News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

În perioada noiembrie 2011 – mai 2012, oraşul Chişineu Criş va fi noua Cetate Culturală a judeţului Arad. Deschiderea oficială va avea loc la Casa de Cultură din Chişineu Criş, duminică, 13 noiembrie, de la ora 17.00 şi va fi urmată de un spectacol folcloric cu participarea formaţiei locale de dansuri „Floarea Crişului”, a ansamblului folcloric „Doina Mureşului” cu solistul vocal Ionuţ Langa, orchestra populară „Rapsozii Zărandului” – dirijor Petrică Paşca şi solistele: Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman şi orchestra „General Music” din Arad condusă de Florin Ionaş – solişti: Mile Povan şi Diana Selagea.

Agenda culturală a lunii noiembrie mai cuprinde 3 spectacole susţinute de către Teatrul de Marionete şi o sesiune naţională de comunicări ştinţifice dedicate Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

„Sunt convins că evenimentele cuprinse în proiectul «Chişineu Criş, Cetate Culturală a Judeţului Arad» vor înregistra un real succes, având în vedere că vom implica instituţiile profesioniste de cultură din municipiul şi judeţul Arad”, a precizat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Pe parcursul celor şase luni se vor organiza activităţi cuturale – spectacole folclorice, muzică uşoară, spectacole de teatru, muzică simfonică, expoziţii de pictură, artă fotografică,  lansări de carte. La fel de importante vor fi şi acţiunile de promovare a artiştilor locali, dar şi evenimentele constând în acordarea de premii şi diplome unor personalităţi locale.

„În cadrul proiectului «Cetate Culturală a judeţului Arad», până în prezent, au fost gazdă şase din cele nouă oraşe ale judeţului, Chişineu Criş este al şaptelea şi pot spune, cu bucurie, că acest proiect a fost foarte bine primit, atât de cetăţeni, cât şi de administraţia locală, a concluzionat Adrian Ţolea.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *