News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

În noaptea de 10/11 iunie a.c., în jurul orei 23.00, un echipaj de jandarmi aflat în serviciu de patrulare în zona centrală a municipiului Arad, a observat două persoane care încercau să transporte câţiva saci.

Jandarmii au legitimat cele două persoane şi le-au solicitat să precizeze ce conţin cei trei saci pe care îi au asupra lor. Iniţial acestea nu au dorit să precizeze provenienţa obiectelor din saci. După verificări, a rezultat că persoanele, ca urmare a unei înţelegeri avute anterior, au spart, în seara anterioară, lacătul unei boxe din subsolul unui imobil de locuinţe şi au dezmembrat o centrală şi o instalaţie termică. Componentele le-au încărcat în trei saci împreună cu bidoane de aluminiu, ţevi de cupru şi un acumulator auto. Au transportat obiectele sustrase, pe o stradă din zona centrală, până în momentul în care au fost observaţi de jandarmi.

Cele două persoane, Claudiu S., în vârstă de 16 ani şi Vasile C., în vârstă de 20 de ani, ambii din municipiul Arad, au declarat că au sustras respectivele bunuri cu intenţia de a le valorifica.

Jandarmii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, cei doi fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Ei au fost predaţi la sediul poliţiei, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, existând informaţii că au mai săvârşit astfel de fapte.

Mai citeste si:  Test

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *