Tinerii sub 30 de ani și votanții AUR, cei mai activi în politică pe internet
National/ExternPolitica 21 iulie 2025 0
13,2% dintre români declară că au participat, recent, la acţiuni politice pe Internet, 86,3% spun că nu au participat recent la astfel de acţiuni, iar 0,4% nu ştiu sau nu răspund, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, în perioada 20-26 iunie 2025, scrie tvrinfo.ro.
Votanţii AUR, bărbaţii, tinerii sub 30 de ani declară într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei că au participat, recent, la acţiuni politice pe Internet, relevă cercetarea efectuată în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai, prin intermediul Centrului de Cercetare în Comunicare şi Inovare Socială.
Întrebaţi dacă au transmis mai departe, prin mail sau reţele sociale, mesaje de campanie politică, 8,9% răspund că da, iar 90,7% că nu. Ponderea non-răspunsurilor este de 0,3%.
Votanţii USR şi AUR, bărbaţii, tinerii sub 30 de ani şi persoanele cu studii superioare declară într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei că au transmis mai departe, prin mail sau reţele sociale, mesaje de campanie politică, conform sondajului.
„Cercetarea participării politice în mediul online reprezintă un demers care permite înţelegerea mai bună a modului în care tehnologiile digitale contribuie la funcţionarea sistemelor democratice participative. Deşi există o serie de provocări importante pentru democraţia digitală, aici menţionăm doar nivel scăzut de participare activă, observăm şi aspecte pozitive care pot conduce la creşterea participării civice in direcţia consolidării proceselor democratice”, a afirmat Ioan Hosu, profesor universitar doctor de la Centrul de Cercetare şi Inovare Socială din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
Datele cercetării sociologice au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.9%, la un grad de încredere de 95%.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 38%, 20% ar vota cu PSD, 15% cu PNL, 12% – USR, 5% – UDMR, 4% cu Partidul Oamenilor Tineri (POT), 4% cu S.O.S. România, iar 2% cu ‘altul’, arată cel mai recent sondaj efectuat la nivel național de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, scrie agerpres.ro.
Potrivit acestuia, 69% dintre intervievați consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită și doar 26% că țara noastră se îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 5% dintre aceștia nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Aceleași date arată că 35% dintre cei intervievați consideră că Guvernul condus de Ilie Bolojan a implementat o serie de măsuri economice nejustificate și nenecesare, 28% consideră că unele dintre astfel de măsuri trebuiau luate, altele nu, 26% cred că măsurile erau justificate și necesare. Totodată 3% dintre respondenți consideră că măsurile trebuiau să fie ‘altele’, iar 8 % nu știu sau nu au răspuns.
La întrebarea ‘Care este impactul măsurilor anunțate de Guvern asupra dumneavoastră și a familiei dumneavoastră’, 41% dintre intervievați au răspuns: ‘Foarte mare’, 37% spun că ‘mare’, 14% consideră că impactul este unul mic, 3% ‘foarte mic sau deloc’, iar 5% nu știu sau nu au răspuns.
Universul de eșantionare este populația adultă rezidentă din România, iar volumul eșantionului – 1.067 respondenți, în vârstă de 18 ani și peste.
Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor: CATI (Computer-assisted telephone interviewing).
Validarea eșantionului s-a realizat pe baza ultimelor date INS. Datele sunt ponderate în funcție de structura pe vârste a electoratului. Perioada de realizare este 4 – 10 iulie 2025.
Ilie Cheșa: „Consilierii PSD solicită eliminarea indemnizațiilor pentru membrii consiliilor de administrație”
PoliticaUltimele stiri 8 iulie 2025 0
În contextul măsurilor anunțate de noul guvern condus de Ilie Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar, consilierul local Ilie Cheșa, președintele organizației municipale PSD Arad, propune un set de măsuri concrete și urgente la nivelul administrației arădene.
„Guvernul a stabilit deja direcțiile principale de ajustare bugetară: reducerea aparatului bugetar, reducerea cheltuielilor neesențiale, reducerea sporurilor, ajustarea sau eliminarea unor facilități fiscale, creșterea TVA. În paralel, mai multe administrații locale din țară analizează măsuri similare pentru eficientizarea cheltuielilor, inclusiv suspendarea indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație ale societăților din subordinea primăriilor.
În acest context, propun ca, cel puțin până la sfârșitul anului 2026, să suspendăm plata indemnizațiilor pentru membrii consiliilor de administrație ale societăților din subordinea Consiliului Local. Este o măsură cu impact bugetar real – în jur de 400 de mii de euro anual – și un prim pas pentru a arăta că administrația locală este dispusă să strângă cureaua înainte de a cere sacrificii de la cetățeni.
Înainte de orice discuție privind majorări de taxe sau impozite locale, este obligatoriu ca municipalitatea să își facă propria ordine în buget. Trebuie să identificăm toate cheltuielile care nu sunt urgente, care pot fi amânate sau eliminate. E nevoie de un efort colectiv, fără orgolii politice. Să arătăm că știm să gestionăm responsabil bugetul local într-o perioadă dificilă pentru întreaga țară”, spune consilierul municipal Ilie Cheșa, președintele Organizației Municipale PSD Arad.
Read morePentru a obține același impact financiar precum cel al măsurilor de creștere a TVA și al introducerii CASS pentru pensii, PROPUNEM:
- introducerea impozitului de solidaritate până la 31 decembrie 2025 și a impozitului diferențiat (progresiv) cu globalizarea tuturor veniturilor (salarii, dividende, dobânzi, chirii, câștiguri de capital etc) de la 1 ianuarie 2026, cu încă 10 pp. în plus: adică 20% pe diferența a ceea ce depășește 17.300 lei brut (adică 10.120 lei, 2000 euro net), pentru a nu afecta oamenii din clasa de mijloc.
- La impozitul progresiv se pot aplica deduceri mai mari pentru cei cu venituri reduse.
- Impactul taxei de solidaritate este de 1.8 miliarde lei până la finalul anului 2025, iar la impozitul progresiv pe venitul global pentru 2026 este de 11.7 miliarde lei (0,6% din PIB ).
- La impozitul progresiv se globalizează (se adună ) veniturile din : salarii, pensii, dividende, dobânzi, câștiguri de capital, chirii, etc. și la diferența ce depășește 17.300 lei brut se plătește suplimentar 10%. Doar 7% dintre angajații care au venituri doar din salarii vor fi afectați de aceasta măsura. Taxa de solidaritate și impozitul progresiv măsuri de justiție socială astfel încât cei care au venituri nesimțite din pensii speciale, indemnizații din CA-uri, etc. sa plătească mai mult.
- Introducerea CASS la pensii (100 lei la pensii mai mici de 3000 lei și 10% CASS la pensii mai mari de 3000 lei).
Nu susținem această măsură. Argumente:
- a) povara consolidării nu trebuie să pice pe cei cu venituri reduse;
- b) Măsura echivalează cu reducerea reală a pensiilor cu 15% (CASS 10% și inflația de 5%), puterea de cumpărare oricum scade în acest an pentru pensionari, deoarece pensiile au fost înghețate în acest an (mai acordăm în anul 2025 doar un one-off pentru pensii mici, în 2 tranșe), iar prețurile vor crește cu cel puțin 5%, inflația estimată de BNR;
- c) măsura afectează 5,5 milioane de pensionari care au plătit zeci de ani de zile contribuții, iar 3,7 milioane pensionari cu pensii până în 3000 lei vor fi cei mai afectați (2,9 milioane pensionari din sistemul de asigurări sociale de stat și 832.000 de pensionari cu indemnizație minimă 1281 lei/lună).
Biroul de Presă al PSD Arad
Read more
Procurorii i-au prelungit controlul judiciar lui Călin Georgescu
National/ExternPolitica 24 aprilie 2025 0
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu se află la Parchetul General. Procurorii îi aduc la cunoștință prelungirea controlului judiciar. În fața Parchetului General se află câteva zeci de susținători care scandează „Turul doi înapoi”.
Procurorii aduc la cunoștință lui Călin Georgescu prelungirea controlului judiciar. El ar putea să conteste această decizie, iar magistrații vor stabili ulterior o nouă dată pentru a judeca această contestație și vor veni în final cu o decizie care va fi definitivă pentru următoarele 60 de zile, scrie stiripesurse.ro.
Călin Georgescu este cercetat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere), iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
Ritmul bun al investițiilor trebuie sprijinit prin continuarea îmbunătățirii legislației, consideră deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, o întrebare cu privire la modificarea legislației pentru a accelera investițiile. Răzvan Cadar a remarcat schimbările care au adus rezultate incontestabile, în acest moment se află în execuție sute de km de autostrăzi și drumuri expres care vor fi puse în circulație în anii următori.
„Cu toate acestea, consider că legislația națională privind achizițiile publice poate să fie supusă unor noi evaluări privind accelerarea ritmului licitațiilor și a atribuirii contractelor, precum și pentru diminuarea contestațiilor (fără fundament) care se depun frecvent de către constructorii care nu au câștigat licitațiile. Un exemplu, în acest sens, îl poate reprezenta blocajul apărut recent pe loturile 1 și 3 ale Drumului Expres Oradea – Arad, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, pentru care CNAIR nu poate semna contractele din cauza depunerii unor contestații”, a scris deputatul liberal în cadrul întrebării depuse.
„Vă rog să precizați dacă la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se fac evaluări pentru îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice (atribuirea lucrărilor de infrastructură mare), în scopul eliminării tuturor blocajelor birocratice, inclusiv a contestațiilor fără fundament, care amână semnarea contractelor și demararea investițiilor”, a solicitat Răzvan Cadar.
De asemenea, acesta a întrebat care este termenul estimat pentru semnarea contractelor pentru loturile 1 și 3 ale Drumului Expres Oradea – Arad și pentru semnarea ordinului de începere al lucrărilor la acest obiectiv de investiții deosebit de important.
Read more
Victor Ponta: „Am luat decizia de a candida pentru funcția de președinte“
National/ExternPolitica 6 martie 2025 0
Deputatul Victor Ponta a declarat joi că a decis să candideze pentru funcția de președinte al României și și-a prezentat, într-o conferință de presă, principalele teme ale programului său – ‘România pe primul loc’.
‘Vreau să confirm faptul că am luat decizia de a candida pentru funcția de președinte. (…) Oamenii vor dreptate și să fie puși pe primul loc. Este momentul să punem România pe primul loc. (…) Am mai trecut împreună prin momente dificile, am condus atunci, în 2012, cel mai performant Guvern, care a dat stabilitate României. Din 2015 până azi, și eu, personal, și românii am trecut prin momente dificile în care tot ceea ce a fost rău, pentru mine, cel puțin, a fost o lecție – ce trebuie să îmbunătățesc, ce trebuie să facem mai bine. M-am schimbat mult față de acum 10 ani, am din nou curajul și energia să vin cu un proiect, pentru că românii au dreptul să își aleagă președintele, nu să le fie impus, nici din afara țării, nici de câțiva lideri de partid, nici de sisteme, nici de servicii’, a spus acesta, conform agerpres.ro.
Read moreSucces notabil pentru parlamentarii PNL de Arad la dezbaterea bugetului național! Deputații Geanina Pistru, Răzvan Cadar și senatorul Glad Varga au depus un amendament comun, prin care este alocată suma de 1,3 milioane de euro pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad! Amendamentul a trecut cu succes la dezbaterea bugetului.
„Sănătatea arădenilor este pe primul loc! Am început prima săptămână din sesiunea parlamentară în forță, cu vești bune pentru Arad! Alături de colegii mei, senatorul Glad Varga și deputatul Răzvan Cadar, am susținut un amendament crucial: 1,3 milioane EURO pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad! Fondurile obținute înseamnă facturi mai mici pentru spital, condiții mai bune pentru pacienți și personal, o investiție esențială în sănătatea arădenilor. Nu doar promitem, ci acționăm concret pentru viitorul comunității!”, a spus deputatul Geanina Pistru.
„Am reușit împreună cu colegii mei Geanina Pistru și Glad Varga să aducem 1,3 milioane de euro pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad! La dezbaterea bugetului național, am propus împreună un amendament care a fost votat de parlamentarii PNL și partenerii noștri! Am afirmat ca prioritate atragerea de fonduri pentru Arad și votul de azi este un prim succes notabil!”, a declarat deputatul PNL Răzvan Cadar.
Potrivit senatorului Glad Varga, amendamentul depus înseamnă că se asigură spitalului o anumită stabilitatea financiară care îi permite să investească în creșterea calității serviciilor oferite arădenilor.
„Fondurile obținute pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad reprezintă o investiție mai mult decât necesară pentru sistemul de sănătate arădean. Alături de atragerea de fonduri pentru dezvoltarea localităților din județ, investițiile în Sănătate sunt investiții pentru viitor. Pentru un viitor mai sănătos, cu servicii medicale de calitate și condiții mai bune în spitale. Prin alocarea celor 1,3 milioane de euro se asigură spitalului o anumită stabilitate financiară, care permite efectuarea unor cheltuieli menite să ducă la creșterea calității serviciilor oferite pacienților arădeni”, susține senatorul Glad Varga.
Read more
Fostul președinte al PNL Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, că demisionează din Parlament. ‘A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal’, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că rămâne un liberal convins și că va susține valorile liberale ca simplu membru al partidului. ‘Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru-dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!’, a mai scris Nicolae Ciucă, conform agerpres.ro.










