News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Se reia lucrarea la magistrala de apă potabilă din Piaţa Podgoria

Începând de luni, 16.11.2020, ora 09:00 şi până vineri, 20.11.2020, ora 07:00, în cadrul contractului CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad, se execută lucrări de echipare a căminului de vane aflat în sensul giratoriu de la Podgoria, care vor afecta circulaţia din sens.

Zona de lucru (securizată în prezent cu tablă metalică) va fi împrejmuită şi marcată, astfel că circulaţia din sensul giratoriu va fi îngreunată. Date fiind restricţiile parţiale, şoferii sunt sfătuiţi să opteze pentru rute alternative.

Tot în acest interval, pentru locuitorii imobilelor de pe strada Corneliu Coposu şi de pe Calea Iuliu Maniu, este posibil ca apa potabilă să fie furnizată la presiune uşor scăzută, aceasta putând să capete şi aspect tulbure. Dacă se constată colorarea apei, recomandăm consumatorilor să nu folosească apa pentru consum sau uz casnic, decât la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerve minime de apă pe perioada executării lucrărilor.

Dat fiind că lucrările se execută la un ansamblu de pe magistrala de apă potabilă, s-a hotărât ca programul de lucru să se desfăşoare fără întrerupere, în schimburi, până la finalizare.

Reamintim faptul că acest contract de lucrări este cel de-al patrulea semnat în cadrul proiectului major, la o valoare de 20.106.492,23 LEI şi prevede lucrări de reabilitare a 7,5 km de artere apă potabilă pe următoarele străzi: Bd. Revoluţiei, Iuliu Maniu, Corbului, Calea Aurel Vlaicu, Făt-Frumos, I.C. Brătianu, Mărţişor, Meşterul Manole, Războieni şi Milcov.

Contractul de lucrări CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad face parte din Proiectul Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Pentru mai multe informaţii legate de proiect, vă invităm să accesaţi următorul link: http://proiecte.caarad.ro/poim1/.

Pe această cale, dorim să vă mulţumim pentru înţelegere şi să ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Read more
Ceremonia de 1 Decembrie la Arcul de Triumf, cu maxim 400 de persoane

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune, prin hotărârea adoptată joi privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane.

CNSU propune ca şi în municipiile reşedinţă de judeţ să aibă loc parada de 1 Decembrie cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.

Potrivit CNSU, regulile de respectat pentru organizarea ceremoniilor de Ziua Națională:

* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

* dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;

* menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;

* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;

* duratei ceremoniei este de maximum o oră.

Sursa: digi24.ro

Read more
Noi restricții în ceea ce privește Coronavirus, în județul Arad

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a emis astăzi o nouă hotărâre, privind restrcicțiile care se aplică în județul Arad, în perioada următoare, ca urmare a prelungirii stării de alertă:

Art. 1. (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în spațiile publice închise, dispuse în exteriorul clădirilor, de tipul teraselor, situate pe terenul aparținând domeniului public și/sau domeniului privat, care au un acoperiș, plafon sau tavan și cel puțin două închideri laterale, indiferent de natura materialului din care sunt confecționate sau de caracterul temporar sau permanent, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05.00 – 21.00, în unitățile administrativ-teritoriale evidențiate în coloana III a tabelului cuprins în Anexa la prezenta hotărâre, respectiv fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00 – 21.00, în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloana IV a tabelului cuprins în Anexă.
(2) Activitatea prevăzută la alin. (1) este interzisă în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloana V a tabelului cuprins în Anexa la prezenta hotărâre.
(3) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05.00 – 21.00, în unitățile administrativ-teritoriale evidențiate în coloana III a tabelului cuprins în Anexa la prezenta hotărâre, respectiv fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00 – 21.00, în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloana IV a tabelului din Anexă.
(4) Activitatea prevăzută la alin. (3) este permisă, în intervalul orar 05.00 – 21.00, doar pentru persoanele cazate în cadrul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare situate în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloana V a tabelului cuprins în Anexa la prezenta hotărâre.
(5) În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) și (3) este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
(6) Este interzisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci în toate unitățile administrativ-teritoriale situate pe teritoriul administrativ al județului Arad.
Art. 2. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minim 2 metri între mese și participarea a maxim 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
Art. 3. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri, în perioada 14.11.2020-27.11.2020, în toate localitățile situate pe teritoriul administrativ al județului Arad.
Art. 4. (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05.00 – 21.00, în unitățile administrativ-teritoriale evidențiate în coloana III a tabelului cuprins în Anexa la prezenta hotărâre, respectiv fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00 – 21.00, în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloana IV a tabelului din Anexă.
(2) Activitatea prevăzută la alin. (1) este interzisă în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloana V a tabelului cuprins în Anexa la prezenta hotărâre.
(3) Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin actele normative în vigoare.
(4) Se instituie obligația operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) de a respecta orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin actele normative în vigoare și de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în spațiu, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu cât și pentru clienți și de a respecta normele de igienă sanitară stabilite prin actele normative în vigoare.
Art. 5. În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor în nicio unitate administrativ-teritorială situată pe teritoriul administrativ al județului Arad.
Art. 6. (1) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în unitățile administrativ-teritoriale evidențiate în coloana III a tabelului cuprins în Anexa la prezenta hotărâre, respectiv fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloana IV a tabelului din Anexă.
(2) Activitatea prevăzută la alin. (1) este interzisă în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloana V a tabelului cuprins în Anexa la prezenta hotărâre.
Art. 7. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise în unitățile administrativ-teritoriale și în perioadele menționate în coloanele IV și V ale tabelului curpins în Anexa la prezenta hotărâre.
Art. 8. (1) Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin actele normative în vigoare.
(2) Organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase, este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate. Se interzice participarea la procesiunile și/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.
Art. 9. (1) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
(2) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
(3) Organizarea evenimentelor private prevăzute la alin. (1) și (2) este interzisă în toate unitățile administrativ-teritoriale situate pe teritoriul administrativ al județului Arad, pe toată durata stării de alertă.
Art. 10. Se interzice organizarea/desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit art.1 pct.2-18 din Anexa nr.3 la H.G. nr.856/2020.
Art. 11. (1) Se suspendă activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, precum și a târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, atât în spații închise, cât și în spații deschise.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), se permite activitatea pieţelor agroalimentare organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Art. 12. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise, aglomerate sau neaglomerate, din toate unitățile administrativ-teritoriale situate în județul Arad.

Art. 13. (1) Organizarea și desfășurarea cursurilor în unitățile/instituțiile de învățământ preșcolar și școlar din județul Arad, atât în cele din sistemul public cât și în cele din sistemul privat (inclusiv în grădinițe), intră în scenariul 3, cu predarea cursurilor în sistem online.
(2) Instituțiile de învățământ superior, situate în municipiul Arad, vor aplica măsurile stabilite în cuprinsul hotărârilor senatului universitar.
Art. 14. Activitățile de îngrijire personală în spațiile special destinate (saloane de înfrumusețare, frizerii, saloane de coafură, manichiură, pedichiură, cosmetică, piercing, tatuaje, micropigmentare, epilare, tratament si machiaj cosmetic etc.) se vor desfășura cu programarea prealabilă a clientelor/clienților și interzicerea staționării în zonele de așteptare situate în interiorul acestor spații.
Art. 15. Deplasările în afara locuinței/gospodăriei se vor efectua în intervalul orar 05.00 – 23.00, numai cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID -19 și evitarea formării oricărui grup de persoane mai mare de 6 persoane care nu provin din aceeași familie.
Art. 16. Se interzice staționarea persoanelor pe trotuarele din fața imobilelor, precum și practicarea jocurilor sportive pe trotuare și partea carosabilă a drumurilor publice.
Art. 17. Urcarea în mijloacele de transport în comun se va efectua numai pe ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși, cu luarea măsurilor pentru păstrarea distanței fizice sanitare și purtarea obligatorie a măștii de protecție a nasului și a gurii.
Art. 18. Operatorii de transport care asigură curse în regim convenție pentru persoanele juridice din zonele industriale de pe teritoriul Județului Arad, vor lua măsuri astfel încât să fie respectate toate prevederile actelor normative în vigoare, inclusiv în ceea ce privește distanța minimă dintre pasageri și purtarea obligatorie a măștii de protecție a nasului și a gurii, necesară pentru evitarea răspândirii noului tip de coronavirus.
Art. 19. (1) Angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de subordonare și finanțare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, la care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, organizează programul de muncă astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră, în vederea evitării aglomerării transportului public.
(2) Conducătorii entităților prevăzute la alin. (1) vor lua măsuri de distanțare fizică a persoanelor și de limitare a transmiterii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii, precum și de limitare a accesului publicului în incinta acestor entități.
Art. 20. Pe perioada stării de alertă, autoritățile administrației publice locale au obligația de a prelua dosarele persoanelor pentru încadrare în grad de handicap și de a le transmite la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în vederea obținerii drepturilor și a facilităților legale.
Art. 21. Administratorii piețelor agro-alimentare, precum și operatorii economici, care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul și/sau en-gross vor proceda la triajul observațional al clienților și la monitorizarea permanentă în incinta spațiilor comerciale (închise și/sau deschise) a respectării de către vânzători și clienți a măsurilor de prevenție (purtarea corectă a măștii de protecție în spații închise și/sau deschise, asigurarea distanței fizice între clienți, curățarea periodică a suprafețelor de contact – mânere, mese, balustrade etc. cu soluție dezinfectantă, limitarea numărului de clienți în spații publice etc.).
Art. 22. (1) Magazinele alimentare, hipermarketurile, supermarketurile, magazinele de cartier, inclusiv magazinele situate în centrele comerciale, indiferent de produsele comercializate ori serviciile prestate, au obligația de a lua măsurile necesare pentru a preîntâmpina aglomerările în interiorul magazinelor, precum și la casele de marcat, astfel încât să se asigure circulația liberă între clienții așezați la rând și cei care se deplasează între standuri.
(2) În situația în care se constată că numărul clienților din interiorul unităților prevăzute la alin. (1) este prea mare, administratorii magazinelor au obligația de a limita accesul clienților în interior.
Art. 23. Prezenta Hotărâre se completează cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 935/2020 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și cu alte acte normative în vigoare.
Art. 24. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad va transmite prezenta hotărâre membrilor C.J.S.U. Arad, instituțiilor și autorităților publice cu responsabilități în această materie, precum și unităților administrativ-teritoriale.

Read more
Adrian Todor: „Schemele de ajutor promise de guvernul PNL nu au pompat bani în economia reală“

Schemele de ajutor promise de guvernul PNL nu au pompat bani în economia reală. Au rămas doar pe hârtie! Schemele de ajutor pentru economie, cu care se laudă guvernul lui Iohannis, sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire.
„Guvernul PNL anunţă lansarea unei noi scheme, a treia, în timp ce primele două au eşuat lamentabil. Investitorii cer guvernului să se oprească din minţit, să nu mai lanseze noi promisiuni şi să le dea firmelor banii pe programele pe care au spus că le-au lansat! Așa cum am nu au venit banii pe schemele 1 şi 2 Covid, tot așa schema 3 de investiţii zace nelansată!
Am văzut ce a declarat și Ștefan Fusea, președintele Camerei de Comerţ Brăila, care acuză că de la începutul pandemiei firmele au avut parte doar de povești, nefiind acordat niciun ajutor. Acum, se promite Măsura 3, cea pe capital de investiţii – care de 3 luni se tot lansează. Cu siguranță, nici această măsură nu va fi operaţională până în martie anul viitor. Dacă se lansează, va avea un termen de depunere, un termen de analiză, un termen de răspuns, un termen de cheltuire a banilor, deci tot anul viitor vor primi sprijin firmele, cele care vor reuși să evite falimentul până atunci“, declară deputatul de Arad Adrian Todor.

Read more
Utistul Moldovan, infectat cu Covid-19! Juniorii şi-au amânat meciurile din Elite

Chiar dacă în această săptămână nu era planificată o testare, UTA nu riscă nimic și la primul semn de infectare își investighează medical fotbaliștii. Astfel, portarul Horațiu Moldovan (22 de ani) a rezultat pozitiv la coronavirusm, iar 14 zile de acum înainte va fi izolat complet de echipă. Probleme uşoare au şi Morar, dar care este totuşi negativ la Covid-19 şi juniorul Denis Rusu, care se confruntă cu o sinuzită. Laszlo Balint nu a mai insistat pentru disputarea unui amical pe finalul acestei săptămâni şi probabil va planifica un joc școală în familie pentru pregătirea deplasării de la CFR Cluj, de duminică, 22 noiembrie, ora 20.

Altfel, decimate de COVID, echipele de juniori ale UTA-ei au solicitat amânarea meciurilor din cadrul etapei a 8-a a Ligii Elitelor. Puștii „roș-albilor” trebuiau să se deplaseze duminică, la Mediaș, dar partidele vor fi reprogramate. În seria de Vest, UTA U19 ocupă locul 7, iar colegii de la U17 sunt liderii clasamentului, cu șase victorii și o singură înfrângere.

 

Read more
IPJ Arad organizează examen de atestare a calităţii de detectiv particular

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad organizează examen de atestare a calităţii de detectiv particular la sediul unităţii, strada Vârful cu Dor 17-21, la data de 8 decembrie 2020, ora 09.00.

Dosarele întocmite în vederea participării la examen pot fi depuse până la data de 3 decembrie 2020, la secretariatul Serviciului de Investigaţii Criminale (telefon 0257/206.878).

Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a). are cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European;

b). posedă cel puţin studii medii si este absolventă a unei școli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale, ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;

c). este aptă din punct de vedere medical;

d). nu a fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;

e). nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;

f). a obţinut avizul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad sau al D.G.P.M.B., după caz;

g). a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.

Documentele necesare pentru a dobândi calitatea de detectiv particular :

  • dosar plic;
  • cerere de participare la examen;
  • curriculum vitae;
  • actul de stare civilă în copie (buletin, certificat naştere);
  • actul de studii al unei instituţii de învăţământ superior în copie sau actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie (în înţelesul art. 5, b) din L329/2003 republicată, pentru şcoala postliceală;
  • certificat de cazier judiciar, cu termen de de valabilitate 6 luni de la data emiterii;
  • declaraţia pe proprie răspundere autentificată din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
  • certificat medical (fişa de consultaţii medicale) şi avizul de testare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv de un laborator autorizat, cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii.

 

 

B I B L I O G R A F I A

 

  1. Constituţia României;
  2. Codul penal – partea specială;
  3. Codul de procedură penală;
  4. Dreptul Civil;
  5. Legea 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, modificată și completată prin Lega nr.353 din 15 iulie 2004;
  6. H.G. 1666/07.10.2004 – pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular;
  7. Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, modificată și completată de Ordonanța de Urgență nr.16 din 09 martie 2005 și Legea nr. 268 din 01 octombrie 2007;
  8. H.G. 585/2002 pentru aprobarea standardelor Naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, modificată și completată;
  9. Ordonanţa de urgenţă nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 38 din 22 aprilie 2009;
  10. Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată;
  11. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Read more
Un bărbat din Mândruloc a furat 4.300 de kg de fier vechi și l-a vândut la Sântana

Polițiștii orașului Sântana cercetează un bărbat de 49 de ani, din Mândruloc, care ar fi sustras 4.300 de kg de fier vechi dintr-un centru de colectare de fier vechi din municipiu, pe care l-ar fi comercializat ulterior unui alt centru de colectare de fier vechi, de pe raza localității Sântana.

În cauă sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Read more
Crişul Chişineu Criş sau Şoimii Lipova, cine iernează lider în Liga a III-a?!

În weekend sunt programate ultimele meciuri din acest an în “C8”, jocuri contând pentru prima etapă a returului. Liderul seriei a opta din Liga a III-a s-a schimbat din nou, la mijlocul acestei săptămâni, după remiza dintre Progresul Pecica și Crișul Chișineu Criș, meci restanţă. Punctul le-a fost suficient „alb-albaștrilor” lui Adrian Abrudean să facă rocada la vârf cu Şoimii Lipova. Ambele echipe arădene au 21 de puncte, dar cu un uşor plus la golaveraj pentru Crişul, aflată acum la mâna ei pentru a ierna în fotoliul de lider. Pentru asta, însă, trebuie să treacă sâmbătă, începând cu ora 14, de incomoda Ghiroda și Giarmata Vii, una dintre formaţiile cu pretenții în “C8”, aflată pe locu 4 după turul campionatului. Chişoanii se gândesc în primul rând la victorie şi apoi la golaveraj, unde s-ar putea juca şefia la final de an, Lipova având meci ceva mai accesibil, la Cermei. Neînvinsă până acum, Crişul a scăpat de cazurile de Covid-19 şi abordează în efectiv complet partida cu timişenii. Cealaltă pretendentă la primul loc, Şoimii Lipova se deplasează în fieful “sămădăilor” din Cermei, care şi ei au mare nevoie de puncte.

Read more
UTA joacă, în nocturnă, cu CFR Cluj!

Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au decis programul etapei cu care se va relua sezonul după ce se va fi terminat pauza cauzată de meciurile echipei naționale. UTA va juca în Gruia, pe terenul campioanei CFR Cluj, în seara zilei de duminică, 22 noiembrie, de la ora 20. Aşadar, ne aşteaptă o reprezentaţie de gală în nocturnă, alături de cele două Campioane ale Provinciei, ambele cu şase titluri naţionale în cont! Mai jos aveţi programul complet al rundei:

Liga 1, etapa a 11-a:

Vineri, 20 noiembrie

Ora 17.00 Politehnica Iași – FC Argeș

Ora 20.30 Dinamo – FC Voluntari

Sâmbătă, 21 noiembrie

Ora 13.00 Academica Clinceni – FC Viitorul Constanța

Ora 19.30 FC Botoșani – Universitatea Craiova

Duminică, 22 noiembrie

Ora 17.00 FC Hermannstadt – Astra Giurgiu

Ora 20.00 CFR Cluj – UTA Arad

Luni, 23 noiembrie

Ora 18.30 Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.00 Gaz Metan Mediaș – FCSB.

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

Read more
Începând de vineri, strada Desseanu va fi cu sens unic!

Începând de vineri, 13 noiembrie 2020, pe strada Desseanu  din zona centrală a municipiului circulația rutieră se va desfășura într-un singur sens, de la strada Episcopiei către str. Ștefan Cicio Pop. Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil solicitarea Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul General, Serviciul Comisariatului Județean Arad.

Read more