News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

cipri luca birou

“ Un dezinteres cras se resimte în rândul factorilor de decizie de la nivel central. Un exemplu clar în acest sens este cazul conducerii Ministerului Sănătății care ocupă acele fotolii calde fără a catadicsi să acorde câtuși de puțină atenție problemelor din sistem. Cu o sinceritate debordantă care arată de fapt lipsa de interes și de implicare în rezolvarea deficiențelor înregistrate, însuși mai marele Sănătății arăta într-un act oficial că din luna ianuarie și până în octombrie 2011 la nivelul județului Arad autoritățile sanitare au desfășurat doar 2 actiuni tematice privind comercializarea produselor interzise in chioșcurile din imediata vecinătate a unităților de învățământ. Domnia sa, ministrul Ladislau Ritli, susține de asemenea că în cadrul celor două acțiuni a fost aplicată o singură sancțiune și 6 avertismente. Apreciez că nonșalanța cu care autoritățile își recunosc dezinteresul depășește orice limită de înțelegere a oricărui cetățean de bun simț al acestei țări”, declară deputatul Luca.

Demnitarul arădean atrăgea printr-o interpelare atenția conducerii ministerului Sănătății asupra problemei legate de obezitatea înregistrată în rândul copiilor. “Dispunem de o legislație adoptată încă din 2008 care interzice comercializarea produselor nocive sănătății copiilor în incinta unităților de învățământ și cu toate acestea în majoritatea chioșcurilor din curțile școlilor se comercializează fără nici o problemă dulciuri, snacks-uri și băuturi carbogazoase, se arată în interpelarea lui Ciprian Luca.

În condițiile în care un procent tot mai mare al copiilor prezintă probleme de greutate și în contextul în care România are o legislație ce îi apără pe cei mici de acest gen de tentații în timpul programului de învățământ e nevoie de mai multă rigurozitate în ce privește respectarea ei. Acesta a fost considerentul pentru care am adus problema  la cunoștința conducerii ministerului de resort, având semnale că în mai toate școlile din țară se comercializează nestingherit aceste produse interzise de lege. Nu mică mi-a fost mirarea când am primit răspunsul ministrului Ladislau Ritli. O singură sancțiune și 6 avertismente în aproape un an de activitate? Asta în condițiile în care tot specialiștii aceluiași minister avertizează asupra efectelor nocive a luării în greutate în rândul copiilor?! Observ că și ministerul sănătății și implicit personalul acestuia se integrează perfect în tabloul actualei Puteri caracterizată prin dezinteres și incompetență”, a conchis Luca.

Mai citeste si:  Un alt deputat PDL alege PNL. Octavian Bot, fost PDL: PDL e un partid de papagali!

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *