News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Numărul deceselor de coronavirus a ajuns la 107, 3 decese sunt din Arad

Noul număr al decedaților cu coronavirus a ajuns la 107, din care trei decese sunt din Arad.

Deces 95

Bărbat, 75 ani, Mun. Bucuresti. Recoltat pentru COVID-19 în data de 26.03.2020, confirmat în 27.03.2020 cand este si internat în Spitalul V. Babeș. Data decesului 1.04.2020. Comorbiditati: transplant renal, insuficienta Renala Cronica –in dializa, HTA, Diabet zaharat tip II.

Deces 96

Bărbat, 72 ani, Mun. Bucuresti. Probele pentru COVID-19 s-au recoltat în data de 26.03.2020 când pacientul a fost internat în Spitalul V Babeș București, confirmat în 26.03.2020. Data decesului 2.04.2020. Comorbiditati: Insuficienta renala cronica- in dializa, HTA.

Deces 97

Bărbat, 42 ani, jud Teleorman, internat în data de 30.03.2020 în Spitalul Municipal Roșiori de Vede unde s-au recoltat probe pentru diagnostic. Pacientul s-a întors cu familia din Marea Britanie în 29.03.2020 și era simptomatic. În 30.03.2020 a fost transferat în Spitalul V. Babes din București. Confirmat în data de 1.04.2020. Decedat in 2.04.2020. Comorbiditati: Diabet zaharat, Boală renală, Obezitate.

Deces 98

Bărbat, 87 ani, jud Bistrița Năsăud. Internat in 31.03.2020 in SJU Bistrita-Sectia Boli Infecțioase cu diagnosticul Bronhopneumonie (clinic si radiologic), Insuficiență respiratorie acută, Suspect COVID-19. Recoltat pentru COVID-19 în 31.03.2020. Rezultat pozitiv in 1.04.2020. Decedat in 1.04.2020. Comorbiditati: Cardiopatie ischemică. HTA. Demența cronică. Ateroscleroza generalizata. Boala renala cronica std IV.

Deces 99

Bărbat, 67 ani, jud. Bacău. Internat cu sindrom respirator acut sever în 27.03.2020 Spital Mun. Onești. Recoltat în 27.03.2020 pentru COVID-19, rezultat pozitiv în 28.03.2020. Transfer în ATI Boli Infecțioase Bacău în 29.03.2020. Decedat în 2.04.2020. Comorbiditati: Alcoolism cronic, tulburari psihice, demența.

Deces 100

Bărbat, 56 ani, jud Dâmbovița. Acest caz face parte din focarul clinicii private unde se realizează proceduri de dializă, contact cu alt caz pozitiv.
A fost investigat pentru COVID -19 în data de 25.03.2020 și confirmat în 26.03.2020. Internat în SJU Targoviste-Boli Infecțioase. Decedat în data de 2.04.2020. Comorbiditati: Insuficiență renală cronică -in dializă, miocardita.

Deces 101

Femeie, 68 ani, jud Hunedoara. Internată în Spitalul Petroșani cu diagnosticul Infarct miocardic acut, Arsuri gr II/III, în data 30.03.2020. În aceiași zi s-au recoltat probe pentru COVID-19. Confirmată în 2.04.2020. Decedată în 1.04.2020.

Deces 102

Bărbat, 83 ani, jud Suceava. Pacient internat in Secția de Medicină internă a SJU Suceava din 14.03.2020 cu diagnosticul Infarct cerebral, hemiplegie, Fibrilație atrială, Cardiopatie Ischemica Cronica, HTA. Recoltare probe COVID-19 în 25.03.2020, confirmat în 31.03.2020, decedat în 1.04.2020.

Deces 103

Bărbat, 77 ani , jud Arad. Internat în Secția de Pneumoftiziologie SCJU Arad.
Decedat în 26.03.2020. A fost confirmat în data de 30.03.2020 Comorbiditati: Diabet zaharat tip II, HTA, Insuficienta Renala Cronica Std III.

Deces 104

Femeie, 54 ani, jud Arad. Internată în SCJU Arad -ATI în 28.03.2020 cu Insuficiență respiratorie acuta.Bronhopneumonie bilaterala. Recoltat pentru COVID-19 în 28.03.2020. Confirmat în 30.03.2020. Decedat in 30.03.2020. Comorbiditati:HTA

Deces 105

Bărbat, 59 ani, jud Ilfov. Face parte dintre pacienții dializați la clinica privata din București, care a fost contact cu alt caz pozitiv. A fost investigat în 25.03.03.2020 și confirmat pentru COVID -19 în 26.03.2020. Internat în 27.03.2020 în INBI Matei Bals din 29.03. 2020 in ATI. Decedat în 2.04.2020.
Comorbiditati: Insuficiență renală cronica –dializa, diabet zaharat, Boala cardiovasculara

Deces 106

Bărbat, 61 ani, jud Arad. Internat în SCJU- ATI Arad in 25.03.2020, cu Insuficiență respiratorie acută, recoltat pentru COVID-19 in 25.03.2020, confirmat în 27.03.2020, decedat în 29.03.2020. Comorbiditati: Diabet zaharat tip II, HTA, Insuficienta Renala Cronica Std III.

Deces 107

Bărbat, 81 ani, jud Bistrița Năsăud. Internat în SCJU- ATI Bistrița cu Insuficiență respiratorie acută severă, Bronhopneumonie, intubat și ventilat mecanic, în 31.03.2020 recoltat pentru COVID-19 în 31.03.2020, confirmat în 2.04.2020, decedat în 2.04.2020. Comorbiditati: Diabet zaharat insulinodependent, Amputatie picior drept

Read more
Ministrul Vela anunță închiderea punctului de frontieră Nădlac 2

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, în ședința de Guvern, că va închide punctul de frontieră Nădlac 2 pentru transportul de persoane.

„Pentru varianta Nădlac 2, vom separa și vom rezerva aici pentru traficul de marfă. Vom devia autoturismele spre alte puncte de frontieră. De asemenea, în următoarea Ordonanță Militară, vom da o prevedere prin care să eliminăm chestionarul ce trebuie completat de șoferii care sunt în tranzit rutier spre Bulgaria și Turcia”, a declarat Marcel Vela.

La ora 18 o să am o discuție cu ministrul de interne de partea maghiară, astfel încât să separăm traficul de marfă de pe culoarul verde și autoturismele să le reorientăm spre alte puncte de trecere a frontierei, fie Nădlac 1 fie ceea ce optează partea maghiară, în sensul în care vom elibera punctul Nădlac 2 strict pentru marfă” a mai declarat Marcel Vela.

”Mi se pare o idee bună de a separa transportul rutier de cel marfă, purtați discuții cu partea maghiară” a concluzionat primul ministru Ludovic Orban.

min.10,30

Read more
A început construcția autostrăzii Sibiu-Pitești

În data de 30 martie a început construcția primilor 13 kilometri ai autostrăzii Sibiu-Pitești, anunță un comunicat lansat de Compania Națională De Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Contractul de proiectare și execuție pentru Lotul 1 (km 0+000 – km 13+170), Secțiunea 1, Sibiu – Boița, cu o valoare de 612.647.863,28 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL.

Durata contractului este de 168 luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție.

Read more
Au început primele teste cu aparatul PCR aflat în laboratorul DSP Arad

Conform informării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, aparatul Real Time PCR tip Bioneer a fost montat în laboratorul Direcției în termen de doar 24 de ore de la livrare, cu ajutorul specialiștilor din partea firmei producătoare. În noaptea de marți spre miercuri au fost procesate primele probe, cu valoare de probe-test, sub supravegherea acelorași specialiști, de către un efectiv de patru medici din partea Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad și a unui cadru medical din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.  Probele-test continuă pe parcursul zilei de astăzi, urmând ca începând de mâine să înceapă testările propriu-zise pentru depistarea infecției cu noul coronavirus. Aparatul are o capacitate maximă de până la 160 de teste pe zi.

În cursul zilei de mâine va ajunge la Arad încă un aparat Real Time PCR pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus, complet echipat, achiziționat din fonduri ale Ministerului Sănătății, Județului Arad și din sponsorizări. Acest aparat va fi montat în clădirea unde a funcționat laboratorul de anatomie patologică din cadrul fostului Spital Municipal Arad.

De asemenea, în perioada următoare vor ajunge și celelalte componente ale aparatului Real Time PCR primit de la compania de stat Unifarm. Aradul va avea, astfel, trei aparate PCR funcționale care vor asigura capacitatea de testare necesară.

Read more
Continuă lucrările la drumurile judeţene!

Firmele care lucrează la drumurile judeţene îşi continua activitatea. „Traversăm o perioadă grea şi trebuie să luăm cele mai bune decizii pentru ziua de azi şi pentru ziua de mâine. Majoritatea lucrărilor la drumurile judeţene se bazează pe fonduri europene, banii care vin sunt importanţi pentru economia arădeană. Şantierele merg mai departe atât timp cât specialiştii spun că pot rămâne deschise. Patronii firmelor trebuie să ia măsuri de protejare a muncitorilor în această perioadă. Printre drumurile la care se lucrează amintesc Pâncota – Buteni, Bârsa – Moneasa, Gurahonţ – Buteni, Sintea Mare – Şepreuş, Tauţ – Târnova, Pecica – Turnu. Investiţiile în drumuri vor ajuta creşterea economiei arădene după ce vom depăşi epidemia de Coronavirus. În măsura posibilităţilor şi respectând normele sanitare, susţinem economia arădeană prin investiţii”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Read more
CJA alocă peste 7,8 milioane de lei, pentru combaterea COVID

Consilierii județeni au votat, într-o ședință extraordinară, alocarea a 3 milioane de lei pentru asigurarea spațiilor hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi pentru personalul din sistemul sanitar implicat în tratarea pacienților cu COVID 19. Alocarea s-a realizat în baza prevederilor art.7 alin (1) din Ordonanța militară nr.4/29.03.2020. Suma a fost realocată diminuându-se bugetul Capitolului „Drumuri și poduri” din cadrul Programului lucrărilor de întreținere și reparații drumuri județene. „Am alocat această sumă pentru a asigura cazarea, la cerere, a cadrelor medicale aflate în prima linie în lupta cu virusul. Este de datoria noastră să le oferim tot confortul necesar acelora dintre ei care nu doresc să meargă acasă, pentru a-i expune și pe membrii familiei acțiunii acestui virus. În funcție de solicitările pe care le vom primi din partea Spitalului Județean Arad, vom demara achiziția de servicii în acest scop”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

De asemenea, s-a majorat bugetul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, ca urmare a alocării de către Primăria Municipiului Arad a sumei de 4.865.000 lei. Aceste fonduri vor fi folosite pentru achiziționarea următoarelor echipamente medicale:

– Monitor funcții vitale terapie intensive: 12 buc. – 229.000 mii lei;

– Injectomat cu baterie: 50 buc. – 357.000 lei;

– Stație monitorizare cu 4 monitoare: 3 buc. – 315.000 lei;

– Pat ATI cu 4 monitoare: 12 buc – 115.000 lei;

– Aparat de ventilație: 33 buc. – 3.849.000 lei.

Read more
Medic din Timișoara confirmat cu coronavirus după consultații la Arad

Un medic de la Spitalul Județean Timișoara a fost confirmat ca fiind infectat cu coronavirus , ieri, în urma testării.

Acesta lucrează la secția de gastro-enterologie a spitalului și în urmă cu două săptămâni a fost la Spitalul Județean din Arad, care a devenit un adevărat focar pentru răspândirea coronavirusului, pentru a consulta. După ce s-a întors a fost printre cadrele medicale care a fost trimise să stea acasă. La apariția primelor semne ale bolii s-a decis testarea acestuia, fiind confirmat ca pozitiv. A fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara. Acesta este cel de al doilea caz confirmat la Spitalul Județean Timișoara după cel al unei asistente de la UPU.

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2020/03/medic-de-la-spitalul-judetean-timisoara-confirmat-cu-coronavirus-fost-sa-consulte-la-arad/

Read more
Bilanțul deceselor cu coronavirus a ajuns la 68 de oameni

Au mai fost raportate alte 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total pe țară ajungând la 68.

Deces 66

Femeie, 73 de ani, jud. Suceava. S-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 în data de 26.03.2020, probe care au fost testate la INCDMM Cantacuzino.

Data confirmării: 28.03.2020

Data deces: 29.03.2020

Ancheta epidemiologică este în curs.

Deces 67

Bărbat, 69 de ani, jud. Iasi. A fost testat cu rezultat pozitiv pe 28.03.2020.

S- a internat la SCBI Iasi în data de 29.03.2020; probele biologice pentru COVID 19 au fost testate la SCBI Iasi

Data deces: 30.03.2020

Antecedente patologice: HTA

Deces 68

Femei, 81 de ani, jud. Mehedinti. Internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova. S -au recoltat probe biologice pentru COVID 19 în data de 28.03.2020 care au fost testate la INCDMM Cantacuzino

Data confirmarii: 29.03.2020

Data deces: 30.03.2020

Antecedente patologice: HTA, cardiopatie ischiemica cronica, obezitate gradul III.

Ancheta epidemiologică este în curs

Read more
Platforma online dedicată micilor producători de legume

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, de ieri, 30 martie 2020, pune la dispoziția micilor producători un portal pentru a completa cantitățile de legume disponibile în vederea facilitării unui dialog cu marile lanțuri de retail. Măsura are scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la producători.

Astfel, pentru că este crucial ca în această perioadă fermierii să își desfășoare în continuare activitatea pentru a asigura securitatea alimentară a României, recomandăm micilor producători să încarce în platforma www.rndr.ro/legume cantitățile de legume de care dispun.

„Este foarte important să se înțeleagă că această platformă se dorește să vină în sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal, care în această perioadă trebuie să își continue munca în ferme, în solarii sau în câmp. De aceea a fost creată, pentru ca noi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să îi sprijinim în dialogul cu marile lanțuri de retail, pentru a găsi soluții ca aceste produse să ajungă pe masa consumatorilor”, a afirmat ministrul Adrian Oros.

Pentru a putea completa informațiile în portal, producătorii agricoli trebuie să se autentifice, prin crearea unui cont de utilizator. După completarea datelor, va fi transmis un e-mail de confirmare la adresa electronică indicată de producător. După crearea contului de utilizator se poate trece la completarea anunțului.

Read more
Vlad Botoș: Spații pentru copiii medicilor și forțelor de ordine

USR Arad cere autorităților locale să organizeze spații unde personalul medical, personalul din poliție și ministerul apărării, să își poată lăsa copiii în timpul în care se află la serviciu, în izolare sau carantină.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: „În aceste zile trebuie să-i ajutăm pe cei aflați în prima linie a luptei cu epidemia de coronavirus. Efortul pe care îl depun este substanțial și la fel este riscul la care se supun, ei și familiile lor.

Una dintre problemele cu care se confruntă aceștia este nevoia de a-și îngriji copiii. Nu toți au părinți sau alte rude care să aibă grijă de cei mici, mai ales dacă ambii părinți sunt implicați în îngrijirea bolnavilor sau păstrarea ordinii publice .

În condițiile în care școlile și grădinițele sunt închise, trebuie să le punem la dispoziție spații unde să-și poată lăsa copiii. Acestea trebuie să asigure condițiile de distanțarea socială și igienă necesare.

Cerem autorităților locale să acționeze cu fermitate și responsabilitate în aceste zile, în care măsurile trebuie implementate rapid și eficient. Modul în care au gestionat această criză nu ne mulțumește și ne afirmăm disponibilitatea de a le veni în ajutor.”

Read more