News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Searched for

281 results found
Dorel Caprar
Deputatul PSD Dorel Căprar, membru al al Comisiei speciale comune a camerei Deputaţilor şi Senatului României pentru aderare la spaţiul Schengen, a făcut parte din delegaţia română care a avut o întrevedere oficială la Bucureşti cu un grup parlamentar suedez, condus de doamna Susanne Eberstein, prim-vicepreşedintele Parlamentului de la Stockholm.... Read more
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar a inaugurat noul sediu al biroului parlamentar, în oraşul Sântana. „În activitatea de parlamentar, pun accent pe relaţia directă cu arădenii. Noul birou parlamentar de la Sântana este expresia relaţiei apropiate cu oamenii din colegiul în care am fost ales deputat. Îi aştept pe... Read more
Ziua de 1 Octombrie, marchează  ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE. Conform unei statistici ONU, pe mapamond, o persoană din zece are peste 60 de ani, iar ponderea persoanelor în vârstă în cadrul populaţiei creşte de la an la an. „Tuturor persoanelor vârstnice le transmit gândurile mele de bine. La fel... Read more
Vizita primului ministru Victor Ponta în China a permis creionarea unui parteneriat strategic între România şi importantul stat asiatic. Premierul a avut întâlniri la nivel înalt cu preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping. În acest moment s-a trecut la procedura de analiza, o procedură diplomatică standard, necesară pentru finalizarea unui... Read more
Dorel Căprar:Deblocarea POS Transport, obiectiv atins de Guvernul Ponta
Potrivit comisarului european Johannes Hahn, POS Transport va fi deblocat, cel mai probabil, săptămâna aceasta, după îndeplinirea unor formalităţi administrative. Programul a fost blocat din cauza unor nereguli grave din timpul guvernării PDL. Deblocarea programului aduce mai mulţi bani pentru investiţii în infrastructură. ,,Guvernul condus de premierul Victor Ponta dovedeşte... Read more
Dorel Căprar: „Îi invit pe colegii din PNL să ia atitudine pentru a apăra USL Arad”
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar se arată neplăcut surprins de ultimele declaraţii ale deputatului PNL, Mihăiţă Calimente la adresa PSD. „Sunt convins că domnul Calimente se situează în afara partidului când declară asemenea aberaţii. Cred că ţine cu tot dinadinsul să dinamiteze USL din interior la fel ca şi... Read more
Unul dintre punctele centrale ale strategiei de guvernare USL este atragerea investiţiilor externe, care pot genera noi locuri de muncă şi dezvoltare economică. Potrivit unui studiu al Ernst&Young România se află în acest moment pe locul 4 în Europa Centrală si de Est după numărul locurilor de muncă create în... Read more
Guvernul a adoptat o hotărâre prin care vizează susţinerea IMM-urilor în vederea realizării de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă. Ajutoarele de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare. Întreprinzătorii pot obţine până... Read more
Deputatul USL Dorel Căprar este raportor în cadrul proiectului Raportul privind investiţiile sociale, derulat de COM (2013) 83. Scopul comisiei din care face parte deputatul arădean este determinarea nivelului în care Guvernul României satisface cerinţele şi a recomandările formulate de Comisia Europeană (CE) în tot ceea ce înseamnă investiţii sociale.... Read more
Chinezii – interesaţi de oportunităţile prezentate de Dorel Căprar în cadrul vizitei oficiale din China
Mai mulţi reprezentanţi ai Partidului Social Democrat, printre care şi presedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, participă în perioada 23-29 aprilie, la o vizită oficială în China. Scopul delegaţiei este de a identifica noi parteneri de afaceri care ar putea investi în ţara noastră şi mai ales în judeţul Arad.... Read more