News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

LEGEA DARII IN PLATA DE DEZBATE AZI IN GUVERN

Executivul va discuta astăzi despre legea dării în plată, pe ordinea de zi a şedinţei figurând o notă privind formularea punctului de vedere al Executivului pe această temă.

Senatorii au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată, rezultatul fiind de 119 voturi „pentru” şi niciunul împotrivă. Ei au decis ca programul Prima Casă să rămână sub incidenţa legii şi au admis propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii, potrivit Mediafax.

Măsura este însă contestată de unii parlamentari, care spun că ar putea cauza discriminare şi întârzierea aplicării legii, aşa că nu este exclus ca în Camera Deputaţilor să existe modificări asupra textului legii.

Pe de altă parte, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a participat luni la o dezbatere în grupul senatorial PSD pe tema legii dării în plată şi a îndemnat parlamentarii la prudenţă şi grijă ca această lege să fie dedicată doar celor care au cu adevărat nevoie de ea.

”Trebuie, repet, să ne adresăm celor cu situaţii financiare grele, în dificultate. Pe de altă parte nu trebuie să punem în pericol stabilitatea sistemului financiar, dar nici să ne adresăm cu o protecţie socială generalizată şi celor care nu au nevoie şi celor care nu vor să mai plătească din anumite motive personale anumite credite”, a spus Georgescu.
Legea dării în plată se află în faza reexaminării, iar Senatul este prima Cameră sesizată. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor.

Sursa: evz.ro

 

Read more
SENATORII AU VOTAT INCUVIINTAREA RETINERII SI ARESTARII LUI DAN SOVA

Senatorii au votat favorabil cererea DNA privind reținerea și arestarea lui Dan Șova, potrivit unor surse, citate de B1 TV.

Joi, la începutul votului, Șova susținea în fața colegilor că „nu vă spun cum să votați. Să votati conform conștiinței, așa cum scrie la regulament și la Constituție„.

Acesta a pledat pentru nevinovăția sa, considerând că nu este un pericol public. (Detalii AICI)

„Nu am sesizat să fugă lumea de mine în mall, să se sperie lumea de mine în stația de tramvai. Nu știu de ce reprezint un pericol public”, spunea senatorul.

Parlamentarul a mai fost la mâna colegilor și în luna februarie când a solicitat să voteze împotriva cererii DNA, lucru care s-a și întâmplat.

„E important pentru plen să știe că niciuna din acuzațiile pentru care mi s-a cerut arestarea în februarie nu am fost trimis în judecată. Sunt unul dintre puținii oameni din Senat cu o experiență de 20 de ani de experiență juridică. Există o modă să vorbești despre renunțarea la imunitate”, a subliniat acesta.

Sursa: b1.ro

Read more