News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

tripa1-618x480

Tot mai mulţi aleşi locali aleg să plece din PDL şi PNL, alături de care nu văd perspective bune pentru comunităţile pe care le reprezintă. Această atitudine îl determină pe Gheorghe Falcă să treacă la ameninţări. „Comportamentul dictatorial al lui Gheorghe Falcă este una dintre cauzele pentru acre aleşii locali ai ACL vin către noi. Din păcate, Gheorghe Falcă nu înţelege nimic din asta şi îşi permite să îi ameninţe pe aceşti oameni. La Şimand, din informaţiile pe care le avem, i-a ameninţat că se va ocupa să fie daţi afară de la serviciu. Ni se pare o atitudine condamnabilă, de neacceptat. Dacă această atitudine va persista, îi vom sfătui pe aceşti oameni să facă plângere pentru ameninţare şi vom cere intervenţia organelor în drept. Cred că este corect să lăsăm aleşii locali să îşi stabilească viitorul în politică, în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Trebuie să facem politică prin argumente, nu prin forţă şi ameninţare” a spus Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

Read more

iotcu_tebea

Ieri au avut loc manifestările dedicate morţii “crăişorului“ Avram Iancu, în acest an împlinindu-se 142 de ani. Din partea Consiliului Judeţean Arad a fost prezent preşedintele Nicolae Ioţcu, care a depus o coroană de flori, alături de vicepreşedintele Adrian Ţolea şi de consilierii judeţeni Dorina Chambre, Ioan Ulici şi Mircea Onea. Eroii sunt memoria vie a istoriei noastre, iar Avram Iancu este un exemplu demn de urmat de către toţi românii”, a declarat Nicole Iotcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad

La eveniment a mai participat şi o delegaţie ACL, venită evident în scop electoral, în frunte cu candidatul Klaus Johannis, dar şi brădeanul Gheorghe Falcă, primarul Aradului, alături de senatorul Traian Igaş. Toţi s-au rugat de bine şi speranţa unor rezultate bune la alegerile prezidenţiale, evident mâhniţi de sondajele nefavorabile.

.  Evenimentul a fost deschis de ceremonia de decorare a drapelului de luptă al Batalionului 26 Vânători de Munte Avram Iancu din Garnizoana Brad, cu ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, în baza unui decret prezidenţial.

După acest moment au urmat o slujbă religioasă oficiată la biserica din curtea cimitirului din Ţebea, dar şi depuneri de coroane la mormântul lui Avram Iancu.Sărbătoarea a continuat pe platoul din sat, unde au avut loc spectacole de folclor.

Prezenţa arădenilor a fost numeroasă, aproape 2000 de participanţi fiind din judeţul nostru.

 

Read more

iotcu_semlac_salcii

Paradoxal, deşi a învins în alegerile din toamna lui 2013 de la PDL Arad în faţa lui Nicolae Ioţcu, Gheorghe Falcă tot nu e mulţumit. Ba mai mult, se zvoneşte că şi-ar dori postul celui pe care l-a învins. Adică, preşedinte de Consiliu judeţean. În acest scop, Gheorghe Falcă a lăsat baltă municipiul şi e văzut tot mai des bătând judeţul la pas, implicându-se în problemele comunităţilor, făcând promisiuni cu sau fără acoperire. Lăsând la o parte campania electorală, conform informaţiilor noastre, Gheorghe Falcă se implică tot mai mult în viaţa comunităţilor locale din judeţ, nu doar la nivel der partid, ci şi la nivel administrativ, fiind în permanent contact nu doar cu administraţiile PDL, ci şi cu cele ale opoziţiei.

Se pare că, pentru Gheorghe Falcă, funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean reprezintă un pas mare înainte, având în vedere şi perpectivele descentralizării, care vor transforma şefii de judeţe în adevăraţi baroni regionali. Iar cum perspectivele ca Falcă să mai prindă ceva la Bucureşti, cum visa până nu demult (chiar preşedinte al României) sunt extrem de sumbre, şef de judeţ e maximul ce poate obţine. Aşa că, din câte se pare, Falcă a pornit în această nouă aventură cu toate forţele. Rămâne de văzut care va fi poziţia preşedintului Ioţcu, dacă va avea puterea să-i dea peste degete, cum se spune, lui Gheorghe Falcă. Dacă nu, va fi extrem de interesant şi cine îi va urma lui Falcă la conducerea Primărie Arad. Gurile rele vorbesc despre Iustin Cionca, principal favorit, dar n-ar fi exclus să avem parte de alte surprize. (livearad.ro)

Read more

ilie_pp

PSD Arad salută semnarea contractului pentru pistele de biciclete în municipiul Arad. „În sfârşit, după aproape 10 ani de mandat Gheorghe Falcă, apar premisele realizării unor piste pentru biciclişti. A fost nevoie de ani de presiuni din partea arădenilor, a organizaţiilor non-guvernamentale, a partidelor politice, pentru semnarea unui contract care să permită demararea lucrărilor. Din păcate, parcă este un blestem al administraţiei PDL: orice obiectiv se realizează, are costuri nejustificat de mari. Realizarea pistelor pentru biciclete nu presupun costuri mari de realizare, este vorba în cea mai mare parte de a trasa spaţii delimitate pe zone deja asfaltate. Pentru 12,5 km de piste, arădenii vor plăti peste 1,2 milioane de euro, fără TVA! Ca o comparaţie, un km de autostradă – lucrare infinit mai complexă – costă în jur de 6 milioane de euro! Culmea tupeului, ni se spune că suma preconizată iniţial pentru pistele destinate bicicliştilor era de peste 2 milioane de euro! Considerăm că prin suma alocată, se puteau realiza piste de biciclete care să lege şi celelalte cartiere de cea proiectată, în special cartierul Aurel Vlaicu (există condiţii optime de proiectare iar cartierul are o populaţie numeroasă). Credem că pentru realizarea pistelor de biciclete nu este nevoie de resurse foarte importante – doar de bunăvoinţă, puţină inteligenţă şi sume de bani decente. Cerem administraţiei locale să nu mai aştepte alţi 10 ani pentru a realiza piste pentru biciclete şi în celelalte cartiere. Cu puţin spirit gospodăresc, pistele pot fi realizate repede şi ieftin”, a declarat Ilie Cheşa, prim-vicepreşedinte PSD Arad.

Read more

caprar_18.09.12

Deputatul Dorel Căprar a reacţionat faţă de afirmaţiile mincinoase ale lui Gheorghe Falcă de ieri. “Gheorghe Falcă s-a transformat cu totul într-un politruc care a abandonat cu totul misiunea de primar pe care a primit-o de la arădeni. În noua calitate asumată de politruc, Gheorghe Falcă face turnee politice prin ţară în care le spune oamenilor că nu vrea să fie preşedintele României iar când se întoarce la Arad face conferinţe de presă în care minte sistematic. Un exemplu este legat de solicitarea unei firme japoneze, care a cerut sprijin din partea Guvernului. Reprezentanţii societăţii respective au venit la cabinetul meu parlamentar şi au prezentat o solicitare către Guvern. Am constatat ulterior că cererea de ajutor de stat a fost deja respinsă oficial la data la care am primit documentaţia. În aceste condiţii, demersul a venit prea târziu, când nu mai era nimic de făcut. Nu ştiu dacă firma respectivă este de acord să fie folosită politic în acest context. Oricum, nu este atributul meu să decid dacă solicitarea întrunea termenii legali sau nu. Dacă aş interveni pentru a determina un alt răspuns decât cel legal aş săvârşi un act de corupţie. Îi amintesc lui Gheorghe Falcă faptul că noi, cei de la USL, am primit votul cetăţenilor pentru un mesaj împotriva corupţiei care a caracterizat clientela PDL. Eu nu fac trafic de influenţă şi Guvernul USL nu răspunde la traficul de influenţă, spre deosebire de alţii care au deţinut puterea înaintea noastră. Pe de altă parte, voi sprijini toate iniţiativele pozitive şi toţi agenţii economici care creează şi susţin locurile de muncă, însă cu condiţia încadrării în limitele legale şi în măsura atribuţiilor pe care le am. Ar fi bine ca fiecare să îşi facă treaba acolo unde se află. Sugerez ca în loc să facă pe politrucul prin ţară şi în conferinţe de presă, Gheorghe Falcă ar face bine să rezolve problemele care se află pe agenda sa: să reducă preţul cheltuielilor de întreţinere, să repare străzi, să amenajeze spaţii de agrement pentru arădeni, să se ocupe de administrarea oraşului”, a spus deputatul Dorel Căprar.

Read more

traian igas

Vicepresedintele PDL Traian Igas a declarat ca el il va sustine la presedintia partidului pe primarul Aradului, Gheorghe Falca, daca acesta se va decide sa candideze.

„Il vad pe Ghita Falca intr-o competitie pentru sefia partidului, cu conditia sa aiba si barbatia sa candideze, eu il voi sustine” a spus senatorul PDL pentru Ziare.com.

El considera ca e cel mai bun candidat, intrucat intruneste o serie de calitati.

„Are charisma, viziune, a participat la Revolutie, a fost declarat nevinovat in dosarul pe care i-l facuse DNA, vorbeste mai multe limbi straine si se pregateste intens sa devina presedintele Romaniei”, si-a explicat Igas optiunea fata de colegul sau de la Arad. (ziare.com)

Read more

falca2

Gheorghe Falcă, a participat pe data de 1 februarie la cea de-a doua zi a sesiunii plenare a Comitetului Regiunilor, pe ordinea zi aflându-se spre aprobare 7 de proiecte de rezoluție.

Grupul Partidului Popular European (PPE) din cadrul Comitetului Regiunilor a depus două amendamente la proiectul de aviz „Regiunile ultraperiferice ale UE în lumina strategiei Europa 2020”, ca urmare a solicitării primarului Gheorghe Falcă. Amendamentele au fost sprijinite de către Președintele Grupului PPE la Comitetul Regiunilor, Michael Schneider, precum și de raportor. Primul amendament susţine dezvoltarea şi optimizarea aeroporturilor regionale existente. “Acest amendament a fost însușit de Malcom Mifsud, raportorul proiectului de aviz. Aeroporturile regionale sunt un instrument esențial al dezvoltării economice și sociale pentru orice regiune ultraperiferică”, a declarat Falca.

Cel de-al doilea se referă la facilitarea accesului IMM-urilor la procedurile de achiziţie publică.

Cele două amendamente au fost aprobate în cadrul sesiunii plenare cu majoritate de voturi.

De asemenea, un număr de 6 membri din Delegația Națională a României, printre care și primarul Gheorghe Falcă, au inițiat o serie de amendamente la Proiectul de rezoluție referitor la Pachetul legislativ privind politica de coeziune post-2013, mare parte dintre acestea fiind aprobate în cadrul plenarei.

“Comitetul Regiunilor a adoptat o rezoluție cu privire la actualele negocieri interinstituționale pe tema pachetului  legislativ privind politica de coeziune post 2013. Rezoluția reunește principalele propuneri întocmite de către reprezentanții regiunilor și ai orașelor din Uniunea Europeană în urma cooperării interinstituționale și a dezbaterilor care s-au desfășurat pe parcursul unu an”, a concluzionat Gheorghe Falcă.

Comitetul Regiunilor se va reuni în 11-12 aprilie pentru a 100-a Sesiune Plenară.

Read more

Primarul Gheorghe Falcă persistă într-un discurs demagogic şi neadevărat cu privire la avizul dat de Guvernul USL pentru lucrările la pasajul din Grădişte. Discursul politicianist al lui Gheorghe Falcă are menirea de a susţine principala minciună electorală a PDL-ARD: aceea că liderii locali ai USL nu intervin la Bucureşti în interesul arădenilor. Cazul pasajului din Grădişte demonstrează de fapt contrariul: interesele arădenilor sunt bine reprezentate de liderii USL Arad!
Gheorghe Falcă a declarat că liderii USL Arad nu ştiu că documentaţia primăriei trebuie depusă la ADR. Cea mai bună modalitate de a demonstra minciuna lui Gheorghe Falcă este să redăm un pasaj din comunicatul emis de USL Arad în 31 octombrie: „Din păcate, din vina Primăriei Arad s-a ajuns la semnarea cererii în ultimul moment. Dosarul Primăriei Arad a fost returnat de două ori de către Agenţia de Dezvoltare Regională Timişoara, din cauza unor greşeli de întocmire. ADR Vest a acceptat dosarul Primăriei Arad doar pe data de 28 septembrie, înainte cu mai puţin de o lună de expirarea termenului când cererea trebuia semnată de Minister. De la ADR Vest, documentul a plecat spre Minister (autoritatea de management pe aceste proiecte) pe data de 10 octombrie.” Iată deci cum primarul Falcă se scufundă în propriile minciuni!
Din întregul parcurs al documentaţiei rezultă fără urmă de îndoială două concluzii: 1. Avizul a fost semnat în data de 25 octombrie, în chiar ultima zi în care putea fi obţinut, înainte de ata la care Gheorghe Falcă susţine că s-a deplasa la Bucureşti. 2. Gheorghe Falcă îşi arogă merite care nu îi aparţin din motive electorale şi politicianiste.
„Nu doresc să prelungesc o dezbatere inutilă, poate mai puţin importantă pentru arădeni. Dar este o problemă de principiu, Gheorghe Falcă m-a acuzat că nu spun adevărul, or eu le spun foarte clar arădenilor: sunt sincer şi mă ţin de cuvânt! Nu fac parte din acea categorie de politicieni maeştri în minciuni electorale şi în amăgirea publicului. Pe arădeni îi asigur că după alegerile din 9 decembrie vor fi foarte bine reprezentaţi şi că parlamentarii USL vor obţine sprijin pentru proiectele Aradului de la Guvernul care în mod cert va fi condus de Victor Ponta. Primarul Falcă ar face mai bine să lase campania electorală în grija candidaţilor şi să explice de ce funcţionarii Primăriei Arad au trimis documentaţia de două ori greşit la ADR, punând în pericol o investiţie importantă pentru arădeni” a spus Flavius Măduţa, vicepreşedinte USL Arad.

Read more

newsarad stiri arad

Dupa intrunirea Biroului Permanent Municipal de ieri dimineata si dupa ce Gheorghe Falca l-a impus pe MRU pe colegiul senatorial al municipiului in detrimentul socrului Gheorghe Seculici, se pare ca tot ieri s-a intrunit Biroul Permanent Judetean al PDL si surpriza, Gheorghe Seculici a primit o „jucarie noua”, candidatura pentru Colegiul 3 de deputat, in locul actualului deputat Adrian Nitu. Gurile rele spun ca propunerea a fost facuta chiar de catre partenerul lui Falca, Nicolae Iotcu, oare sa fie un armistitiu de incetare a razboiului sau o regrupare a taberelor cu final surprinzator?
Iata lista candidatilor PDL Arad:

Senat

Colegiul senatorial municipiu – Mihai Răzvan Ungureanu

Gheorghe Feieș (Colegiul nord)

Constantin Traian Igaș (Colegiul sud)

Camera Deputaților

Colegiul 2 – Claudia Boghicevici

Colegiul 3 – Gheorghe Seculici

Colegiul 5-Eusebiu Pistru

Colegiu 6-Marius Göndör

Colegiul 7-Iustin Cionca

În ceea ce privește Colegiul 4, partenerii din cadrul Alianței România Dreaptă Arad trebuie să își desemneze persoana, acesta colegiu revenindu-le conform negocierilor.

Read more

În dorința de a parveni politic, de a intra în Parlament prin manipularea populației, Dorel Căprar folosește aceleași mijloace consacrate ale Uniunii socialiste: minciuna, dezinformarea, calomnia. Cum altfel poate fi catalogat un personaj politic care este în stare de orice, chiar și să pozeze în Iisus, pentru a parveni?

Nici subiectul liniei de tramvai ce leagă municipiul de Zona Industrială Vest nu iese din tiparele limbajului fals, duplicitar și demagogic. Gheorghe Falcă îi aduce aminte lui Dorel Căprar că lucrările pentru introducerea liniei de tramvai către Zona Industrială au fost începute în mandatul de primar al domnului Dorel Popa. „De ce nu s-a ridicat în anul 2004, an în care era în politică, să îi spună domnului Popa că linia de tramvai nu are utilitate? Dorel Căprar că nu este om politic de ieri, ci avea această calitate şi în anul 2004 când s-a finalizat investiţia la linia de tramvai care leagă municipiul Arad de zona industrială. De ce nu duce această discuție în cadrul ei real?”, a declarat Gheorghe Falcă.

„Este cunoscut faptul că domnul Căprar are un conflict în interiorul partidului cu Dorel Popa. Domnul Popa a fost impus de Victor Ponta pe listele USL la alegerile parlamentare, lucru care sigur nu îi convine domnului Căprar. Nu îi convine nici că va fi obligat să îi predea domnului Dorel Popa conducerea Organizaţiei municipale a PSD Arad, dar îi recomand să îşi rezolve conflictul din interiorul partidului, nu să vină să critice un proiect demarat de administraţia Popa! De ce nu s-a ridicat în anul 2004, an în care era în politică, să îi spună domnului Popa că linia de tramvai nu are utilitate? Nu înţeleg ce ar fi vrut domnul Căprar să fac când am venit la Primărie, nu puteam să opresc lucrările la linia de tramvai, mai ales că vorbim de un proiect european. Domnul Căprar şi-a falimentat propria firmă, deci dovedește că nu se pricepe la afaceri, nu înțelege ce se întâmplă în mediul economic, e complet rupt de acest domeniu. Dar dumnealui vine și ne acuză că avem înţelegeri cu firmele de transport din zona industrială. Nimic mai fals. Să ne spună domnul Căprar cum putem noi obliga firmele să îşi transporte angajaţii cu o firmă sau alta. Îi aduc aminte că firmele de acolo decid singure, în funcţie de costuri, cu cine transportă angajaţii”, afirmă Gheorghe Falcă.

Edilul subliniază că de fapt atacul lui Dorel Căprar nu este un atac la administraţia Falcă, ci la administraţia Popa, pentru că proiectul a fost gândit şi finalizat în acea perioadă. „Domnul Căprar vrea să fie subtil și se foloseşte linia de tramvai din zona industrială ca pe un mijloc de a-l ataca pe Dorel Popa. Liderul PSD Arad nu are nicio autoritate la Bucureşti, cu atât mai puţin la Arad, din moment ce i s-au impus candidaţii pentru alegerile parlamentare”, a încheiat Falcă.

Read more