News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Datorită unor lucrări la rețelele de apă și canalizare, se întrerupe furnizarea de apă potabilă în Ineu

În intervalul 13 -16 septembrie 2016, în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., urmează să se execute o nouă serie de lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în oraşul Ineu.

Lucrările se derulează în cadrul Contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi reţele de canalizare în Ineu, Pâncota şi Şiria şi constau în cuplarea reţelelor existente la conducta de apă realizată de curând, incluzând branşamentele aferente. Aceste lucrări se vor derula în mai multe etape, astfel că, de marti, 13 septembrie, în intervalul cuprins între orele 08:00 – 17:00, sunt posibile întreruperi repetate de furnizare a apei potabile, urmând să fie afectată strada Calea Republicii.

La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor. Recomandăm acestora să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.

Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.

Read more
După modelul gardurilor contra imigranților, comuna Bata va avea garduri contra mistreților

Paradoxal, în comuna care organizează celebrul, deja, Festival al Vânătorii, localnicii s-au confruntat cu mari probleme legate de vânat.

Întrucât în zona Bata agricultura este principala preocupare a administrației locale este protejarea intereselor agricultorilor.

„Am construit un gard de șase kilometri lungime să apărăm culturile de atacurile permanente ale mistreților. Eficiența acestui gard este de 90%. Am ajuns la această soluție fiindcă mistreții sunt protejați, nu îi poți vâna decât cu autorizație, oamenii erau expuși, fără nicio apărare. Situația este astăzi incomparabil mai bună” – a declarat primarul PNL al comunei Bata,Ion Micurescu.

Primarul relatează că accentul în investițiile realizate a fost pe creșterea calității vieții cetățenilor din comună. Bata este într-o zonă splendidă a județului Arad, pe malul Mureșului, iar administrația locală a căutat să aducă standardul de viață la un nivel care să îi satisfacă pe cei care trăiesc în această comună frumoasă sau cei care o vizitează. Din resurse locale și proiecte europene, întreaga infrastructură pietonală a fost refăcută, iar drumurile Bata-Lalașinț și Țela-Bulci au fost reabilitate pe o lungime de 7,6 km. Primarul,   Ion Micurescu declară că a fost depusă documentația la PNDL  pentru reabilitarea a 5.7 km  de străzi.

„Am făcut eforturi să schimbăm aspectul comunei, am investit în căminele culturale, în drumuri, școli. Astăzi putem vorbi și despre un calendar stabil al evenimentelor culturale, după ce unele activități au devenit, deja, tradiționale, și atrag participanți din mai multe județe și chiar din Capitală. Împreună cu președintele Consiliului Județean, dl. Iustin Cionca, căutăm câteva direcții de finanțare a lucrărilor publice, pentru ca scopul nostru, creșterea calității vieții locuitorilor din comună, să fie realizat”, a declarat primarul Ion Micurescu.

În pragul noului an școlar, primarul PNL al comunei Bata,Ion  Micurescu,dă o veste bună copiilor din localitate. Reabilitarea școlilor din Bata și Țela a fost finalizată, iar proiectul pentru grădinița din Bata și școala primară cu clasele I-IV a fost aprobat pentru finanțare prin PNDL!

Bata este printre puținele comune din județul Arad care, pe resurse proprii, a reușit să realizeze cadastrarea terenului extravilan în suprafață de 97%, din bugetul local! A fost una dintre prioritățile administrației PNL. Lucrarea a fost recepționată de OCPI și este de mare importanță, fiindcă în exercițiul financiar următor Uniunea Europeană nu va mai permite plata subvențiilor în agricultură pe suprafețele de teren necadastrate!

Read more
„Cornul şi laptele” va sosi după o lună de la începerea școlii, în județul Arad

Datorită programării realizate de SEAP, sistemul electronic de achiziții publice, elevii din județul Arad vor primi laptele și cornul alocate prin programul național cu o întârziere de câteva săptămâni după începerea școlii.

Agenția Națională pentru Achiziții Publice a acceptat documentaţiile depuse de autoritățile arădene în 25 august (pentru produsele de panificaţie) şi în 31 august (pentru produsele lactate), iar SEAP a fixat termenul limită de depunere a ofertelor pentru 4 octombrie (pentru produsele de panificaţie) şi 7 octombrie (pentru produsele lactate), la aproape o lună de la începerea şcolii.

Prin programul de furnizare şi distribuire a produselor de panificaţie, respectiv produselor lactate, acordate elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi copiilor preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal, din judeţul Arad, în anul şcolar 2016-2017, program cunoscut sub denumirea de „Cornul şi laptele”, Consiliul Județean Arad dorește să trimită în școlile din județ produse fabricate la Arad, cu materie primă arădeană!

Read more
Dovada plăţii amenzii aplicate de Poliţia de Frontieră se poate transmite on-line

Începând cu data de 01.09.2016 Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia cetăţenilor un  formular on-line pentru transmiterea dovezii de achitare a amenzii pentru sancţiunile contravenţionale aplicate de către poliţiştii de frontieră.

Formularul se regăseşte pe pagina oficială a instituţiei – www.politiadefrontiera.ro – la secţiunea Contact, unde fiecare persoană completează: numele, prenumele, adresa de e-mail personală, judeţul pe raza căruia îşi are sediul structura Poliţiei de Frontieră din care face parte poliţistul de frontieră care a aplicat sancţiunea şi ataşează copiile scanate după procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi dovada plăţii amenzii.

După completarea câmpurilor obligatorii, expeditorul va primi o confirmare a datelor transmise iar mesajul va fi expediat către structura teritorială a Poliţiei de Frontieră Române din care face parte agentul constatator care a aplicat sancţiunea.

De asemenea, în cazul sancţiunilor aplicate de către poliţistii de frontieră din cadrul punctelor de trecere aeroportuare, dovada plăţii amenzii se transmite prin intermediul aceluiaşi formular, selectând judeţul în care aeroportul îşi are sediul.

Prin operaţionalizarea acestui formular s-a avut în vedere aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Read more
S-a înființat Poliția Lucrărilor, pe bani publici, pentru a  se urmări sifonarea din banii publici

 

Consiliul Județean Arad a aprobat, miercuri, în şedinţa ordinară, înfiinţarea Serviciului Corp Control Preşedinte şi a Biroului de Executări Silite, două structuri considerate extrem de importante pentru eficientizarea activităţii administrative. Aceste structuri au fost promovate din dorinţa de a verifica tot ceea ce se realizează pe bani publici, de a demonstra că efortul plătitorilor de taxe și impozite este respectat.

Dar înainte de a se înființa acest compartiment nu ar fi fost mai bine de a se verifica procedurile de licitație și modul de atribuire al lor?

„Am promovat aceste schimbări din nevoia de a atrage la Consiliul Județean specialiști. Am promis că vom schimba ritmul în administrație, și exact asta vrem să facem, iar pentru asta e nevoie de acoperirea unui segment mai larg, cu personal de specialitate. Îmi doresc să aducem în administrație profesioniști, oameni cu experiență. Știm cu toții că există o problemă cu calitatea investițiilor publice, aşa că am votat pentru constituirea acestei structuri, care să verifice ceea ce se realizează pe bani publici”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Acesta a subliniat că înfiinţarea Biroului de Executări Silite a fost o necesitate, deoarece este nepermis ca amenzile date de Consiliul Județean, de exemplu pentru transportatorii care distrug drumurile județene fiindcă nu respectă restricțiile de tonaj, să nu fie încasate!

Iustin Cionca a precizat că ANFP a acordat aviz pozitiv pentru noile structuri,  care vor deveni operaţionale în cel mai scurt timp posibil, proiectul fiind în linie dreaptă.

Read more

Conducerea Consiliului Judeţean Arad a iniţiat o serie de dezbateri în vederea vitalizării turismului în judeţ, dar şi pentru diseminarea strategiei turistice a Aradului şi a brandului turistic al judeţului nostru. Recent, la sediul Consiliului Judeţean, vicepreşedintele Claudia Boghicevici a invitat agenţi economici, operatori de turism, hotelieri, investitori în exploataţiile viticole, specialiştii Centrului Naţional de Informare Turistică, primari, angajaţii birourilor locale de informare turistică, în vederea unor discuţii cu privire la promovarea Aradului şi dezvoltarea de noi obiective turistice.

În cadrul dezbaterii a fost reafirmată ideea realizării unei strategii de dezvoltare pentru singura staţiune arădeană de interes naţional, Moneasa. La discuţii a fost prezent viceprimarul comunei.

Vicepreşedintele Claudia Boghicevici a cerut Centrului Naţional de Turism, din subordinea Consiliului Judeţean, urgentarea demersurilor pentru crearea unui consorţiu turistic, aşa cum prevede strategia sectorială a judeţului Arad, care să cuprindă toţi actorii implicaţi în acest domeniu.

Ca prioritate, s-a afirmat nevoia realizării unui inventar al spaţiilor de cazare disponibile în judeţ, în funcţie de obiectivele turistice accesibile şi de evenimentele pe care Consiliul Judeţean le proiectează în diferitele zone ale Aradului.

„Este a doua noastră dezbatere amplă pe acest subiect, după cea organizată la Moneasa. Ca urmare a acelei întâlniri, am identificat şase trasee turistice în judeţ şi ne-am organizat pentru ca, împreună cu cele două universităţi din Arad, să le punem în valoare în perioada imediat următoare. Nouă ne pasă de ceea ce se întâmplă în judeţ şi am înţeles că turismul şi cultura mobilizează resurse importante de dezvoltare”, a declarat vicepreşedintele Claudia Boghicevici.

Participanţii la dezbatere au sesizat faptul că hotelierii arădeni nu lucrează cu agenţiile locale de turism, şi nici administraţiile locale nu şi-au promovat oferta, în relaţia cu aceste agenţii.

Primarul comunei Hăşmaş, Cornel Popa, a solicitat sprijin pentru trecerea la administraţia locală a drumurilor forestiere şi a dat exemplul comunei, care a dezvoltat un traseu turistic de 60 km, despre care însă la nivelul judeţului şi al municipiului se cunosc prea puţine detalii. Centrul Naţional de Turism se va implica în promovarea potenţialului turistic al comunei, în perioada imediat următoare.

Conducerea Consiliului Judeţean a reţinut solicitarea venită dinspre Universitatea „Vasile Goldiş”, de a creat evenimente de acomodare cu Aradul a studenţilor străini care ajung în judeţul nostru.

„Dezbaterile vor continua în săptămânile următoare pe paneluri de specialitate şi pe zone geografice. Primarul comunei Hăşmaş ne-a invitat să vedem ce a realizat acolo şi ne propunem să mergem într-o echipă lărgită, să prezentăm comuna. Nu ne întâlnim cu operatorii doar pentru discuţii şi ceea ce dezbatem nu rămâne la stadiul de vorbe. De la prima noastră dezbatere este evidentă o mobilizare a colegilor noştri şi veţi vedea că Aradul, aşa cum ne-am propus, va deveni cu adevărat acel judeţ unde se vine, nu de unde se pleacă”, a accentuat vicepreşedintele Consiliului Judeţean. d-na Claudia Boghicevici.

Read more
Marian Toader (PNL):  „Centrul de Permanență, o dovadă de respect față de comunitatea noastră!”

Primarul comunei Zăbrani, dl. Marian Toader, face demersurile necesare pentru înființarea unui Centru Medical de Permanență la nivelul comunei. De curând, vicepreședintele Consiliului Județean, d-na Claudia Boghicevici, și consilierul județean dr. Corina Crișan, au inițiat o caravană de informare a administrațiilor publice din județ, în vederea promovării Centrelor de Permanență.
„PNL este sensibil la nevoile oamenilor. Răspundem acestei initiative, pentru că este o dovadă de respect față de comunitatea noastră, cetățenii din comuna Zăbrani. Un astfel de Centru de Permanență asigură rapiditate și eficiență în consultațiile medicale de bază, și chiar în unele tratamente minore. Nu e nevoie ca pentru orice afecțiune oamenii să se deplaseze la Arad, sunt lucruri care pot fi rezolvate acasă, iar Primăria se implică în această problemă, prin susținerea medicilor de familie”, a declarat primarul comunei Zăbrani.
Astfel, Zăbraniul devine una dintre puținele comune de la nivelul județului Arad care dispun de Centru Medical de Permanență. În perioada următoare, alte localități vor intra în program, pentru ca județul Arad să dezvolte o rețea funcțională și performantă de Centre. Asistența medicală este oferită gratuit în cadrul acestor centre, fără bilet de trimitere!
Legea permite unităților administrative-teritoriale înființarea unor astfel de unități medicale, unde se acordă asistenţa medicala primară în afara programului obișnuit de consultații, de regulă seara, noaptea, sâmbătă, duminică, sărbătorile legale, respectiv în zone de unde spitalele sunt greu accesibile.

Read more
Doi polițiști de frontieră din Arad ridicați de DIICOT, în această dimineață

O rețea de traficanți de migranți, care beneficia de protecția unor polițiști de frontieră care ar fi trebuit să se ocupe chiar de combaterea acestui fenomen, a fost anihilată, în această dimineață, în urma unei operațiuni a DIICOT Timișoara. Echipe ale Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și ale DGA au descins în paralel la mai multe adrese din Arad pentru a-i ridica pe suspecți. Investigațiile începute de polițiștii de frontieră timișoreni au scos la iveală faptul că rețeaua era extrem de bine organizată și era coordonată de la mii de kilometri de un cetățean israelian din Palestina. Acesta era cel care se ocupa de racolarea transfugilor afro-asiatici, care veneau din Turcia prin Bulgaria în România. De aici erau preluați de un turc care se ocupa de organizarea transportului migranților ajunși în țara noastră și de racolarea altora din centrele pentru refugiați. Acesta era cel care împreună cu mai mulți români se ocupa de transportarea lor cu mașini la Arad. De aici, o femeie era cea care se ocupa de trecerea transfugilor în Ungaria și de mai aici în vestul Europei, în special în Germania. Aceasta a închiriat chiar o casă unde erau cazați ”clienții” până erau duși de călăuze cu mașinile peste graniță. Gruparea beneficia de sprijinul a doi polițiști de frontieră – subcomisarul Sergiu Mârza, care lucrează pe linia combaterii infracționalității transfrontaliere în cadrul Poliției de Frontieră Arad și Traian Ciul, la momentul investigațiilor agent tot la IJPF Arad. Aceștia erau cei care făceau pe antemergătorii mașinilor care transportau migranți și asigurau trecerea lor peste graniță în Ungaria. Chiar dacă ancheta DIICOT a început în 2011, investigațiile au fost oprite pentru că femeia și complicii au fost prinși în Ungaria cu un grup de migranți și condamnați. Nu de puțin timp s-au întors în țară, după ce au fost eliberați pentru că și-au ispășit pedeapsa. Când anchetatorii au descins la locuința lui Mârza, acesta a avut curiozitatea să afle numele celor de la Poliția de Frontieră și DGA care au venit să-i percheziționeze apartamentul.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/08/politisti-de-frontiera-protectorii-unei-retele-de-trafic-cu-migranti-ridicati-intr-o-operatiune-diicot-vezi-ce-curiozitate-avut-un-subcomisar-cand-au-venit-colegii-sai-sa-l-ridice/

Read more
Compania de Apă Arad anunță întreruperea rețelei din comuna Vladimirescu

Joi, 25.08.2016, S.C.Compania de Apă Arad S.A. este nevoită să întrerupă apa potabilă în localitatea Vladimirescu, în intervalul orar 08- 15, pe următoarele străzi: str. Caragiale colţ cu Piaţa Victoriei, str. Filimon Sârbu, str. Florilor, si parţial str. Chimiei. Întreruperea furnizării apei potabile este necesară pentru efectuarea unor lucrari de cuplări conducte. Lucrarea este executată din Fondul IID al S.C. Compania de Apă S.A.

S.C. Compania de Apă Arad S.A cere scuze abonaţilor pentru disconfortul creat. De asemenea, atrage atenţia, că la reluarea alimentării cu apă potabilă, este posibil ca pentru o scurtă perioadă de timp, la robinete să curgă apă tulbure.

Read more
„Ziua Porţilor Deschise”, la Consiliul Judeţean Arad

În cadrul „Zilelor Aradului”, Consiliul Judeţean Arad organizează „Ziua Porţilor Deschise”, la sediul instituţiei. De asemenea, „Ziua Porţilor Deschise” va fi organizată şi la alte instituţii subordonate Consiliului Judeţean: Centrul Cultural Judeţean, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

„La sediul Consiliului Judeţean, cei interesaţi pot admira o expoziţie de fotografii cu porturi populare specifice Aradului, viziona filme de prezentare a Aradului şi, bineînţeles, vizitarea clădirii în care-şi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean. Ne dorim o deschidere cât mai mare faţă de arădeni, să ne prezentăm într-un mod cât mai transparent activitatea”, a precizat Claudia Boghicevici, vicepreşedintă a Consiliului Judeţean Arad.

În turul de vizitare a sediului Consiliului Judeţean, poate fi vizionată o expoziţie de fotografii şi reproduceri grafice ale diverselor porturi populare arădene de-a lungul timpului, pot fi vizionate filme de prezentare a municipiului şi judeţului cât şi alte materiale informative despre judeţul Arad. Pot fi vizitate inclusiv sălile „Vasile Goldiş” – unde-şi desfăşoară şedinţele consilierii judeţeni – şi „Ştefan Cicio Pop” – unde se desfăşoară şedinţele de lucru ale aparatului administrativ intern.

La Biblioteca Judeţeană, în secţiile Împrumut carte pentru copii, Împrumut carte pentru adulţi şi Sala de lectură vor fi organizate expoziţii tematice de carte, iar în holul instituţiei va fi expusă o expoziţie de imagini şi documente dedicată Centenarului Primului Război Mondial. În prelungirea „Zilei Porţilor Deschise”, Biblioteca Judeţeană îşi va continua activitatea până la ora 24.00, în cadrul evenimentului Noaptea Instituţiilor de Cultură.

La Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, vizitatorii vor putea face un tur al instituţiei şi li se oferă informaţii şi materiale despre potenţialul turistic şi obiectivele de interes ale municipiului şi judeţului nostru.

La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor fi organizate activităţi creative şi întâlniri/dezbateri pe diverse temede interes (drepturi şi obligaţii ale copilului, viaţă sănătoasă şi reguli de igienă, diseminare materiale de informare şi prevenţie în rândul tinerilor contra consumului de droguri şi alcool), cu beneficiari ai serviciilor oferite de DGASPC Arad.

La Centrul Cultural Judeţean se află expusă o expoziţie de costume populare specifice vetrelor folclorice din judeţul nostru. De asemenea, vizitatorii vor primi informaţii despre etnografia şi folclorul arădean, despre istoria Aradului, cât şi despre paleta largă de oferte a Centrului.

„Ziua Porţilor Deschise” se va desfăşura duminică, 21 august, între orele 16.00 şi 19.00, iar arădenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare atât la sediul Consiliului Judeţean (str. C. Coposu, nr. 22), cât şi la Centrul Cultural Judeţean (str. George Bariţiu, nr. 16), Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (bd. Revoluţiei, nr. 81), Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” (str, Gh. Popa de Teiuş, nr. 2-4) şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (str. 1 Decembrie, nr. 14, respectiv str. Iustin Marşieu, nr. 22 A).

Read more