News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

MIHAI FIFOR: PARLAMENTARII PSD ARAD CONSIDERA O PRIORITATE REZOLVAREA PROBLEMEI CET ARAD

Senatorul PSD Mihai Fifor doreşte să sublinieze încă o dată gravitatea situaţiei în care se află CET Arad, în contextul în care arădenii ar putea râmâne fără apă caldă şi căldură datorită blocajelor financiare în care va intra instituţia.

 

Fără doar şi poate, vorbesc despre acest subiect cu amărăciune pentru că aici nu este vorba despre o dispută politică ce implică stânga şi dreapta, ci despre un dezastru administrativ ce afectează în primul rând cetăţenii Aradului.Conform unor informaţii de ultimă oră, Energomontaj ar putea bloca astăzi conturile CET Hidrocarburi Arad, din cauza unei datorii de peste 20 milioane lei, ceea ce va atrage după sine îngheţarea salariilor angajaţilor.Am făcut împreună cu preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar tot ceea ce ne-a stat în putinţă pentru a media, în limite legale, dialogul între administraţia locală şi reprezentanţii Guvernului.Am aflat din presă că Gheorghe Falcă a anunţat că va avea o întrevedere cu vicepremierul Vasile Dâncu, pentru a relua tematica la Bucureşti.Sigur că ne dorim ca întâlnirea să fie fructoasă pentru Arad, cu toate că este mai mult un exerciţiu de imagine decât un demers constructiv.Remaintesc că primarul a primit un răspuns oficial de la doamna Dragu, ministrul finanțelor publice și de la doamna Sirma Caraman, secretar de stat în MDRAP, în care i s-a râspuns clar, că atâta timp cât încheie anul cu un excedent bugetar de peste 166 de milioane de lei, Guvernul nu are cum să aloce alți bani, în niciun caz sub formă de ajutor de stat. Pe de altă parte, mă bucur totuşi că în urma insistenţelor noastre va fi convocată mâine o şedintă a Consiliului Local Municipal Arad, în care se va discuta alocarea a şase milioane de lei pentru CET Hidrocarburi.Ne vom implica în continuare când vine vorba despre interesul comunităţii locale, la fel cum am făcut-o până acum.Problema CET rămâne pentru noi prioritară şi ne arătăm întreaga deschidere pentru rezolvarea problemei.” – afirmă senatorul Mihai Fifor.

Read more
Guvernul a alocat 55.5 milioane de lei pentru  Programul „Fiecare copil în grădiniță!

Programul „Fiecare Copil în Grădiniță” va fi finanțat în 2016 cu suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat. Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, repartizarea pe județe și municipiul București a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea, pe anul 2016, a participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Este vorba de tichetele sociale pentru încurajarea copiilor să urmeze grădinița, iar suma totală este de 55,5 milioane lei. Banii sunt repartizați județelor  în funcție de numărul de copii înscriși la grădinițe și declarați eligibili pentru program.

Pentru județul Arad, Guvernul a aprobat suma de 582 mii lei pe anul 2016.

Read more
DOREL CAPRAR: PENTRU PARLAMENTARII PSD DE ARAD PRIMEAZA INTERESELE ARADENILOR SI NU JOCURILE DE CULISE INITIATE DE PRIMAR SI ACOLITII SAI

PSD Arad a atras atenţia de nenumărate ori asupra gravităţii situaţiei în care se află CET Arad şi a încercat în luna decembrie, prin cei doi parlamentari, deputatul Dorel Căprar şi senatorul Mihai Fifor, să medieze un dialog între primarul Aradului şi reprezentanţii Guvernului, tocmai în ideea găsirii unei soluţii, în limita legii, pentru ieşirea din impas. „Aflu cu surprindere din presa locală despre diverse tentative politicianiste de a repune greşit în ecuaţie situaţia CET Arad, aceasta în condiţiile în care m-am implicat, alături de senatorul Fifor, într-o încercare de a rezolva pe cale legală problema, având ca partener de dialog reprezentanţii Guvernului. După cum se ştie, aceste întâlniri au avut loc la Bucureşti iar concluziile au fost cât se poate de clare. Secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei Publice, Sirca Caraman a punctat atunci foarte clar faptul că primăria Arad nu are arierate iar Guvernul nu poate aloca fonduri direct pentru CET pentru că ar constitui ajutor de stat. Prin urmare, Primăria poate aloca fonduri doar către distribuitorul de energie din subvenţie şi nu CET Arad. Fuga de responsabilitate şi retorica duplicitară au fost întotdeauna armele primarului Falcă, asta pe fondul propriei incompetenţe şi neputinţe administrative. În spatele tuturor explicaţiilor tehnico-administrative forţate, tendinţei de a complica problema şi declaraţiilor iresponsabile ale vicepreşedintelelui CJ Arad, Remus Guţu, în cadrul Comisiei pentru Dialog Social, nu se ascunde altceva decât o campanie de dezinformare a cetăţenilor. Parlamentarii PSD au răspuns întotdeauna prompt şi au onorat toate întâlnirile şi dezbaterile publice la care au fost invitaţi. Aceasta va fi conduita noastră şi pe viitor, domnule Guţu. Pentru noi primează interesele arădenilor şi nu jocurile de culise iniţiate de primar şi acoliţii săi pentru a deturna atenţia publică”- afirmă deputatul Dorel Căprar.

Read more
Cum vor fi acordate tichetele sociale în cadrul programului „Fiecare Copil în Grădiniță”

Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar – „Fiecare Copil în Grădiniță”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite și/sau rechizite. Guvernul a adoptat astăzi, printr-o Hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar promovează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură).

Mecanismul propus prin normele de implementare adoptate astăzi este bazat pe două principii:

  1. Legătura cu prezența la grădiniță:
  • Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță. Normele de aplicare precizează că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă.
  • Prezența zilnică a copiilor la grădiniță o țin educatorii, după un formular similar celui folosit de Fundația Ovidiu Ro în programul pilot. Situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național gestionat de Ministerul Educației. Corectitudinea notării prezenței zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj.

 

  1. Tichetele acordate pentru încurajarea copiilor să urmeze grădinița să fie acordate cât mai simplu posibil:
  • Copiii eligibili pentru acest program sunt identificați de asistenții sociali din primării, pe baza unui dosar social.
  • Stimulentul acordat sub formă de tichet social este acordat pentru perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Declarația este standard. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, ci copiii lor devin automat eligibili.
  • Înscrierea în Program este permanentă, pentru a permite familiilor să își înscrie copiii la grădiniță și după începerea anului școlar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență.
  • Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația pentru copii, bursele sau subvențiile agricole.
  • Tichetelor vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezențe completat de educatori.
  • Banii necesari pentru plata stimulentelor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată. Este deja în lucru un proiect de Hotărâre de Guvern care urmează să prevadă repartizarea pe județe a sumelor alocate în 2016 finanțării acestui Program, în funcție de numărul de copii înscriși.

În data de 2 noiembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 248 privind stimularea participării la învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Potrivit estimărilor Ministerul Muncii, peste 111.000 de copii vor fi eligibili pentru a primi tichetul social de 50 de lei.

Prin această Lege se extinde la nivel național Programul pilot „Fiecare Copil în Grădiniță”, lansat de Asociația OvidiuRo și Ministerul Educației în iulie 2010. De atunci, 4.000 de copii din peste 43 de comunități rurale și urbane mici au beneficiat de educație preșcolară. 98% dintre copiii care au beneficiat de program s-au înscris la școală, iar 65% din aceștia continuă să aibă o prezență bună și foarte bună.

La elaborarea normelor de aplicare a Legii au colaborat ministerele Muncii, Finanțelor, Educației, Cancelaria Primului-Ministru, cu participarea permanentă a reprezentanților Fundației Ovidiu Ro.

Read more
Românii din străinătate vor putea obține mai rapid certificatele de cazier judiciar

Cetățenii români aflați în străinătate vor putea obține, într-o perioadă de timp mai scurtă și parcurgând o procedură mai simplă, documente cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar, după ce Guvernul a modificat legislația în acest sens, printr-o Ordonanță adoptată astăzi.

Astfel, cetăţenii români aflaţi în străinătate vor avea la dispoziție o procedură informatizată de obținere a cazierului judiciar, ca parte a Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni (SIMISC).  SIMISC face parte din amplul proces de informatizare și modernizare a prestării tuturor serviciilor consulare demarat de MAE, prin crearea unei platforme electronice integrate, cunoscută sub denumirea  „E-cons„, ce integrează mai multe sisteme informatice care deservesc domeniul consular.

În ceea ce privește simplificarea procedurilor privind cazierul judiciar, la propunerea MAE și a MAI, Guvernul a adoptat astăzi modificarea și completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar. Potrivit noilor reglementări, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate vor avea competența să elibereze adeverințe cu valoarea juridică a unor certificate de cazier judiciar, pe baza verificărilor efectuate în evidențele autorităților române competente. Aceste adeverințe se vor elibera în maximum 10 zile de la data solicitării, vor fi valabile 6 luni de la data eliberării (perioadă identică cu cea a certificatelor de cazier judiciar eliberate în țară) și se vor utiliza exclusiv în străinătate.

Reglementările adoptate astăzi reprezintă primul pas pentru facilitarea obținerii simplificate a cazierului judiciar de către cetățenii români din străinătate. Operaționalizarea procedurii necesită ulterior parcurgerea a încă două proceduri:

Ø  adoptarea unei hotărâri a Guvernului privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar (în vederea introducerii modelului de adeverință cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar, care va fi eliberată de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate)

Ø  încheierea unui protocol de cooperare între MAE și MAI pentru interconectarea sistemelor informatice ale celor două instituții.

La nivelul MAE, procedura informatizată de obținere a cazierului judiciar va deveni accesibilă după operaționalizarea SIMISC.

Proiectul de ordonanță a fost postat pentru consultare publică, pe site-ul www.mae.ro , la adresa :

http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/transparenta_decizionala/2015.12.29_proiect_og_lege_290.pdf

Read more
TRANSELECTRICA A EMIS 13,2 MILIOANE DE CERTIFICATE VERZI PENTRU ANUL 2015

Numărul de certificate verzi emise de Transelectrica pentru producătorii de energie din surse regenerabile pentru electricitate produsă anul 2015, transmise la OPCOM până la data de 14 ianuarie, este de 13,2 milioane, din care mai sunt disponibile 4,1 milioane, potrivit datelor de pe site-ul OPCOM, operatorul pieței de energie electrică.

Totodată, au fost tranzacționate pe Piața Centralizată de Certificate Verzi, până la data de 14 ianuarie 2016, doar 2.739 de certificate, din totalul celor emise pentru energia produsă anul trecut.

Un număr de 9,2 milioane de certificate au fost transferate pe piața de profil în baza contractelor bilaterale, iar 124.522 de certificate au fost rezervate de către producătorii de energie verde care sunt și furnizori și au obligația de a deține o anumită cotă de certificate verzi. Astfel, numărul certificatelor verzi rămase disponibile ajunge la 4,1 milioane.

Capacitățile de producere a energiei electrice din surse regenerabile au ajuns la o putere instalată totală de 5.127 de MW, la finele lunii noiembrie a anului trecut, potrivit unui document al Transelectrica.

În sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 3.129 de MW, panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.312 de MW, microhidrocentrale de 583 de MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 103 MW.

La finele anului 2014, figurau în sistem capacități de producție a energiei regenerabile de 5.200 de MW.

Pentru anul 2016, cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, este de 12,15% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern în ședința din 30 decembrie. Cota pentru acest an este mai mare decât cea pentru 2015, care a fost stabilită la nivelul de 11,9%.

‘În cazul în care se iau în calcul și acordurile pentru exceptare emise până la sfârșitul anului 2015 (circa 7.000 GWh) și ale anului 2016 (circa 1.000 GWh, suplimentar față de anul 2015), impactul certificatelor verzi în factura consumatorilor finali de energie electrică ne-exceptați (populație și IMM-uri) va înregistra o creștere de la 35 lei/MWh, la circa 43 lei/MWh’, potrivit unui comunicat al Executivului, emis la finele anului trecut.

Nivelul aprobat al cotei obligatorii pentru 2016 are în vedere atingerea obiectivului național privind ponderea energiei din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie și a fost stabilit în baza scenariilor transmise de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Acest obiectiv se va realiza prin limitarea vânzării de certificate verzi de către producătorii de energie electrică din surse regenerabile la o valoare de circa 60% din totalul certificatelor emise, potrivit deciziei Guvernului.

Sursa: agerpres.ro

Read more

Ministerul Finanțelor Publice propune alocarea unui plafon de garanții în valoare de 100 de milioane de lei pentru programul Prima Mașină în 2016, din diferența neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2015, și acceptarea primei de casare auto în contul avansului de 5% necesar obținerii finanțării, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul instituției.

‘Pentru anul 2015, plafonul alocat Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a fost de 350 de milioane de lei. Propunerea pentru anul 2016, în ceea ce privește plafonul garanțiilor care pot fi emise, este suma de 100 de milioane de lei din diferența neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2015. Pentru nivelul plafonului, s-au luat în considerare evoluția Programului și aspectele relevate de implementarea acestuia, precum și gradul redus de utilizare a plafonului în cursul anului 2015’, se arată într-un comunicat al MFP transmis, marți, AGERPRES.

În plus, prin legislația aferentă s-a avut în vedere și minimizarea costurilor la beneficiar, prin stabilirea unui nivel maximal al dobânzii aferente creditelor acordate în cadrul Programului (ROBOR la 6 luni, plus o marjă de maximum 3% pe an), iar garanția statului rămâne de maximum 50% din finanțarea acordată.

Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi prevede că persoanele fizice pot achiziționa un singur autoturism nou al cărui preț de achiziție să nu depășească suma de 50.000 de lei. Prin Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, se încurajează achiziția de autovehicule situate în palierele joase de preț sau mașinile puțin poluante cu litraj mic și consum redus de combustibil.

În plus, la data solicitării creditului garantat, beneficiarul Programului are vârsta de minimum 18 ani și capacitate deplină de exercițiu. De asemenea, beneficiarii trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din prețul de achiziție a autoturismului nou, care în noua formulă poate fi susținut cu ajutorul primei de casare obținută pentru o mașină veche. În 2015, valoarea primei de casare a fost stabilită la 1.500 de euro. De asemenea, beneficiarul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliță de asigurare de tip CASCO.

Potrivit MFP, prin autoturism nou se înțelege un autovehicul definit conform OUG 27/2011 privind transporturile rutiere, produs în spațiul intracomunitar sau provenit din import, care îndeplinește cel puțin cerințele minime ale standardului EURO 5, achiziționat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor și al cărui preț de achiziție nu depășește suma de 50.000 de lei, la care se adaugă TVA după caz.

‘Din cauza timpului mai îndelungat de care au avut nevoie finanțatorii parteneri pentru a-și definitiva și aproba normele interne de creditare, precum și a perioadei scurte avută la dispoziție pentru promovarea facilităților oferite prin Program în rândul potențialilor beneficiari, a fost înregistrată o întârziere în demararea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, implicit o utilizare în proporție foarte redusă a plafonului aprobat pentru anul 2015, condițiile de creditare ale acestuia fiind foarte apropiate de cele ale pieței financiare.

Astfel, până la data de 30.11.2015, au fost acordate 187 de garanții în valoare totală de 3,125 milioane de lei’, precizează MFP în comunicat.

Sursa: agerpres.ro

Read more
CE MAGAZINE APLICA REDUCEREA DE TVA SI ACCIZE

Anul a debutat cu ieftiniri generate de scăderea TVA, marile magazine promovând agresiv scăderile de prețuri, în special în cazul produselor oferite la promoție

Benzinarii au fost printre primii comercianţi care au reacţionat la scăderea TVA şi au redus preţurile de la 1 ianuarie. Rompetrol, care deţine al doilea lanţ ca mărime de pe piaţa românească, a redus preţul carburanţilor cu 3,2%, a precizat, pentru EVZ, departamentul de comunicare al grupului KMG International. Carburanții au ajuns să se vândă cu circa 4,8 lei litrul de benzină și cu aproximativ 4,5 lei litrul de motorină. Și Petrom, liderul pieței de profil, ca și celelalte lanțuri, au aplicat reduceri.

La benzinării, prețurile pot varia cu 5% în plus sau în minus, în funcție de locație, așa că tarifele minime ajung acum la aproape 4,4 lei litru la motorină și circa 4,6 lei litru la benzină. O altă companie care a anunţat scăderea preţurilor cu circa 4% este CFR Călători. Şi producătorul naţional de automobile Dacia a reacţionat rapid. „De la 1 ianuarie, scăderea preţurilor reflectă întocmai reducerea TVA anunţată de Guvern”, au declarat pentru EVZ oficiali ai companiei. În cazul Ford, reducerea este vizibilă pe site, unde producătorul a afișat noile prețuri, cu TVA de 20%.

Sursa: evz.ro

 

Read more
Astăzi este prima zi de depunere a dosarelor pentru Prima Casă

Din 4 ianuarie se pot depune dosare pentru programul Prima Casă. Fondurile disponibile sunt însă aproape la jumătate faţă de anul trecut – doar 1,5 miliarde de lei. Programul guvernamental rămâne în continuare extrem de tentant pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă, chiar dacă dobânzile la împrumturile ipotecare clasice sunt cam la fel. Diferenţa o face însă avansul perceput de bănci – doar 5% pentru Prima Casă.

Marele atu al programului Programul Prima Casă rămâne, şi în acest an, avansul foarte scăzut.

Dragoş Vîlceanu, preşedintele Asociaţiei Brokerilor Imobiliari: „Diferenţa dintr-un credit ipotecar standard în lei şi unul Prima Casă e dată doar de avans, la Prima Casă e doar de 5%, la creditul ipotecar standard este de 15%.”

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „200 milioane provin din rambursările creditelor anterioare, adica arată că mecanismul funcţionează, oamenii îşi platesc ratele, oamenii au închis deja contracte şi aceşti bani s-au reîntors, pot fi folosiţi pentru garanţii suplimentare.”

Banii alocaţi în total sunt însă la jumătate faţă de 2015. Anul trecut au fost cumpărate prin acest program 30 de mii de locuinţe.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Trebuie spus că s-a redus marja ROBOR care intră în program, de la 2,5, cât a fost în cursul anului 2015, la 2%.”

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal decembrie 2015: „Cresc veniturile foarte repede, se creează spaţiu de îndatorare, există apetit de îndatorare mai mare. Creditul în lei pentru populaţie creşte foarte rapid, pe componența Prima Casă.”

Valoarea medie a unui împrumut luat prin programul Prima Casa este de 38.000 de euro.

Roxana Vântu, reporter Digi24: „Cu aceşti bani poţi cumpăra un apartament cu două camere în cartierul Berceni sau o garsonieră în zona Aviaţiei. ”

Dobânzile la împrumuturile luate prin programul guvernamental şi cele ipotecare standard sunt aproape egale. În cazul băncilor mari, jumătate din creditele acordate sunt prin programul Prima Casă. Din 2009 şi până acum, prin acest program au fost cumpărate 166.000 de locuinţe, în valoare de 13,9 miliarde de lei. (digi24.ro)

Read more

Guvernul, sindicatele şi patronatele au ajuns, marţi, la o înţelegere în privinţa creşterii salariului mediu la 1.250 de lei, de la 1 mai 2016.

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunţat, marţi, că Executivul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai 2016, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicate sunt de acord.

Proiectul va fi  trimis Consiliului Economic şi Social şi ar urma să fie adoptat de Guvern în şedinţa de miercuri.

Luni, Guvernul a venit cu o propunere de majorare a salariului minim la 1.200 lei/lună începând cu 1 mai 2016, iar sindicatele au cerut, în acest context, „o corecție” la 1.275 lei, pentru a acoperi pierderile din primele patru luni, a declarat luni președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul întâlnirii Consiliul Național Tripartit, care a avut loc la Ministerul Muncii.

Potrivit acestuia, discuțiile nu s-au finalizat cu o concluzie, Guvernul urmând să vină cu o propunere ce va fi analizată în ședința Consiliului Economic și Social (CES) de marți.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/acord-intre-guvern-si-sindicate-salariul-minim-va-creste-la-1-250-de-lei-de-la-1-mai-2016_265303.html#ixzz3vhYkz1o2

Read more