Ingrid Iordache: „Andrei Fuliaş se trezeşte vorbind la perete, neargumentat şi fără conţinut”
PoliticaUltimele stiri 3 februarie 2016 0
Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad remarcă demagogia de care dă dovadă Andrei Fuliaș, președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), în încercarea sa de a iniţia un dialog în diagonală cu secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa.
„Nu este un lucru nou faptul că Andrei Fuliaş se trezeşte vorbind la perete, neargumentat şi mai ales fără conţinut, probabil datorită faptului că are la dispoziţie prea mult timp liber. Pentru ca să-şi alunge plictiseala, acesta lansează săgeţi otrăvite la adresa consilierului judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad, pe subiecte legate de bugetul Consiliului Județean Arad. Se vede clar că junele liberal nu a mai trecut de mult pe la locul de muncă, de unde este remunerat, în calitate de consilier al preşedintelui CJA. Sau poate mă înşel eu şi vorbeşte de pe poziţia de reprezentant al societăţii civile în A.T.O.P (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), poziţie inventată pentru el pentru a mai băga nişte bani în buzunar, pentru serviciul credincios în curtea stăpânilor PNL. Dacă ar fi trecut întâmplător pe la CJA sau avea măcar curiozitatea să-l întrebe pe domnul Ţolea ar fi aflat că PSD Arad a depus în fiecare an amendamente la Bugetul Consiliului Judeţean, care însă s-au dovedit a fi inutile, în contextul în care acestea au fost respinse de maşina de vot PDL-PNL. Sigur că echipa de consilieri judeţeni a PSD Arad a votat bugetul, pentru a nu genera blocaje şi a văduvi localităţile județului de alocări bugetare, cu toate că, după cum afirma Florin Tripa repartiţia fondurilor s-a făcut pe criterii politice discriminatorii. E trist că spiritul liberal în rândul tinerilor din generaţia mea trece prin ograda unor personaje gen Andrei Fuliaş, crescut de Falcă şi Cionca cu poza lui Traian Băsescu sub pernă şi a căror unică motivaţie de a face politică este colectarea firimiturilor de la masa seniorilor” – afirmă Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad.
Read moreConsilierul Florin Tripa acuză clientelismul CJA la împărțirea banilor pentru primării
PoliticaUltimele stiri 1 februarie 2016 0
Consilierul judeţean Florin Tripa, secretar executiv al PSD Arad, consideră că şi în acest an Bugetul județului a fost împățit pe criterii politice, de către conducerea Consiliului Judeţean Arad, favorizate fiind primăriile controlate de PNL.
„A devenit un obicei şi nu este deloc normal, ca alocările bugetare să fie tributare unor considerente de ordin politic şi pot să îmi argumentez punctul de vedere prin nenumărate exemple. Oare de ce trebuie să sufere atâţia cetăţeni din localităţile unde există primari PSD? Cu ce sunt de vină locuitorii oraşelor Chişineu Criş şi Lipova pentru faptul că cei din conducerea CJA au decis să nu le atribuie nici un leu, doar pentru că primarii au altă culoare politică. Situaţia este identică la o serie de comune din judeţ precum Săvârşin, Bârzava, Macea sau Dezna şi exemplele pot să continue. Vreau să reamintesc faptul că PSD a demonstrat în timpul Guvernării Ponta că are în vedere dezvoltarea armonioasă a judeţului Arad şi a dat dovadă de transparenţă şi obiectivitate în momentul în care a eliminat orice criteriu politic la repartiţia de fonduri. Aşadar se poate, un lucru pe care domnii de la PNL refuză să-l înţeleagă şi mai ales să-l pună în practică. Aici nu discutăm despre litigii politice ci despre obiectivitate administrativă în folosul cetăţenilor judeţului” – afirmă consilierul județean Florin Tripa.
Read moreDNA descinde, din nou, la Poliția Timiș
National/ExternUltimele stiri 1 februarie 2016 0
Procurorii DNA Timişoara au descins, împreună cu ofiţerii DGA în urmă cu puţin timp la sediul Poliţiei Timiş. Conform primelor informaţii cei vizaţi sunt comisarul şef Dumitru Pavel, cel împuternicit la conducerea Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice şi comisarul şef Sorin Munteanu, fostul şef al Poliţiei Timiş, aflat acum la dispoziţia inspectoratului după ce afost arestat în primul dosar care a vizat conducerea inspectoratului. Din primele informaţii, ancheta DNA vizează modul în care s-a făcut ancheta în mai multe dosare economice. Anchetatorii DNA au probe din care reiese că s-a dat şpagă pentru rezolvarea dosarelor.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/02/dna-descins-din-nou-la-politia-timis-vezi-ce-personaje-importante-sunt-vizate/
Read moreCod galben de ger pentru tot weekend-ul
National/ExternUltimele stiri 20 ianuarie 2016 0
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod Galben de ger, valabilă de joi până luni în cea mai mare parte a ţării.
Potrivit ANM, în intervalul menţionat, valul de frig va persista, astfel că vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade, iar izolat vor coborî şi până la -28…-25 de grade, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade.
Conform meteorologilor, în cursul nopţii de joi spre vineri (21-22 ianuarie) şi pe parcursul zilei de vineri, 22 ianuarie, temporar vântul va avea unele intensificări în Moldova şi în zona de munte.
Singurele judeţe care nu vor fi afectate de Codul Galben sunt Caraş-Severin, Timiş, Satu-Mare, Arad şi Bihor. (agerpres.ro)
Read more









