News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

O SOFERITA FARA PERMIS A FOST PRINSA LA VOLANUL UNEI MASINI

Poliţiştii oraşului Ineu au depistat ieri în trafic, o femeie care conducea fără a deţine permis de conducere.

Poliţiştii au depistat ieri în trafic, pe raza localităţii Bârsa, o femeie de 47 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celei în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism făăr a deţine permis de conducere.

Read more
PRETURILE MEDII CERUTE PENTRU APARTAMENTE, IN CRESTERE CU 2,1% LA NIVEL NATIONAL(ANALIZA)

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (noi și vechi) s-a majorat cu 2,1%, în prima lună din 2016, de la 951 la 971 de euro pe metru pătrat util, conform unei analize realizate de un portal imobiliar, remisă marți AGERPRES.

Valoarea actuală este cu 6,7% mai ridicată decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 910 euro/mp.

În ciuda tendinței generale, în luna ianuarie, prețurile medii ale apartamentelor din București și Constanța au scăzut. Conform analizei Imobiliare.ro, cea mai mare creștere a prețurilor a fost înregistrată în Iași, Cluj-Napoca situându-se pe locul secund.

În Capitală, valoarea medie de listare a unui apartament a scăzut cu 1,4% în ianuarie 2016, până la 1.054 euro/mp (față de 1.069 euro/mp la finele lui decembrie 2015). Nivelul actual se situează cu 1,6% peste cel atins în perioada similară a anului trecut (1.037 euro/mp). Tendința descendentă din ultimele 31 de zile a fost susținută exclusiv de segmentul locuințelor nou-construite, care au consemnat un declin de 3,2%, de la 1.070 la 1.036 euro/mp. Acestea sunt acum cu 4,3% mai ieftine decât în 2015, când costau 1.082 euro/mp. Pe de altă parte, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat în ultima lună cu 0,6%, de la 1.024 la 1.030 euro/mp.

În Brașov, prețurile au consemnat un avans de 0,7% la apartamente în ianuarie (de la 878 la 884 euro/mp) și, totodată, un plus de 3,8% la 12 luni (de la 852 euro/mp). Locuințele vechi s-au apreciat cu 0,5% în ultima lună (de la 877 la 881 euro/mp) și cu 4,9% în ultimul an (de la 840 euro/mp). Apartamentele noi s-au scumpit cu 3,7% în ianuarie, de la 876 la 908 euro/mp. Valoarea actuală este cu 0,4% mai mică decât cea valabilă în perioada similară a lui 2015, respectiv 912 euro/mp.

În Cluj-Napoca, pretențiile proprietarilor s-au majorat cu 3,1% în ianuarie (de la 1.117 la 1.152 euro/mp) și cu 12,9% în ultimele 12 luni (de la 1.020 euro/mp). Apartamentele vechi se situează acum la o medie de 1.186 euro/mp și sunt mai scumpe cu 3,1% decât la finele lui decembrie 2015 și cu 15,6% comparativ cu perioada similară a anului trecut când ajungeau la 1.150 și, respectiv, la 1.026 euro/mp. Apartamentele din cadrul noilor ansambluri au consemnat un avans de 4% în ultima lună, de la 1.093 la 1.137 euro/mp, valoarea actuală fiind cu 12,4% mai ridicată decât cea consemnată în ianuarie 2015.

În Constanța, prețul mediu solicitat pe segmentul apartamentelor a scăzut cu 0,2% în ultima lună (de la 917 la 915 euro/mp), dar este cu 4,5% mai mare decât în urmă cu un an (când ajungea la 876 euro/mp).

Iașul a fost, în ultima lună, campionul creșterilor de preț, cu un avans de 3,5% (de la 847 la 877 euro/mp). Acest fapt accentuează semnificativ ecartul față de perioada similară a anului trecut, când Indicele Imobiliare.ro consemna o valoare cu 9,6% mai mică, respectiv 800 euro/mp. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 3,6% în ianuarie (de la 827 la 857 de euro pe metru pătrat) și cu 11,9% la 12 luni (de la 766 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi s-au apreciat cu 3,3% în ianuarie (de la 899 la 929 euro/mp) și cu 11,7% în decurs de un an (de la 832 euro/mp).

În Timișoara, suma medie solicitată de vânzători s-a majorat cu 1,3% în ianuarie 2016 (de la 940 la 952 euro/mp) și cu 13,5% față de perioada similară a lui 2015 (de la 839 euro/mp). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1% în ultima lună (de la 940 la 949 euro/mp) și cu 13,9% la 12 luni (de la 833 euro/mp).

Sursa: agerpres.ro

Read more
3 MOTIVE SA BEI SUC DE MERISOARE

Merişoarele sau afinele roşii conţin în proporţie de 80% apă, iar restul sunt proteine, vitamine, dar şi uleiuri şi săruri minerale. Sucul de afine roşii are mai multe întrebuinţări, iar o cură de câteva zile poate fi cel mai bun tratament pentru sănătatea ta.

Întăreşte inima

Pentru cei afectaţi de bolile cardiovasculare, o cură de suc de merişoare poate fi o soluţie utilă. Antioxidanţii conţinuţi fac minuni pentru întreg sistemul cardiovascular şi au proprietatea de echilibra colesterolul.

Ne scapă de răceală

Compuşii chimici ai sucului de afine blochează acţiunea bacteriilor şi astfel se previn infecţiile. Pentru că este de mare ajutor în eliminarea lor şi a oricărui virus, sucul de afine face minuni şi în cazul răcelii şi infecţiilor respiratorii.

Ajută la slăbit

Ajută la slăbit

Acizii organici conţinuţi au proprietatea de a reduce depozitele de grăsime în doar câteva săptămâni în care bei în fiecare zi câte un pahar de suc proaspăt.

Sursa: click.ro

Read more
CONCERT SIMFONIC DEDICAT CREATIILOR SEMNATE PAGANINI SI BRAHMS

Primul simfonic al lunii Februarie îi readuce la Arad pe Romeo şi pe Remus Rîmbu, dirijorul Filarmonicii de Stat din Oradea şi fiul acestuia, student al Conservatorului de muzică din Viena, seara de 4 februarie 2016, organizată în sala Cercului Militar de pe Bulevardul Decebal nr. 19, suprinzând cu un program Paganini – Brahms, dinamic şi plin de culoare.

“Două genii, două universuri, fiecare cu vibrația sa aparte, care se întâlnesc în înaltele sfere ale muzicii universale: creațiile lui Paganini și Brahms. Iată ce vă oferim în concertul simfonic de joi seara – interferențe muzicale de înaltă vibrație ce reprezintă adevărate provocări pentru artiștii de pretutindeni.” – dr. Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad.

Dedicată exclusiv ópusului concertistic sugerat de invitaţi, prima parte a serii readuce în tematica de audiţie Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini, una dintre cele mai performante partituri instrumentale ale secolului al XIX-lea, agreeată deopotrivă de interpreţi şi auditori, pentru elementele ei de extremă virtuozitate, de tehnică experimentală şi nu în ultimul rând de acrobaţie violonistică. Urmând exemplul contemporanilor săi, Paganini se lasă marcat de influenţa muzicii de operă şi transpune în partiturile sale de mare impact spectacolele vocale ale maeştrilor belcanto-ului italian, salturile, ascensiunile vertiginoase spre acut sau arcuşele în „ricochet“ reprezentând echivalenţele instrumentale care continuă să-i cucerească şi astăzi pe aceia care se detaşează de uzanţe, de convenţii sau tradiţii.

Muzica secolului romantic se păstrează şi în cea de a doua jumătate a programului, performanţele ansamblului simfonic fiind probate într-una dintre cele mai clasice dintre simfoniile lui Johannes Brahms, Simfonia a II-a în re major. Considerată un echivalent al „Pastoralei“ beethoveniene, partitura este privită ca o simfonie a peisajelor, un amplu tablou al naturii, în alternanţele ei de serenitate şi melancolie. Expuse pe intervale mari de partitură, detaliile tabloului brahmsian recompun cea mai întinsă dintre cele patru simfonii ale compozitorului şi  în acelaşi timp una dintre cele mai vaste creaţii orchestrale ale secolului al XIX-lea.

 

Read more
INTALNIRE ARAD-BEKES PE PROBLEME DE SANATATE

Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad, a avut astăzi o întâlnire cu o delegaţie maghiară, în frunte cu Gheorghe Şimonca, deputat în Parlamentul maghiar, şi cu Tolnai Peter, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bekes, pentru a dezbate posibilele proiecte comune ale celor două judeţe vecine, în cadrul Programului Transfrontalier România – Ungaria 2014-2020. Preşedintele interimar al CJA a fost însoţit la discuţii de Gabriela Chiricheu, director  Direcţia Programe de Dezvoltare. Discuţiile au fost foarte constructive şi s-au axat exact pe stabilirea proiectelor strategice, dar şi pentru proiectele care vor fi depuse în sesiunea de Lansări de Apeluri.

„Am căzut de comun acord cu partenerii maghiari din judeţul Bekes ca în ceea ce priveşte  proiectele strategice transfrontaliere, acestea să se axeze pe domneniul Sănătate. În principiu, domeniile de interes pentru judeţul Arad rămân infrastructura rutieră şi sănătatea în timp ce judeţul Bekes şi-a ales ca «ţinte» proiectele privind dezvoltarea economică şi turismul”, a afirmat Adrian Ţolea.

În perioada imediat următoare, Consiliul Judeţean Arad va stabili exact proiectele ce urmează să fie depuse pentru finanţare la Capitolul Sănătate. Suma estimată este de 12 milioane de euro, destinată atât investiţiilor în infrastructură, cât şi în dotarea cu aparatură de specialitate.

Read more
ANDREI FULIAS(PNL): „FLORIN TRIPA CRITICA IMPARTIREA BUGETULUI CONSILIULUI JUDETEAN DUPA CE A VOTAT >PENTRU<"

Președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș, este de părere că Florin Tripa, consilier județean PSD, dă dovadă de ipocrizie atunci când afirmă că banii din Bugetul Consiliului Județean Arad au fost împărțiți pe criterii politice, asta după ce toți consilierii județeni PSD, inclusiv Tripa, au votat „pentru” la proiectul referitor la Buget.

            „Constatăm că domnul consilier județean Florin Tripa (PSD) dă dovadă din nou de ipocrizie, strigând în gura mare că banii din Bugetul Consiliului Județean Arad pe anul 2016 ar fi fost împărțiți pe criterii politice și că anumite primării ar fi fost văduvite. În primul rând, Bugetul este public și poate fi consultat pe site-ul Consiliului Județean Arad, iar cetățenii se pot convinge că acesta nu a fost repartizat pe criterii politice. În al doilea rând, este foarte important ca toți cetățenii Aradului să știe că toți consilierii județeni PSD, inclusiv domnul Tripa, au votat «pentru» la proiectul în care era cuprins Bugetul. Dacă vroia ca anumite sume să fie direcționate de la o primărie către alta, domnul Tripa putea să depună amendamente pe Buget, dar nu a făcut acest lucru. A existat un singur amendament al consilierilor PSD, care prevedea mutarea unor sume de bani de la Gurahonț și Livada către Pecica. Inclusiv aceste lucruri pot fi consultate de cetățeni pe site-ul CJA. Așadar, domnul Tripa și colegii săi din PSD au votat în urma a ceea ce au negociat cu ceilalți consilieri, iar după ce primarii PSD i-au sărit în cap s-a panicat și a strigat în gura mare că banii au fost distribuiți pe criterii politice. Nu, domnule Tripa, banii au fost distribuiți exact așa cum ați votat dumneavoastră și colegii dumneavoastră din PSD, alături de ceilalți consilieri județeni. Mai bine le spuneți primarilor PSD că ați preferat să duceți alte negocieri în Consiliul Județean și că i-ați abandonat. Asumați-vă felul în care ați votat și nu mai fiți demagog și ipocrit!, spune președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad, Andrei Fuliaș.

Read more
MARIN LUPAS: „PRIMARUL FALCA AFECTEAZA GRAV CREDIBILITATEA ARADULUI IN TARA SI IN EUROPA!”

Consilierul municipal PSD Marin Lupaş este revoltat de modul în care primarul Falcă a retractat cererea de a primi refugiaţi la Arad, prevăzută în dosarul de candidatură al Aradului pentru Capitală Europeană a Culturii. „Dacă primarul Falcă ar fi retractat această intenţie în urma reacţiei arădenilor, era acceptabil. Însă domnul Falcă a acţionat cu totul iresponsabil. El a spus practic că nu a fost de acord cu unul dintre punctele prevăzute expres în dosarul de candidatură, şi putem înţelege de aici – noi, guvernanţii şi instituţiile europene – că a fost o minciună în genul minciunilor electorale. Adică, am cerut cota de 15% din refugiaţii primiţi de România doar ca să câştigăm competiţia Capitală Europeană a Culturii, deşi noi nu aveam de gând de fapt să solicităm refugiaţii. Prin această atitudine, primarul Falcă afectează grav credibilitatea Aradului în ţară şi în Europa! Din moment ce dosarul de candidatură este al Aradului, minciuna este a Aradului, nu doar a unei persoane, ceea ce este extrem de grav. Suntem uimiţi de această lipsă de responsabilitate, un document asumat de administraţia locală din Arad şi transmis instituţiilor europene nu poate fi tratat ca o minciună electorală a PNL spusă la colţul blocului. Mai mult, având în vedere că primarul Falcă a declarat în repetate ocazii că merge mai departe cu proiectele prevăzute în dosarul de candidatură, îi solicităm public domnului primar Falcă să recitească dosarul şi să ne spună ce alte minciuni a susţinut în acel document, ce alte proiecte pe care de fapt nu şi le asumă, nu le recunoaşte sau nu mai vrea să le facă trec astăzi drept punct de sprijin pentru strategia culturală a Aradului”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

Read more
SISTEMUL CARDURILOR DE SANATATE. „RETETELE NU AU PUTUT FI VALIDATE”

Nu este prima oară când în implementarea noului sistem privind cardul național de asigurări de sănătate, medicii se lovesc de întârzieri și blocaje temporare în executarea diferitelor operațiuni on-line, astfel că pacienții sunt nevoiți să facă mai multe drumuri

La Centrul Medical Sfântul Spiridon Vechi, unde funcționează și Clinica medicala Nadia Comăneci, pacienții care s-au prezentat ieri la medic au avut, din nou, o surpriză neplacută. „Nu funcționează sistemul cardurilor de sănătate! Nu pot să înregistreze în sistem rețetele medicale. Și ne-a trimis acasă!”, li s-a spus pacienților de către personalul medical. Pacienților li s-a precizat să revină la ora 14.30 pentru a-și ridica rețetele, dar acestea nu fuseseră validate nici la ora 15.30. Alții au primit rețete off-line.

„Problema o are tot sistemul”

„Problema cu validarea rețetelor medicale o are tot sistemul. Nu validează, sunt niște erori.

Dar pe noi nu ne mai miră. De la Casa Națională de Asigurări de Sănătate ni se se spune că sistemul e foarte solicitat, pentru că la începutul lunii toți furnizorii fac raportări. E și început de săptămână, când se fac internări, externări. Se dă vina pe dimensionarea serverelor. Eu cred că nu e adevărat. Cred că vor să limiteze raportările, ca să facă economii. Decontul se face pe baza rapoartelor. Sunt probleme și vinererea, astfel consultațiile de vineri sunt pro bono, muncă făcută gratis de medici. Am făcut memorii, hârtii peste hârtii. Am trimis și la avocatul poporului acum două săptămâni”, ne-a declarat dr. Sandra Adalgiza Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie Bucu rești (AMFB).

 

Read more
STUDIU: 51,5 DIN TRAFICUL ONLINE A FOST GENERAT DE OAMENI, IAR RESTUL DE ROBOTI VIRTUALI, IN 2015

Un procentaj de 51,5% din traficul online a fost generat, în 2015, de către oameni, iar restul de roboți virtuali, potrivit unui studiu de specialitate dat publicității marți.

Din datele citate reiese faptul că din 48,5% trafic online realizat de roboții virtuali, 29% sunt încadrați la categoria „răi”, iar 19,5% au fost declarați „buni”.

„Roboții buni” sunt folosiți să colecteze informații pe care organizațiile le folosesc pentru strategii de marketing sau îmbunătățirea website-ului din punct de vedere tehnic, iar cei mai mulți „roboți răi”, denumiți de specialiști „imitatori”, au menirea de a ocoli sistemele de securitate a website-urilor.

„Gândiți-vă doar că un sfert din traficul website-urilor este generat de roboți virtuali, care au ca singur scop distrugerea sistemelor de securitatea pentru furt de informații personale. Comiterea de infracțiuni cibernetice a devenit un fenomen răspândit peste tot pe planetă, iar aceastea se produc de cele mai multe ori pe website-uri populare, deoarece operatorii roboților răi preferă să se axeze pe public numeros și activ”, este de părere psihologul Dan Ivănescu, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții.

Pe de altă parte, în cazul fenomenului infracțiunilor virtuale, datele arată că acestea au crescut în același timp cu tendința oamenilor de a cumpăra online, iar numărul „imitatorilor” a crescut de la 19%, în 2012, la 24,5% în 2015, și continuă să crească în anii următori.

Studiul Imperva Incapsula a fost realizat pe un eșantion de 35.000 de website-uri.

 

Read more
ACHIZITIA UNEI LOCUINTE ASA CUM LE STIM, APROAPE DE DISPARITIE

Plata unui avans de 35-40% din valoarea unei locuinţe, dar şi promulgarea în forma actuală a Legii dării în plată, ar avea implicaţii negative directe, iar achiziţia unui imobil ar deveni aproape imposibilă, susţine, într-un comunicat, Asociaţia Dezvoltatorilor Imobiliari din România (Urbanis).

Asociaţia susţine că promulgarea legii de către preşedintele Klaus Iohannis sau stoparea programului Prima Casă ar avea efecte dramatice, ducând piaţa imobiliară în perioada crizei imobiliare. Urbanis estimează că de la o creştere a PIB-ului, estimată în anul 2015 la 4%, s-ar putea ajunge la o scădere, precum în 2009 de -7%.

„De menţionat că Programul Prima Casă ocupă un procent de 80-90% din totalul creditelor acordate pentru achiziţia unei noi locuinţe. În aceste condiţii, legea dării în plată va stopa imediat Programul Prima Casă, va bloca toate proiectele imobiliare în curs, va falimenta o întreagă industrie a construcţiilor şi va desfiinţa zeci de mii de locuri de muncă, fara a menţiona toate afacerile conexe cu acest domeniu, care vor fi de asemenea foarte afectate”, se arată în comunicatul Urbanis.

După ce Raiffeisen Bank a anunţat că va creşte avansul pentru achiziţia unei locuinţe la 35%, Urbanis consideră prematură o astfel de măsură.

„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de demersuri au un impact direct asupra consumatorului de credite bancare, care îşi planifică cumpărarea unei noi locuinţe atât în funcţie de situaţia existentă la un moment dat, cât şi în funcţie de prognozele şi ştirile din domeniul bancar (…) Este cert faptul că industria şi piaţa imobiliară a construcţiei de locuinţe, nu poate exista fără credite”, mai precizează asociaţia

Sursa: antena3.ro

Read more