News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Laurenţiu Hălmăgean, co-preşedintele USL la nivelul municipiului Arad, atrage atenţia asupra unei noi tentative a PDL de a majora taxele şi impozitele locale. Un proiect guvernamental la nivelul Ministerului de Finanţe prevede ridicarea limitelor maxime pentru stabilirea taxelor şi impozitelor locale, cu 16%. „La Arad, taxele şi impozitele locale au fost majorate până la limita maximă admisă de Codul Fiscal. Apoi, s-au găsit alte mijloace de majorare a poverilor fiscale, prin rezonările unor străzi şi prin introducerea unor noi biruri, cum ar fi taxele de parcare din cartiere. Constatăm acum că Guvernul PDL întinde din nou mâna administraţiilor taxiste, cum este administraţia Falcă şi permite noi majorări de biruri. Suntem convinşi că de anul viitor, dacă PDL va avea majoritate în Consiliul Loca Municipal, nu va ezita să majoreze din nou taxele şi impozitele locale. Practic, PDL pregăteşte următoarea strategie: va majora salariile bugetarilor cu o mână şi va lua înapoi aceşti bani, poate înzecit, cu o altă mână. Noi susţinem că stabilirea obligaţiilor cetăţenilor faţă de administraţia locală trebuie să ţină cont de evoluţia veniturilor populaţiei. În consecinţă, noi am propus şi vom propune în continuare o reducere a taxelor şi impozitelor locale, pentru că arădenii au fost pur şi simplu asupriţi de administraţia Falcă-PDL”, a declarat Laurenţiu Hălmăgean.

Read more

newsarad stiri arad

EximBank a acordat companiei Astra Vagoane Calatori o scrisoare de contra-garantie bancara a carei valoare depaseste 31 de milioane de euro, facilitate care a permis societatii aradene sa participe la o licitatie internationala in urma careia a castigat un contract de export de peste 100 de milioane de euro.

In urma adjudecarii contractului, Astra Vagoane Arad va livra companiei braziliene Vale di Rio Doce – una dintre cele mai mari din lume – aproape 100 de vagoane pentru transport calatori.

„Avand in vedere faptul ca majoritatea exportatorilor romani au parteneri in zona Uniunii Europene – al carei mediu economic este destul de putin predictibil in ultima perioada, EximBank si-a stabilit ca prioritate pentru acest an sprijinirea societatilor comerciale pentru abordarea de piete non-UE. Faptul ca am inceput anul cu incheierea acestui important parteneriat ne indreptateste sa credem ca vom reusi sa sustinem cresterea ponderii comertului extra-comunitar, mai ales ca avem produse care acopera intregul flux de export, din faza de productie, livrare si pana la incasarea contravalorii marfurilor exportate”, a spus Ionut Costea, presedintele EximBank. (gandul.info)

Read more

Sorin Frunzaverde, membru marcant al PDL a anuntat astazi intr-o conferinta de presa ca a demisionat din partid urmand a se inscrie in PNL, si va candida din partea USL la presedintia CJ Caras-Severin. Frunzaverde este unul din greii PDL care de-a lungul timpului a avut critici la adresa politicii partidului si a unor lideri din partid.

Read more

An electoral, două serii de alegeri, prăbușiri electorale spectaculoase și o lipsă gravă de legitimitate…cam așa arată anul 2012 din punct de vedere politic.Ingredientul deviant pare a fi de fiecare dată același: arestările și dosarele celebre.Cazul lui Mihail Boldea nu este nicidecum vreo noutate, este doar un instrument de presiune, o modalitate-clișeu de a mai crește încrederea publică. Dar cine poate să folosească această rețetă dacă nu primul jucător al acestei țări, în persoana sa Traian Băsescu?Încă de săptămâna trecută se înghesuie pe toate posturile să de-a asigurări poporului că se va implica personal în cazul Boldea.Și totuși, țara stă într-un delicvent cunoscut și cercetat încă din 2007???Cine mai poate crede în bunele intenții ale unui om și al unui partid care și-a dovedit corupția până în străfundurile cele mai adânci?

Și de ce președintele unei republici trebuie să de-a astfel de asigurări într-un caz care nu a fost de interes decât acum?Până la urmă nu intră în prerogativele președintelui astfel de preocupări.Să lăsăm justiția să-și facă datoria în mod nestingherit!

Un caz care nu are legătură cu lumea politică, dar care este de o gravitate mult mai mare decât cea a deputatului Boldea și care a trecut neobservat în buletinele de știri, a fost capturarea unei puternice rețele de proxeneți și traficanți de carne vie de către autoritățile din Spania, pentru că din România au reușit să scape.Și sunt convins că au plecat exact așa cum a plecat și Boldea…

Din întreg circul mediatic, mie îmi este foarte clar faptul nu este nimic altceva decât o răfuială politică, se pare că Mihail Boldea prin faptul că a părăsit PDL-ul și a renunțat la obediența necesară pentru bunul mers al lucrurilor este acum pedepsit.Este o problemă care ar trebui să fie în capătul listei agendei publice, iar domnul președinte dacă tot dorește să se implice în cauze nobile i-aș propune să lase acest biet popor, să se țină de cuvântul dat cândva  și să-și dea mult așteptata demisie!

A venit timpul ca asupra României să răzbată razele Soarelui și nu doar Lacrimile sale…

Read more

Nou înființata Mișcare Creștin-Liberală, coaptă în “laboratoarele politice” ale partidului aflat la putere, care și-a alipit obscura grupare condusă de Doru Orban, nu a scăpat de criticile acide ale membrilor Partidului Național Liberal. Astfel, consilierul municipal Ionel Ciupe – între altele, inițiatorul primei mișcări ecologice în județul Arad, la începutul anilor ’90, sub onoranta titulatură “Greenpeace” – a taxat alianța electorală PD-L – PER drept “ipocrită”. E maxim de tupeu!… În condițiile în care tu, administrator suprem PD-L, ai dispus tăierea a sute de copaci în muncipiu și mii în județ, ai desființat parcuri și ai cimentat spații verzi, iar masacrul ecologic continuă, e o nerușinare fără margini să îți adaugi o codiță ecologistă… nemaivorbind de cea creștină sau liberală! În disperare de cauză, partidul lui Băsescu se pretează la cele mai descalificate ipocrizii – a constatat cu amărăciune liberalul arădean. Ionel Ciupe a ținut să le reamintească arădenilor tristele acțiuni de defrișare a parcului din fața Spitalului Județean și Pădurice, de sacrificarea coroanelor copacilor și a gazonului natural de pe Bulevardul Revoluției și din parcurile aferente Luncii Mureșului, de desființarea rondourilor de flori de la Podgoria sau de sacrificarea a zeci de părculețe de cartier în beneficiul firmelor clientelare specializate în sensuri giratorii, bordurări și semaforizări inutile.

Voi recapitula ori de câte ori va fi necesar toate aceste atrocități ecologice, practic ireparabile din punct de vedere al sănătății orașului și voi încerca să dezvălui ce se află în spatele acestor așa-zise proiecte de dezvoltare urbană – în nici o țară europeană practicate astfel! De altfel, în culise se vorbește despre penibila manevră de resuscitare a electoratului intenționată de această mișcare, ca având în spate o ecuație simplă, de budoar: lui Doru Orban i s-a promis șefia Filarmonicii de Stat Arad, actualul director, Alin Văcean, ieșind din grațiile primarului Falcă, care oricum nu are nici un fel de opreliști față de oamenii care l-au ajutat odată, sacrificând după bunul plac inclusiv consilierii PD-iști din CLM ARAD.

Read more

Centrul judeţean A.P.I.A. Arad anunţă că până la data prezentei, din cei 5878 fermieri programaţi să depună cererea de plată unică pe suprafaţă, s-au prezentat numai 4755 fermieri.

Precizăm că în fiecare zi, un procent de 20% din fermierii invitaţi nu respectă programările stabilite de instituţia noastră.

Consecinţa firească a nerespectării programărilor, astfel cum o cunoaştem din experienţele anilor anteriori, va fi aceea că la depunerea cererilor de plată se vor înregistra mari aglomerări, întârzieri în procesarea informaţiilor, tensiuni, unii din fermieri riscând să nu ajungă să depună cererile numai în intervalul 15 mai – 11 iunie cu penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere, sau chiar să depăşească perioada legală de depunere iar cererile să fie respinse de la plată pentru acest motiv.

Rugăm fermierii să respecte întocmai programările din invitaţiile primite şi să se prezinte la centrul local A.P.I.A. la data şi ora la care au fost programaţi pentru depunerea cererilor de plată unică pe suprafaţă.

Read more

S-a întâmplat sâmbătă seara la Te cunosc de undeva! când a intrat în pielea lui Brian Johnson, cunoscutul solist al formaţiei AC/DC. Andrei a fost de nerecunoscut, iar cu interpretarea sa a demonstrat încă o dată că îşi merită statutul de câştigător al super show-ului X Factor.
Chiar dacă pe parcursul celor zece săptămâni de gale X Factor, telespectatorii l-au putut cunoaşte destul de bine pe Andrei Leonte şi l-au putut vedea interpretând o gama variată de melodii, de la balade la piese rock sau dance, telespectatorii l-au putut vedea sâmbătă într-o cu totul o altă ipostază. Cu riduri, plete, bocanci şi vestă de blugi, Andrei a apărut în faţa publicului, dar şi a juriului Te cunosc de undeva! interpretând melodia „Shook me all night long”. Nu doar înfăţişarea a fost transformată, ci şi vocea, câştigătorul X Factor împrumutând destul de mult din timbrul vocal al lui Brian Johnson.
Pentru schimbarea de look, Andrei a petrecut ore bune la machiaj. Pe faţă i s-au aplicat riduri, dintr-un fond de ten special, care mai apoi au fost uscate cu un aparat care sufla aer cald. I s-a pus apoi peruca, lucru destul de anevoios şi acesta.

Zeci de vedete naţionale şi internaţionale prind viaţa la „Te cunosc de undeva!” în interpretarea a opt artişti concurenţi şi sub privirile critice a patru juraţi. CRBL, Delia, Julia Jianu, Lora, Iulian Vasile, Jorge, Maria Buză și Dan Helciug trec în fiecare săptămână prin transformări incredibile pentru a intra în pielea unor personaje celebre din lumea muzicii.

Vedetele vor primi în fiecare ediţie a show-ului un punctaj, iar la finalul fiecărui show se va întocmi un clasament în funcţie de punctajele obţinute de fiecare. Vedetele concurenti luptă în fiecare editie pentru premii în bani, dar şi un mare premiu, câştigat în marea finală, editie în care publicul va decide cine merită să
câștige. Sumele de bani câştigate vor fi donate unor cauze sociale reprezentate de fiecare dintre aceştia.

Gazdele show-ului sunt  Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi. Mai multe infomaţii despre show pot fi aflate de pe site-ul oficial: www.tecunoscdeundeva.a1.ro şi de pe pagina de Facebook:http://www.facebook.com/tecunoscdeundeva.

Read more

Galleria Arad pregătește cea mai faimoasă expediție dedicată copiilor – Kid’s Dino Event. În perioada 18  aprilie – 2 mai, cei mici vor avea parte de o aventură unică în cadrul unei acțiuni de explorare în lumea dinozaurilor. Evenimentul se desfășoară în incinta Galleria Arad, membrii echipajului care vor putea participa la expediție fiind copii cu vârste între 5 și 12 ani.

“Kids` Dino Dig este un proiect de amploare cu scop educativ. Prin acest demers ne adresăm în special copiilor cu vârste cuprinse între 6-12 ani, fiind vorba despre o perioadă din viața lor când trebuie stârnit interesul pentru cunoaștere, pentru descoperire. Conceptul presupune pe de o parte, îmbogățirea bagajului de cunostințe despre primele forme de viață de pe Pământ, iar pe de altă parte, micii arheologi vor învăța ce înseamnă munca în echipă. În același timp, întreaga activitate îi va face pe cei mici să guste din plin din mirajul lumii preistorice, vor avea parte de multă aventură și desigur vor avea  posibilitatea de a se fotografia cu dinozaurii expuși. Kid’s Dino Dig reprezintă o premieră pentru Arad pe acest palier de activitate, însă reprezintă un încă un pas făcut de Galleria Arad spre implicarea în ceea ce înseamnă educația copiilor noștri”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Scenariul evenimentului reflectă experiența unui grup de oameni de știință care lucrează la un proiect de săpături de dinozauri de mai bine de 10 ani. Într–un final, au descoperit un strat de fosile, care, cred specialiștii, aparțin unei specii de dinozauri care a trăit în Era Cretacică, adică de acum 120 milioane de ani. Pentru a completa proiectul, au nevoie de o echipă mai mare. De aceea, scopul oamenilor de știință este să–i ducă pe micii paleontologi la zona de săpat, să-i instruiască și astfel să finalizeze lucrarea într-un timp mai scurt.

În cadrul expediției, copiii participanți vor fi împărțiți în două echipe de câte 10-20 „oameni de știință” și vor fi echipați corespunzător, cu fiecare element necesar într-un asemenea demers. Sub îndrumarea unui profesor de paleontologie, micuții vor afla cum să întrebuințeze instrumentele necesare pentru a face săpături, a excava și a descoperi fosilele dinozaurilor care au trăit pe pământ cu milioane de ani în urmă. După cercetarea desfășurată pe teren, copiii vor face un tur prin spațiul dedicat lumii preistorice. Este o incursiune în timp, ce constă în vizitarea a cinci expoziții – „Era Dinozaurilor”, „Să Cunoaștem Dinozaurii”, „Replica Scheletului de Dinozaur”,“Replicile Fosilelor de Dinozaur”, „Amprentă de Dinozaur„ – care va asigura copiilor informații de bază referitoare la viața de acum sute de milioane de ani, urmând ca la final micii, de acum, specialiști, să primească certificate de mici experți în paleontologie.

Copiii cu vârste sub 6 ani vor avea un spațiu de joacă special amenajat, unde vor putea desena dinozauri sau se vor amuza cu jocuri tematice, concursuri și multe surprize.

Expediția Kids’ Dino Dig este suportată integral de către Galleria Arad cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean Arad,  accesul copiilor în acest demers fiind gratuită. De asemenea, pe parcursul evenimentului, părinții și cadrele didactice care îi însoțesc pe “micii paleontologi“ își vor petrece timpul într-o ambianță plăcută, primind drept cadou vouchere de cumpărături din magazinele din Galleria Arad.

Kids` Dino Dig poate fi vizitat zilnic la Galleria Arad în intervalul 18 aprilie-2 mai, copiii putându-se înscrie fie în grupuri organizate, prin intermediul școlilor, fie direct, însoțiți fiind de părinți. Înscrierea în expediție este gratuită, programările înregistrându-se la Info Desk-ul de la etajul 1 al Galleria Arad.  De asemenea, programările la Kid’s Dino Dig pentru grupuri organizate prin școli se pot efectua și telefonic, la nr. 0257/242-242, persoana de contac: Vlad Medris.

Read more

Te cunosc de undeva! este un super show care se urmăreşte cu zâmbetul pe buze. Cei opt concurenţi vedetă surprind de fiecare dată cu apariţiile lor inedite. Totuşi, în cea de-a doua ediţie jurata Ozana Barabancea a fost emoţionată până la lacrimi de unul dintre momentele din show.  Cine a făcut-o să plângă pe doamna jazzului românesc, telespectatorii vor afla urmârind sâmbătă, de la 20.20, Te cunosc de undeva!, numai pe Antena 1.

Zeci de vedete naţionale şi internaţionale prind viaţa la „Te cunosc de undeva!” în interpretarea a opt artişti concurenţi şi sub privirile critice a patru juraţi. CRBL, Delia, Julia Jianu, Lora, Iulian Vasile, Jorge, Maria Buză și Dan Helciug trec în fiecare săptămână prin transformări incredibile pentru a intra în pielea unor personaje celebre din lumea muzicii, făcând deliciul telespectatorilor. Cu atâţia artişti în platou, care nu ezită să se tachineze, buna dispoziţie este cuvântul de ordine în emisiune. Cu toate acestea, în ediţia pe care Antena 1 o va difuza in această seară de la 20.20 va exista un moment care pe Ozana Barabancea a emoţionat-o până la lacrimi.  Cine a făcut-o pe artistă să îi dea lacrimile şi să îi declare: „te iubesc”, telespectatorii vor afla urmărind cea de-a doua ediţie a super show-ului.

Tot atunci, românii vor vedea şi cum au reuşit să intre în pielea unor mari artişti concurenţii, dar şi ce alte surprize le-au mai pregătit producătorii.  Invitatul special al ediţiei este marele câştigăro X Factor, însă momentele inedite nu se opresc aici. Cosmin Seleşi, prezentatorul show-ului şi-a propus să îi surprindă şi el pe telespectatori cu un moment cu totul ieşti din comun.

Mai multe infomaţii despre show pot fi aflate de pe site-ul oficial: www.tecunoscdeundeva.a1.ro şi de pe pagina de Facebook: http://www.facebook.com/tecunoscdeundeva.

Read more

Astăzi am fost martorii unui fenomen brusc de schimbare, sau teleportare, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, ne-a explicat geneza MC-L. Adică, PDL Arad face un parteneriat politic, ăla cultural, sportiv şi economic nu intră în statut, şi noua structură se va numi Mişcarea Creştină-Liberală. Am uitat
să specific şi partea adversă a înţelegerii, PER, adică ecologiştii lui Doru Orban. Săracul, cu o infrastructură şi o organizare de invidiat, era spaima pedeleilor,  şi pe lângă erau şi ei mulţumiţi de realizările ecologice aplicate până acum judeţului şi în special oraşului nostru. En fine, chestia este că alegerile locale vor fi pe o siglă nouă, hartă verde cu înscrisurile MC-L, astfel ca ţaţa Leana, informată din timp, va identifica noul portocaliu. Şi dacă ţaţa Leana nu va găsi în sătucul ei din marginea lumii sigla cu portocaliu, mult iubită, cine o va îndruma spre copăcelul ăsta verde? Cred ca se va uita pe IPhone şi va găsi răspunsul. Pe mine mă roade o altă întrebare, la fel de fireasca: şi Gheorghe Falcă, ce le va zice alegătorilor că de fapt distrugerea zonelor verzi şi ecologice din mândrul nost sat sunt o politică de ecologizare sub sigla MC-L? Poza e de pe newsar.ro dar staţi liniştiţi ca am pozat şi noi.

Read more