News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

50% din profitul Zonei Libere, virat Consiliului Județean

Administrația Zonei Libere Curtici-Arad și-a prezentat bilanțul pe 2019, acesta fiind aprobat de către Consiliul Județean. În urma activității Zonei Libere de anul trecut, profitul net înregistrat de Regie se ridică la 615.771 lei.

Jumătate din profitul net al Regiei „Zona Liberă Curtici-Arad” va fi direcționat spre bugetul Consiliului Județean, 7 procente sunt destinate fondului de participare al salariaților la profit, iar 43% sunt rezerve pentru surse proprii de finanțare.
Această hotărâre a fost luată ca urmare a Raportului privind aprobarea Situaţiilor financiare anuale – bilanţul, contul de profit şi pierdere, situația activelor imobilizate, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de numerar, date informative și note explicative asupra situațiilor financiare pe anul 2019 ale Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad și distribuirea profitului net aferent anului 2019.

Read more
C.J.A anunță finalizarea lucrărilor la drumul județean Sintea Mare-Șepreuș

Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță finalizarea lucrărilor la drumul județean Sintea Mare-Șepreuș.

,,Refacem acest drum județean, care nu a mai trecut prin lucrări ample de peste 40 de ani, din bugetul propriu al Consiliului Județean Arad. Tronsonul, în lungime de 14 kilometri, este o investiție importantă pentru cei aprox. 7000 de arădeni pe care îi deservește. Continuăm astfel modernizarea infrastructurii rutiere din zona de nord-vest a județului. Avem în lucru și proiectele tehnice pentru tronsoanele Sepreuș-Cermei-Vasile Goldiș și Cermei-Berechiu-limită județ Bihor”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Read more
Ministerul Sănătăţii: Casele de asigurări vor deconta dializa cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional

Unităţile de specialitate care au preluat în evidenţă pe perioada stării de urgentă şi după încetarea acesteia bolnavi din programele naţionale de sănătate curative derulate prin unităţi sanitare cu paturi care au acordat şi acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pot derula aceste programe până la data de 30 iunie, fără a fi necesară nominalizarea lor în normele tehnice de realizare a acestora, a informat Ministerul Sănătăţii, vineri, printr-un comunicat de presă.

Guvernul a aprobat hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, act normativ prin care se stabilesc mai multe măsuri noi pentru acordarea şi decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare specifice şi dispozitivelor medicale, precum şi măsuri care au ca scop limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus în rândul populaţiei.

Începând cu data de 1 iulie, serviciile acordate de către unităţile sanitare cu paturi, furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de medicamente, furnizorii de servicii de radioterapie şi cei de dializă vor fi validate cu cardul naţional de asigurări de sănătate. Măsura este necesară pentru asigurarea continuităţii în acordarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare specifice, dispozitivelor medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, a precizat sursa citată.

„Nu va fi însă obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării, a serviciilor medicale şi materialele sanitare specifice, înregistrate/eliberate off-line”, se explică în comunicat.

Conform actului normativ, medicii de familie pot emite în continuare prescripţii medicale pentru bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate curative cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise bolnavilor de către medicul specialist – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, dar şi pentru medicamentele care până la data instituirii stării de urgenţă erau prescrise de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în HG720/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi în Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS 1301/500/2008 cu modificările şi completările ulterioare.

Vor face excepţie medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi, astfel încât asiguraţii să poată beneficia la timp de medicaţia necesară.

„Medicamentele/materialele sanitare eliberate prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi nu pot fi prescrise de medicii de familie – aceştia pot prescrie medicamente în regim ambulatoriu care se eliberează doar prin farmacii cu circuit deschis”, a menţionat Ministerul Sănătăţii.

Conform actului normativ aprobat, casele de asigurări de sănătate vor deconta toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional.

„Pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, a fost prevăzută măsura ca unităţile de specialitate care au preluat în evidenţă, pe perioada stării de urgentă, respectiv, după încetarea stării de urgenţă, bolnavi din programele naţionale de sănătate curative derulate prin unităţi sanitare cu paturi care au acordat şi acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pot derula programe naţionale de sănătate curative până la data de 30 iunie 2020, fără a fi necesară nominalizarea acestora în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative. Prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul conform al ministrului Sănătăţii se nominalizează unităţile de specialitate prin care se derulează programele naţionale de sănătate curative în aplicarea dispoziţiilor Hotărârii de Guvern pentru aprobarea programelor de sănătate”, se arată în comunicat.

Prin hotărârea Guvernului s-a mai stabilit că furnizorii de servicii de radioterapie şi furnizorii de servicii de dializă trebuie să facă dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare, în coroborare cu prevederile art. 7 alin. (5) din Legea 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 249 alin. (3) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Documentele prin care se face dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare se transmit/se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă, până cel târziu la data de 15 iunie. AGERPRES

Read more
Obiceiuri care te pot impiedica sa ramai insarcinata

Incapacitatea unei femei de a ramane insarcinata se poate afla in stransa legatura cu obiceiurile sale de viata. De aceea, a venit timpul sa iti schimbi obiceiurile pentru a obtine rezultate mai bune.

Pe langa factori biologici, exista o serie de obiceiuri care te pot impiedica sa ramai insarcinata precum stresul, emotiile si chiar conditiile de mediu. Daca vrei sa devii mama insa aceasta dorinta intarzie sa ti se indeplineasca, trebuie sa iti pastrezi calmul si sa eviti sa te blamezi. Corpul tau trebuie sa fie pregatit si intr-o conditie optima in momentul conceperii. Poate exista unele obiceiuri pe care le adopti in viata de zi cu zi care te impiedica sa ramai insarcinata.

O alimentatie nepotrivita. Atunci cand nu mananci suficient sau esti extrem de slaba, menstruatia poate deveni neregulata, inexistenta chiar. Cu alte cuvinte, ciclul hormonal se schimba complet si sansele tale de a ramane insarcinata sunt mai reduse. Greutatea ta are o mare influenta asupra capacitatii tale de a concepe. Pentru o ovulatie corecta corpul are nevoie de minim 22% grasime corporala. Daca esti foarte slaba si nivelul de grasime corporala este inferior celui normal vei intampina dificultati in a avea un copil. Cel mai bine este sa consulti un specialist care te va ajuta sa ajungi la greutatea potrivita intr-un mod sanatatos.

O viata stresanta. Un stil de viata agitat si stresant ar putea fi unul din acele obiceiuri care te impiedica sa ramai insrcinata. Acest lucru se produce deoarece stresul modifica ritmul nostru hormonal. In general, stresul se afla in stransa legatura cu un somn insuficient, o alimentatie proasta sau un stil de viata sedentar. Daca vrei sa ramai insarcinata si nu obtii rezultate satisfacatoare, stresul si anxietatea pot fi factori agravanti. Se creeaza un cerc vicios din care ne este greu sa iesim. Fa o plimbare, fa sport, danseaza, tot ce poti pentru a scapa de stres,

Fumatul. Fumatul reprezinta un viciu deosebit de nociv pentru sanatate, este considerat unul din obiceiurile care te pot impiedica sa ramai insarcinata. Acesta provoaca tulburari hormonale si dificultati in a ramane insarcinata. Nicotina, gudronul si monoxidul de carbon limiteaza capacitatea organismului de a se oxigena.

Inainte de a incerca sa ramai insarcinata pune-ti urmatoarele intrebari- este stilul meu de viata sanatos? Eviti excesele? Ai o viata stresanta? Daca raspunsul este Da atunci incearca sa adopti un stil de viata sanatos.

Read more
Iustin Cionca: „Ghiorocul îndeplinește condiția de bază să devină stațiune turistică de interes local!”

Comuna Ghioroc a îndeplinit o condiție esențială pentru a se tranforma în stațiune de interes local.

Ministerul Economiei a emis miercuri autorizația de funcționare pentru noi locuri de cazare pe plaja lacului, astfel că localitatea îndeplinește acum standardul de 100 de locuri de cazare solicitat pentru avizarea ca stațiune de interes local. Urmează ca, în urma unei vizite pe teren, o comisie ministerială să evalueze în ce măsură comuna Ghioroc corespunde tuturor criteriilor de atribuire a calității de stațiune de interes local.

Primăria comunei Ghioroc și Consiliul Județean Arad pregătesc intens deschiderea sezonului estival pe ,,Litoralul Vestului”. În aceste zile sunt în curs lucrări de amenajare pentru extinderea parcării cu încă 280 de locuri. De asemenea, pe plaja Ghioroc vor fi amplasate alte 13 căsuțe tip camping de categoria 3 stele care vor crea 51 de noi locuri de cazare. Autoritățile locale speră ca la data de 15 iunie sezonul estival să poată fi deschis în bune condiții, iar desfășurarea Festivalului de Vară de la Ghioroc să nu fie afectată de pandemie.

Anul trecut numărul turiștilor care au vizitat plaja Ghioroc a fost, conform estimărilor primarului Corneliu Popi-Morodan, de 120 000 de persoane.

,,În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad am susținut încă de la primele discuții cu primarul Corneliu Popi-Morodan ideea dezvoltării comunei ca stațiune de interes local. Pas cu pas, după trei ani de muncă, reușim să îndeplinim standardul impus prin lege. Lacul Ghioroc a devenit principalul obiectiv turistic al județului Arad și asta se datorează în primul rând administrației locale, primarului Corneliu Popi-Morodan și echipei sale, dar și faptului că atunci când eram criticați pentru acest proiect l-am continuat și am demonstrat în cele din urmă că am avut dreptate. Sunt mândru că am dezvoltat în județul Arad un pol turistic cu mare potențial pe care Consiliul Județean Arad l-a promovat și la Târgul Național de Turism în ultimii doi ani”, a declarat Iustin Cionca.

,,Astăzi lucrăm pe ambele maluri ale lacului, pe o parte extindem parcarea, iar pe cealaltă nivelăm terenul. Sunt încântat că demonstrăm că și în județul Arad se creează obiective de interes regional și chiar național, iar noi, administrația comunei Ghioroc, împreună cu președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, am pus umărul la această dezvoltare. Eu sper ca anul acesta să avem un sezon estival frumos și sigur, plaja să fie atractivă, iar studenții de la Universitatea ,,Aurel Vlaicu” din Arad care organizează anual Ghioroc Summer Fest să revină cu atmosfera incredibilă a sfârșiturilor de săptămână pe plajă”, a declarat primarul Corneliu Popi-Morodan.

 

Read more
Ultimele actualizari la Google Shopping si anunturi hoteliere

Anunturile gratuite la cumparaturi Google sunt o noua caracteristica “curbside pickup” si, totodata, o strategie de licitatie pentru anunturile hoteliere. In ultima luna au fost anuntate cateva modificari la reclamele Google Shopping si Hotel Ads. Iata elementele importante care ar trebui stiute.

A revenit Google Shopping Ads gratuit

Din cauza situatiei create de coronavirus, spre finalul lunii aprilie, Google a anuntat agentiile de servicii Google Ads ca va permite utilizarea gratuita a serviciului Google Shopping.

Google a recunoscut incordarea exercitata asupra firmelor care au fost nevoite sa inchida magazinele fizice si ca isi da seama de importanta retailului online, acum mai mult ca oricand. Ca in multe alte cazuri, pentru multi comercianti, online-ul este in prezent singurul mediu in care magazinul mai poate genera vanzari si venituri.

Incepand cu sfarsitul lunii aprilie, rezultatele cumparaturilor au inceput sa se bazeze fundamental pe rezultatele organice. Sunt voci care spun ca acesta este modul in care Google incearca sa revina la Amazon, mai ales ca acesta domina de luni de zile spatiul de cautare cu amanuntul.

Reintroducerea listelor organice in rezultatelele cumparaturilor ar putea imbunatati relevanta pentru unii utilizatori, atragandu-i in cele din urma, catre Google pentru cautarile cu amanuntul.

Ce inseamna aceasta schimbare pentru retaileri

Momentan, efectul acestei modificari este relevant dar pentru magazinele din SUA, insa Google isi propune sa extinda lucrurile si in alte tari in cursul anului. In momentul in care va deveni disponibil, insa, comerciantii cu amanuntul vor trebui sa se alature la Google Merchant Center pentru a fi concepute listele. Acesta este un proces pe care Google spere sa il eficientizeze in viitorul apropiat, astfel incat comerciantii sa poata lista direct produsele, fara a mai fi nevoie de un feed.

Daca aveti deja un cont Google Merchant si un feed incarcat, nu mai este necesar sa faceti nimic pentru a beneficia de listarea gratuita a produselor. 

Curbside pickup – o noua functie preluata in cumparaturi

Curbside pickup este o noua caracteristica testata pentru a ajuta comerciantii care folosesc anunturi de inventar local. Acesta este un indicator care apare scris cu litere negre deasupra produselor eligibile, atunci cand utilizatorul navigheaza pe Google Shopping.

Pentru a utiliza aceasta caracteristica, agentii de publicitate trebuie sa activeze store pickup si sa utilizeze o aplicatie speciala. 

Modificari ale taxelor publicitare la anunturile hoteliere

Intr-o idee similara, Google a facut si modificari la taxele de anunturi hoteliere. Acest lucru inseamna ca cei din domeniul hotelier nu mai trebuie sa plateasca nimic daca un client anuleaza o camera care a fost rezervata prin Google.

Se incearca o strategie de ofertare in care proprietarii hotelului platesc comisionul doar atunci cand calatorul ajunge efectiv in hotel. De asemenea, va fi prezent un filtru care sa permita calatorilor sa vada doar hotelurile care ofera optiunea de a anula gratuit rezervarea facuta.

Read more
OMV Petrom împreună cu Eldrive vor instala 30 de puncte de încărcare rapidă pentru maşinile electrice

Grupul OMV Petrom a informat joi că împreună cu firma Eldrive, cel mai mare operator de puncte de încărcare electrice din regiune, va instala 30 de puncte de încărcare rapidă pentru maşinile electrice la benzinăriile din România şi Bulgaria, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Ca urmare a acestei iniţiative, România şi Bulgaria vor fi conectate printr-o infrastructură de puncte de încărcare rapidă de 50 de kW, situate, în mod accesibil, în staţiile din reţeaua OMV. Eldrive va instala şi va fi operatorul punctelor de încărcare.

OMV Petrom a precizat că primele două staţii staţii din cadrul acestui proiect au fost deja instalate în două staţii de carburanţi OMV din Bulgaria, în Daskalovo (autostrada Struma) şi şoseaua Golyamokonarsko (în apropiere de Plovdiv) şi au avut, deja, primii clienţi.

Implementarea întregului proiectul va dura aproximativ doi ani. Noua reţea de staţii de încărcare le va permite şoferilor să încarce până la 80% din bateria vehiculelor electrice, în aproximativ 40 de minute, în cadrul unui ciclu de încărcare rapidă.

„Credem că viitorul mobilităţii va presupune un mix de carburanţi, convenţionali şi alternativi şi, în acelaşi timp, sustenabili din punct de vedere economic şi al mediului. În ceea ce priveşte soluţiile alternative, pentru autoturisme şi vehiculele uşoare, pe distanţe scurte, maşinile electrice pot fi o alegere. Pentru autovehiculele grele şi transport pe distanţe mai mari, luăm în considerare ca potenţiale soluţii CNG şi LNG, care au o eficienţă energetică mai mare şi emisii mai scăzute. Ne bucurăm să oferim clienţilor noştri posibilitatea de a-şi încărca rapid vehiculele electrice în timp ce beneficiază de celelalte servicii oferite în staţiile noastre de carburanţi”, a spus Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

În urmă cu trei ani, OMV Petrom a fost prima companie de energie din România care, în cadrul unui proiect pilot, a instalat primul punct de încărcare rapidă pentru maşinile electrice, într-o staţie de distribuţie carburanţi OMV.

„Noile staţii de încărcare le vor permite proprietarilor de vehicule electrice să circule fără griji în Bulgaria, România şi între cele două ţări. Suntem foarte mândri că Eldrive nu este doar cea mai mare reţea de încărcare din regiune pentru maşini electrice, ci şi una dintre cele mai mari reţele din Sud-Estul Europei. Parteneriatul cu OMV Petrom reprezintă o mare recunoaştere pentru noi şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm la acest proiect”, a declarat Stefan Spassov, CEO Eldrive.

OMV Petrom este prezent pe piaţa de distribuţie de carburanţi în România, Moldova, Bulgaria şi Serbia, operând o reţea de 800 de staţii de alimentare sub mărcile OMV şi Petrom. La finalul anului trecut erau, în România, aproximativ 400 de staţii de încărcare pentru maşini electrice, în timp ce numărul de vehiculele electrice şi hibrid nou înmatriculate în primele patru luni ale anului 2020 reprezenta 2,75% din numărul de vehicule înmatriculate.

Reţeaua Eldrive are peste 210 puncte de încărcare în Bulgaria şi România. Reţeaua funcţionează prin aplicaţia smartphone Eldrive, cu ajutorul căreia utilizatorii pot vedea informaţii în timp real despre locaţia, tipul, preţul şi starea staţiei alese precum şi pentru a efectua plata.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 800 benzinării, la sfârşitul lunii martie 2020, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra. AGERPRES

Read more
Deficitul bugetar a urcat la 2,48% din PIB, după patru luni

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,48% din produsul intern brut după primele patru luni ale acestui an, la 26,82 miliarde de lei, iar peste jumătate este generat de sumele lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19, informează Ministerul Finanţelor.

„Creşterea deficitului bugetar aferent primelor patru luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată în principal de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în lunile martie şi aprilie ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgenţă (11,1 miliarde de ei) şi a restituirilor suplimentare de TVA de 3,11 miliarde de lei pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat cu un impact semnificativ în martie, în timp ce în luna aprilie dinamica veniturilor a revenit în teritoriul pozitiv. De asemenea, pe partea de cheltuieli, faţă de creşterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor de investiţii cu 3,15 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi plăţi cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 1,2 miliarde de lei”, arată MFP.

Soldul negativ consemnat în primul trimestru a fost de 18,06 miliarde de lei (1,67% din PIB) în timp ce, anul trecut, bugetul general consolidat închidea primele patru luni cu un deficit bugetar de 1,1% din PIB.

În perioada ianuarie-aprilie 2020, veniturile bugetului general consolidat au însumat 98,21 miliarde de lei, în scădere cu 1,3% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, iar cheltuielile s-au cifrat la 125,03 miliarde de lei, în creştere, în termeni nominali, cu 12,7%. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 1,1 puncte procentuale, de la 10,5% din PIB 2019 la 11,6% din PIB în 2020, precizează Ministerul Finanţelor.

Scăderea veniturilor reflectă, potrivit MFP, contracţia încasărilor bugetare în martie (-25,1% an/an), ca urmare a facilităţilor fiscale acordate pentru susţinerea economiei în contextul instituirii stării de urgenţă. În luna aprilie, veniturile totale au crescut cu 1,16 miliarde de lei, respectiv 4,7%, susţinute de dinamica veniturilor fiscale (impozit pe profit, impozit pe salarii şi venit şi accize) şi sumele primite de la UE în contul plăţilor efectuate.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au înregistrat 7,85 miliarde de lei în primele patru luni ale anului curent, cu 7,9% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut. Această majorare a fost susţinută de creşterea numărului de salariaţi cu 0,5% şi a câştigului mediu brut la nivelul economiei cu 8,5% în perioada decembrie – martie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent. În structură, cea mai importantă categorie, încasările din impozitul pe salarii au crescut cu 3,1%.

„După un avans însemnat în primele două luni, se remarcă o decelerare în martie-aprilie (datorată atât prorogării termenului de plată a impozitului pe venit, odată cu instituirea stării de urgenţă, cat şi încetinirii câştigului salarial în economie la 6,7% în martie)”, menţionează sursa citată.

În ceea ce priveşte impozitul pe venit, contribuţiile de asigurări au înregistrat 36,24 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020 şi prezintă o creştere de 1,1% faţă de nivelul înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Similar evoluţiei veniturilor din impozitul pe venit, dinamica încasărilor din contribuţii sociale a fost influenţată de decelerarea fondului de salarii din economie. Totodată, contribuţiile sociale au fost afectate de modificarea bazei de calcul a CAS şi CASS datorată de salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial şi de prorogarea termenului de plată a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice de la 15 martie 2020 la data de 25 mai 2020 inclusiv. Prorogarea termenului de plată a condus la reducerea veniturilor din contribuţii sociale în luna aprilie (-1,7%, an/an), încasările fiind cu 1,46 miliarde de lei mai reduse decât obligaţiile fiscale declarate de către contribuabili.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 6,46 miliarde de lei în primele patru luni ale anului curent, în scădere cu 8,2% (-0,57 miliarde de lei) faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Evoluţia negativă este explicată de amânarea achitării unor obligaţii fiscale în luna martie de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit (OUG nr. 29/2020) şi de bonificaţiile de 5% pentru marii contribuabili, respectiv 10% pentru contribuabilii mici şi mijlocii, acordate pentru plata la scadenţă a impozitului pe profit (OUG 33/2020, impact de 219 milioane lei). Totuşi, acordarea bonificaţiilor a condus la o dinamică pozitivă a veniturilor din impozitul pe profit în aprilie, de 27,6% (an/an).

Încasările din TVA au fost de 15,94 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020, în scădere cu 18,8% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

„Evoluţia încasărilor nete de TVA în primele patru luni ale anului a fost influenţată negativ de: creşterea rambursărilor de TVA cu 51,7% (an/an), nivelul record al acestora fiind atins în luna martie, odată cu instituirea stării de urgenţă, cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar pe perioada stării de urgenţă; prorogarea termenului de plată pentru lunile martie – aprilie; evoluţiile economice nefavorabile din sectoarele economice, începând cu luna martie, pe fondul instituirii stării de urgenţă: comerţul cu amănuntul, serviciile de piaţă prestate populaţiei şi industria”, explică Finanţele.

Veniturile din accize au însumat 10,15 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020 şi prezintă un avans de 12,5% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Veniturile din accizele pentru produse energetice au scăzut în primele patru luni ale anului cu 9,6% an/an, în principal ca urmare a reducerii încasărilor în lunile martie (-10,9% an/an) şi aprilie (-36,6%), de altfel aşteptată în contextul instituirii stării de urgenţă. Veniturile din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat în primele patru luni ale anului un avans semnificativ de 40,34% (an/an), susţinut şi de majorarea nivelului accizei la ţigarete cu 4,2%.

Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor au înregistrat 1,97 miliarde de lei, în creştere cu 50,6% comparativ cu primele patru luni ale anului 2019, inclusiv încasările din taxele pentru prelungirea unor licenţe a frecvenţelor radio (HG nr. 226/2020).

Veniturile nefiscale au înregistrat 7,36 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020, în creştere cu 7% faţă de încasările din aceeaşi perioadă a anului 2019. Dinamica pozitivă a veniturilor nefiscale a fost atenuată de scăderea încasărilor din luna aprilie, arată MFP.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 5,9 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020, în creştere cu 15,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 125,03 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 12,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 1,1 puncte procentuale de la 10,5% din PIB 2019 la 11,6% din PIB în 2020.

„Majorarea cheltuielilor se datorează şi măsurilor care au fost avute în vedere pentru combaterea epidemiei de COVID-19, respectiv a sumelor necesare finanţării în regim de urgenţă a cheltuielilor de gestionare a situaţiei epidemiologice cauzate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pe de o parte, precum şi a măsurilor cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării în rândul populaţiei. Astfel, doar în luna aprilie s-au plătit 312 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 95,9 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti, precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 0,2 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ”, precizează instituţia.

Cheltuielile de personal au însumat 35,07 miliarde de lei, în creştere cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, reflectându-se majorările salariale, indemnizaţia de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât şi majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 3,2% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului anterior. Cheltuielile de personal în luna aprilie au fost de 8,85 miliarde de lei, înregistrându-se anumite economii faţă de lunile precedente.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 16,70 miliarde de lei, în creştere cu 19,5% faţă de anul precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările faţă de medie se înregistrează la nivelul administraţiei locale (22,9%) şi la instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii (22,5%), majorări determinate în special de plăţi suplimentare pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2.

De asemenea, o creştere se reflectă şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 14,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 43,72 miliarde de lei, în creştere cu 17,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019, cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei, a indemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată cu 10%, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, precum şi indexarea acestora cu rata inflaţiei din anul 2019, începând cu 1 ianuarie 2020.

Totodată, Ministerul Finanţelor precizează că, începând cu luna aprilie, s-au realizat plăţi determinate de măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19, cum ar fi plata pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului în valoare de 312 milioane de lei şi pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti, precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2 în valoare de 95,9 milioane de lei.

„De asemenea, se continuă ritmul accelerat de decontări ale indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că în luna aprilie plăţile au fost de 365,9 milioane de lei”, potrivit documentului citat.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 3 miliarde de lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către sectorul agricol, respectiv ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic.

Alte cheltuieli au fost de 1,91 miliarde de lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ (0,2 milioane de lei).

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 6,91 miliarde de lei, cu 20,5% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 9,96 miliarde de lei, cu 46,3% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările apar la bugetul de stat şi la bugetele locale atât din fonduri naţionale, cât şi aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 191,9 milioane de lei pentru achiziţionarea de produse – stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Deficitul bugetar calculat pe metodologia europeană ESA este prognozat pentru finalul anului 2020 la 6,7% din PIB, în creştere cu aproximativ 2,4 puncte procentuale faţă de nivelul din 2019, pe fondul majorării cheltuielilor la 39,5% din PIB şi a veniturilor la 32,7% din PIB, potrivit Programului de convergenţă 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

AGERPRES

Read more
Trump începe lupta contra Twitter și Facebook, va anunța un ordin executiv

Președintele Donald Trump urmează să anunțe joi un ordin executiv împotriva companiilor de social media, a anunțat secretarul de presă al Casei Albe,

Kayleigh McEnany a declarat reporterilor, la bordul Air Force One, cu privire la zborul de întoarcere către Washington, în urma lansării SpaceX de la NASA.
McEnany nu a specificat ce ar include ordinul dar semnalează cel mai important pas pe care președintele l-a făcut în războiul său cu companiile tehnologice, în timp ce aceștia luptă pentru a echilibra libertatea de exprimare cu problema tot mai mare a dezinformării.

Marți, Twitter a aplicat un control la două dintre tweet-urile lui Trump, inclusiv unul care a pretins în mod fals voturi prin poștă care ar duce la o fraudă largă a alegătorilor. Trump a taxat imediat, acuzând gigantul social media de cenzură și avertizând că, dacă va continua să ofere suplimente mesajelor sale, va folosi puterea guvernului federal pentru a bloca sau chiar pentru a închide rețeaua socială.

Nu este clar care sunt constrângerile pe care președintele le-ar putea aplica companiilor de social media prin ordin executiv. Oricum, mișcarea ridică miza în bătălia lui Trump cu Silicon Valley și evidențiază ceea ce el consideră că este o luptă demnă de purtat. În multe privințe, cel mai recent episod cu Twitter alimentează narațiunea lui Trump potrivit căreia există forțe puternice în mass-media aliniate împotriva lui și că singura lui voce este cea în care susținătorii săi pot avea încredere.

Directorul campaniei Trump, Brad Parscale, a declarat că echipa sa nu mai plătește pentru publicitate pe Twitter și a acuzat gigantul tehnologic că a influențat în mod intenționat alegerile pentru a-l răni pe președinte.

„Știam întotdeauna că Silicon Valley va scoate toate armele pentru a obstrucționa și a interfera cu președintele Trump privind mesajul către alegători”, a spus Parscale într-un comunicat. „Parteneriatul cu factori părtinitori de presă falsă este doar un ecran de fum pe care Twitter îl folosește pentru a încerca să acorde o oarecare credibilitate falsă tacticii lor politice.”

 

Read more
Iustin Cionca anunță evoluții în construirea a două noi spitale în Arad

Consiliul Județean construiește două spitale noi, respectiv Matern-Pediatrie și Boli Infecțioase, în incinta actuală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Se va crea, astfel, un complex medical modern pentru județul Arad, care va aduce în același perimetru unele dintre cele mai solicitate secții medicale. Nu în ultimul rând, noile spitale care se vor construi sunt, astăzi, găzduite de clădiri fie revendicate (Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie), fie în stare avansată de degradare (Boli Infecțioase). Complexului medical de pe Calea Victoriei, din municipiul Arad, li se vor adăuga spitale noi la Căpâlnaș (unde este deja în fază de construcție o nouă Psihiatrie) și pe strada Vicențiu Babeș (un spital de Oncologie, aflat și el în fază de execuție).

Pentru a construi în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Primăria a cedat până acum Consiliului Județean (care a transmis mai departe în administrare Spitalului) 12.140 metri pătrați de teren. În această săptămână, Consiliul Județean transferă încă 906 metri pătrați la spital, necesari noilor construcții.

În acest moment, la Consiliul Județean se află în faza de evaluare financiară contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al noului Complex Matern-Pediatrie. Complexul, cu valoarea estimată de 40 de milioane de euro, este finanțat de Compania Națională de Investiții și cofinanțat de Consiliul Județean Arad.  Construirea sa este necesară pentru că va reuni, sub același acoperiș și conectate la clădirea Spitalului Județean, în condiții moderne, actualele secții de Pediatrie, Chirurgie-Infantilă, Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie. Astăzi, secțiile acestea funcționează în mai multe corpuri de clădire pe raza municipiului Arad. „Maternitatea”, de exemplu, folosește trei imobile, dintre care două au fost construite cu aprox. 150 de ani în urmă și sunt și revendicate de urmașii foștilor proprietari, care au solicitat inclusiv terenul dintre clădiri.

Complexul Matern-Pediatrie va avea șapte niveluri: demisol, parter, cinci etaje, pe o suprafaţă desfășurată de aprox. 20.000 de metri pătraţi.

„Este cel mai ambițios plan al administrației arădene, în domeniul sănătății publice. Aducem în aceeași incintă, la Spitalul Județean, secții vitale, care astfel vor fi mult mai accesibile pentru arădeni. Construim spitale noi de la zero, spitale în care se va pune accentul și pe confortul pacienților, și pe condițiile medicale, dotarea cu aparatură”, a precizat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

În ce privește construcția noului Spital de Boli Infecțioase al Aradului, în data de 22 iunie este termenul pentru depunerea proiectului tehnic și al asistenței tehnice, la Consiliul Județean Arad. Spitalul se va construi în cadrul unui proiect transfrontalier câștigat de Consiliul Județean Arad, din fonduri europene. Valoarea lucrării și a dotărilor se ridică la peste 4,5 milioane euro. Și în această investiție Consiliul Județean Arad are o parte importantă de cofinanțare, pentru că proiectul acoperă doar 1,8 milioane de euro din costurile Spitalului de Boli Infecțioase.

Investiția este necesară pentru că la această oră bolile infecțioase sunt tratate la Spitalul TBC, după ce o lungă perioadă de timp au fost gestionate într-o clădire degradată, revendicată, pe str. Ștefan Cicio Pop.

„Construim un nou spital de boli infecțioase ca Aradul să fie pregătit, din acest punct de vedere, să răspundă unei viitoare epidemii. Clădirea și dotările sunt importante, dar eu îmi doresc să avem aici și cadre medicale suficiente și pregătite pentru intervenția rapidă”, a declarat Iustin Cionca.

Read more