News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Sergiu Bîlcea: România are peste 5,7 milioane de angajați!

Investițiile realizate în România, în ultimii ani, produc efecte pe piața muncii, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Astfel, în Revisal sunt înregistrați în medie 5,747 de milioane, cu peste 90.000 mai mult decât în 2022 şi cu aproape cu 630.000 mai mult decât cu 10 ani în urmă. În statistică nu sunt înscrişi angajaţii din anumite sectoare: apărare, ordine publică, magistratură şi funcţionarii publici. Numărul mediu de contracte de muncă depășește 6,7 milioane, în condițiile în care unii angajați au mai multe contracte de muncă. Este cel mai mare număr de angajați după 1990.

„Numărul de angajați în creștere, la fel ca și nivelul de salarizare în creștere sunt semne încurajatoare pentru economie. Aceste cifre reflectă investițiile realizate, în special din fonduri europene, care conduc în mod direct la creșterea economiei, creșterea locurilor de muncă și un nivel de trai mai bun. Trebuie să continuăm să ducem mai mulți bani spre investiții pentru a continua acest trend de dezvoltare. Dacă economia crește sustenabil, ne putem permite să susținem pensii mai mari și investiții mai mari în educație, sănătate și cultură”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.

Read more
Ministerul Energiei lansează Electric Up 2: sprijin pentru IMM-uri și domeniul HORECA pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații pentru vehicule electrice

În vederea pregătirii unui nou ciclu de finanțare al Programului «ELECTRIC UP», Ministerul Energiei a elaborat și pus în consultare publică proiectul de act normativ pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.159/2020 privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de minimum 22kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2022.

Prin Programul “ELECTRIC UP 2“ se acordă un ajutor de minimis beneficiarilor în sumă maximă de 150.000 euro /beneficiar, reprezentând maxim 75 % din valoarea cheltuielilor eligibile, restul de 25% reprezentând confinanțare din surse proprii ale beneficiarului.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Încă de la preluarea mandatului am vorbit despre energie verde, despre susținerea mediului privat, despre investiții care crează locuri de muncă și dezvoltare. Acest act normativ se înscrie în această misiune asumată. Mai mult, prin acest demers venim în sprijinul unor sectoare cu dinamică mare, întreprinderile mici și mijlocii și domeniul HORECA.

Scopul Programului de finanțare «ELECTRIC UP» este de susținere a mediului de afaceri prin finanțarea proiectelor de investiții în dezvoltarea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu scopul asigurării consumului propriu, dezvoltarea infrastructurii de transport pentru vehicule electrice și creșterea numărului de autovehicule electrice şi electrice hibrid plug-in înmatriculate, precum și dezvoltarea consumului de energie termică produsă din surse de energie regenerabilă.”

Proiectul de act normativ poate fi consultat la adresa https://energie.gov.ro/ordonanta-deurgenta-pentru-modificarea-ordonantei-de-urgenta-nr-159-2020-privind-finantarea-intreprinderilormici-si-mijlocii-si-domeniului-horeca-pentru-instalarea-sistemelor-de-panouri-fotovoltaic/

iar  eventuale sugestii pot fi trimise la adresa de email: [email protected] până la data de 12.02.2024.

Read more
Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 3,4% în decembrie 2023

Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 3,4% în luna decembrie 2023, comparativ cu decembrie 2022, şi cu 0,6% faţă de luna precedentă, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor producţiei industriale a înregistrat o scădere de 0,71% în decembrie, faţă de noiembrie 2023, respectiv 4,97% în comparaţie cu luna decembrie a anului anterior.

În ceea ce priveşte piaţa externă, în decembrie faţă de noiembrie, preţurile producţiei industriale au fost mai mici cu 0,4%, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior se constată o creştere de 0,72%.

Pe marile grupe industriale, în decembrie 2023, faţă de decembrie 2022, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria bunurilor de uz curent (5,89%), industria bunurilor de capital (+4,81%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,40%). În industria bunurilor intermediare a fost înregistrată o scădere de 4,59%, iar în industria energetică una de 9,83%.

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+17,50%). În schimb, s-au înregistrat scăderi în industria extractivă (-15,72%), în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-8,53)% şi în industria prelucrătoare (-0,22%). AGERPRES

Read more
Selgros Arad a primit amenzi de la Protecția Comsumatorului

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a  desfășurat  o amplă acțiune de  control de  verificare la magazinul SELGROS  CASH AND CARRY SRL din municipiul Arad .

Astfel că, s-au aplicat  5 amenzi  contravenționale în valoare totala de 68.000 lei și 1  Avertisment,  cărora li s-au adăugat și măsuri complementare:

  • oprirea definitivă a produselor în valoare de 1514  lei ;
  • dispunerea măsurii de incetare a practicilor comerciale incorecte .

Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele:

  • comercializarea unor produse alimentare care nu se încadrau în cantitatea netă declarată pe ambalaj;
  • comercializarea de produse alimentare cu caracteristici calitative neconforme – ambalaje devidate, arsuri de frig și gheață în exces pe produs, consistență moale nespecifică  la legume si fructe, pete maronii pe suprafață, deshidratate;
  • nerespectarea calității afișate la legume și fructe, calibru și caracteristici ;
  • pește depozitat în camera de decongelare fără a avea elemente de identificare și caracterizare ;
  • nerespectarea condițiilor igienico-sanitare în sala de tranșare pește ;
  • neigienizare ventilator camera de decongelare carne ;
  • neigienizarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice de expunere la comercializare a produselor din carne congelată;
  • în zona de rotiserie nu se folosesc produse și proceduri sigure, nu se respectă temperatura de expunrere a preparatelor rotisate și anume 60 grade Celsius .

Toate  măsurile dispuse vor fi verificate, iar toate  unitățile  rămân, în continuare,  sub atenta supraveghere a CJPC Arad.

Read more
Află acum 3 moduri prin care un smartwatch ți-ar putea ușura viața!

Tehnologia a fost și devine din ce în ce mai integrată în viața noastră de zi cu zi, așa că unul dintre dispozitivele care au câștigat teren în ultimii ani este smartwatch-ul. Acest gadget de pe încheietura mâinii nu este doar un accesoriu elegant, ci și un instrument util care poate ușura multe aspecte ale vieții tale. Dacă te gândești să-ți iei unul, dar nu ești încă decis, hai să afli cum te poate el ajuta, iar apoi vei putea decide singur dacă merită, sau nu, achiziția!

Iată trei modalități prin care un smartwatch te-ar putea ajuta

  1. Monitorizarea activității fizice și a sănătății

Cel mai important avantaj al unui smartwatch este capacitatea sa de a monitoriza activitatea fizică și de a-ți urmări sănătatea în general, lucru extrem de util, mai ales dacă ești o persoană care face sport. Acestea sunt echipate cu senzori precum accelerometrele și pulsometrele, care îți permit să monitorizezi pașii făcuți, distanța parcursă, ritmul cardiac și multe altele, iar prin intermediul unei aplicații dedicate conectate la el, poți urmări progresul tău în activitățile fizice și sănătatea în general. Astfel, poți stabili clar obiective, poți urmări evoluția în timp și poți face ajustări în stilul de viață, în cazul în care e nevoie, pentru a-ți îmbunătăți sănătatea.

  1. Notificări și gestionarea comunicării

Un alt mod în care ceasurile smartwatch îți pot ușura viața este prin intermediul funcției de notificări, deoarece conectându-ți smartwatch-ul la telefonul mobil, poți primi notificări direct pe încheietura mâinii, fără să fie nevoie să scoți telefonul din buzunar sau din geantă. Acest lucru este extrem de util în situații în care nu poți sau nu vrei să fii la telefon tot timpul, dar vrei să rămâi la curent cu mesajele, apelurile sau notificările importante. Astfel, poți vedea cine te sună sau îți trimite mesaje și poți decide dacă este necesar să răspunzi imediat sau poți aștepta până când vei avea mai mult timp disponibil. De asemenea, poate fi folosit pentru a gestiona comunicarea, oferindu-ți posibilitatea de a răspunde la mesaje rapide sau de a efectua apeluri rapide direct de pe încheietura mâinii, fără a fi nevoie să scoți telefonul din buzunar. Dacă intri pe pagina celor de la Altex.ro e imposibil să nu găsești un model pe măsura gusturilor tale!

  1. Organizarea timpului și a activităților

Un alt mod în care un smartwatch îți poate face viața mai ușoară este prin intermediul funcțiilor sale de organizare a timpului și a activităților, fiind echipat cu calendare, alarme, cronometre și alte funcții utile care te pot ajuta să îți gestionezi mai eficient timpul. Totodată, cu ajutorul unui smartwatch, poți să îți setezi alarme pentru a te trezi dimineața sau pentru a-ți aminti de întâlnirile și evenimentele importante din calendarul tău.

În concluzie, un smartwatch este un instrument util și practic, care îți ușurează multe aspecte ale vieții tale de zi cu zi, începând de la monitorizarea activității fizice și a sănătății la gestionarea comunicării, până la organizarea timpului.

Sursă foto: Unsplash.com

Read more
Cum poți beneficia la maximum de o escapadă scurtă în București? Descoperă aici sfaturi pentru a te bucura de cultură și divertisment

Cu un amestec vibrant de istorie, cultură și modernitate, Bucureștiul, capitala României, te invită la o escapadă de neuitat, chiar și într-o vizită scurtă. Orașul își dezvăluie farmecul în străzile sale istorice și în arhitectura sa variată, oferindu-ți oportunități diverse de a experimenta bogăția sa culturală, dinamica și diversitatea activităților disponibile. Cu toate acestea, pentru a extrage esența autentică a Bucureștiului și pentru a te bucura la maximum de fiecare moment, o planificare atentă este esențială. Într-o lume plină de oferte variate și atracții fascinante, această etapă pregătitoare devine esențială pentru a asigura că fiecare moment al escapadei tale va fi petrecut cu înțelepciune și bucurie.

3 sfaturi pentru o vacanță de neuitat în capitala României:

  1. Vizitează punctele de interes turistic

Bucureștiul, orașul care niciodată nu doarme, devine cadrul perfect pentru o călătorie plină de aventură și descoperiri. În centrul orașului, Centrul Vechi te întâmpină cu străzi pietruite și clădiri cu arhitectură boemă. Aici, cafenelele și restaurantele tradiționale te atrag să experimentezi aromele locale, iar buticurile îți oferă posibilitatea să găsești suveniruri autentice. Planificarea unui itinerar care să includă muzeele și galeriile de artă reprezintă o modalitate excelentă de a explora bogăția culturală a orașului. Un punct de referință impresionant este Palatul Parlamentului, o capodoperă arhitecturală care îți taie respirația. Cu dimensiunile sale grandioase, este o mărturie a epocii comuniste și a evoluției orașului. De asemenea, când vine vorba de relaxare, parcurile Bucureștiului sunt locuri ideale pentru a te delecta cu natura urbană. Parcul Herăstrău, cu lacul său impunător, și Parcul Cișmigiu, cu aleile sale pitorești, reprezintă refugii pentru cei ce caută liniște și relaxare.

 

  1. Închiriază un autoturism

Alegerea de a închiria un autoturism pentru a explora obiectivele din jurul orașului reprezintă o modalitate practică și flexibilă de a transforma călătoria ta într-o experiență personalizată și confortabilă. În București, un oraș cu străzi încărcate de istorie și obiective turistice variate, decizia de a avea propriul tău mijloc de transport devine o alegere strategică și captivantă. Fără constrângerile impuse de transportul public, poți să te aventurezi către orice destinație și să explorezi obiectivele turistice în funcție de propriul program. Fie că vizezi monumente istorice sau peisaje naturale, ai controlul deplin asupra aventurii tale. Pentru a-ți asigura un nivel înalt de confort și siguranță în timpul explorării capitalei, poți opta pentru serviciul de rent a car în Bucureşti oferit de cei de la wlc.ro, care îți vor pune la dispoziție nu doar autoturisme moderne și bine întreținute, dar și o gamă completă de informații esențiale pentru o deplasare optimă prin oraș. Cu confortul, siguranța și suportul integral oferit, poți explora orașul fără nicio grijă, concentrându-te pe frumusețea și autenticitatea pe care acesta le oferă.

  1. Verifică evenimentele și spectacolele

Înainte de a porni în călătoria ta, începe prin a consulta calendarul cultural al Bucureștiului. Oricare ar fi preferințele tale, Bucureștiul oferă o gamă variată de evenimente culturale, artistice și de divertisment care îți pot transforma vizita într-o experiență memorabilă. Bucureștiul găzduiește concerte în diverse locuri, de la sălile de concerte tradiționale la spațiile neconvenționale, oferind o varietate de genuri muzicale pentru toate gusturile. Evenimentele artistice, precum expozițiile de artă și spectacolele de teatru, reprezintă o altă dimensiune a culturii bucureștene. De asemenea, fii atent și la festivalurile care pot coincide cu perioada șederii tale. Festivalurile de film, gastronomice sau culturale pot aduce un plus de animație și autenticitate experienței tale în București. Fiecare spectacol, expoziție sau festival devine un prilej de a te conecta cu energiile vibrante și de a te bucura de creația și diversitatea culturală pe care acest oraș le oferă.

În concluzie, cu atenție la detalii și o deschidere către experiențe noi, vei transforma o escapadă scurtă în București într-o aventură autentică și plină de satisfacții.

Sursa foto: pexels.com

Read more
Ciolacu: Prelungim cu încă două luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că Guvernul va prelungi, în şedinţa de miercuri, cu încă două luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază.

„Scopul principal al şedinţei de astăzi este să prelungim cu încă două luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază. Este o decizie prin care, începând cu a doua parte a anului trecut, am oprit creşterea speculativă a preţurilor. În lipsa acestei măsuri, românii ar fi plătit pentru alimentele de bază preţuri mai mari cu 20%. În paralel, am stabilit să fie doar pe două luni, împreună cu marile lanţuri de magazine, cărora le mulţumesc încă o dată pentru disponibilitate şi pentru faptul că doresc, împreună cu Guvernul, să găsească cele mai bune soluţii şi mai ales să găsim în perioada următoare un mecanism predictibil pe termen lung”, a spus Ciolacu în debutul şedinţei de Guvern.

El a arătat că prin această măsură se doreşte „ţinerea preţurilor sub control, iar fermierii, producătorii şi procesatorii români să primească răsplata corectă pentru munca lor”. AGERPRES

Read more
Top 3 obiecte pierdute greu de recuperat și soluții simple ale acestei probleme

Un moment de neatenție te poate costa destul de mult, mai ales când vine vorba despre pierderea anumitor obiecte. Cu toate acestea, astfel de situații se întâmplă și nu sunt rare. Oboseala, gândul la job sau alte activități pe care le ai de făcut sau de care ai uitat și pe care te grăbești să le rezolvi sunt cazuri care duc adesea fie la rătăcirea articolelor personale prin casă sau, mai rău, în alte locuri.

Mai jos, poți descoperi care sunt 3 dintre obiectele cel mai frecvent pierdute și care mai pot fi recuperate greu sau aproape deloc, precum și câteva sfaturi despre ce poți face în astfel de situații.

Care sunt cel mai des rătăcite obiecte și de ce sunt greu de recuperat

Telefonul mobil, unul dintre cele mai importante obiecte personale

Probabil că una dintre cele mai mari temeri ale tale este pierderea telefonului mobil, mai ales că acum pe un astfel de device sunt păstrate și o mulțime de informații personale. Cu toate acestea, smartphone-ul este unul dintre cele mai rătăcite obiecte de către oameni din întreaga lume. Cu toate că poți avea grijă foarte mare de el, dacă se întâmplă să-l rătăcești, două dintre soluțiile pe care le ai la îndemână sunt:

  1. să activezi funcțiile care te pot ajuta fie să-l găsești, fie să poți salva informațiile importante în cloud, pentru a le putea accesa ulterior;
  2. în cazul în care nu îl mai găsești deloc însă, o asigurare este binevenită, mai ales în cazul telefoanelor scumpe a căror contravaloare o poți recupera.

Asigurarea este una dintre cele mai bune soluții și în cazul furtului.

Cheia mașinii, un obiect indispensabil pentru orice proprietar

Pe lista obiectelor des pierdute este și cheia mașinii și chiar dacă în cele mai multe cazuri există și una de rezervă, atunci când ai un autoturism second-hand, cea din urmă poate lipsi. Ce faci în acest caz? Cel mai indicat este să fii prevăzător, una dintre cele mai simple soluții fiind o asigurare CASCO de pe asirom.ro care are o clauză specială pentru astfel de situații neplăcute, pe lângă restul beneficiilor cu care vine.

Cheia locuinței, probabil cel mai pierdut obiect personal

Atunci când vine vorba despre rătăcirea obiectelor personale, unul dintre cele mai importante este cheia casei, deoarece este adesea cel mai mic dintre toate. Atunci când ai un breloc destul de mare, acest scenariu este mai puțin probabil, însă cate persoane se gândesc la această metodă de prevenție a pierderii? Destul de puține. Ce poți face în acest caz? Cea mai simplă soluție este să aștepți un alt membru al familiei să vină cu cea de-a doua cheie, însă acest lucru poate dura destul de mult, de aceea, să ai un ritual în care o pui în același loc de fiecare dată, de preferat un buzunar anume, este o metodă de prevenție destul de bună.

Pierderea unui obiect personal este una dintre cele mai neplăcute situații, însă cu grijă și atenție față de cele enumerate mai sus, precum și cu măsurile de prevenție corecte, poți scăpa de unele dintre ele.

Sursa foto: Freepik.com

 

Read more
Top 8 lucruri ce nu trebuie să îți lipsească de pe terasă

Amenajarea terasei tale reprezintă o oportunitate minunată de a-ți transforma o parte din curte într-un colț minunat plin de armonie. Încearcă să integrezi elemente cu un design special, ce să completeze întregul spațiu.

Pregătește-te pentru o aventură plină de culori și texturi, unde fiecare element trebuie să își aibă locul. Mai jos vei găsi 8 elemente pe care trebuie să le incluzi.

Iată 8 lucruri pe care trebuie să le incluzi când vine vorba de amenajarea terasei tale!

  1. Masă cu scaune

Elementele principale ce trebuie să se găsească pe terasa ta sunt o masă modernă cu scaune. În funcție de spațiul de care dispui, poți opta pentru diverse modele, cum ar fi cele pliabile, din ratan, din lemn masiv sau metalice. În funcție de design-ul pe care ți-l dorești, optează pentru unul dintre acestea.

  1. Mobilier

În materie de mobilier, există o gamă diversă din care poți alege. Poți să optezi pentru un set de mobilier pentru gradină de la Yalco, cu canapele de diferite dimensiuni, dar și fotolii. Pentru ați putea alege ce ți se potrivește, intră pe site-ul lor și vei găsi, cu siguranță, fix ceea ce îți dorești.

  1. Grătar

Încearcă să amenajezi și un loc special pentru grătar. Acesta îți va fi de mare folos mai ales în serile petrecute alături de prieteni și familie. În funcție de dorințele tale, alege unul dintre cel pe cărbuni, gaz sau electric. Fiecare prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, important este să te documentezi pentru a vedea de ce ai nevoie.

  1. Umbrelă

Atunci când vine vorba de alegerea umbrelei, trebuie să ții cont atât de stil, cât și de funcționalitate. Poți găsi diverse modele, însă trebuie să fii atent la mecanismul de închidere/deschidere, material și culoarea umbrelei.

  1. Flori ornamentale

Florile vor aduce o pată de culoare terasei tale. Cele mai comune plante ornamentale pentru exterior sunt petuniile, begoniile, lantana, salvia și lobelia. Asigură-te că alegi plante potrivite și că le vei îngriji corespunzător, și anume achiziționarea tipului de sol, expunerea la soare și udarea regulată.

  1. Sistemul de iluminat

Sistemul de iluminat joacă un rol important în amenajarea terasei. În funcție de elementele prezente, poți opta pentru lumină caldă sau rece. De asemenea, trebuie să te asiguri că vei putea amplasa o lumină principală, ce să lumineze întreaga terasă și o lumină ambientală, cu ajutorul căreia vei putea pune accent pe anumite obiecte.

  1. Perne decorative

Pernele decorative oferă o atmosferă cozy. Poți alterna între diverse modele ce să se potrivească bine cu mobilierul ales. În plus, o idee excelentă ar fi includerea unor bean bag-uri, pe care să vă relaxați la serile în familie.

  1. Spații de depozitare

Spațiile de depozitare sunt extrem de utile și nu ar trebuie să lipsească dintr-o terasă bine organizată. Dacă îți permite spațiul, poți proiecta un dulăpior pentru obiectele necesare sau poți opta pentru rafturi pe perete.

Așadar, ține cont de aceste mici sfaturi pentru a te bucura de un rezultat minunat. Implică-te în acest proces, deoarece la final îți vei putea petrece timpul alături de familia ta într-un loc special.

Sursa foto: freepik.com

Read more
Un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața pe autostradă, înainte de Nădlac

În data de 28 ianuarie 2024, în jurul orei 04:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, pe A1, in apropierea localității Nădlac.

Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă.
La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Nădlac.

Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 28 de ani, cetățean spaniol, în timp ce conducea un autoturism pe A1, la kilometrul 579, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
Din nefericire, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Read more