Primăria Municipiului Arad anunţă că pentru desfăşurarea lucrărilor de construcţie a pasajului rutier DN 7, km 540+248 peste Calea Ferată Arad – Bucureşti, începând de sâmbătă, 7 ianuarie 2012, în zona Micălaca Est (Selgros) se închide trecerea la nivel cu liniile de tramvai. Este vorba de trecerea la nivel de lângă dealer-ul Mercedes Auto Schun.
Circulaţia autovehiculelor de pe şoseaua de centură spre DN 7 (şi viceversa) va fi deviată pe strada Şiriei. Devierea de trafic va fi semnalizată corespunzător.
Read more
„Pomana porcului” se organizează în ianuarie la Pecica
National/Extern 5 ianuarie 2012 0
În 5 decembrie 2010 pecicanii au fost invitaţi, pentru prima dată la „Pomana porcului” eveniment organizat de Primăria Oraşului Pecica după modelul preluat din localitatea ungară Domaszék, în cadrul proiectului transfrontalier gastronomic „Hrana ţi-e viaţa”.
Pornind de la succesul evenimentului, primarul Petru Antal a anunţat încă de atunci că administraţia locală vrea să facă o tradiţie din acesta, organizând în fiecare iarnă „Pomana Porcului” la Pecica.
Pentru a respecta Postul Crăciunului, cea de a doua ediţia a manifestării a fost decalată cu o lună şi va avea loc duminica aceasta, în data de 8 ianuarie.
La concurs s-au înscris zece echipe din România, dar şi din Ungaria, reprezentând localităţile cu care Pecica are o bună relaţie de colaborare sau prietenie (Battonya, Domaszék, Csanádpalota).
Echipele sunt aşteptate la ora 7, tăierea şi tranşarea porcilor urmând să înceapă la ora 8, pe platoul Pieţei.
La ora 9 este programat micul dejun, preparatele (cârnaţii şi caltaboşii) urmând să fie gata pentru jurizare la ora 13.
Pecicanii sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la această manifestare care doreşte să atragă atenţia asupra tradiţiilor locale, sacrificarea porcului practicându-se de foarte mult timp pe aceste meleaguri, pe timp de iarnă.
Read morePrimarul din Vinga gasit incompatibil de catre ANI
National/Extern 29 decembrie 2011 0
Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către STOICU Lucian Viorel, Primar al Comunei Vinga, Județul Arad.
În urma evaluărilor demarate la 17.11.2010, s-au constatat următoarele:
STOICU Lucian Viorel s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 18.06.2008 – 22.07.2011, întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Comunei Vinga, Județul Arad, calitatea de administrator în cadrul S.C. EURO TRANS GAZ S.R.L. și calitatea de administrator în cadrul S.C. ARTI S.R.L. în perioada 18.06.2008 – 22.07.2011, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare.
STOICU Lucian Viorel deține funcția de Primar al Comunei Vinga, Județul Arad, începând cu data de 18.06.2008.
STOICU Lucian Viorel a deținut calitatea de administrator în cadrul S.C. EURO TRANS GAZ S.R.L. în perioada 18.06.2008 – 06.11.2009 și, în cadrul S.C. ARTI S.R.L., în perioada 18.06.2008 – 22.07.2011.
Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani – conform comunicat ANI.
Conform legii, primarul din comuna Vinga poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
Din informatiile pe care le detinem, decizia ANI a ajuns la primarul Stoicu, iar acesta a si demarat procedurile de contestare in instanta. In momentul in care instanta va da un verdict final, Prefectura Arad va demara procedurile care se impun, respectiv suspendarea din functie a primarului, daca decizia instantei va fi similara cu cea a raportului de evaluare ANI.
Read more
Traian Igas a inaugurat PTF de la Portile de Fier II
National/Extern 29 decembrie 2011 0
Punctul de Trecere a Frontierei româno-sârb de la Porţile de Fier II a fost operaţionalizat, miercuri, 28 decembrie a.c., în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, şi ministrul Afacerilor Interne din Republica Serbia, Ivica Dacic.
În acest context, ministrul Traian Igaş şi-a exprimat convingerea că, operaţionalizarea acestui punct de trecere a frontierei va contribui la fluidizarea traficului internaţional de persoane şi mărfuri între România şi Republica Serbia.
„Practic ce am văzut cu toţii astăzi, relaţia dintre România şi Serbia a mai făcut un pas în a se apropia şi cred că cei mai fericiţi sunt oamenii din cele două zone, din Mehedinţi şi din Valea Timocului. Apreciez ce a făcut ministrul Dacic, şi-a arătat toată disponibilitatea pentru o bună cooperare. În contextul european, acesta este demersul pe care trebuie să-l facă fiecare ţară”, a spus Igaş.
Traian Igaş a mai declarat că România susţine în continuare aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.
„Am avut o discuţie cu domnul ministru Dacic şi printre altele a apreciat că a venit în Uniunea Europeană. Eu cred că mai devreme sau mai târziu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Serbia, iar noi, partea română, prin cooperarea pe care o avem cu Serbia, vom fi alături de ei în acest proces de integrare în Uniunea Europeană”, a mai spus Igaş.
În finalul discursului, Traian Igaş a mai spus că deschiderea circulaţiei prin punctul de trecere a frontierei Porţile de Fier II este o consecinţă a faptului că la Bucureşti şi Belgrad sunt interese de bună cooperare.
În cadrul ceremonialului, ministrul Afacerilor Interne din Republica Serbia, Ivica Dacic, a prezentat, simbolic, paşaportul poliţiştilor de frontieră români pentru a efectua formalităţile la intrarea pe teritoriul naţional.
De asemenea, membrii celor două delegaţii au avut discuţii bilaterale în cadrul cărora au fost abordate subiecte legate de colaborarea dintre poliţiile naţionale şi de frontieră ale celor două state, în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii. Cu acest prilej a fost analizată posibilitatea constituirii unor echipe comune româno-sârbe, care să patruleze pe Dunăre.
În contextul întâlnirii, s-a mai discutat posibilitatea deschiderii, cu respectarea legislaţiei UE şi Schengen a unor puncte de mic trafic la frontiera dintre România şi Serbia.
După operaţionalizarea Punctului de Trecere a Frontierei de la Porţile de Fier II, câteva sute de cetăţeni – români şi sârbi – s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de trecere a frontierei româno-sârbe.
Read moreGala Voluntarilor 2011 si-a desemnat castigatorii
National/Extern 19 decembrie 2011 0
Gala Voluntarilor 2011 si-a desemnat castigatorii luni, 12 decembrie 2011, la Hotelul Howard Johnson din Bucuresti si a marcat finalul evenimentelor organizate in Romania sub egida Anului European al Voluntariatului 2011 (AEV), dar si Ziua Internaţionala a Voluntarilor, celebrata in fiecare an in data de 5 decembrie. Prezentatorii evenimentului, Irina Pacurariu (TVR) si Mihai Sturzu (HiQ), alaturi de membrii juriului, ambasadori ai Anului European al Voluntariatului, finalisti si organizatori au creat un excelent prilej de a spune „MULTUMESC!” intr-un cadru festiv voluntarilor care fac lumea mai frumoasa prin gestul lor unic de a darui.
Printre personalitatile care au inmanat premiile castigatorilor s-au numarat ambasadorii Anului European al Voluntariatului Raed Arafat – Subsecretar de Stat in Ministerul Sanatatii si respectiv Damian Draghici – Artist si umanitarist, cat si Mona Nicolici – Head of Community Relations and Social Affairs Petrom, Doina Melinte – Presedintele Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret si Iulia Deutsch – Director-adjunct al Reprezentantei Comisiei Europene in Romania. Alte personalitati prezente au fost Margareta Paslaru, Zoli Toth si Valeria Racila van Groningen – la randul lor ambasadori ai Anului European al Voluntariatului.
Peste 200 de nominalizari au fost inscrise in concurs la cele 22 de secţiuni, de catre organizaţii neguvernamentale si instituţii publice care lucrează cu voluntari. Juriul a decis sa nu acorde premiile pentru sectiunile „Voluntarul anului in domeniul sprijin reciproc intre membri” si „Proiectul de voluntariat al anului in domeniul sprijin reciproc intre membri”
Sebastian Popescu, student in cadrul Universitatii de Vest „Vasile Goldis” din Arad, Facultatea de Medicina Dentara, a fost nominalizat pentru aceasta Gala de catre Centrul Judetean de Voluntariat Arad la categoria Protectia Mediului si Animalelor. Pentru intreaga activitate de voluntariat, care a insumat peste 25 de actiuni civice, nu doar in domeniul protectiei mediului, acesta a primit distinctia „Voluntarul Anului 2011 in Romania pentru Protectia Mediului si Animalelor”, premiu inmanant de catre doamna Mona Nicolici.
Anul 2011 a fost declarat Anul European al Voluntariatului în Uniunea Europeana şi urmăreşte crearea unui mediu favorabil voluntariatului în Uniunea Europeană şi în statele membre printr-o serie de activităţi la nivel european şi naţional. Pentru informaţii despre activităţile la nivel european dedicate AEV vizitaţi www.europa.eu/volunteering. Pentru informaţii despre Planul national de actiune pentru Anul European al Voluntariatului 2011 in Romania vizitaţi www.voluntariat.ro/despre_aev.htm.
Read more
La Arad a luat fiinţă prima lojă masonică aparţinând unei mari loji occidentale (videoconferinta)
National/Extern 19 decembrie 2011 0
La Arad a luat fiinţă loja masonică „Lumina Banatului”, sub obedienţa directă a Marii Loji a Italiei, informează dr. Antoniu Martin (foto), unul dintre cei mai cunoscuţi masoni arădeni.
Loja „Lumina Banatului” numără deja 16 membri, români şi italieni stabiliţi în Arad şi este în plină expansiune şi completare cu noi membri. Conform lui Antoniu Martin se lucrează deja la constituirea unei loji la Timişoara iar mai apoi şi în alte oraşe din ţară. În plan extern, este în discuţie înfrăţirea lojii „Lumina Banatului” cu o lojă din Milano (Italia).
De maine se reia circulatia tramvaielor intre Piata Romana si Faleza Sud
National/Extern 19 decembrie 2011 0
Primăria Municipiului Arad şi Compania de Transport Public anunţă că începând din data de 20 decembrie 2011, ora 17, se va relua circulaţia tramvaielor între Piaţa Romană şi cartierul Faleza Sud, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a străzilor Preparandiei şi Dornei, cuprinse în proiectul Reabilitarea Centrului Istoric Vechi al Municipiului Arad.
„Reamintim conducătorilor auto că staţionarea autovehiculelor este interzisă pe străzile Preparadiei şi Dornei, în zona gabaritului de libera trecere a tramvaielor”, precizează Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Read more
Targul de Craciun de la Chisineu Cris, o reusita la a doua editie
National/Extern 19 decembrie 2011 0
Sâmbătă, 17 decembrie, ora 12.00, la Chișineu-Criș s-au deschis porțile celei de-a doua ediții a Târgului de Crăciun, eveniment organizat de Asociația Pro Crisius și de Cabinetul europarlamentarului Iosif Matula.
Deși de dimineață o ploaie torențială le-a dat mari emoții organizatorilor și comercianților, la deschiderea evenimentului lucrurile au intrat pe făgașul normal. Atmosfera s-a încins, eforturile celor prezenți de a contribui la o sărbătoare reușită fiind completate de preparatele la ceaun sau la grătar pregătite de bucătari iscusiți. Nu mai puțin de 28 de firme s-au prezentat cu diverse produse tradiționale, începând cu cârnăciori și slăninuță și terminând cu ornamente de Crăciun.
Europarlamentarul Iosif Matula a deschis oficial târgul, alături de acesta fiind prezenți, pe scenă, Ana Maria Dumitrean, directorul Centrului Cultural Județean, de consilierii județeni Rodica Chambre și Adrian Năsui, de Ioan Mălăeș, directorul Direcției Agricole, precum și de reprezentanți ai bisericii.
„Anul trecut, la prima ediţie, organizarea acestui târg a fost pentru noi o provocare. Anul acesta a devenit o promisiune pe care am făcut-o locuitorilor orașului Chișineu-Criș. Am dorit ca acest târg să devină o tradiție, o sărbătoare destinată chișeuanilor, un eveniment de care aceștia să se bucure și care să îi aducă împreună, în preajma sărbătorii Crăciunului. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și sunt convins că cele două zile de sărbătoare vor fi pe placul tuturor”, a declarat europarlamentarul Iosif Matula.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de formația Crescendo junior din Sebiș, cei aproape 50 de copii încântându-i pe cei prezenți cu muzica lor.
Imediat după deschiderea târgului, organizatorii au anunțat și organizarea unei tombole. Au fost invitați să participe toți locuitorii orașului.
Extragerea are loc duminică, în după-amiaza zilei de 18 decembrie, iar premiile vor consta în aparatură electrocasnică și electronică, dar și în premii surpriză.
Read moreConcert extraordinar Grigore Leşe
National/Extern 14 decembrie 2011 0
Sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 19,00, la Sala Palatului Cultural din Arad va avea loc un spectacol extraordinar, avându-l ca protagonist pe cunoscutul interpret Grigore Leşe.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Arhiepiscopia Aradului. Concertul de colinde „Aşteptând Crăciunul” face parte din „Caravana Tradiţiilor de Iarnă” şi îl aduce la Arad pe cunoscutul artist, alături de invitaţii săi Ansamblul „Iza” şi iranianul Amir Heidarkhodaee.
„Prin organizarea acestui eveniment ne înscriem pe linia promovării valorilor culturale. Colindele fac parte din viaţa spirituală a poporului nostru, iar maestrul Grigore Leşe este un interpret de excepţie al acestui gen de cultură populară”, a apreciat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Grigore Leşe este apreciat pentru faptul că a ştiut să păstreze acel ceva arhaic şi esenţial al muzicii populare, repertoriul său fiind constituit din melodii vechi, care provin din folclorul autentic al României.
Read moreTârgul de Crăciun de la Chişineu-Criş îşi deschide porţile
National/Extern 14 decembrie 2011 0








