News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UN BARBAT A FOST PRINS DE JANDARMI IN TIMP CE TAIA UN COPAC

Marți, 21 iunie a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj al Detașamentului de Jandarmi Sebiș din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat o persoană în timp ce tăia un copac, fără a îndeplini condițiile legale în acest sens.
Persoana a fost observată de către jandarmi în apropierea localității Rădești din județul Arad, în timp ce tăia, cu o drujbă, un nuc aflat pe marginea unui drum, fără a avea aprobare legală în acest sens.
Jandarmii au procedat la stabilirea identității persoanei, aceasta fiind un bărbat cu vârsta de 47 de ani, din comuna Almaș, județul Arad.
Având în vedere că fapta constatată reprezintă contravenție silvică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, jandarmii au aplicat persoanei în cauză o sancțiune contravențională în valoare de 800 lei.

Read more
CELEBRUL VIOLONCELIST LASZLO FENYO REVINE LA ARAD, CU UN PROGRAM CAMERAL EXTRAORDINAR

După senzaţionalele sale apariţii concertistice din 2008 şi 2009, violoncelistul László Fenyö se întoarce la Arad cu un program cameral, care îi pune în valoare personalitatea artistică, tehnica uluitoare şi adaptabilitatea impresionantă la stiluri şi epoci muzicale.

În Sala Cercului Militar, în seara de 23 iunie 2016, cu începere de la ora 19.00, noua întâlnire cu László Fenyö completează în lista de prime audiţii ale Filarmonicii, partituri de Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms şi Dimitri Şostakovici, titluri de o dificultate extremă, care traduse prin extraordinara muzicalitate a violoncelistului se detaşează de audiţia comună şi de experienţa unui repertoriu frecvent asimilat. 7 Variaţiuni în mi bemol major pentru violoncel şi pian de Ludwig van Beethoven, scrise în anul 1801 pe o temă din Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart îl redescoperă pe genialul clasic într-un exerciţiu de compoziţie, în care se ataşează de multiple posibilităţi de ordin ritmic, melodic sau de caracter, pe care i le pune la dispoziţie una dintre cele mai convenţionale tipare ale timpului.

Programul continuă cu două dintre marile sonate ale literaturii pentru violoncel şi pian, Sonata în mi minor op.38 de Johannes Brahms, scrisă în 1865, la Viena, un omagiu adus instrumentului ale cărui sonorităţi calde par a fi în deplină concordanţă cu lumea sonoră a marelui romantic şi Sonata în re minor op.40 de Dimitri Şostakovici, partitură realizată în 1934, la Sankt Petersburg, care oscilează de la o extremă stilistică şi emoţională la alta, oglindind un limbaj muzical extrem de personal, de o forţă şi frumuseţe inegalabilă.

László Fenyö se bucură în această seară de recital de suportul pianistic al Roxanei Ardeleanu, cea care i-a fost alături de-a lungul celor opt ediţii ale claselor de  măiestrie  susţinute de violoncelist la Timişoara şi în programele “demonstrative”, însoţitoare ale cursurilor.

 

Portret – László Fenyö

 

În ierarhia Concursului internaţional Pablo Casals, László Fenyö a întrunit în 2004 unanimitatea voturilor de juriu.  Cariera mondială a violoncelistului a fost lansată în contextul prestigioasei competiţii, unde i-au fost atribuite prima poziţie şi premiul pentru interpretarea unei lucrări dedicate evenimentului: Variaţiunile de Graciane Finzi.

Violoncelistul a urmat cursurile Academiei de Muzică Franz Liszt  din Budapesta   şi  şi-a desăvârşit performanţele insutrumentale la Lübeck, sub competenţa  lui David Geringas. Au urmat stagii de perfecţionare la cursurile îndrumate de Miklos Perenyi, Siegfried Palm şi Bernard Greenhouse, intercalate cu participări la  competiţii de interes naţional sau internaţional.

Premiul I la Concursul de violoncel de la Budapesta  a fost urmat de premiul special Pierre Fournier  de la Geneva, iar la Kronberg, aşa numita “capitală mondială a violoncelului” a reuşit să se afirme încă odată în faţa unor personalităţi ilustre: Mstislav Rostropovich, Natalja Gutman şi Kurt Masur.

László Fenyö este prim violoncelistul orchestrei Radiodifuziunii din Frankfurt. Este invitat permanent al celor mai importante scene de concert din Europa, SUA, China şi Israel şi participă la cele mai mari festivaluri, precum Pablo Casals (Prada)  sau Schlesswig Holstein.

În ultimii ani a concertat în locaţii precum Concertgebouw din Amsterdam, Wigmore Hall din Londra sau Gasteig din München. A cântat acompaniat de orchestre precum Orchestra simfonică din Singapore, Orchestra Simfonică din Coreea, Orchestra Radio din Frankfurt, Orchestra Beethoven din Bonn, Staatskapelle Weimar, Filarmonica Hungarica, Orchestra Metropolitană din Lisabona, Orchestra Simfonică din Lancaster, Orchestra Filarmonicii din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Bogota, Orchestra Filarmonicii din Sofia şi Sinfonietta din Cracovia. A apărut de mai multe ori pe scenă sub bagheta dirijorului Krzysztof Penderecki. În Ungaria, László Fenyő este unul dintre cei mai apreciaţi solişti, performanţele lui  – recitaluri solo, concerte de muzică de cameră şi concerte cu orchestra  – sunt transmise în direct şi înregistrate de Radiodifuziunea Maghiară. A cântat cu majoritatea orchestrelor ungare şi dirijorii acestora,  în 2005 a primit înalta distincţie Premiul Franz Liszt, acordat de Ministerul Culturii din Ungaria, iar trei ani mai târziu a câştigat premiul Junior Prima.

În ultimii ani, violoncelistul şi-a îndreptat tot mai mult atenţia spre cariera didactică. Predă cursuri de măiestrie în toată lumea, iar în prezent este profesor la Musikhochschule Karlsruhe – Germania.

În 2007 Fenyő László a lansat două CD-uri: unul cu muzică de cameră, acompaniat de  pianistul Oleg Poliansky şi  produs de Aulos/Musikado, iar al doilea care cuprinde Concertul  în re major pentru violoncel şi orchestră de Joseph Haydn şi Concertul nr. 1 de Dimitri  Sostakovici, realizat în colaborare cu Orchestra Radio  din Frankfurt, sub conducerea lui Grant Llewellyn şi produs de hr-musik.

Fenyő László cântă pe un violoncel realizat de Matteo Goffriller în 1695.

 

Read more
FEMEIE TARATA DE TRAMVAI, DUPA CE USILE S-AU INCHIS SI I-AU PRINS MAINILE

O femeie care a vrut să se urce într-un tramvai, în staţia Teatru, din municipiul Arad, a fost târâtă pe șine de mijlocul de transport.

Potrivit aradon.ro, ușile s-au închis exact când a încercat să urce în tramvai, iar mâinile i-au rămas prinse. Tramvaiul se afla deja în mişcare, iar vatmanul nu a văzut că femeia era pur şi simplu târâtă.

Doar strigătele pasagerilor l-au făcut pe acesta să oprească. Femeia era plină de sânge la picioare, iar unul dintre pasageri a sunat la 112.

Un echipaj de ambulanţă a sosit în câteva minute la faţa locului și femeia a fost transportată la spital.

Sursa: antena3.ro

Read more
Ploaia face ravagii in judetul Arad

În urma precipitaţiilor abundente înregistrate in cursul zilei de ieri, 19.06.2016, judeţul Arad s-a aflat sub două avertizări COD PORTOCALIU de precipitaţii, până azi 20.06.2016, ora 08.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad a intervenit astfel:

În municipiul Arad s-a intervenit pentru evacuarea apei din 28 locuinţe, 10 demisoluri şi subsoluri, îndepărtarea a 6 arbori căzuţi pe străzi si DN 7 ŞI 2 stâlpi. De asemenea s-a intervenit pentru supraînâlţarea cu saci a canalului Mureşel.

În prezent continuă operaţiunile de evacuare a apei din mai multe cartiere din municipiul Arad.

În oraşul Chişineu Cris, Garda de Intervenţie nr.2 Chişineu Criş a intervenit pentru evacuarea apei din 6 locaţii.

În localitatea Nădab canalul Dohangia a iesit din matcă şi a inundat aproximativ 30 de gospodării. S-a acţionat cu 2 motopompe şi 6 pompieri de la Garda de Intervenţie nr.1 Chişineu Criş. Acţiunea de intervenţie continuă şi acum cu sprijinul Secţiei de Pompieri Sebiş.

În localitatea Pâncota s-a rupt digul canalului ce traversează localitatea inundand aproximativ 100 de gospodării. S-a acţionat toată noaptea pentru astuparea breşei cu 40 pompierii de la Secţia Ineu. Operaţiunile de intervenţie continuă şi acum.

Datorită situaţiei operative înregistrate în mun. Arad şi în localităţile Pâncota, Detaşamentul Arad şi Secţia Ineu acţionează cu întreaga capacitate de intervenţie.

În operaţiunile de intervenţie au fost implicate urmatoarele forţe şi mijloace:

  • Ofiţeri 8
  • Subofiţeri 125
  • Motopompe 11
  • Autospeciale de stingere 4
  • Autocamioane de intervenţie 3
  • Autospeciale descarcerare 1
  • Autospeciale deblocare salvare 1
  • Autospeciale transport personal 5
Read more
BRACONAJ PISCICOL LA PECICA. DOUA PERSOANE S-AU ALES CU DOAR PENAL

Marți, 14 iunie a.c., în jurul orei 21.00, un echipaj din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Pecica, a depistat, pe un mal al râului Mureș, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte interzise deținerii de către persoane neautorizate.

Persoanele au fost depistate în zona orașului Pecica, având alături de ele, în apa râului, două plase monofilament tip ”ridicător”.

Jandarmii au procedat la stabilirea identității persoanelor, acestea fiind doi bărbați cu vârsta de 48 respectiv 34 de ani, cu domiciliul în județul Arad.

Având în vedere că „producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” constituie infracțiune, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

Uneltele găsite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

Read more
Astra Rail Industries Arad inițiază primul curs de sudori

S.C. Astra Rail Industries S.R.L. în calitate de partener de practică la școala profesională din cadrul Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu din Arad anunță că începând cu data de 13 iunie se va desfășura în incinta companiei practica pentru două clase de meserii: Sudor si Operator CNC.

 Începând cu 13 iunie, 21 elevi din clasa de sudori și 10 elevi din clasa de operatori CNC din cadrul Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu din Arad vor desfășura practica în fabrica Astra Rail Industries SRL. Practica are o durată de 5 săptămâni, a câte 6 ore pe zi, 5 zile lucrătoare pe săptămână, însumând în total 144 de ore aferente perioadei de practică necesară a fi desfășurată la sfârșitul anului I de școală profesională.

Această perioadă de practică are ca scop familiarizarea elevilor cu uneltele și mașinile moderne folosite în secțiile fabricii Astra Rail Industries S.R.L., precum și să se coreleze teoria învățată în primul an de studiu cu realitatea din producție. Elevii vor învăța cum se folosesc uneltele și mașinile, cum arată acestea și în ce etape de producție se folosesc.

Școala profesională din cadrul Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu din Arad are durata de 3 ani. În anul I elevii fac 20% din timp practică (252 ore de practică atât la școală cât și în fabrică), ca în anii următori procentul acesteia să urce exponențial după cum urmează: 60% (782 ore) în anul II și 72% (930 ore) în anul III.

Fabrica Astra Rail Industries SRL dispune de locații special amenajate pentru asigurarea practicii, iar elevilor li se pune la dispoziție tot necesarul pentru desfășurarea acesteia: echipament de protecție, traineri, precum și mașinile aferente desfășurării practicii. Elevii sunt instruiți pe timpul practicii de tutori desemnați de școală, precum si tutori din partea companiei.

Astra Rail Industries dorește să susțină în continuare dezvoltarea învățământului profesional la nivel local prin participarea ca partener de practică și la generația care începe studiile în anul școlar 2016-2017 la Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu din Arad pentru aceleași meserii (Sudor și Operator CNC), dar și pentru alte două noi meserii și anume Electromecanic și Mecanic
Utilaje. În perioada 13-17 iunie au loc înscrieri pentru aceste clase de școală profesională. Îi așteptăm pe toți absolvenții de clasa a 8-a care doresc să învețe o meserie de viitor care va aduce atât satisfacții de ordin profesional, cat și financiar.

În ceea ce privește viitorul acestor elevi, Astra Rail Industries îi incurajează să își continue studiile în meseriile menționate pentru a obține diploma de inginer. Compania este flexibilă cu privire la alocarea adecvată a timpului pentru companie, precum și pentru studiu.  Firma susține persoanele calificate care sunt adevarați specialiști în domeniul lor și aduc astfel un plus de valoare binevenită în producția noastră.

Read more
MAREA ACTRITA MAIA MORGENSTERN VA SUSTINE UN SPECTACOL LA TEATRUL DE VARA DIN ARAD

Spectacolul este o adaptare după „Fierarii” şi prezintă povestea unui fierar ungur care află după mult timp că fiul lui este de fapt fiul unui român, rezultat în timpul războiului, când el era pe frontul sovietic. Soţia sa a făcut un copil tot cu un fierar. Şi nici soţia acestuia din urmă n-a rămas mai prejos în absenţa soţului. Şi ea a făcut un copil cu un soldat fierar rus. Revolta pe care o simte unguroaica ajunge la paroxism, astfel că doreşte să se răzbune. Comedia trăznită „Între ciocan şi nicovală”, în regia lui Horaţiu Mălăele, este un Cal Troian ce nu aduce în prim plan doar adulterul (abordat într-o cheie comică), ci şi războiul (cu dramele sale inevitabile), ambele contribuind sistematic la alienarea individului. Alături de Maia Autorul piesei “Între ciocan şi nicovală” este sârbul Milos Nikolici, traducerea îi aparţine lui Simeon Lăzăreanu, scenografia este semnată de Mara Miu şi muzica de George Marcu. Spectacolul este adus la Arad de Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea.

Read more
CSS GLORIA A LUAT MARELE PREMIU LA ZIUA JUDOULUI ARĂDEAN

Sala Universității Aurel Vlaicu Arad a găzduit a cincea ediții a Zilei Judoului Arădean, eveniment deja tradiţionat dedicat mareului maestru Mihai Botez. Competiția a adunat la start, pe tatami, 421 de sportivi de la 41 de cluburi din cinci țări: România, Ungaria, Serbia, Croația și Slovenia. S-a concurat la trei categorii de vârstă, feminin și masculin: sub 12 ani (copii născuți în anii 2005 și 2006), sub 14 ani (2003 și 2004) și sub 16 (2001, 2002, 2003). România, cu judoka din Arad, Bihor, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bistriţa şi Vaslui, și-a adjudecat prima rundă a Euroligii.
Următoarele trei etape vor avea loc la Szeged (Ungaria), Subotica (Serbia) și Osjek (Croația). Premiul de 500 de euro a revenit celui mai titrat club din competitiţie, CSS Gloria Arad, cu profesorul Mihai Telechi la cârmă. De menţionat că principalul merit în susţinerea financiară i-a revenit lui Silviu Turc, om de afaceri arădean şi un mare împătimit al judoului.

Read more
AJOFM Arad oferă asistență noilor absolvenți

Anul școlar 2015-2016 s-a încheiat la 3 Iunie 2016. Începând cu această dată, absolvenţii acestei promoţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele AJOFM Arad pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.

Absolvenţii înregistraţi la AJOFM beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, programe de formare profesională, precum şi de facilităţi financiare.

Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii ulterioare a indemnizației de șomaj, daca nu au reusit sa se incadreze in munca si daca nu au refuzat un loc de munca. Pentru aceasta, absolvenţii vor depune următoarele documente:

  • actul de identitate, în original şi copie ;
  • adeverinţă medicală cu menţiunea “apt de muncă” sau eventuale restricţii medicale;
  • actele de studii şi calificare sau adeverinţa din care să rezulte absolvirea formei de învăţământ, în original şi copie.
  • dosar plic

Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă, nu au refuzat un loc de munca, potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrate la AJOFM, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât 500 de lei , pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirarii celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum este de 250 lei.

Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

În cazul absolvenţilor de liceu promoţia 2016 data absolvirii cursurilor în anul şcolar 2015 – 2016 este 03.06.2016 pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul de bacalaureat . Elevii care nu au situația școlară încheiată se pot înregistra în evidențele AJOFM în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).

Informații suplimentare se pot obține la sediul AJOFM Arad, str. Călugăreni nr. 1 A, telefon 0257 211791, e-mail : [email protected], pe site-ul instituției www.arad.anofm.ro, sau la punctele de lucru din județ : Lipova, Chișineu-Criș, Ineu și Sebiș.

Read more
Localitatea Cruceni va rămâne mâine fără apă potabilă

S.C. Compania de Apă Arad S.A. anunţă că, mâine, 9 iunie 2016 este nevoită să întrerupă alimentarea cu apă potabilă în localitatea Cruceni. Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar  9-13, pentru o intervenţie la rezervorul de înmagazinare apă şi pentru spălări reţele în localitatea Cruceni.

Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. S.C. Compania de Apă Arad S.A cere scuze abonaţilor pentru disconfortul creat.

Read more