News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cum schimbi valuta la cel mai avantajos curs de schimb?

Când te pregătești pentru o călătorie în străinătate, ai multe lucruri de făcut, de la obținerea pașapoartelor sau vizelor (în cazul în care vizitezi alt continent față de Europa), până la găsirea cazărilor ideale pentru bugetul tău. Dar cum vei plăti pentru orice lucru odată ce vei ajunge la destinație?

Românii au nevoie să-și schimbe moneda națională într-o monedă acceptată de țara vizitată, de obicei euro, având în vedere utilizarea preponderentă. Desigur, acesta nu este mereu cazul întrucât nu toate țările din Europa au adoptat o monedă de circulație internațională.

Cu toate acestea, schimbul monedei naționale pentru alte valute poate fi un pic dificil. Află în rândurile de mai jos cum și unde să schimbi valuta pentru a obține cel mai bun curs și pentru a minimiza taxele și comisioanele de conversie.

Cum schimbi valută?

Fie că mergi la un chioșc de schimb valutar din țara pe care o vizitezi, procesezi un schimb prin sucursala bancară la care ai cont sau soliciți moneda online – toate operațiunile funcționează în același mod:

  • Soliciți o altă monedă decât cea pe care o folosești zi de zi;
  • Instituția la care apelezi procesează schimbul pe baza cursului valutar, conform BNR actualizat la zi și își adaugă propriile comisioane;
  • Plătești suma datorată în moneda națională, de obicei în numerar, și primești echivalent suma solicitată în cealaltă monedă.

 

Dar locul în care alegi să faci schimbul valutar ar putea face o mare diferență între câți bani plătești și câți bani primești ca echivalent pentru suma oferită, doar că în altă monedă.

Unde schimbi valuta la cel mai avantajos curs valutar?

Ca o regulă generală, cu cât locul unde poți schimba valuta este mai convenabil, cu atât este mai rău cursul de schimb – adică poți pierde o sumă de bani consistentă în conversia unei monede în alta.

Aeroporturile, locurile turistice și hotelurile din străinătate, de exemplu, sunt unele dintre cele mai nerecomandate locuri pentru realizarea schimbului valutar. Vizitarea sucursalei bancare unde ai înregistrat sau nu un cont bancar este o opțiune considerabilă, dar te poate costa suplimentar în continuare. Verifică, mai întâi, care este cursul valutar al principalelor bănci actualizat la zi, înainte de a lua o decizie.

Printre cele mai bune locuri unde poți schimba valuta la cel mai avantajos curs valutar sunt casele de schimb valutar fizice și cele online. În cazul caselor de schimb online, acestea sunt o opțiune și mai convenabilă, rapidă și confortabilă, întrucât tot procesul se poate efectua direct de pe canapea.

Cu toate acestea, cel mai important aspect pentru a ieși în avantaj în schimbul valutar este să analizezi piața monedelor care fluctuează de la o zi la alta. Poți să-ți dai seama care e cel mai bun moment din săptămână să cumperi sau să vinzi o monedă, asemenea celorlalte active, cum sunt stocurile și metalele prețioase.

Poți verifica cum se schimbă cursul valutar de la o bancă la alta ca să-ți dai seama la ce instituție financiară apelezi pentru conversia avantajoasă a monedelor. Iar toate aceste pregătiri și planificări nu-ți vor aduce decât beneficii pentru excursie: îți vei menține bugetul de călătorie!

Read more
Meta Estate Trust, companie de tip holding ce activează în sectorul imobiliar, se listează pe piața AeRO a Bursei de Valori București

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a debutat astăzi, 29 august, pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București. Acțiunile Meta Estate Trust se tranzacționează sub simbolul bursier MET. Listarea companiei a fost precedată de o ofertă publică inițială, derulată în perioada 20 iulie – 2 august în urma căreia compania a atras 14 milioane de lei de la investitori.

Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București: „Ne bucurăm să avem începând de astăzi un nou emitent la Bursa de Valori București. Meta Estate Trust este a 11-a companie care se listează pe piața AeRO de la începutul acestui an. Îi felicit pentru decizia de atragere de finanțare prin intermediul pieței de capital pentru a-și pune în aplicare planurile de dezvoltare a companiei. Totodată, listarea holdingului Meta Estate Trust consolidează prezența sectorului imobiliar la bursă”.

Eugen Voicu, Președinte al CA Meta Estate Trust: „Astăzi, 29 august 2022, este o zi foarte importantă pentru echipa și acționarii Meta Estate Trust. Odată cu listarea acțiunilor MET pe piața AeRO, la puțin peste un an de la înființare, facem încă un pas în dezvoltarea companiei, continuând drumul spre țintele propuse: transferul pe piața principală a BVB și atingerea unui volum de active de 100 milioane euro. Avem un model de business care ne diferențiază de alți emitenți listați și suntem bucuroși că ne îndeplinim misiunea asumată de a democratiza investițiile imobiliare. Am creat premisele ca investitorii să devină parteneri de lungă durată și vom folosi mecanismele pieței de capital pentru a aduce plus valoare acționarilor. Astfel, în urma deciziei Adunării Generale a Acționarilor din aprilie, intenționăm să lansăm două emisiuni de obligațiuni în trimestrul IV al acestui an.”

Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust: „Strategia companiei până la finalul acestui an este de diversificare prin extinderea prezenței și pe alte segmente de real estate și estimăm noi investiții în active de peste 15 milioane de euro. Un alt obiectiv este realizarea unei comunicări foarte bune cu investitorii și menținerea unor standarde de guvernanță corporativă la cel mai înalt nivel. În același timp, vom acorda mare atenție lichidității și creșterii capitalizării companiei”.

Răzvan Raț, Director General Adjunct BRK Financial Group“Prin listarea Meta Estate Trust am finalizat cea mai mare ofertă publică inițială derulată în anul 2022, realizare ce ne bucură cu atât mai mult cu cât contextul de piață este unul dificil și marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și din punct de vedere al contextului geopolitic. Am observat un interes crescut al investitorilor pentru acțiunile Meta Estate Trust ceea ce reprezintă încă o confirmare a faptului că modelele de business inovative au capacitatea de a atrage finanțarea prin intermediul pieței de capital, iar reprezentativitatea sectorului imobiliar la BVB crește prin această nouă listare, granularilitatea fiind unul dintre avantajele majore ale unei astfel de investiții”.

Read more
Preşedintele Casei de Pensii le reamintește românilor că pot cumpără retroactiv vechime în muncă

Românii mai au la dispoziţie un an de zile pentru a-şi cumpăra vechime în muncă. Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii, a făcut la Antena 3, câteva precizări importante pentru cei interesaţi de această procedură, scrie Antena3.ro.

Până acum peste 17.000 de români şi-au cumpărat vechime în muncă, majoritatea dintre ei lucrând în străinătate.

„Ordonanța nr. 163 pe 2020 prevede foarte clar, față de celălalt act normativ care a fost în vigoare, că perioada de completare a stagiului minim de cotizare sau a stagiului complet de cotizare este de maxim 6 ani de zile, față de vechiul act normativ care se limita la 5 ani de zile.

Putem să cumpărăm această vechime retroactiv în intervalul de la data când am îndeplinit condițiile pentru a munci, respectiv 18 ani până la vârsta standard de pensionare, respectiv 65 de ani. Deci, în acest interval, 18-65 de ani, acolo unde am avut goluri privind activitatea în muncă, putem să cumpărăm această vechime retroactiv, achitând contribuția de asigurări sociale, încheindu-se un contract de asigurări sociale la unităţile teritoriale de Pensii, unde avem domiciliu, astfel încât să putem beneficia de pensie privind limita de vârstă”, a precizat preşedintele Casei Naţionale de Pensii.

Daniel Baciu a mai precizat că sumele mari se pot plăti în rate, în baza convenţiei care se face cu Casa Teritorială de Pensii unde fiecare își are domiciliu.

Read more
Primele sume au plecat către beneficiarii programului Tomata din Arad, Bacău, Mehedinţi şi Călăraşi

Primele sume pentru beneficiarii programului Tomata au fost virate în 4 şi 5 august iar aceştia provin din judeţele Arad, Bacău, Mehedinţi şi Călăraşi, primele care au trimis deconturile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Ministrul Petre Daea îndeamnă legumicultorii din judeţele Arad, Bacău, Mehedinţi şi Călăraşi să îşi verifice conturile. În datele de 4 şi 5 august, au plecat primele sume spre beneficiarii programului Tomata. Cele 4 judeţe au fost primele care au trimis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale deconturile în vederea onorării plăţilor pentru cei 476 de beneficiari, în valoare de 7,065 milioane lei”, se arată într-un comunicat al MADR.

Pe măsură ce se vor primi dosarele aferente celorlate judeţe, MADR va achita cererile de plată si pentru restul cultivatorilor înscrişi în Program. AGERPRES

Read more
Ministrul Agriculturii afirmă că există suficient grâu pentru necesarul din industrie şi pentru export

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că în acest moment există pe piaţă o cantitate de grâu suficientă pentru a acoperi necesarul pentru industria de panificaţie şi cantităţile contractate la export şi le solicită reprezentanţilor din industria de morărit şi panificaţie să prezinte date veridice, care să ofere stabilitate în piaţă.

Petre Daea s-a întâlnit, marţi, la sediul ministerului, cu reprezentanţii procesatorilor din industria de morărit-panificaţie, cu cei ai comercianţilor şi distribuitorilor de pe piaţa cerealelor, precum şi cu membrii conducerii asociaţiilor de fermieri, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MADR.

În context, ministrul Agriculturii a solicitat celor prezenţi o scurtă analiză a situaţiei din perspectiva fiecărui sector.

La rândul lor, reprezentanţii sectorului de morărit şi panificaţie au solicitat conducerii MADR susţinere pentru îmbunătăţirea condiţiilor de finanţare existente.

„Ministrul Agriculturii şi-a manifestat deschiderea şi sprijinul său, menţionând că la nivelul MADR există o strânsă colaborare cu echipele de lucru de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, conduse de ministrul Marcel Ioan Boloş. Petre Daea a dat asigurări că în acest moment există pe piaţă o cantitate de grâu suficientă pentru a acoperi necesarul pentru industria de panificaţie, precum şi pentru acoperirea cantităţilor contractate la export. De asemenea, a transmis participanţilor necesitatea de a prezenta date veridice, care să ofere stabilitate în piaţă, şi a subliniat că toate deciziile MADR sunt luate în urma consultării cu toţi actorii implicaţi: producători, comercianţi şi procesatori”, se precizează în postarea instituţiei.

Totodată, şeful de la Agricultură a prezentat măsurile întreprinse pentru sprijinirea fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic, în contextul situaţiei agrometeorologice dificile cu care se confruntă agricultorii din România.

În cadrul întâlnirii, Petre Daea a subliniat importanţa dialogului constructiv pentru ca împreună cu toţi cei implicaţi să fie identificate soluţiile cele mai bune, astfel încât industria de morărit-panificaţie să rămână viabilă.

Participanţii au agreat ideea continuării acestor întâlniri, cu o frecvenţă săptămânală, mai ales în contextul actual, pentru a avea o monitorizare permanentă a situaţiei, în vederea eficientizării măsurilor necesare eliminării riscurilor ce pot apărea în lanţul de aprovizionare a populaţiei cu produse agroalimentare. AGERPRES

Read more
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut la 5,3% în iunie

Rata şomajului în luna iunie 2022 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, la 5,3%, faţă de cea înregistrată în luna precedentă, iar rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât la femei, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iunie a anului 2022 a fost de 439.900 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (451.000 persoane), cât şi faţă de luna iunie 2021 (443.300 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,6% în cazul celor de sex feminin).

INS precizează că se menţine în continuare la nivel ridicat, respectiv 22,7%, rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna iunie 2022 (3,5% în cazul femeilor şi 4,7% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iunie 2022. AGERPRES

Read more
ANPC înregistrează o creștere a cererilor de insolvență a persoanelor fizice

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – singura instituție din România care se ocupă cu instrumentarea cazurilor de insolvență a persoanelor fizice – a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, cel mai mare număr de cereri de deschidere a unui dosar de insolvență, raportat la toată perioada de când ANPC se ocupă de aceste spețe, respectiv din 2018, până în 2021.

În conformitate cu legea specifică acestui domeniu, A.N.P.C consiliază cetățenii aflați în imposibilitate de plată, pentru a alege procedura adecvată care poate să soluționeze impasul financiar în care se află.

Insolvența este definită ca fiind acea situație în care o persoană fizică nu mai dispune de banii necesari pentru a-și achita datoriile (rate bancare, impozite, restanțe la asociațiile de proprietari) și înregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile.

Angajații Direcției de Insolvență, din cadrul ANPC, oferă consultanță gratuită persoanelor care îndeplinesc această condiție de bază și îi consiliază cu privire la procedura cea mai potrivită, în conformitate cu situația în care aceștia se regăsesc:

  • Procedura pe baza planului de rambursare
  • Procedura prin lichidare de active
  • Procedura simplificată de insolvență.

Fiecare dintre aceste tipuri de insolvență vin în avantajul debitorilor dat fiind că, pe parcursul derulării acestor proceduri, există o protecție față de creditori materializată prin următoarele aspecte:

  • sunt suspendate executările silite asupra bunurilor și veniturilor
    • este suspendată curgerea dobânzilor sau a penalităților
  • este asigurat un nivel de trai rezonabil conform legislației în vigoare (coșul minim de cumpărături).

ANPC îndeamnă cetățenii care se confruntă cu astfel de dificultăți financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza județului de domiciliu pentru identificarea unei soluții a situației și să consulte informațiile, pe această temă, de pe site-ul instituției, www.anpc.ro.

Read more
Etapa a doua a programului Rabla pentru Electrocasnice va fi lansată vineri

Persoanele fizice se pot înscrie în a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile şi tabletele începând de vineri, ora 10:00, a anunţat recent Administraţia Fondului pentru Mediu.

Bugetul celei de-a doua etape este de 10 milioane lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 1 iulie 2022, ora 10:00 – 7 iulie 2022, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului.

În a doua etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează: 500 de lei pentru laptopuri şi 300 de lei pentru tablete.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective. După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit. AGERPRES

Read more
Se măresc prețurile la CFR Călători de la 1 iulie 2022

CFR Călători măreşte preţurile la biletele de tren de la 1 iulie, astfel că o călătorie Bucureşti – Constanţa, de exemplu, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Braşov 54 de lei, de la 44,7 lei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013”, argumentează compania.

Astfel, de la 1 iulie, o călătorie Bucureşti Nord – Ploieşti Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad – Timişoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio şi 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.

Cei care vor să călătorească de la Bucureşti la Constanţa sau la Craiova cu clasa a 2-a vor scoate din buzunar 67 de lei pentru InterRegio (de la 55,7 lei) sau 35 de lei (de la 29,3 lei) pentru Regio.

Braşov – Mangalia, clasa a 2-a IR, ajunge de la 1 iulie la un preţ de 104 lei, de la 86,9 lei, iar pentru Bucureşti Nord – Timişoara, clasa a 2-a IR, se va plăti suma de 116 lei, în loc de 97 de lei.

„Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevederilor OMT, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele şi biletele pentru studenţi, a gratuităţii la abonamentele şi biletele pentru elevi. De asemenea se vor menţine şi ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicaţia disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din staţii), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc.”, mai spune compania. AGERPRES

Read more
1.397.896,79 lei plătiți de APIA pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează prin Centrele Județene, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie 2022.

Suma autorizată la plată este în valoare de 1.397.896,79 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Read more