News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PSD Ineu a oferit joi seara o recepţie cadrelor militare în rezervă, cu ocazia Zilei Eroilor şi Zilei Rezervistului militar. Aproximativ 200 de foste cadre militare au au depănat amintiri şi s-au simţit foarte bine la restaurantul Hotelului Central. „A fost o acţiune deosebită, o reuşită. Este un semnal că începem să ne reorganizăm. M-am bucurat enorm că ne-am adunat din nou” a spus generalul Vasile Băeţan, secretar al PSD Ineu.

Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a fost alături de fostele cadre militare pe tot parcursul zilei, participând atât la ceremoniile de depunere a coroanelor cât şi la recepţie. „Am fost alături de aceşti oameni care, prin vocaţia pe care au urmat-o, şi-au pus viaţa în slujba ţării, în slujba noastră a tuturor. Nicolae Iorga spunea că neamul este etern prin cultul eroilor. De aceea le-am mulţumit tuturor pentru că au purtat cu mândrie şi cu cinste uniforma Armatei Române. Datorită lor, Armata a rămas, alături de Biserică, cea mai credibilă instituţie din România. Din păcate, trăim vremuri tulburi, în care valorile sunt neglijate sau negate. M-am bucurat să văd că, deşi chiar reprezentanţii statului român au uitat ce au făcut militarii români pentru ţară şi s-au gândit să le ciuntească pensiile, ei au răspuns ferm şi cu demnitate. Încă odată, au dovedit că sunt un exemplu pentru noi toţi. I-am asigurat cu această ocazie că voi fi şi vom fi alături de ei în dreptul pe care îl au la recunoaştere şi la o viaţă decentă” a declarat Dorel Căprar. (comunicat PSD Arad)

 

Read more

Clubul Sportiv TENIS FAN- Arad, a organizat CUPA 1 IUNIE, la Complex Sportiv RIVIERA.

La CUPA 1 IUNIE au participat 21 de copii, cu varsta cuprinsa intre 5 ani si 12 ani. Copii au fost impartiti in doua grupe, grupa 5 – 7 ani si grupa 8 – 12 ani

Concursul a avut patru probe, viteza, indemanare, aruncarea mingii si tintit mingea.

Castigatorii celor patru probe sunt:

PROBA CAT. 5 – 7 ani CAT. 8 – 12 ani

– VITEZA

– loc 1 – OANA MAGHIARI ANDREI SCARLAT

– loc 2 – ROLAND FREER DENISA SZEIMAM

– loc 3 – STEFAN ARBONIE DENIS SZEIMAN


– INDEMANARE

– loc 1 – ROLAND FREER ANDREI SCARLAT

– loc 2 – MAIA COSMA SEBASTIAN GRAMA

– loc 3 – OANA MAGHIARI ANDREI PUSCAS

 

– ARUNCAREA MINGII

– loc 1 – STEFAN ARBONIE ANDREI SCARLAT

– loc 2 – ROLAND FREER DENIS SZEIMAN

– loc 3 – MAIA BOROD SEBASTIAN GRAMA

 

– TINTIT MINGEA

– loc 1 – FILIP BOGDAN CALIN MAGHIARI

– loc 2 – STEFAN ARBONIE SEBASTIAN GRAMA

– loc 3 – MAIA BOROD.. DENIS SZEIMAN


Tenis Fan multumeste sponsorilor d-lui CRISTIAN GORNIC si firmei Helvetica, care au sponsorizat acest turneu.

Tenis Fan, multumeste Complexului Sportv RIVIERA (fam. ABEL APOSTOL si fam. ALINA BULEU), pentru sprijinul acordat si pentru ca au pus la dispozitie, gratuit, terenurile de tenis.

Complexul Sportiv RIVIERA sprijina si pune la dispozitie terenurile de tenis in mod gratuit, pentru Scoala de Tenis GRATUITA, pentru copiii de 5 – 10 ani, organizata de Clubul Sportiv „TENIS FAN” Arad. (tenisfan)

Read more

Când ministrul de externe al României, Teodor Baconschi, anunţa la“marele congres PDL-ist” că va aduce în ţară, pentru PDL, peste un milion de voturi, am crezut că este o promisiune de politician nătâng, fără acoperire. Însă foarte rapid mi-am dat seama că PDL are într-adevăr un plan de a scoate din pământ un număr de voturi care să le peticească serios scorul electoral în 2012. Iată că în urmă cu o săptămână, domnul Baconschi ne-a arătat că nu a glumit.

Deschiderea Biroului Consular de la Ungheni este un indiciu cu privire la planul electoral al ministrului Baconschi. Interesantă şi prezenţa domnului Ioţcu la acea întâlnire, pentru a semna înţelegerea de colaborare între Judeţul Arad şi Raionul Ungheni.

Doresc să fim bine înţeleşi, eu sau PNL nu suntem împotriva acordării mai uşoare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni, pentru că până la urmă sunt fraţii noştri de sânge. Sunt şi ei cetăţeni europeni şi ar trebui cât mai devreme să beneficieze de pe urma drepturilor şi libertăţilor democratice oferite în interiorul Uniunii Europene. Însă domnii Baconschi, Ioţcu şi colegii lor de partid, trebuie să ştie că suntem cu ochii pe domniile lor. Planul lor de fabricare a voturilor va fi dejucat, nu vor mai putea frauda nimic în 2012! Domnul Ioţcu poate sta liniştit, nu-l va vota nimeni din Ungheni pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, sau pentru orice post unde îl va lăsa Gheorghe Falcă să candideze. Şi dacă tot face “vizite externe”, îi recomandăm preşedintelui Consiliului Judeţean Arad să îşi cumpere cartea “Codul bunelor maniere”, pentru a nu ne face de râs judeţul prin comportamentul său… necizelat. (comunicat PNL Arad)

 

Read more

Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” din municipiu a găzduit vineri faza interjudeţeană a concursului pe teme de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, în organizarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad şi a Inspectoratului Şcolar General, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad.
În competiţie au intrat echipajele care au ocupat primul loc la faza judeţeană, la categoriile gimnaziu şi liceu. Astfel, la start s-au aliniat trei echipaje mixte (fete şi băieţi) de liceu şi trei echipaje mixte (fete şi băieţi) de gimnaziu din judeţele Arad, Caraş şi Timiş.
Concursul a constat într-o probă teoretică de verificare a cunoştinţelor în domeniul legislaţiei protecţiei civile şi o probă practică în care echipajele s-au întrecut în parcurgerea unui traseu cu obstacole şi acordarea primului ajutor medical. Ambele probe au fost arbitrate de către specialişti din cadrul ISU Arad.
În urma centralizării punctajelor obţinute, la categoria gimnaziu locul I a fost ocupat de către Şcoala Generală nr. 19 din judeţul Timiş, locul II – Şcoala Generală nr. 6 Reşiţa, iar locul al treilea a revenit Şcolii Generale „Sfânta Ana” din Sântana.
La competiţia adresată elevilor de liceu, clasamentul a fost următorul: locul I – Liceul Pedagogic „Carmen Silva” Timişoara, locul II – Grup Şcolar Sântana, locul III – Grup Şcolar Industrial Moldova Nouă.

Read more

In ciuda infirmarilor, se pare ca intradevar pozele aparute pe egotastic.com nu sunt false, pana in acest moment demonstrandu-se ca tatuajele care apar in poza sunt de fapt pentru rolul pe care actrita Blake Lively il filma. Dealtfel nu au mai aparut infirmari noi actrita fiind in silenzio stampa.

Read more


Gheorghe Seculici – presedintele Partidului Democrat Liberal Arad – a declarat, joi – 2 iunie în cadrul unei conferinte de presă, că alegerea primarilor din primul tur este o normalitate care se încadrează în actul democratic al alegerilor.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

POLIȚIA LOCALĂ ARAD i-a premiat astăzi pe câștigătorii concursului de desene din cadrul proiectului „POLIȚISTUL LOCAL – alături de noi”. Acesta s-a adresat elevilor din clasele I-IV, a inclus 8 școli din municipiu, și a avut drept scop realizarea unor lucrări care să reflecte activitatea noastră și modul în care văd ei rolul polițistului local în comunitate.

Toți cei 200 de participanți, autorii a tot atâtea desene, au fost invitați în incinta Strandului „Neptun”, în zona bazinelor amenajate pentru copii, alături de însoțitori – invățători sau familie – , accesul fiind gratuit, ca o recompensă pentru implicarea în proiect. Desenele au fost expuse tot aici, pentru a putea fi admirate de public. Toți copiii au primit diplome și cadouri. La eveniment au luat parte membrii comisiei de jurizare a desenelor: Onisim Colta – președintele Uniunii Artiștilor Plastici Arad, Silvia Demian – profesor –Liceul de arta SABIN DRAGOI, Bruno Biringer – consilier local –presedinte Comisia de Cultura și Adina Kun – Poliția Locală Arad , și conducerea instituției. Cei 6 câștigători ai concursului au fost :

Locul I – POPA TEOFANA – clasa III-a A, Lic. Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”

Locul I – CZERNAK ALEXANDRA – clasa I-a A, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”

Locul II—COJOCĂREANU ANA-MARIA – clasa III-a B, Școala Generală Nr.5

Locul II- TRUȚU ELORA – clasa III-a B, Școala Gen. „Nicolae Bălcescu”

Locul III-ARDELEAN CRISTINA – clasa IV-a A, Școala Gen.22 „Caius Iacob”

Locul III-POP ROLANDA – clasa I-a B, Școala Gen. „Nicolae Bălcescu”

„Am dorit să le oferim copiilor care s-au implicat în proiectul nostru o zi de neuitat la ștrandul nou Neptun. Au avut ocazia să se cunoască, să petreacă timpul împreună si să se distreze. Dorim să continuăm colaborarea cu instituțiile de învățământ din municipiu, pe diverse planuri, în vederea conștientizării elevilor – mai mici sau mai mari – asupra rolului Poliției Locale in municipiu.” – a precizat Viorica Graur, directorul executiv al instituției.

”POLIȚISTUL LOCAL-alături de noi” a fost cel de-al doilea proiect de mare amploare inițiat de Poliția Locală Arad care se adreseaza elevilor, după cel desfasurat în toamna anului trecut – „Cu NOI, pentru siguranța VOASTRĂ” – proiect derulat împreună cu elevii de gimnaziu, clasele V-VIII.

 

Read more

În conformitate cu prevederile OUG 49/2011, publicată în M.O. nr. 381/31.05.2011, taxarea inversă se va aplica în perioada 31 mai 2011 – 31 mai 2013 pentru următoarele categorii de cereale şi plante tehnice: grâu, secară, orz, porumb, soia, rapiţă, floarea-soarelui şi sfecla de zahăr.

Măsura are ca scop diminuarea evaziunii fiscale în acest domeniu de activitate prin eliminarea din circuit a firmelor fantomă care nu plăteau TVA.

În România avem o particularitate faţă de alte ţări, pentru că aceste cereale şi plante tehnice se achiziţionează în mare parte de la producătorii agricoli, persoane fizice care nu sunt plătitoare de TVA.

Astfel, producătorul vinde fără TVA unei firme ce se dovedeşte a fi de tip fantomă, aceasta vinde mai departe, cu TVA către o altă societate comercială de bună-credinţă care, ulterior, comercializează aceste produse şi solicită rambursarea TVA pe care statul nu a încasat-o pe lanţul comercial, din cauză că firma de tip fantomă nu a plătit la rândul ei această taxă. Prin introducerea taxării inverse între agenţii economici se va aplica TVA la finalul lanţului comercial, respectiv în momentul vânzării către un utilizator final.

Potrivit actului normativ, prin aplicarea taxării inverse, furnizorul nu va mai factura cu TVA către clientul său, iar acesta din urmă va înscrie taxa aferentă achiziţiei în decontul de TVA ca taxă colectată şi taxă deductibilă, fără a mai solicita rambursări de TVA pentru achiziţiile de cereale şi plante tehnice.

În practică s-a constatat că firmele „fantomă” sunt înfiinţate şi funcţionează în perioada campaniilor agricole şi dispar în momentul în care ar trebui să depună declaraţiile fiscale şi să plătească obligaţiile la bugetul de stat, printre care şi TVA.

Read more

Sambata, 04.iunie, are loc a IV-a ediţie a Excursiei Transfrontaliere cu caiace şi canoe, pe Crişul Alb între Chişineu-Criş si Gyula (Ungaria), eveniment patronat de subprefectul judeţului Arad, Levente Horvath. Printre organizatori se numără Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret împreună cu Asociaţia Zerge din Ungaria, în colaborare cu Primăria Chişineu-Criş. Scopul acestei acţiuni de amploare este de a marca semnificaţia Zilei Mondiale a Mediului, dar şi mult dorita aderare la Zona Schengen, adica libera circulaţie a cetăţenilor pe apă şi pe sol.

La eveniment vor participa zeci de amatori de caiac canoe, sportivi de performanţă, foşti olimpici dar şi biciclişti care vor parcurge traseul Gyula–Chisineu-Criş, dus-întors pe malul stâng.

Vineri, în jurul orei 10, în apropierea podului de la Chişineu-Criş va fi lansat pe apă, în premieră pentru judeţul Arad, şi un caiac uriaş de tip dragon, având lungimea de 16 m, transportat cu un trailer special din Ungaria, având o capacitate de 20 de persoane. „Cu această ambarcaţiune vrem să marcăm şi sărbătoarea copiilor, care vor fi însoţiţi de către sportivi de elită pe un traseu în zona podului de la Chişineu-Cris”, a declarat subprefectul Levente Horvath.

Read more

A doua ediţie a concursului „Acasă, în Europa” a luat sfârşit!

Din cele 24 de lucrări trimise de elevi de la şcolile generale şi liceele din municipiul şi judeţul Arad, precum şi din alte localităţi din ţară, au fost selectate următoarele 5 lucrări:

  • Negru Tania – Şcoala Generală Şicula, clasa a VI-a,
  • Diaconescu Roxana Petronela – Liceul Teoretic „Vasile Goldiş” Arad, clasa a X-a,
  • Suciu Răzvan – Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad,clasa a X-a
  • Iovescu Raul – Grup Şcolar „Atanasie Marinescu” Lipova, clasa a X-a,
  • Rus Mihai – Colegiul Energetic Cluj-Napoca, clasa a XI-a.

0Câştigătorii vor pleca la Bruxelles în cursul lunii septembrie.

Concursul s-a derulat în perioada 9-30 mai, timp în care participanţii şi-au exprimat punctele de vedere cu privire la utilizarea resurselor tradiţionale şi alternative de energie în Uniunea Europeană.

„Doresc să îi felicit pe cei 24 de participanți care au răspuns provocării lansate. Mă bucură faptul că elevii participanți conștientizează pericolele utilizării energiei tradiţionale, în special a celei nucleare. Concursul ca atare a urmărit şi în această ediţie să atragă atenţia generației tinere asupra unor probleme cu care se va confrunta la maturitate. Mă bucură faptul că, însuşi prin scrisul lor, copii care reprezintă viitoarele generaţii arată că le pasă. De noi, de ei, de întreaga Europă”, a afirmat Iosif Matula, europarlamentar arădean.

Cei 24 de participanţi vor fi premiaţi de către europarlamentarul Iosif Matula, în cadrul unei acţiuni care va avea loc la cabinetul europarlamentar din Arad, în perioada următoare.

 

Read more