News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

cipri luca birou

România este în pragul colapsului financiar. La începutul sezonului rece, românii au început deja să recurgă la împrumuturi pentru a putea suporta facturile de încălzire. Așa înțelege actuala Putere să scoată România din impasul economic în care ne aflăm. Ne înglodăm în datorii, ca țară și ca indivizi ca mai apoi să ajungem în imposibilitatea de a rambursa banii. “Așa ne învârtim într-un cerc vicios fără o ieșire. Atât timp cât actuala Putere nu realizează că pentru a consuma, trebuie să produci, atât timp cât fură din puținul rămas punând pe spatele oamenilor de rând dări mult prea mari pentru resursele financiare de care dispun, România nu are nici o șansă de a ieși din criză. Ba dimpotrivă”, apreciază deputatul Luca.

Demnitarul arădean critică modul în care Guvernul Boc a tăiat șansa a mii de români de a trece peste sezonul rece cu locuințele încălzite. “ Sunt mii de oameni care, prin tăierea subvențiilor la încălzire, vor fi nevoiți să trăiască în frig. Sunt mii de oameni care vor aglomera spitalele cu afecțiuni generate de frig. Inconștiența unor capete luminate distruge viața a mii de familii nevoiașe. În paralel cu reducerea ajutoarelor acordate persoanelor cu probleme serioase, Puterea recurge la majorări ale tuturor preţurilor. Și mai cu seamă au fost majorate prețurile din domeniul energetic. Cu 10% la gaze naturale, 9% la energie electrică, iar la energie termică – cu valori cuprinse între 30% şi 300%”, declară Ciprian Luca.

Institutul Naţional de Statistică susține că 25 de procente din cheltuielile lunare ale unei familii sunt destinate utilităţilor necesare funcţionării şi încălzirii locuinței. “Directivele UE arată că, la un nivel al costurilor pentru încălzirea locuinţei mai mari de 10%, familia respectivă este considerată ca fiind “săracă” şi, în consecinţă, Guvernul este obligat să găsească soluţii, nu să transfere întreaga povară populaţiei disperate. La noi se întâmplă exact invers. Cu cât o familie are mai multe probleme, cu atât povara impusă de stat este mai mare”, a conchis Luca.

Dacă pragul costurilor pentru energia termică, la nivelul UE este de 10%, acesta fiind nivelul maxim de suportabilitate, în România, nivelul a atins deja 20%, peste cinci milioane de familii trăind într-o sărăcie lucie.

Read more

newsarad stiri arad

Spitalul Judeţean Arad se pregăteşte pentru finalizarea perioadei de management interimar la conducerea instituţiei. Instituţia va avea, începând 12 noiembrie, un manager cu drepturi depline, cele şase luni de „tranziţie” urmând astfel a înceta.

Consiliul de administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pregăteşte condiţiile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a concursului privind ocuparea postului de manager. Începând cu data de 10 octombrie şi până în 25 octombrie, candidaţii îşi pot depune dosarul pentru înscrierea la concurs. „Se apropie data de 12 noiembrie, când vom avea un management definitiv la spital. Interimatul a fost o perioadă necesară pentru punerea în aplicare a hotărârii de unificare a spitalelor, de preluare a activelor fixe şi mobile, de cuprindere a lor în structura Consiliului Judeţean”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.

Read more

În aproape 8 ani de mandat Gheorghe Falcă (PDL) nu a întreprins nimic pentru a pregăti momentul eliminării subvenției din prețul gigacaloriei iar acum o va elimina dintr-o singură mișcare. Asta înseamnă creșterea căldurii cu 40%! Mișcarea Arădeană propune soluția corectă!

Noi nu ne opunem principiului: Preț fără subvenție, ajutoare pentru cei în nevoi. Principiul este corect, modul de aplicare va fi un dezastru pentru cei care folosesc sistemul de încâlzire centrală. Este pur și simplu o sfidare să nu faci nimic timp de 8 ani de zile în ceea ce privește strategia termică a municipiului și să treci brusc, fără nici o pregătire, la eliminarea subvenției din preț.

Se știa de mult timp că acest moment va veni. Finanțări către investiții inutile ar fi putut fi direcționate către o politică coerentă în domeniul termoficării. Hotărârea primarului va produce o creștere a prețului gigacaloriei cu aproape 40%. Acest lucru nu poat efi acceptat și nu va ptea fi suportat de populație, mai ales că sunt deja o serie de asociații care au datorii către furnizori.

Propunea noastră a întrunit suportul cetățenilor și organizațiilor prezenți la dezbaterea publică organizată ieri 19 octombrie 2011, la Primărie. Iată ce propunem noi:

  1. Eliminarea treptată a subvenției, într-o perioadă de 4 ani – concomitent cu
  2. Realizarea de investiții care să asigure creșterea randamentului producerii energiei și reducerea pierderilor pe rețelele, puncte termice și consumatori.
  3. Păstrarea nivelului actual al ajutoarelor pentru căldură destinate categoriilor defavorizate.

Propunerea noastră are o bază legală și se va constitui ca și amendament la hotărârea de consiliul promovată de Gheorghe Falcă (PDL). (comunicat)

Read more

Miercuri, 19 octombrie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit.

Jandarmii au avut informaţii cu privire la faptul că, pe şoseaua de centură a municipiului Arad, se comercializează diferite produse în mod ilegal. La controlul efectuat la trecerea cu calea ferată spre Curtici, au fost identificate patru persoane cu vârsta între 15 şi 27 de ani, care ofereau spre vânzare telefoane mobile ce purtau numele unei cunoscute firme. Asupra celor patru persoane au fost găsite opt telefoane.

Pentru vânzarea ambulantă de mărfuri, în alte locuri decât cele autorizate, jandarmii au sancţionat trei din cele patru persoane cu câte 1000 lei amendă iar persoana minoră cu 500 lei amendă. Telefoanele au fost confiscate.

Jandarmii îi informează pe cetăţeni cu privire la faptul că, în situaţia în care achiziţionează produse din alte locuri decât cele autorizate, se expun riscului de a deveni victime ale celor ce încearcă să le înşele încrederea.

Read more

newsarad stiri arad

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea Societăţii Comerciale „Asig Invest Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei, precum şi retragerea aprobării acordate conducătorului executiv al societăţii.

Printre contravenţiile constatate care au dus la aplicarea acestor sancţiuni se numără:

  • societatea nu a făcut dovada plăţii primei de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională;
  • nu a transmis procedurile interne revizuite privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism;
  • nu a comunicat persoanele cu atribuţii în aplicarea sancţiunilor internaţionale;
  • mai multe raportări nu au fost transmise la CSA în termenul legal sau chiar deloc;
  • la sediul social nu este prezent în permanenţă un angajat al brokerilor;
  • conducătorul executiv nu a îndeplinit măsurile dispuse de CSA printr-o decizie anterioară, printre care se regăseşte şi aceea de a transmite procedurile interne în materie de cunoaştere a clientului, de raportare, de păstrare a evidenţelor, de control intern, evaluare şi gestioanare a riscurilor pentru a preveni şi împiedica implicarea lor în operaţiuni suspecte de spălare de bani şi finanţare a actelor de terorism.

Decizia nr. 715/18.10.2011 privind sancţionarea Societăţii Comerciale „Asig Invest Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei şi Decizia nr. 716/18.10.2011 privind sancţionarea conducătorului executiv al Societăţii Comerciale „Asig Invest Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea aprobării au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial, Partea I.

De asemenea, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea Societăţii Comerciale „Corporate Insurance Services – Broker de Asigurare Reasigurare” – S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii, precum şi retragerea aprobării acordate conducătorului executiv al societăţii.

Societatea şi conducătorul executiv al acesteia au fost sancţionaţi în urma contravenţiilor constatate, printre care enumerăm:

  • societatea nu a transmis contractul de asigurare de răspundere civilă profesională şi dovada plăţii primei de asigurare;
  • nu a comunicat normele interne privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism şi nici persoana cu atribuţii în aplicarea acestora;
  • nu a comunicat persoanele cu atribuţii în aplicarea sancţiunilor internaţionale;
  • nu a transmis la CSA unele raportări şi situaţii financiare;
  • la sediul social nu este prezent în permanenţă un angajat al brokerilor;
  • nu a respectat planul de conturi specific brokerilor de asigurare.

Decizia nr. 717/18.10.2011 privind sancţionarea Societăţii Comerciale „Corporate Insurance Services – Broker de Asigurare Reasigurare” – S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii şi Decizia nr. 718/18.10.2011 privind sancţionarea conducătorului executiv al Societăţii Comerciale „Corporate Insurance Services – Broker de Asigurare Reasigurare” – S.R.L. cu retragerea aprobării au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial, Partea I.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor subliniază faptul că măsurile dispuse în cazul societăţilor menţionate nu au implicații asupra contractelor de asigurare deja încheiate, acestea continuând să își producă efectele în condițiile stabilite la data semnării.

Read more

Cancerul poate fi prevenit

Local 21 octombrie 2011 0

newsarad stiri arad

La nivel mondial, cancerul determină unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi malaria la un loc. In fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer şi 7,6 milioane oameni pierd lupta cu boala, iar fără îmbunătăţiri majore, multe din cancerele prevenibile si curabile vor continua sa ucidă. Se estimează că 40% din cancere pot fi prevenite. Riscul de cancer, poate fi redus prin câteva măsuri simple: alimentaţie variată şi sănătoasă, menţinerea greutăţii corporale normale, activitate fizică regulată, limitarea consumului de alcool, renunţarea la fumat şi evitarea expunerii la fumat pasiv, evitarea expunerii excesive la soare, protejarea împotriva infecţiilor care pot determina cancer.

Datele statistice din ultimii ani, situează România printre ţările aflate pe un loc mediu în ceea ce priveşte rata standardizată a mortalităţii în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Ratele incidenţei şi prevalenţei sunt printre cele mai mici dar cu tendinţă crescătoare. Există o tendinţă la creştere lentă, dar progresivă a îmbolnăvirilor şi a mortalităţii prin cancer, valabilă pentru mediile urban şi rural şi la ambele sexe, cu precădere la cel masculin.

Din punctul de vedere al structurii morbidităţii şi mortalităţii, pe sexe, în raport cu localizarea tumorală, statistici recente arată următoarea situaţie: la bărbaţi, pe primul loc al ratelor de mortalitate prin cancer se situează cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, de prostată, de stomac, vezică biliară şi bolile maligne de sistem; la femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, ovar), de cancerele colorectal, bronhopulmonar, bolile maligne de sistem.

Tema campaniei este focalizată pe posibilitatea de prevenire a cancerului, cu sloganul Cancerul poate fi prevenit.

Obiectivele campaniei:

  • Creşterea nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei ţintă privind factorii de risc pentru cancer
  • Informarea privind tipurile de cancer care pot fi prevenite şi/sau depistate precoce prin teste de screening
  • Discutarea, revizuirea şi adoptarea Strategiei naţionale şi a planului de acţiune pentru programele de screening vizând depistarea precoce a cancerului de col uterin, sân şi cancerului colorectal.
Read more
newsarad stiri arad
Achizitia are ca scop extinderea expertizei companiei in tratarea hepatitei virale C si oferirea de noi optiuni de tratament pentru pacientii cu aceasta boala
Roche si Anadys Pharmaceuticals Inc. au anuntat la inceputul acestei saptamani ca au semnat un acord definitiv de fuziune conform caruia Roche va achizitiona complet Anadys Pharmaceuticals, la un pret de 3.70 dolari / actiune, in cadrul unei tranzactii realizate cu plata in numerar. Valoarea totala a tranzactiei este evaluata la 230 milioane dolari. Avand sediul in San Diego, Anadys Pharmaceuticals dezvolta molecule mici, cu administrare orala, destinate tratamentului hepatitei C.
Jean-Jacques Garaud, Global Head of Roche Pharma Research and Early Development, a declarat: “Odata cu aceasta achizitie, portofoliul nostru destinat hepatitei C devine si mai puternic. Scopul nostru este de a oferi medicilor si pacientilor cu hepatita o combinatie terapeutica puternica care sa ne aduca mai aproape de vindecarea acestei boli.”
Steve Worland, Presendinte si CEO al Anadys Pharmaceuticals, a declarat: “De cand am infiintat compania Anadys, ne-am concentrat pe activitatea de cercetare, in special in domeniul hepatitei, dorindu-ne sa aducem cu adevarat beneficii pacientilor. Avand in vedere potentialul de cercetare – dezvoltare si experienta considerabila a celor de la Roche in domeniul hepatitei C, aceasta achizitie reprezinta cea mai mare sansa de succes in dezvoltarea unor noi tratamente”.
In conformitate cu termenii acordului de achizitie, Roche va initia imediat o oferta publica de achizitie a actiunilor comune ale Anadys pentru un pret per actiune de 3.70 dolari, platibil in numerar. Acest pret depaseste cu 256% pretul actiunilor companiei Anadys la inchiderea bursei din data de 14 octombrie 2011.
Read more

Masina de spalat Polaris

Local 21 octombrie 2011 0

Cu ocazia unei dezbateri publice organizate de Primăria Municipiului Arad, pe tema salubrităţii menajere, mai mulţi cetăţeni ai Aradului s-au plâns de mirosul neplăcut pe care îl degajă pubelele de pe platformele gospodăreşti pentru deşeuri. Conducerea Polaris M Holding a luat imediat act de nemulţumirile arădenilor pe acest subiect şi a adus în oraş o autoutilitară unică în ţară, care poate fi văzută deja pe străzile din municipiu. Este vorba despre Spălătorul de containere Iveco Eurocargo , utilaj care serveşte spălării şi dezinfectării containerelor în care sunt depozitate deşeuri menajere. „Utilajele care le-am avut în dotare până la ora actuală nu au fost aşa de performante ca acesta. Venim în sprijinul cetăţenilor de pe raza municipiului Arad cu acest utilaj unic în România, în vederea spălării şi dezinfectării pubelelor depozitate pe platformele gospodăreşti. Acest utilaj este printre ultimele modele destinate în acest domeniu” – a declarat directorul adjunct Polaris Holding Arad, Ciprian Tripa.

Read more

Sala Sporturilor “Victoria” din Arad va fi astăzi începând cu ora 18:00, gazda unui adevărat spectacol pentru toţi iubitorii baschetului arădean. BC ICIM UVVG Arad debutează astăzi în Liga Europei Centrale alături de nemţoaicele de la TSV Wasserburg. După mai bine de 15 ani două dintre cele mai galonate jucătoare din baschetul românesc se întâlnesc astăzi ca adversare, este vorba despre Diana Ciupe şi Monica Brosovzsky. ICIM-ul, câştigătoarea din sezonul trecut a competiţiei a fost repartizată în grupa B, alături de TSV Wasserburg din Germania, Slovanka şi VS Praga, ambele din Cehia. Arădencele vor avea de înfruntat o echipă cu şapte straniere în lot: americancele Vaughn, Freeman şi Porter, românca Ciupe, australianca Thoresen, slovaca Furkova şi estonianca Pokk. Singura veste bună este că Wasserburg nu va putea conta pe americanca Porter-Talbert, care s-a accidentat grav în ultimul meci de campionat. Veterana, Diana Ciupe are 40 de ani şi traversează o perioada de glorie alături de campioana Germaniei, TSV Wasserburg, cu care a cucerit până acum zece trofee: şase titluri de campioană şi patru cupe ale Germaniei! Ciupe mai are în palmares un titlu de campioană a României şi două titluri de vicecampioană, alături de echipa de suflet, ICIM Arad. A plecat în străinătate în 1997, a jucat cinci sezoane în Ungaria, la DKSK Miskolc şi BSE Budapesta, iar din 2003 joacă în Germania, la TSV Wasserburg, unde este foarte apreciată. (sportularadean.info)

Read more

A treia zi din săptămână a situat derivatele pe produsele externe în topul lichidităţii pe piaţa futures sibiană. Dow Jones, uncia de aur şi perechea valutară Eur/Usd au însumat 5.786 de contracte încheiate din totalul de 7.736, cu o valoare de 59 miloane de lei. Volume bune şi pentru Pachetul Phoenix, investitorii au rulat 610 contracte pe parcursul zilei de marţi.

DEDJIA decembrie 2011 (simbolul contractului futures cu activ suport index-ul Dow Jones) a fost tranzacţionat în scădere în prima parte a zilei (-0,15%) însă după deschiderea bursei americane şi-a schimbat direcţia urcând puternic cu 215 puncte (+1.90%) la 11.520 puncte.

Volatilitatea, programul prelungit de tranzacţionare de 14 ore şi jumătate, corelarea cu pieţele externe, a situat derivatul Dow Jones (decembrie 2011) în topul lichidităţii cu 3.349 de contracte încheiate şi 2.604 de poziţii deschise.

Preţul pentru uncia de aur s-a mişcat aseară în sens opus cu piaţa indicilor şi cu piaţa derivatelor pe acţiuni. Aurul a închis şedinţa în scădere cu 0,39% până la 1.663,3 pentru octombrie 2011 şi cu 0,47% până la 1.664,2 pentru decembrie 2011. Futures-ul pe uncia de aur a avut un rulaj total de 2.147 contracte şi 3.748 de poziţii deschise pe ambele scadenţe listate.

În sectorul derivatelor valutare, euro a pierdut teren în faţa dolarului aseară. Paritatea Eur/Usd a închis în creştere uşoară cu 0,18% până la 1,3760 (decembrie 2011) valoarea contractului fiind de 13.760 lei.

Perechea valutară Eur/Ron s-a tranzacţionat în creştere pe ambele scadenţe listate. Astfel pe decembrie a urcat cu 0, 46% (4,36 lei) iar pe martie 2012 a avansat cu 0,35% (4,36 lei).

Datorită revenirii optimismului în piaţa acţiunilor, preţul Pachetului Phoenix a scăzut ieri cu 0,93% până la 5.328. PHX a atras marţi un rulaj de 610 contracte pe scadenţa decembrie 2011.

Liderul de lichiditate din zona derivatelor pe acţiuni, SIF Oltenia, a închis în creştere cu o,65% la 0,8499 pe scadenţa decembrie 2011. Desi nu a atras un număr mare de tranzacţii în ultima perioadă, DESIF5 rămâne liderul în ceea ce priveşte numărul de poziţii deschise: 7.350 poziţii deschise la decembrie si aproximativ 9000 de poziţii totale deschise pe toate scadentele.

Read more