News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Trei echipaje din cadrul ISU Arad vor participa la ceremoniile organizate de Ziua NATO

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, vor participa în perioada 19.09-23.09 la ceremoniile organizate de Ziua NATO, în localitatea Ostrava din Cehia.

Cei șapte pompieri arădeni vor prezenta tehnica din dotare și vor defila alături de trupe din tările membre NATO. ISU ARAD a dislocat pentru această misiune autospeciala de intervenție la calamități și accidente colective, autocamionul și containerul mulți risc și o autospeciala SMURD, terapie intensivă mobilă.

Read more
Aradul a primit bani pentru refacerea infrastructurii afectate de calamităţi

Astăzi, 18 septembrie, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de peste 164 de milioane de lei, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în anul 2019 (inundaţii şi alunecări de teren).

Fondurile au fost solicitate de unităţi administrativ-teritoriale din 27 de judeţe (Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea).

Acestea vor fi alocate pe baza solicitărilor şi evaluărilor făcute de autorităţile locale, Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă şi prefecturile din judeţele afectate.

Read more
Jaf în plină stradă. O femeie din Arad a rămas fără banii din portofel

Ieri seară, după ora 20.00, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu a fost alertat de strigătele unei femei, care anunța faptul că i-a fost sustras din poșetă portmoneul cu acte și bani. În acel moment jandarmii au observat un tânăr ce alerga de-a lungul unei străzi din municipiu. S-a trecut la urmărirea persoanei suspecte și în scurt timp a fost imobilizată.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că, bărbatul în vârstă de 21 de ani, a observat o femeie care se chinuia să transporte mai multe bagaje și un cărucior în care avea un copil și s-a oferit să o ajute până la o stație de autobuz. Pentru fapta sa, femeia a decis să-l recompenseze cu o sumă de bani pe care i-a scos din portmoneu și i-a oferit acestuia. Bărbatul a observat că în portmoneu sunt mai mulți bani și profitând de un moment de neatenție din partea femeii, i-a sustras portmoneul în care avea 950 lei, după care a luat-o la fugă.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de <furt>, iar portmoneul cu întreg conținutul a fost restituit victimei.

În continuare fac cercetări în acest caz.

Read more
Încă un ordin de protecție provizoriu, după ce o femeie a fost bătută de soț

Polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au fost sesizați ieri, prin 112, despre faptul că o femeie a fost agresată de soțul ei, un bărbat de 35 de ani, din Răpsig, fiind lovită cu pumnii și picioarele, în timp ce ce aflau la domiciliul comun. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție pentru 5 zile, fiind dispusă evacuarea acestuia din locuință.

Read more
Europa dorește un continent verde dar costurile sunt amețitoare

După o vară de temperaturi record, care au închis centralele electrice, au întârziat trenurile și au ars culturile, Europa va căuta să devină liderul global în acțiunile climatice și să devină primul continent neutru de carbon.

Acest plan va atinge ritmul la Helsinki în următoarele două zile, când bancherii centrali și miniștrii finanțelor din Uniunea Europeană vor intra în ideea modalității de a stimula sute de miliarde de euro în investiții necesare pentru a reduce zero emisiile de gaze cu efect de seră până la jumătatea secolului.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat săptămâna aceasta că protejarea mediului este „sarcina noastră definitorie a generației”, adăugând că este o „obligație morală, umană și politică”. Dacă este lăsată necontrolată, o creștere a temperaturii de 3,5 grade Celsius ar putea provoca 190 miliarde de euro (210 miliarde dolari) în daune provocate celor 28 de țări ale UE, o pierdere netă de 1,8% din producție și 200 000 de decese cauzate de căldură, potrivit unei analize a UE care a privit orizontul de timp 2071-2100.

„Trebuie să ne intensificăm radical ambițiile și să începem într-adevăr tranziția către o lume fără fosile”, a declarat ministrul suedez pentru climă, Isabella Lovin, la o conferință de la Bruxelles, pe 11 septembrie. „UE este singura putere majoră din lume acum poate manifesta un leadership global și trebuie să-și asume acest rol. ”

„Sectorul financiar are un rol esențial în susținerea tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic”, potrivit unui document trimis de oficialii finlandezi în pregătirea întâlnirii. „Autoritățile de supraveghere și băncile centrale, inclusiv Banca Centrală Europeană, pot juca un rol activ în această reorientare.”

Guvernul german realizează un fond public-privat care ar strânge bani prin emiterea de obligațiuni către comercianții de retail privați pentru a finanța o serie de măsuri climatice.

Read more
Primăria Arad va cumpăra imobilul în care funcţionează Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”

Primăria Arad va cumpăra imobilul în care funcţionează Şcoala Gimnazială <<Mihai Eminescu>>” este anunţul făcut de primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ în cadrul conferinţei de presă organizată marţi, 17 septembrie 2019. Imobilul ar putea intra în proprietatea municipiului Arad în aproximativ un an de zile,  întrucât este necesară parcurgerea unor paşi juridico-administrativi, respectiv: intenţia de achiziţionare a imobilului de pe strada Episcopiei nr. 40-42 va fi supusă votului în cadrul Consiliului Local Municipal, apoi va fi necesară o evaluare a clădirii în vederea stabilirii preţului, urmează negocierea cu proprietarul imobilului – Episcopia Catolică din Timişoara şi ultimul pas, încheierea contractului de vânzare –cumpărare.  Prin urmare Primăria Municipiului Arad a mai închiriat pentru un an de zile imobilul în care funcţionează Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, contra sumei de 2500 de euro/lună (TVA inclus).

Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu de pe strada Episcopiei nu este proprietatea municipalităţii, ci este o clădire în proprietatea Bisericii Catolice. Am căzut de acord şi noi şi proprietarul , noi avem dorinţa de a cumpăra şi ei au dorinţa de  a vinde. De aceea voi începe demersurile legale  ce se impun, timp în care continuăm să închiriem acea clădire, maxim un an de zile. Sper ca într-un timp cât mai scurt să reuşim să finalizăm acest demers despre care s-a vorbit mult în ultimii ani. Este un demers de normalitate, un gest pe care-l facem pentru copii, pentru şcoala arădeană, pentru Arad, din dorinţa de a fi proprietari şi nu chiriaşi, având astfel posibilitatea de a investi mai mult în această şcoală”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Read more
Festival gastronomic românesc la Cetatea din Gyula

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, în organizarea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) şi a Centrului de Documentare şi Informare al ATRU (CDI), în premieră pe platoul din faţa cetăţii medievale din Gyula, a avut loc cea de-a XV-a ediţie a „Festivalului Gastronomic Românesc pe Ţară”. La această manifestare a participat și Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.

Diplomatul român s-a întreţinut cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria, dar şi cu oficialii prezenţi, printre Jozef Kovacs, deputat în Parlamentul  Ungariei; Erno Gorgeny, primarul oraşului Gyula; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei; Alexandru Fina, vicepresedintele AŢRU; Mariana Negreu Vetro, directorul CDI;  Maria Gurzău Csegledi, directorul Liceului Nicolae Balcescu din Gyula, ş.a.

La ediţia din acest an, au participat sute de persoane, între care s-au regăsit reprezentanţi ai  circa 40 de echipe, din Ungaria şi România, ce au prezentat publicului şi juriului diverse tipuri de mâncăruri. La festival au participat primari de localități, conducătorii instituţiilor organizatoare, reprezentanţi ai autoguvernărilor româneşti din Ungaria, profesori şi elevi de la şcoli la care învaţă copiii românilor din Ungaria, dar şi oaspeţi români din jud. Arad, Bihor şi Timiş.

Atmosfera a fost întreţinută de artistele populare  Lioara Boşcu şi Ramona Miheţ, acompaniate de  o formaţie folclorică venită din România, de la Timişoara. De asemenea, formaţiile artistice româneşti de la Gyula şi Micherechi au interpretat dansuri tradiţionale ale românilor din Ungaria.

Read more
Braconieri opriți cu focuri de armă, la Mădrigești. Doi tineri au fost arestați

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 15 septembrie a.c., o acțiune pentru combaterea braconajului.

Pe un fond de vânătoare de pe raza localității Mădrigești a fost depistat un autoturism care, la vederea organelor de poliție, a demarat în trombă. Un polițist a somat legal conducătorul auto să oprească, efectuând un foc de avertisment în plan vertical, moment în care autoturismul a intrat în coliziune cu un copac. Au fost identificați ocupanții autoturismului, fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani, din localitatea Brazii și un alt tânăr de 25 de ani, din Gurahonț.

În urma controlului autoturismului a fost depistată o armă de vânătoare cu alice, niciunul dintre cei doi tineri nefiind deținători legali de arme. De asemenea, cei în cauză nu dețineau autorizație de vânătoare.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cercetările fiind coordonate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.

Magistrații Judecătoriei Gurahonț au dispus arestarea celor doi tineri pentru 30 de zile.

Read more
Copiii de la Complexul „Curcubeu” au primit cadouri la debut de an școlar

O zi mai specială astăzi la Complexul „Curcubeu” din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad. Nu mai puțin de 120 de copii beneficiari ai complexului au primit câte un ghiozdan plin cu rechizite, totul cu ajutorul Arhiepiscopiei Aradului. Darurile au fost împărțite de primarul Călin Bibarț, directorul general al DAS Arad – Oana Pârvulescu și părintele paroh Gheorghe Gligor din partea Arhiepiscopiei Aradului.

”Când converg lucrurile din mai multe părţi, noi, Primăria Arad prin Direcţia de Asistenţă Socială pe care o finanţăm şi care deține acest complex ”Curcubeu”, unde copiii din familii nevoiaşe pot veni şi pot sta până seara, împreună cu Arhiepiscopia care vine nu numai cu aportul duhovnicesc, dar şi material, reprezentând ghiozdane pentru copii, încercăm să-i determinăm să vină la şcoală, să stea la şcoală, să se integreze, mai ales că toţi provin dintr-un mediu, să spunem deficitar. Este o acţiune conjugată: a bisericii, a şcolii şi a comunităţii prin primărie, pentru a duce copiii cât mai aproape de comunitate, cât mai aproape de şcoală şi de învăţătură”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Se putea citi bucuria imensă pe fața copiilor, majoritatea dintre ei provenind din familii nevoiașe, cu o situație materială precară.
„Iată că în aceată zi utilul a fost îmbinat cu plăcutul, nimic nu poate fi mai impresionant decât atunci când poți citi bucuria din ochii unui copil, acum la debut de an școlar, aceștia primind cadouri frumoase, ghiozdane complet utilate din partea Arhiepiscopiei Aradului. Sunt copii foarte dragi nouă, beneficiari ai Complexului „Curcubeu” de care avem grijă cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, oferindu-le servicii de zi, bucurându-se din plin de toate programele derulate aici. Vorbim de copii nevoiași, venind din familii nevoiașe cu un risc mare de marginalizare socială, în prag de sărăcie; tocmai de aceea Primăria Municipiului Arad prin Direcția de Asistență Socială a creat acest serviciu extrem de util, de o nevoie și o necesitate maximă pentru astfel de comunități”, a declarat Oana Pârvulescu, director general DAS Arad.

Read more
Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, marcată la Arad

În octombrie 2004, OMS a lansat programul WHO Patient Safety privind siguranţa pacientului, ca răspuns la o rezoluţie a Adunării Mondiale a Sănătăţii (2002), care solicita Organizaţiei şi Statelor Membre să acorde atenţie maximă acestei probleme. Programul WHO Patient Safety îşi propune să coordoneze, să difuzeze şi să accelereze îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în întreaga lume.

Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului a fost creată pentru a facilita dezvoltarea politicilor şi practicilor privind siguranţa pacienţilor în toate Statele Membre OMS şi pentru a acţiona ca o forţă majoră la îmbunătăţirea siguranţei acestora.

Campania ZMSP din acest an, organizată pentru prima oară în România, cu tema Îngrijirile medicale în condiţii de siguranţă are ca scop Conştientizarea profesioniştilor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate, precum şi a pacienţilor asupra importanţei îngrijirilor medicale de calitate cât şi asupra siguranţei pacienţilor.

Obiectivele campaniei sunt:

– informarea profesioniştilor din sănătate asupra importanţei îngrijirilor medicale în condiţii de siguranţă;

– conştientizarea medicilor asupra necesităţii utilizării corecte a tehnologiilor şi instrumentelor pentru realizarea unui act medical mai sigur cu efecte secundare reduse;

– informarea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora asupra importanţei implicării eficiente în îngrijirea lor în cursul terapiei.

Strategia naţională de sănătate 2014 – 2020 şi Planul de acţiuni pe perioada 2014 – 2020 prevede o serie de direcţii strategice de acţiune şi măsuri printre care şi Creşterea gradului de siguranţă a pacientului şi a calităţii serviciilor medicale în unităţile sanitare prin:

– introducerea evaluărilor de rutină ale performanţei la toate nivelurile de îngrijire folosind protocoale de estimare a performanţei pe diferite niveluri de îngrijire;

– implementarea la nivel naţional a conceptului de siguranţă a pacientului precum şi a instrumentelor/procedurilor aferente, bazate pe evidenţele/bunele practici internaţionale (OMS, UE);

– elaborarea şi implementarea unui plan strategic naţional cuprinzând măsuri generale pentru îmbunatăţirea siguranţei pacientului; dezvoltarea şi implementarea programelor de raportare, investigare şi concluzionare privind evenimentele adverse;

– dezvoltarea unor programe de cercetare privind siguranţa pacientului;

– informarea-educarea populaţiei împotriva abuzului de antibiotice.

În judeţul nostru, cu ocazia Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului 2019, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad, în colaborare cu serviciile medicale publice şi private, in mod deosebit cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, organizează întâlniri tematice cu angajaţii unităţii sanitare în cadrul căreia se prezintă importanţa:

– implicării pacienţilor ca parteneri în îngrijirea lor

– colaborării cu pacientul, pentru siguranţa acestuia

– asigurării dezvoltării profesionale continue pentru îmbunătăţirea abilităţilor şi cunoştinţelor în materie de siguranţă a pacientului

– încurajării raportării fără caracter acuzator a evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale şi a învăţării din erori.

Director Executiv
Jr. Constantin Cătană

Read more