de lei la 3.875 de lei, plafonul stabilit pentru salariul lunar brut/solda lunară brută lunară în funcție de care se acordă bursa de rezidențiat. Această modificare va conserva dreptul medicilor rezidenți de a beneficia și după majorarea salarială decisă astăzi de bursa de rezidențiat în cuantum lunar de 670 de lei.  De asemenea, potrivit ordonanței de urgență, medicii rezidenți vor fi incluși în categoria tinerilor specialiști din sănătate, care pot beneficia de închirierea unei locuințe ANL. Astfel, alături de tinerii specialiști din învățământ, și cei din sănătate, inclusiv medicii rezidenți, care au până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe ANL, pot primi repartiții în cel mult trei ani de la implinirea acestei vârste. Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate sunt proprietate privată a statului. Aceste locuinţe sunt administrate de autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale și ale sectoarelor municipiului București în care acestea sunt amplasate.

Read more
Ponta solicita prim ministru interimar!

Prim-ministrul Victor Ponta va transmite o adresă către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, privind desemnarea viceprim-ministrului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar pentru o perioadă de cel mult 45 de zile

 

Prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Ponta, va înainta luni, 22 iunie 2015, o adresă către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, cu scopul de a-l desemna, în temeiul art. 107, alin. (3) din Constituţia României, pe domnul Gabriel Oprea – viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne – drept prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

Decizia prim-ministrului Guvernului României, Victor Ponta, vine în contextul intervenţiei chirurgicale suferite la genunchiul stâng, la începutul acestei săptămâni, într-o clinică din Turcia. Medicii au decis că premierul Victor Ponta poate fi externat, urmând ca în următoarele 7 zile acesta să urmeze, zilnic, un control de specialitate. Procesul complet de recuperare, constând în tratamente şi fizioterapie, va dura alte 14 zile, astfel încât în maximum 28 de zile prim-ministrul Victor Ponta îşi va putea relua activitatea normală la Palatul Victoria.

Activitatea Guvernului României nu va fi însă afectată in acest timp. Prim-ministrul Victor Ponta va delega toate atribuţiile de coordonare a Guvernului către viceprim-ministrul Gabriel Oprea şi îi asigură pe toţi cetăţenii României că va reveni la birou în cel mai scurt timp posibil.

Prim-ministrul Guvernului României urmează îndeaproape sfaturile medicilor specialişti şi asigură opinia publică şi pe cetăţenii români de faptul că activitatea Guvernului României nu este în niciun fel afectată.

Read more
Guvernul introduce tichetele de masa electronice

Guvernul a adoptat astăzi Hotărârea de modificare a Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, permitând astfel angajatorilor să opteze pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic, sub forma unui „portofel electronic”, un suport asemănător cardului bancar alimentat de emitenţi.

Hotărârea de Guvern implementează prevederi ale Legii nr. 291/2013 de modificare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prin introducerea posibilităţii emiterii de tichete de masă şi pe suport electronic, ca o alternativă modernă la cele pe suport de hârtie.

Angajatorii vor stabili împreună cu reprezentanții sindicatelor sau ai salariaților, prin contractele colective de muncă, clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, precum și forma suportului acestora, respectiv suport electronic și/sau hârtie.

În cazul acordării tichetelor de masă în format electronic, angajatorii vor alimenta „portofelul electronic” cu valoarea nominală aferentă tichetelor de masă, care va fi folosită exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare, fără a permite efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar.

De asemenea, în concordanţă cu modificările aduse prin Legea nr. 291/2013, Hotărârea de Guvern adoptată astăzi oferă angajaţilor posibilitatea de a utiliza mai flexibil tichetele de masă, în sensul că elimină prevederile care limitează utilizarea a maximum două tichete de masă/zi.

Un alt element de noutate introdus de actul normativ constă în aplicarea unitară a reglementărilor în cazul salariaților care lucrează în regim de tură. Astfel, în cazul în care un angajat lucrează în ture și timpul de lucru este mai mare de 8 ore/zi, numărul de tichete de masă (indiferent de suportul pe care sunt emise, hârtie sau electronic) la care are dreptul pe lună se calculează adunând numărul de ore lucrate și împărțind această sumă la 8. Concret, în actul normativ se menționează că salariații vor beneficia lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenți la lucru în unitatea angajatorului, iar acest număr nu poate depăși numărul de zile lucrătoare.

Hotararea de Guvern include, de asemenea, informații privind modul în care angajatorii vor putea achiziționa „tichetele electronice”. Pe lângă implementarea reglementărilor privind acordarea tichetelor de masă pe suport electronic, actul normativ urmărește și alte obiective, precum: creşterea disciplinei contractuale şi siguranţei financiare a sistemului tichetelor de masă, asigurarea unui control mai eficient al utilizării tichetelor de masă.

Read more

newsarad stiri arad

Premierul Victor Ponta a venit, marţi, la sala de şedinţe a grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, el precizând că plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu a fost finalizată şi va fi semnată de către parlamentarii PSD.

La sala de şedinţe a grupului parlamentar al PSD au mai venit preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precum şi Marko Bela, Vereştoy Attila şi alţi parlamentari ai Uniunii.
De asemenea, la grupul PSD s-au mai prezentat preşedintele PC Daniel Constantin şi parlamentari ai PC precum şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.
Pe lângă parlamentarii PSD, la grupul social-democrat s-au aflat şi mai mulţi miniştri, printre care Dan Şova, Titus Corlăţean, Constantin Niţă şi Rovana Plumb, dar şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. (pesurse.ro)
Read more