News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

La Groşeni (comuna Archiş) a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, recepţia lucrărilor la terenul de sport multifuncţional care a fost construit la Şcoala Generală cu clasele I-VIII din localitate. Valoarea lucrărilor a fost de 180.000 de lei, din care 120.000 de lei de la bugetul local iar 60.000 de lei de la Consiliul Judeţean Arad.      Pe terenul multifuncţional se pot disputa partide de fotbal, handbal, volei şi tenis de câmp, informează Nicolae Valea, primarul comunei Archiş. „Am dorit ca terenul să fie la şcoală, pentru a putea să beneficieze de el în primul rând elevii care învaţă acolo. De asemenea, după-amiaza şi seara vor beneficia de el şi tinerii din comună, fiind dotat inclusiv cu instalaţie de nocturnă”, a declarat primarul Nicolae Valea.
La recepţia lucrărilor au participat, pe lângă oficialităţile locale, deputatul Ciprian Luca şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea.

Read more

Pe final de an, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad sunt în lucru trei proiecte – trei spectacole ce vor ieşi la rampa în mai puţin de două luni.

Astfel, la această oră se repetă pentru două spectacole la sala mare şi unul la sala Studio, ele fiind realizate de trei tineri regizori foarte talentaţi şi foarte bine cotaţi în lumea teatrală românească.  Primul dintre acestea va avea premiera în data de 18 decembrie, la sala Studio, fiind vorba despre „Humpty Dumpty“, în regia lui Bobi Pricop.

Un tânăr regizor, din „noul val“

Bobi Pricop face parte din „noul val“ al regiei de teatru româneşti, fiind format la ceea ce se poate numi o adevărată şcoală de teatru – Teatrul ACT din Bucureşti, condus de Marcel Iureş. Spectacolul său „Jocuri în curtea din spate“, realizat după piesa cu acelaşi nume a scriitoarei israeliene Edna Mazya, a atras imediat atenţia criticii de specialitate, care vede în Bobi Pricop un tânăr regizor cu un potenţial enorm, care se apleacă asupra unui text cu inteligenţa şi sensibilitatea caracteristică oamenilor născuţi pentru teatru. Pentru sala Studio a teatrului arădean, Bobi Pricop a venit cu o propunere foarte interesantă şi tentantă, totodată: „Humpty Dumpty“, una dintre piesele celebrului actor şi autor american Eric Bogosian. Aşadar, în data de 18 decembrie, TCIS Arad va prezenta publicului un spectacol de o factură nouă, cu partituri foarte ofertante pentru actori, desprins din marea dramaturgie contemporană americană.

Versul elisabetan, într-o „croială de lux“

Cea de a doua producţie la care se lucrează acum în teatrul arădean va purta o semnătură foarte cunoscută publicului nostru – cea a regizorului Dan Vasile. Cu o carte de vizită excelentă, Dan Vasile revine acum pentru a treia oară pe scena arădeană, după spectacolele sale de succes „Steaua fără nume“ şi „Tartuffe“. Dan Vasile ne promite tuturor o comedie savuroasă, „A douăsprezecea noapte“ a lui William Shakespeare fiind un text pe care regizorul îl lucrează acum cu o febrilitate şi o dorinţă de succes cu totul şi cu totul aparte. „Eu sunt ca un fel de „croitor de lux“, mărturiseşte regizorul, atunci când face referire la spectacolul pe care îl realizează acum şi la actorii cu care lucrează. „Adaptez fiecare rol actorului, şi nu invers“, mai spune el, precizând că versul elisabetan rostit în acest spectacol va fi de un firesc absolut, dar şi o demonstraţie a virtuozităţii actorilor noştri. „A douăsprezecea noapte“ se anunţă a fi de pe acum o comedie extraordinară, cu un tonus aparte, premiera fiind programată pentru data de 15 ianuarie a anului viitor.

Cel mai jucat text american – pe scena arădeană

La această oră, cel mai jucat text pe scenele de teatru din Statele Unite ale Americii este „Dovada“, al lui David Auburn. Asupra lui s-a aplecat cunoscutul regizor Alexandru Berceanu care, la rândul său, revine pentru a treia oară în teatrul arădean (după „Blestemul muritorilor de foame“ şi „Codrii“). „Dovada“ este o piesă de o foarte mare valoare artistică, tocmai de aceea fiind „încercat“ de foarte mulţi regizori  ai teatrului american. Regizorul mărturiseşte că se bucură enorm de faptul că are din nou ocazia să lucreze la Arad cu actori pe care îi preţuieşte în mod special, cum sunt „Ovidiu Ghiniţă, căruia rolul îi vine ca o mănuşă“ sau cu „Cecilia Donat care are şansa unui rol extraordinar de bine scris şi de provocator“ – mărturiseşte Alex Berceanu. De altfel, din distribuţia spectacolului mai fac parte şi Carmen Vlaga Bogdan, Alex Mărgineanu şi Florin Covalciuc, fiecare dintre ei având şansa de a mai fi lucrat înainte cu acest regizor. Premiera spectacolului „Dovada“ va avea loc în data de 30 ianuarie, în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad.

Read more

Urmare unor controale inopinate efectuate de catre organele de inspectie fiscala din cadrul DGFP ARAD – Activitatea de Inspecţie Fiscală, desfasurate la o societate cu specific de comercializare componente de calculator, s-a constatat ca societatea nu functioneaza la adresa sediului social declarat, nu detine spatii de depozitare la sediul social declarat existand suspiciuni in ceea ce priveste realitatea operatiunilor economice desfasurate de catre societate. Intrucat agentul economic s-a sustras de la efectuarea verificarilor prin neprezentarea documentelor financiar-contabile ale societatii, organele de inspectie au emis Sesizare Penala pe numele administratorului societatii.

Organele de inspectie din cadrul DGFP Arad – AIF au extins cercetarile, verificand activitatea societatii de la infiintare, constatand urmatoarele:

Societatea verificata a inregistrat tranzactii cu alte societati din tara, reprezentand componente de calculator, societati la care organele de inspectie din cadrul DGFP Arad-AIF au solicitat efectuarea unor controale incrucisate in vederea certificarii relatiilor comeciale in ceea ce priveste achizitiile si livrarile de componente electronice.

Societatea de la care agentul economic a achizitionat in anul 2007 materiale de constructii, electrocasnice si cu preponderenta componente de calculator nu confirma livrarea bunurilor nedepunand nici o declaratie fiscala privind achizitiile efectuate sau posibilii clienti de la care sa fi obtinut aceste bunuri, organele de inspectie considerand  ca aceste marfuri nu au fost livrate catre agentul economic verificat, respectiv achizitionate, desi ele s-au vandut – operatiunile fiind fictive.

Societatea de la care agentul economic a achizitionat in anii 2009 si 2010 componente de calculator declara o singura societate ca fiind singurul sau furnizor de marfuri, iar acea societate nu declara nici o livrari de bunuri incepand cu anul 2009, neconfirmand astfel vanzarea bunurilor. Acea societate in perioada 2009-2010 declara achizitii intracomunitare pe care furnizorii acestuia nu le-a declarat, neconfirmand astfel aceste posibile achizitii. Organele de inspectie considera ca societatea de la care agentul economic a achizitionat in anii 2009 si 2010 componente de calculator, nu a achizitionat marfurile vandute, operatiunile efectuate fiind operatiuni fictive.

In ceea ce priveste transportul marfurilor expediate de societatea verificata, urmare solicitarii de control incrucisat efectuat de organele de control din tara, in actul de control incheiat au precizat faptul ca: “Aceste tranzactii nu sunt justificate cu documente ce ar atesta legalitatea si realitatea transporturilor, deoarece contribuabilul nu detine comanda, foi de parcurs, CMR, ş.a.”.

Societatea verificata a inregistrat in evidenta contabila prestari de servicii reprezentand studiu de piata pentru produse PC de la o firma din Bucuresti care nu a depus nici un fel de declaratii de la infiintare, respectiv din anul 2008 si pana in prezent.

Intrucat societatile care au emis facturi catre agentul economic verificat sunt societati care nu pot justifica nici achizitiile, nici livrarile si nici prestarile de servicii, organele de inspectie au considerat ca toate operatiunile inregistrate in evidenta contabila aferente facturilor reprezentand achizitii de marfa si prestari de servicii sunt fictive, fiind intocmite in scopul deducerii TVA de catre clientii societatii.

Avand in vedere aspectele precizate s-au stabilit in sarcina societatii obligatii fiscale si accesori in suma aproximativa de 10.500.000 lei si de asemenea a fost sesizata Directia Nationala Anticoruptie.

Read more

Saptamana trecuta, la Bursa din Sibiu, derivatele a caror active suport sunt tranzacţionate pe pieţele internaţionale (Dow Jones, uncia de aur, EUR/USD) au inregistrat cele mai mari cresteri. Lichiditatea a fost foarte buna, s-au incheiat peste 40.000 de contracte futures si optiuni, cu o valoare de 390  milioane de lei.

In sectorul indicilor, Dow Jones a castigat pe parcursul saptamanii trecute peste 800 de puncte (+6%), pretul osciland intre un minim de 11.342 puncte atins luni si un maxim de 12.172 puncte inregistrat in sedinta de vineri.

In prima parte a sedintei de vineri tranzactiile pe DEDJIA se faceau la 12.149 puncte in corelatie cu futures-ul de pe pietele europene.Dupa deschiderea bursei de pe Wall Street index-ul a inceput sa  scada. Cotatia stabilita la ora 23.15  a fost 11.980 de puncte.

In sectorul derivatelor pe marfuri, pretul unciei de aur tranzactionat pe futures a castigat peste 66$ saptamana trecuta, urcand pana la 1.760,7, maximul zilei de vineri. La ora 23.15 Sibgold se tranzaciona in scadere, la o cotatie de 1.745,8.

In sectorul valutar, moneda unica europeana  s-a apreciat in raport cu dolarul american trei zile consecutive, perechea EUR/USD urcand pana la 1,3529 maximul zilei de vineri. Eur/Usd a inchis saptamana la 1,3405, pe un volum de 2.131 contracte incheiate, cel mai bun din luna noiembrie. Pe langa volatilitate, spread-ul mic oferit de market makeri (1 pips) a facut acest produs foarte atractiv.

SIF Oltenia liderul de lichiditate din sectorul derivatelor pe actiuni, a avut o evolutie mixta in aceasta saptamana. Dupa o noua amanare a votului privind ridicarea  pragului de deţinere de la 1 la 5% din capitalul SIF-urilor, DESIF5, a scazut marti cu peste 4%, la 1,0192 lei. In sedinta de miercuri, SIF Oltenia a revenit pe plus, cotatia urcand cu 4,77%, la 1,0678 lei. Vineri, DESIF5 a inchis in scadere cu 0,37%, la 1,0639 lei.

Read more

cipri luca parlament

PDL a ieșit public în repetate rânduri susținând că prin noua legislație elaborată de “capetele lor luminate” se vor reduce cheltuielile de organizare a alegerilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, se vor reduce cheltuielile în Parlament prin reducerea numărului de parlamentari. Atât de bine și-au făcut ”PDL-eii” calculele, încât acum, la prezentarea proiectului privind alegerile din 2012, la trasul liniei ies mai mulți parlamentari decât în actualul mandat. In pofida acestor inadvertente, Boc a decis să își asume răspunderea (și) pe acesta.

Totul se dovedește a fi o încercare, eșuată e adevărat, de atragere a unui capital de imagine către actuala Putere. Eșuată pentru că românii nu pot fi “duși cu preșul”, așa cum își imaginaseră guvernanții lui Boc. Incompetența actualei Puteri este demonstrată încă o dată. Propriile cifre răstoarnă întreaga strategie de imagine elaborată minuțios de Ministerul Administrației și Internelor. Într-o asemenea situație penibilă, premierul Boc ar trebui să se gândească de două ori când folosește expresia “de râsul curcilor”, întrucât lor li se potrivește mai bine”, apreciază deputatul Luca.

Inițiativa Coaliției de guvernare este una menită să atragă capital de imagine, cum aminteam, iar pe de altă parte să asigure un teren propice pentru șpaga electorală și pentru alocarea banilor necesari alegerilor pe direcțiile agreate de portocalii.

Proiectul pus la transparență de Ministerul de Interne demonstrează haosul în care își gândesc porocaliii strategiile. Una spun, alta fac, atitudini cu care de altfel ne-am obișnuit în timpul guvernării Boc.  Reprezentanții Puterii “dau stângul în dreptul”, ca să folosesc genul de expresii pe gustul PDL-iștilor. Nu țin cont de Comisia de la Venetia  care dă niște linii clare în această privință. Potrivit acesteia „deși legislația electorală nu este gravată în marmură, ea nu poate, pe de altă parte, să facă obiectul unor modificări constante. Schimbarea regulilor jocului chiar înaintea sau în timpul alegerilor nu favorizează alegerile democratice.”De asemenea, Codul bunelor practici în materie electorală stipulează că „elementele fundamentale ale dreptului electoral […] nu trebuie deloc modificate cu mai puțin de un an înaintea alegerilor si trebuie tratate la nivel constituțional sau la un nivel superior celui al unei legi ordinare”. PDL nu ține cont nici măcar de propriile reguli. Toate acestea determină autodistrugerea actualei Puteri, însă problema e, că odată cu ei se distruge și țara.

Prin proiectul MAI, PDL arată că nu mai are nicio rușine și se pregătește de schimbarea regimului democratic din România prin fraudarea masivă, în văzul lumii, a alegerilor viitoare. Este un semnal de alarmă grav care anunță formarea primului regim autocratic din Uniunea Europeană. Se modifică definiția fraudei electorale în așa fel încât aceasta să fie înlesnită, nu împiedicată! Pe de altă parte MAI vrea refacerea de la zero a colegiilor uninominale, fără implicarea Autorităţii Electorale sau a Parlamentului, pentru a-și avantaja propriii candidați și pentru a manipula mai ușor voturile din străinătate.

“Este o inițiativă care trebuie să trezească societatea civilă românească, Uniunea Europeană și alte organisme internaționale ale lumii civilizare democratice. De aceea USL se opune categoric unui alt sistem de vot. Nu putem accepta încălcarea principiilor democrației, nu putem fi părtași la haosul indus de actuala guvernare”, a conchis Ciprian Luca.

Read more

La Bursa din Sibiu, luna noiembrie s-a incheiat cu un volum record pe anul in curs, fiind tranzactionate 222,664 contracte (221,813 futures si 851 optiuni), cu o valoare de 1.836.605.726 lei, în crestere cu peste 6% fata de luna septembrie, care detinea precedentul record pe 2011. Totodata, pentru a treia oara în acest an, lichiditatea s-a situat peste cea din luna similara a anului precedent, cu o crestere de 146%, avand in vedere ca in luna noiembrie 2010 s-au incheiat 90.225 contracte futures si optiuni.

Prelungirea programului de tranzactionare pana la ora 23.15, cresterea numarului de  produse care beneficiaza de market makeri (16), programele de marketing si publicitate lansate de Sibex si nu in ultimul rand volatilitatea au dus la cresterea volumelor.

Derivatele a caror active suport sunt tranzacţionate pe pieţele internaţionale au generat o lichiditate foarte buna, in special indicele Dow Jones care a fost foarte volatil si a oferit posibilitati de castig indiferent de sensul pietei. In aceasta luna s-a inregistrat un nou record în ceea ce priveşte numărul de contracte încheiate la Sibiu pe acest produs, respectiv 128,432. Ponderea DEDJIA în totalul contratelor futures din noiembrie  a fost de 57,9%.

Pe celelalte pozitii s-au situat contractul futures pe uncia de aur cu 18.59% cota de piata  si 41,239  contracte incheiate, iar pe pozitia a treia s-a aflat perechea valutara Eur/Usd cu un rulaj de 23,355 contracte, Derivatul SIF Oltenia s-a plasat pe pozitia a patra cu 21,282 contracte futures si o cota de piata de 9,60%.

Volume bune si pe piata spot, unde s-au tranzactionat 1.901.257 de actiuni, cu o valoare de 2,649,834.23 de lei.

Read more

Cu ocazia Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabilităti, Aradul şi arădenii au marcat aşa cum se cuvine acest eveniment.  Astfel că parterul mall-ului Atrium a fost plin de lumină, sunet şi culoare. Evenimentul a fost realizat printr-un parteneriat între societatea civilă, mass-media si cabinetul parlamentar al Claudiei Boghicevici. Alaturi de deputatul arădean, în această actiune s-au mai implicat şi Asociaţia Pro Prietenia, Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România, Asociaţia Drept, D.D.A.C. Arad, D.G.A.S.P.C. Arad Impactul – copii şi parinţi cu ochii in lacrimi de bucurie, simţământul că ”Împreuna suntem mai puternici”.

Programul a fost interactiv: pe scena Atrium au urcat rând pe  rând copii extrem de talentaţi care au cântat, au recitat poezii, au dansat.Trupa Moreno a încântat asistenţa prin dansurile pe ritm latino, iar copiii de la centrul  Curcubeul au dansat dansuri tradiţionale ţigănesti. Un moment cu totul deosebit l-a reprezentat, interpretarea colindelor de către  copiii din Asociaţia Surzilor din Arad şi concertul de colinde susţinut de cunoscuta solista Florentina Popa.

Acţiunii i s-au alăturat oameni de bine, sensibili la nevoile semenilor cu dizabilităţi, voluntari, persoane aflate în trecere prin Atrium, dar impresionate de ineditul programului.

“ Anual, ziua de 3 decembrie este dedicată  persoanelor cu dizabilităţi din întreaga lume. Fiind o zi internaţională, ONU a hotarat ca în acest an motto-ul şi tema de meditaţie pentru aceasta zi specială să fie: Împreună pentru o lume mai bună pentru toţi – inclusiv pentru persoanele cu handicap în dezvoltare. Astăzi am fost împreuna: cei care avem şansa unei bune integrităţi fizice şi psihice si cei care nu au parte de această şansă, dar, foarte important, care învaţă cum să trăiască să se descurce şi să se integreze în societate.  Consider că dincolo de ceea ce ne deosebeşte, rămâne ceea ce ne apropie: condiţia de oameni, cu atributele de bunătate, înţelegere, spirit de ajutor. Astăzi am fost aici oameni pentru oameni, Astăzi am demonstrate încă o dată că ideile preconcepute faţă de o dizabilitate sunt, în fond, tipare false. Că incluziunea sociala este necesară şi posibilă. Că drepturile fiecărui om sunt egale, iar discriminarea nu-şi mai are locul în contextul unui curent social modern.Mulţumesc tuturor celor care astăzi au fost alături de aceste persoane şi în mod special Laviniei Flutur, tuturor celor care îi susţin nu doar astăzi, ci se  transformă  în ambasadorii drepturilor pe care aceşti oameni le au. Acţiunea a demonstrat că nu suntem oameni cu dizabilităţi, nu suntem oameni proveniţi din casele de copii, nu suntem oameni de etnie rroma, ci suntem oameni. Pur şi simplu oameni care împreună devenim mai puternici” – a declarat Claudia Boghicevici, deputat PDL al Colegiului 2 Arad.

Read more

Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, solicită autorităţilor să facă publice cheltuielile ocazionate de organizarea, la Arad, a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea în avans a Zilei Naţionale.
„Nu mă refer aici, strict, la sumele cheltuite de la bugetul local, ci şi la costurile avute de fiecare instituţie implicată, având în vedere că la Arad au fost aduşi inclusiv militari din alte judeţe, a fost o desfăşurare de forţe fără precedent. De asemenea, au trebuit plătiţi artiştii, au fost cheltuieli cu sonorizarea, scena, publicitatea şi aşa mai departe”, a declarat Ioan Cristina.
„Am asistat, din păcate, la un festivism ieşit din comun.    Cunoaştem cu toţii istoria, faptul că Marea Unire a fost pusă la cale în Arad, dar de aici şi până la a organiza un eveniment întins pe mai multe zile, cu costuri pe măsură cred eu, e drum lung”, a precizat Ioan Cristina.
În final, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad a tras concluzia că, „de fapt, prin aceste acţiuni s-a intenţionat cheltuirea unor sume de bani, care au fost dirijate spre clientela de partid în timp ce majoritatea populaţiei se zbate în sărăcie”.

Read more

Sala de jocuri a CSM Arad a găzduit astăzi „Cupa 1 Decembrie“ la gimnastică, o competiţie cu participarea sportivelor clubului gazdă şi a celor de la CSŞ Timişoara.

Competiţia a fost dedicat competitoarelor din categoria a IV-a şi „Mica gimnastă“, acestea demonstrându-şi măiestria şi talentul la trei aparate: sărituri, bârnă şi sol.

Reprezentaţiile micuţelor gimnaste au fost răsplătite cu multe aplauze şi încurajări, chiar şi atunci când emoţiile, inerente unui concurs în premieră pentru multe dintre protagoniste, şi-a spus cuvântul. (sportularadean.info)

 

Watch live streaming video from sportsinro at livestream.com
Read more

In sedinta de miercuri, piata futures sibiana a fost dominata de ordine de cumparare, investitorii reactionand la cresterile spectaculoase de pe principalele burse internationale. Pe fondul unor preturi in crestere, s-au tranzactionat 16.790 contracte futures, cu o valoare de 150 milioane de lei, cu 50% mai mult fata de sedinta anterioara. Lichiditatea foarte buna, se datoreaza volatilitatii ridicate inregistrate de activele suport care se tranzactioneaza pe pietele internationale.

Indicele Dow Jones a inregistrat cea mai mare crestere, urcand cu 450 de puncte, la 12.020 puncte, pe un rulaj de 9.845 contracte futures. Avantajul de a tranzactiona simultan cu bursa americana pana la inchiderea ei, bursa cu care Sibex se coreleaza, a oferit investitorilor posibilitatea de a profita de fluctuatiile de pe Wall Street. In trei sedinte de tranzactionare, cotatia DJIA a castigat 900 de puncte, pretul osciland intre un maxim de 12.032 puncte atins miercuri, si un minim de 11.129 puncte atins in data de 25 noiembrie. Astfel, cei care au mizat pe crestere in ultimele trei zile, au inregistrat profit de 150%.

In sectorul derivatelor pe marfuri, pretul unciei de aur a castigat 66$ in ultimele trei zile, cotatia urcand pana la maximul de 1.749,8 inregistrat in sedinta de miercuri. Cotatia de la inchiderea sedintei a fost  de 1.748,3, cu un rulaj de 4.037 contracte.

În sectorul valutar, moneda unica europeana s-a apreciat in fata dolarului, perechea Eur/Usd urcand cu 0,81%, la 1,3441.

Derivatul SIF Oltenia liderul de lichiditate din sectorul financiar, revine pe plus urcand cu 4,77%, la 1,0678  lei, dupa ce a pierdut peste 6% in ultimele doua zile.

Read more