News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Imigrant cazat la Centrul din Arad a fost gasit mort

În data de 2 ianuarie 2015, un cetăţean străin, aflat în custodie publică la Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad, a fost găsit fără a prezenta semne vitale, în camera în care era cazat.

Cetăţeanul  în cauză a fost luat în custodie publică, prin ordonanţa procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi cazat în centru în cursul lunii octombrie 2014, în vederea returnării de pe teritoriul României. Luarea în custodie publică  este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, de 24 de ore.

Conform regulamentului şi procedurilor în vigoare, atât la introducerea în centru cât şi periodic acesta a fost evaluat din punct de vedere medical şi psihologic, nefiind constatate probleme de natură medicală sau simptome de depresie sau anxietate.

La momentul constatării evenimentului, conform procedurilor, au fost sesizate autorităţile competente. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul IPJ Arad care au efectuat cercetarea locului faptei. Corpul neînsufleţit a fost ridicat de către Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea stabilirii cauzelor decesului.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul IPJ Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Read more
Noul an se bucură de o inaugurare pe cinste: LUNA PLINĂ DE TEATRU!

Pentru al treilea an consecutiv, prima lună a anului vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă de nerefuzat: LUNA PLINĂ DE TEATRU. Un proiect care în acest an se va desfășura între 8 ianuarie și 8 februarie și care vă oferă posibilitatea să vizionați producțiile teatrale arădene la un preț special – 5 lei biletul!

Deschidem LUNA PLINĂ DE TEATRU cu trei spectacole cuceritoare, după cum urmează:

– Joi, 8 ianuarie, ora 19,00, sala Studio – FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEȚI, de Mimi Brănescu, regia – Antonella Cornici;

– Sâmbătă, 10 ianuarie, ora 19,00, sala Studio – CEI MARI, CEI MICI, de Ioan Peter Pit, regia – Ioan Peter Pit

– Duminică, 11 ianuarie, ora 16,00 și ora 19,00, sala Studio – UN OM DE MILIOANE, de Ioan Peter Pit, regia – Ioan Peter Pit.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrului (deschisă de luni până vineri între orele 10,00 – 12,00 și 17,00 – 19,00, în zilele cu două reprezentații fiind deschisă suplimentar între 15,00 – 19,00), dar și online de pe platforma biletmaster.ro. Precizăm că în cadrul acestui proiect abonamentele nu sunt valabile

Read more
Senatorul Traian Igas si-a redeschis cabinetul parlamentar in noul an

Senatorul colegiului uninominal numărul 3, Constantin Traian Igaş a reînceput activitatea la cabinetul parlamentar din oraşul Pecica. “Dacă până în acest an cabinetul a funcţionat cu un program de două zile de audienţă pe săptămână, de astăzi cabinetul senatorial va fi deschis de luni până sâmbătă inclusiv întrucât Pecica este un alt pol de dezvoltare al colegiului meu senatorial şi consider că este mai bine să vin eu în sprijinul cetăţenilor cu un al doilea cabinet mai aproape de ei” afirmă senatorul arădean, Traian Igaş.

Cabinetul parlamentar se adresează cu precădere locuitorilor oraşului Pecica dar şi localităţilor învecinate, pentru cei care tranzitează oraşul. “Colegiul meu este destul de întins ca suprafaţă şi este segmentat atât de municipiul Arad cât şi de râul Mureş, dar cred că este necesar pentru cetăţenii colegiului pe care îl reprezint deşi nu este uşor să susţii cheltuielile de întreţinere şi logistică pentru mai multe cabinete” este de părere senatorul Traian Igaş.

În oraşul Pecica există o tradiţie de un deceniu de cabinete parlamentare, cel de acum, situat în vecinătatea primăriei, fiind acelaşi din perioada 2008-2012.

Read more
Primăria Arad nu recunoaşte că doreşte desfiinţarea  Parcului Eminescu

Într-un comunicat trimis la redacţie, ca urmare a scandalului apărut în presă privind intenţia primarului Gheorghe Falcă de a construi parcuri şi parcări amenajate în locul Parcului Eminescu, evident administraţia locală nu recunoaşte aceste planuri şi dă vina pe zvonistică.
„Având în vedere că în spațiul public sunt vehiculate informații false referitor la intențiile și propunerile de reamenajare zonei Parcul Eminescu-Malul Mureșului, subliniem ferm că intenția Primăriei nu este de a desființa vreun parc existent, ci de a pune în valoare  zona malului Mureșului, cu Parcul Eminescu și edificiile de patrimoniu din apropiere.

Ideea pe care o propunem nu s-a născut dintr-un capriciu ci este fundamentată pe premize obiective: necesitatea de a revitaliza spațiile publice prin regenerarea imaginii și funcționalității, nevoia de zone pietonale, prognozele de evoluție a traficului, necesitatea de a proteja zona centrală a orașului de circulația auto, nevoia de spații de parcare. Zona falezei Mureșului din centrul Aradului și Parcul Eminescu necesită intervenții importante pentru a fi mai bine puse în valoare. Am studiat atent și soluții pe care alte orașe din lume le-au adoptat. Prin varianta de «etajare» s-ar obține un spațiu pietonal mai generos, cuprinzând parcul, concomitent cu un amplasament pentru o parcare colectivă. În favoarea viabilității acestei propuneri există destule exemple de grădini și parcuri care stau peste structuri construite, cunoscute chiar din antichitate. Realitatea a demonstrat că din punct de vedere tehnic este posibilă realizarea de plantații din cele mai complexe, impactul estetic și bilanțul de mediu fiind de multe ori superior proiectelor peisagere clasice.

Am informat publicul asupra acestei propuneri, cu elementele care există în această etapă incipientă, de analiză, deoarece este o noutate și va fi o decizie importantă pentru viitorul Aradului. Fezabilitatea va fi evaluată de arhitecți urbaniști și proiectanți, care vor indica soluțiile tehnice și costurile estimative. Când aceste date și detalii vor fi disponibile se va intra în dezbatere, iar decizia finală va fi luată și asumată de Consiliul Local Municipal.”

Nu se doreşte desfiinţarea parcului dar se vor face studii de fezabilitate pentru construcţia de grădini şi parcări suspendate, studii care vor fi proiectate de firmele favorabile primăriei şi cărora se vor plăti sume consistente.

Organizaţii arădene, care se opun acestor proiecte megalomanice, au deschis pe facebook o pagina de susţinere la care au aderat în doar o săptămână mii de arădeni. Pentru a susţine acest protest accesaţi facebook.com/salvatiparculeminescu

Read more
Marius Copil a ajuns pe tabloul principal la Brisbane

Arădeanul Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Brisbane, turneu dotat cu premii de 500.000 de dolari şi care se desfăşoară pe o suprafaţă hard. În ultimul tur al calificărilor arădeanul a jucat contra turcului Marsel  Ilhan pe care l-a învins în două seturi, 6-2 6-3. Primul set este dus până la 3-2 unde Marius Copil reuşeşte să obţină break-ul şi nu mai pierde niciun game, adjudecându-şi setul cu 6-2. Setul secund aduce un nou break pentru Marius Copil care serveşte pentru meci, la scorul de 5-3. Doar o minge de set a fost necesară pentru arădeanul Marius Copil pentru a câştiga setul secund, scor 6-3.

Read more
Simona Halep s-a calificat in turul secund la WTA Shenzen

Jucătoarea româncă, Simona Halep, a reuşit calificarea în turul secund al turneului de la Shenzhen, turneu dotat cu premii în valoare de 500.000 de dolari şi care se desfăşoară pe o suprafaţă hard. Halep a câştigat după trei seturi de joc, scor 4-6, 6-4 şi 6-3. Meciul a început greu pentru Simona Halep şi în primul set nemţoaica Annika Beck a reuşit break-ul câştigând cu 6-4. Setul secund a început cu un nou break câştigat de Beck ducând scorul la 2-1 dar game-ul următor Halep face un rebreak. Situaţia se repetă la 3-3 şi după un break şi rebreak setul ajunge la 4-4. Setul este adjudecat de Simona Halep cu scorul de 6-4, după un break pe final de set. Ultimul set este căştigat de Halep mai clar, după ce reuşeşte două break-uri şi după a doua minge de meci câştigă partida.

În următorul tur Simona Halep va juca contra rusoaicei de numai 17 ani, Natalia Vikhlzantseva, numărul 584 WTA. Pentru calificarea în turul secund Simona Halep va primi un punct şi 3.199 dolari.

Read more
Cod galben pentru şase judeţe

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică seară, noi atenționări de cod galben de vânt puternic valabile pentru șase județe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 19,30 — 23,30, în zona de munte a județelor Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova la peste 1.700 m altitudine se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală viteze de 80 — 90 km/h, zăpadă viscolită și spulberată, vizibilitate sub 50 m.

De asemenea, până la ora 22,00, local în județul Dolj se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55-65 km/h.

Pe de altă parte, până luni dimineață la ora 2,00, este în vigoare o informare meteorologică de ninsori, polei și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară. (agerpres.ro)

Read more