News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Miercuri, Intact Media Group a aniversat 20 de ani de activitate printr-o petrecere la unul dintre cele mai elegante localuri din Bucureşti.  Printre vedete şi angajaţi s-au regăsit la petrecere şi foştii sau actualii concurenţi X Factor.  Irina Florea, Antonia Filip şi Cristian Parmac, trei dintre concurenţii care au părăsit deja competiţia au făcut super atmosferă, cântând pentru cei prezenţi. Cei cinci finalişti rămaşi încă în concurs s-au bucurat de prima lor petrecere, după mai bine de trei luni de izolare şi muncă aproape nonstop.

Sute de angajati ai Intact Media Group au fost prezenti miercuri, la Palatul Ghika, la petrecerea de sfârşit de an, petrecere ce a celebrat, totodată, 20 de ani de activitate a celui mai solid trust de presă românesc. Maestrul de ceremonii a fost Andrei Duban, iar printre invitaţii responsabili cu buna dispoziţie s-au numărat LIviu Hodor & Mona, Play & Win, Deep Central, dar şi trei dintre concurenţii X Factor. Antonia, Irina şi Cristian Parmac au făcut super show aseară cântând mai multe coveruri după piese celebre, unele interpretate şi pe parcursul show-ului.

Prezenţi au fost şi băieţii de la Refresh, dar şi cei cinci concurenţi rămaşi încă în competiţie. Alin, Diana, Andrei, Iulian, Larisa şi Garbiel de la T&L s-au distrat aşa cum nu au mai făcut-o de mult timp. Este prima petrecere la care merg după aproape trei luni petrecute in casa X Factor. Si-au revazut colegii eliminati, au stat de vorba cu vedetele lor preferate , au dansat si s-au bucurat de o seara deosebită.

Astazi insa, s-au intors la repetitii. In gala de sambata aceasta vor  face din nou show, iar lucrurile trebuie sa mearga perfect. Fiecare va interpreta câte doua melodii din repertoriul eroilor lor muzicali.

După nume mari din industria muzicală internaţională precum Alexander Ryback, Oceana, Touch and Go, East 17 sau trupe româneşti care au scris istoria unor generaţii precum Direcţia 5, Voltaj sau Holograf, iată că a venit rândul unei alte artiste de talie internaţională să strălucească pe scena X Factor. În această duminică, In-grid se va alătura artiştilor invitaţi la X Factor şi îşi va încânta fanii cu piesele sale care au făcut înconjurul lumii şi au cucerit topurile de specialitate.

Tot în acest weekend telespectatorii vor fi din ce în ce mai aproape de marele deznodământ X Factor. Seara de duminică le va dezvălui acestora cei patru semifinalişti care îşi vor măsura forţele chiar în seara magică de Ajun de Crăciun.

Read more

Elevii şi-au stabilit campioanele sub coş. Fetele de la Liceul Pedagogic „D. Ţichindeal”, pregătite de prof. Elizabeta Mateş, s-au dovedit superioare adversarelor, încheind competiţia fără înfrângere, în toate partidele impunându-se la scor, inclusiv în ultimul act: 60-16 cu Şc. Gen. nr. 5. În duelul pentru locul trei s-au impus elevele de la Liceul de Artă „S. Drăgoi”, conduse de prof. Valeria Bondor, scor 44-28 cu Şc. Gen. nr. 11 „N. Bălcescu” (prof. Cristian Moţ şi Daniel Dragoş).

Lotul echipei campioane, care va reprezenta judeţul nostru la faza pe zonă, programată în primăvară la Arad, a fost format din: Ioana Vidican, Mara Purza, Ioana Lopătaru, Andrada Lunga, Cristina Căran, Anda Borchină, Oana Popa, Alexandra Oana, Diana Clepe, Maria Pescaru, Anastasia Mera şi Timea Peter. Dintre jucătoarele care au păşit pe parchet în ultimele acte ale întrecerii am remarcat prestaţia Ralucăi Farcaş (Artă), Ioanei Vidican (Peda), Patriciei Gădărici (Gen. 5) şi Ali Răchită (Gen. 11).

În competiţia masculină, cei mai buni din ciclul gimnazial au fost reprezentanţii CN „E. Ghiba-Birta” (prof. Olimpia Ancateu), 64-36 în finala cu CN „M. Nicoară”, ultimul loc pe podium revenind Şc. Gen. nr. 21 „A. Vlaicu”.

La finalul întrecerii, graţie eforturilor ISJ Arad (inspector de specialitate prof. Gabriel Iaszbinscky) şi ARED, participanţii au primit: cupe, medalii şi diplome, lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii cinci ani.

ONSŞ BASCHET – CICLUL GIMNAZIAL

FEMININ

1. Liceul Pedagogic „D. Ţichindeal”

2. Şc. Gen. nr. 5

3. Liceul de Artă „S. Drăgoi”

4. Şc. Gen. nr. 11 „N. Bălcescu”

MASCULIN

1. CN „E. Ghiba-Birta”

2. CN „M. Nicoară”

3. Şc. Gen. nr. 21 „A. Vlaicu”

4. Liceul Baptist

Read more

Ridicarea pragului de deţinere la SIF-uri, de la 1 la 5% a generat cresteri spectaculoase in sectorul derivatelor pe actiuni in sedinta de joi. Dupa reintrarea la tranzactionare a SIF-urilor, DESIF5(simbolul contractului bazat pe acţiunea SIF Oltenia) a inregistrat cresteri de peste 13%. Pe scadenta decembrie cotatia de la inchiderea sedintei a fost stabilita la 1,1479 lei. Pentru martie, SIF Oltenia a inchis la 1,1882 lei (+11,57%), cu un maxim al zilei de 1,2500 lei. DESIF 5 a continuat sa fie cel mai lichid simbol din sectorul derivatelor pe actiuni, cu un rulaj de 2.179 contracte.

In sedinta de joi, cele mai mari cresteri s-au vazut pe contractul futures cu activ suport actiunea SIF Muntenia. DESIF 4  a castigat la ora 23.15, 17, 88%, la 0,6395 lei.

Sectorul derivatelor pe actiuni se remarca cu peste 11.000 de pozitii deschise, cele mai multe fiind pe contractul cu activ suport actiunea SIF Oltenia (peste 7.000).

In sedinta de joi bursele europene si americane au închis  în creştere, după succesul unei vânzări de obligaţiuni ale Spaniei şi a unor date economice pozitive din Statele Unite. Evolutiile pozitive de pe pietele externe au influentat tranzactiile la Sibex. Dow Jones a inchis sedinta de tranzactionare in crestere cu 47 de puncte la 11.810 iar pe martie a castigat 36 de puncte, la  11.870.

In sectorul valutar, moneda unica europeana a castigat teren in fata dolarului, dupa ce s-a depreciat trei zile consecutiv. Paritatea Eur/Usd se tranzactiona la ora 23.15 la 1,3033 (+0,24%).

Uncia de aur tranzactionata pe futures, a recuperat in prima parte a  sedintei de miercuri 8$, la 1.583,6, insa la finalul sesiunii de tranzactionare Sibgold a trecut pe minus. Pretul a coborat cu 0,12%, la 1.568,8.

Joi, 15 decembrie a fost scadenta pentru contractul futures Pachetul Phoenix. Preţul de închidere a poziţiilor deschise pentru  PHX DEC11 a fost 3.847.

Pe parcursul sedintei  s-au tranzactionat 6.728 contracte futures si optiuni, cu o valoare de 51,9 milioane de lei.

Read more

Preşedintele Traian Băsescu a decorat 21 de primari, cităm „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar.” Dincolo de apetenţa pentru a decora anumiţi primari care au pactizat cu puterea trecând la UNPR, se poate remarca absenţa primarului Aradului, Gheorghe Falcă.

„Este încă un semn că primarul Aradului este un personaj nefrecventabil, chiar şi pentru Traian Băsescu. Calitatea de inculpat într-un proces penal, gravele suspiciuni de corupţie care planează asupra onestităţii administraţiei din Arad a făcut ca primarul Aradului să nu se afle pe lista primarilor decoraţi. De altfel, primari PDL ai unor mari oraşe – cel din Cluj (aflat în arest) şi cel din Braşov sunt în aceeaşi situaţie. Ne întrebăm: dacă lui Traian Băsescu îi este ruşine de Gheorghe Falcă, cum ar trebui să se simtă arădenii? Într-un exerciţiu inegalabil de lăudăroşenie, printr-o propagandă deşănţată de ani de zile, Gheorghe Falcă s-a proclamat un exemplu pentru alţi primari. Iată că nici măcar naşul său, Traian Băsescu, nu are curaj să îl aprecieze public. Este încă un semnal că faptele dubioase şi suspiciunile de corupţie au devenit o marcă distinctivă a administraţiei Falcă” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more

„Humpty Dumpty” il aduce in fata publicului aradean pe tanarul Bobi Pricop, un regizor format la clasa prof. Tudor Marascu (UNATC Bucuresti) si care urmeaza in prezent cursurile de masterat – regie teatru, tot la UNATC Bucuresti (clasa prof. Victor Ioan Frunza). Dar, nu trebuie uitat faptul ca, inainte de a-si incepe studiile de regie, Bobi Pricop a absolvit cursurile Facultatii de Teatru (Universitatea „Spiru Haret” Bucuresti), la clasa prof. Sanda Manu.

Bobi Pricop se face remarcat inca din 2006, cand este implicat, ca actor,in proiectul Dramacum, la Teatrul Foarte Mic, Bucuresti. Urmeaza apoi intalnirea cu „Colombo Calling”, de Cristina Bejan, intr-un spectacol lectura la acelasi teatru (2007), iar peste doi ani, Bobi Pricop se implica in proiectul „Teatru in orfelinate”, dezvoltat de Asociatia „Teatrul Alb” Bucuresti, fiind regizorul spectacolului „Apolodor”, dupa Gellu Naum. In anul 2010, Bobi Pricop lucreaza la Iasi, acolo unde este asistentul de regie al Beatricei Rancea, la „Don GiovannI, de la Opera Nationala Iasi.O data cu examenul de licenta de la UNATC, Bobi Pricop intra in atentia criticii de specialitate, o data cu spectacolul „Jocuri in curtea din spate”, de Edna Mazya, spectacol care a fost preluat de Teatrul Act din Bucuresti, si care, la Gala Absolventilor UNATC 2011 a primit premiile pentru Cea mai buna regie, Cel mai bun actor si Cea mai buna actrita. Parcursul „Jocurilor din curtea din spate” nu se opreste insa aici, el fiind invitat  în cadrul Semaine des cultures étrangères à Paris 2011, la Gala VedeTeatru Buzău 2011 si la Festivalul de Teatru Toma Caragiu Ploiesti 2011.

“Humpty Dumpty stătea pe un zid, Humpty Dumpty a căzut de pe zid ”. Avem nevoie să cădem de pe zid şi să ne spargem în mii de bucăţele pentru a cunoaşte cu adevărat “aluatul din care suntem făuriţi”. Tehnologia modernă şi viaţa desfăşurată pe repede înainte în marile oraşe fac din omul secolului XXI un mecanism niciodată dispus să se accepte şi să se cunoască pe sine. Abia când această lume agitată este eclipsată, când te trezeşti complet rupt de civilizaţia digitală, începe procesul de maturizare spirituală. Un fel de purificare prin beznă. Când, dintr-o dată, te trezeşti deconectat de la structurile sociale şi informaţionale cu care te-ai obişnuit – ţi se face frică. Dar odată ce “oul e spart”, nu te  mai poţi întoarce la starea iniţială. Poţi aduna toate părticelele şi le poţi lipi, dar, pentru asta, ai nevoie să accepţi că fiecare dintre ele este o parte din tine şi să nu te minţi. Personajele şi situaţiile propuse de Bogosian compun o radiografie pertinentă a omenirii atât de bolnăvicios dependentă de “minunile tehnicii moderne”.

HUMPTY DUMPTY

de Eric Bogosian

Traducerea – Ionuţ Grama

Premiera – 18 decembrie 2011, ora 19,00

(sala Studio)

 

Regia – Bobi Pricop

 

Distribuţia:

Giorgiana Elena Popan – Nicole

Ştefan Statnic – Max

Alex Mărgineanu – Troy

Cecilia Donat – Spoon

Robert Pavitsics – Nat

 

Decorul – Doru Păcurar

Costumele – Oana Văran Babeţ

Light – design – ing. Lucian Moga

Regia tehnică – Claudiu Oblea

Make-up artist – Monica Popmark

Lumini – Horaţiu Maftei

Sunet – George Dancu

ŞEF PRODUCŢIE – ING. ION STAN

Recuzita – Florica Valea, cabinieră – Niţa Ţigan, maşinişti – Atilla Knapik, Gheorghe Rad, Marius Catană, Dalian Iorga, Iosif Tari, Vasile Vurdea, croitorie – Dumitru Sârca, tapiţerie – Mircea Dimed, pictură – Florian Boşcu, mecanic – Dan Petcuţ

Impresariat artistic – Carmen Ispas

PR – Mihaela Balint

Editor imagine – Laurian Popa

Read more

Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad consideră că argumentele Puterii portocalii în favoarea comasării alegerilor sunt absolut aberante şi indică maniera în care PDL înţelege şi tratează mecanismele democratice. „Dacă în opinia Guvernului Boc alegerile, care sunt esenţa democraţiei, reprezintă o sursă de instabilitate, următorul pas este să nu le mai desfăşurăm deloc. La fel de absurd este şi argumentul economiei de 20 de milioane de euro. Pentru PDL, democraţia costă cât o cafea şi o apă plată pe cap de locuitor”, a declarat Ioan Cristina.

Liderul PNL este de părere că economia de 20 de milioane s-ar fi putut obţine mai simplu, de pildă dacă nu s-ar mai acorda finanţare pentru parcuri în păduri şi piscine în sate care nu sunt racordate la utilităţi sau dacă Elena Udrea nu s-ar plimba timp de două săptămâni pe lună prin ţară, promiţând bani primarilor PDL şi clientelei politice. În schimb, Ioan Cristina spune că prin măsurile pe care USL le-a propus la bugetul pe 2012 s-ar fi realizat o economie de 1 miliard de euro.

De remarcat, că USL va introduce moţiuni de cenzură pe proiectele de lege pe care guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea. „Guvernul Boc îşi doreşte să stabilească recordul absolut în ceea ce priveşte numărul de asumări de răspundere pe legi importante. După 14 asumări de răspundere pe legi precum Codul Muncii, Legile austerităţii prin care s-au tăiat salariile bugetarilor şi pensiile, Legea Educaţiei, Legea de uniformizare a salariilor din învăţământ în anul 2011, dar şi pentru Codul de dialog social, Emil Boc a anunţat, aşa cum ne aşteptam de altfel, că Executivul îşi va asuma răspunderea pe legea privind comasarea alegerilor, precum şi pe cea referitoare la promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu ne rămâne decât să introducem moţiuni de cenzură pe aceste proiecte de lege, ca răspuns la modul discreţionar şi dispreţuitor în care conduce ţara această putere portocalie perversă şi demonică”, a declarat Ioan Cristina.

Read more

Centrul Cultural Judeţean Arad organizează un spectacol de excepţie şi invită arădenii sâmbătă, 17 decembrie   la ora 19 în Sala mare de concerte a Palatului Cultural din Arad,  la un exerciţiu de identitate naţională şi spirituală românească înainte de marea sărbătoare a Naşterii Domnului.

Conceput de către muzicianul Grigore Leşe, spectacolul Aşteptând Crăciunul, va aduce în faţa publicului povestea trecerii prin viaţă, iniţiere, dragoste, moarte şi înviere prin care se poate redescoperi istoria mitică a unui neam, povestea unei întâlniri tainice cu strămoşii.

În satul românesc de odinioară muzica avea valenţe magice, de protecţie, însoţind omul arhaic pe tot drumul vieţii şi ajutându-l  la trecerea celor trei praguri: naştere, nuntă, moarte. Se credea că această muzică avea capacitatea de a deschide porţile timpului şi spaţiului sacru, făcând posibilă comunicarea cu lumea divină. Sfârşitul de an coincide cu o reactualizare a cosmogoniei, cu refacerea Timpului Primordial, a timpului pur care există în momentul Creaţiei. Spectacolul Aşteptând Crăciunul nu povesteşte doar de sfârşitul efectiv al unui anumit interval de timp şi de începutul unui alt interval, ci de anularea trecutului şi a păcatului individual sau colectiv printr-o purificare ritual, printr-o ardere simbolică suprapusă mesajului creştin.

Oferind o alternativă  atât producţiilor de inspiraţie occidental cât şi producţiilor autohtone folclorizate care invadează apaţiul premergător celei mai încărcate perioade din an din punct de vedere al concentrării de sacralitate, Aşteptând Crăciunul se doreşte a fi un altfel de spectacol în care vom asculta colinde uitate, colinde de gazdă, profesionale, de june, de fată, de peţit, familiale, cosmogonice, mito-religioase, satirice, de doliu, precum şi cântece de stea ce vestesc Naşterea Mântuitorului, auzite de Grigore Leşe în vatra satului său, aduse de veteranii de război de pe front şi din prizonierat.

Invitat special în acest spectacol este artistul iranian Amir Heidarkhodaee, împreună cu care Grigore Leşe vă va oferi un recital de mare excepţie şi rafinament, pornind de la interferenţe sonore străvechi, autohtone şi persane.

Grupul IZA va interveni în spectacol cu cetera, gorduna, zongora, instrumente care au pătruns mai târziu în hotarul satului, echilibrând sonor şi stilistic spectacolul prin suite de joc, strigături reprezentative pentru muzică ţărănească din Transilvania ultimelor secole.

Accesul publicului la spectacol este liber!

Read more

Proaspat mamica = Proaspat concediata

Bucuria de a deveni mama si de a-ti petrece cat mai mult timp posibil alaturi de bebelus este umbrita, de multe ori, de angajatorii care fac presiuni pentru a reveni cat mai repede la locul de munca, presiuni insotite de mesaje subliminale cu iz de concediere.

Noile reglementari legislative ce vizeaza concediile de maternitate instituie doua posibilitati pentru care mamele pot opta: fie un concediu de un an, cu o indemnizatie de 75% din media veniturilor nete pe ultimele 12 luni, fie un concediu de 2 ani, cu un plafon maxim de 1200 lei. Daca te-a prins acasa taierea de mot a copilului si vrei sa iti mai petreci inca un an cu acesta, statul iti poate extinde perioada, insa in concediu fara plata – asta o sa-l oblige pe proaspatul tatic sa faca ore suplimentare la serviciu sau, si mai “bine”, sa isi ia o a doua slujba.

S-a smecherit Guvernul?

Cum fiecare lucru bun se atrage cu o momeala, Executivul a decis sa apeleze la un stimulent in bani pentru mamele care opteaza pentru un concediu de un an, dar decid sa revina mai cu graba si aplomb la serviciu. Astfel, cu o prima de 500 de lei lunar, pana cand copilul implineste doi ani, mamica este frumos sfatuita sa schimbe biberoanele, suzeta si scutecele cu telefonul de serviciu, sedinte si contracte. Aceasta decizie a Guvernului vine pe fondul integrarii creselor si a sistemului de bone in viata noilor familii, pentru a nu perturba in mod ireparabil viata profesionala a proaspetelor mamici.

Totusi, mamele se confrunta cu anumite presiuni ce vin in speta de la angajatorii acestora, care uita sa studieze legea si sa o aplice cu acuratete. Tot mai multe cazuri de abuz au fost semnalate de catre angajatele aflate in concediu de maternitate, care s-au trezit ca fostul loc de munca nu mai seamana cu ce au lasat inainte de a pleca la maternitate, ba, mai mult, nu prea mai stiu ce functie ocupa. Daca in primele 42 de zile dupa nastere nimeni nu te asteapta la birou, in cea de-a 43-a s-ar putea sa fii chemata la vreo sedinta. Chiar daca legea spune ca ai dreptul la un concediu de ingrijire a copilului, de maxim doi ani, contractul de munca iti va fi suspendat, timp in care o alta persoana va practica in locul tau, in mod normal pe perioada determinata. Pentru a reveni la locul de munca, va trebui sa discuti cu angajatorul tau si sa redactezi o cerere de reactivare a contractului, eventual sa fii pregatita pentru o sesiune de negociere apriga in caz ca seful tau nu prea are la inima copiii.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Mihaela Plesea, alaturi de invitata sa, avocat Dana Barbu, ofera informatii interesante legate de drepturile mamelor.

Read more

Guvernul a stabilit, în şedinţa de astăzi, valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 700 lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2012, a anunţat primul-ministru Emil Boc.

Valoarea aprobată astăzi prin Hotărâre de Guvern acoperă în totalitate indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pentru anul 2012.

De această măsură vor beneficia 790.677 persoane, din care 125.762 sunt bugetari. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit de Guvern.

Potrivit Codului Muncii art.164(1), salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată corespunzător programului normal de muncă se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor.

Read more

În vederea îmbunătăţirii serviciului de depunere a declaraţiilor fiscale şi pentru a preveni blocajele tehnice generate de fluxul de informaţii înregistrat în perioadele de vârf, s-a decis utilizarea platformei tehnice de gestionare a formularului 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” şi pentru celelalte declaraţii fiscale.

Pentru implementarea acestor modificări tehnice, este necesară utilizarea unui format unitar de prezentare a formularelor de declaraţii, respectiv formatul PDF, cu fişier XML ataşat.

De asemenea, s-a decis migrarea, pe platforma de gestionare a formularului 112, într-o primă fază, a formularelor 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, 300 “Decont de taxă pe valoarea adăugată” şi 710 “Declaraţie rectificativă”.

Ca urmare, depunerea formularelor 100, 300 şi 710, în format PDF, cu fişier XML ataşat, se va realiza începând cu obligaţiile aferente lunii noiembrie 2011, cu termen de depunere până la data de 27 decembrie a.c. Formularele se depun la organul fiscal competent, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat sau se transmit prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii.

Formularele se vor completa utilizând noile versiuni ale programelor de asistenţă, care pot fi descărcate de pe portalul ANAF, secţiunea Declaraţii electronice – Descărcare formulare.

Pentru perioadele de raportare anterioare lunii noiembrie 2011, formularele sus menţionate se depun la organul fiscal competent, numai pe suport hârtie, cu codificarea informaţiei prin cod de bare.

Read more