News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ANAF notificǎ companiile de stat care înregistrează obligatii fiscale restante

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor și informează companiile de stat, care au datorii neachitate până la data de 30 septembrie 2025, că trebuie să plătească aceste obligații fiscale.
Totalul obligațiilor fiscale restante la 30 septembrie 2025 și neachitate până la 30 octombrie 2025 pentru cei 249 operatori economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deținut direct sau indirect de autoritățile publice centrale ori locale publicate pe site-ul www.anaf.ro/restante este de 9.423.537.048 de lei.
Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor companiilor de stat care înregistrează restanțe. Scopul acestor notificări este:
– informarea companiilor de stat cu privire la obligațiile restante,
– îndrumarea acestora către conformarea la plată,
– prezentarea posibilităților de a accesa facilități fiscale, în condițiile legii.
Companiile de stat pot solicita eșalonarea clasică a plății datoriilor, cu respectarea condițiilor prevăzute de Capitolul IV al Titlului VII din Codul de procedură fiscală.
Formularul pentru cererea de eșalonare poate fi descărcat de pe site-ul ANAF, la adresa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/D8.html

Read more
Agricultura românească, lovită de secetă: „Porumbul a fost afectat în proporție de 100%”

Agricultura românească se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din ultimii ani, seceta. Recoltele au fost grav afectate, iar pierderile continuă să crească. Experții avertizează că, în viitor, producția de fructe și legume ar putea scădea cu până la 30%.
Succesul fermierilor va depinde de adaptare prin soiuri rezistente și investiții în irigații moderne. În prezent, 7,5 milioane de hectare sunt amenințate de deșertificare. Oltenia resimte tot mai acut efectele secetei prelungite. Culturile suferă, iar pierderile devin tot mai mari. Producția de grâu și fructe ar putea scădea cu 30%.
Porumbul și floarea-soarelui sunt cele mai afectate. În unele zone, porumbul a fost distrus complet, iar floarea-soarelui aproape în totalitate.
„Cu privire la instalarea fenomenului de secetă pedologică, din verificările efectuate de colegii mei în teren, suprafața afectată e preponderent de porumb și floarea-soarelui a fost cea mai mare. Porumbul, care a fost afectat în proporție de 100%, și floarea-soarelui, în proporție de 70 și până la 100%. La porumb avem 23.338 de hectare, în condițiile în care, anul trecut, am avut peste 66 de mii de hectare afectate”, a transmis Sorin Agapie, directorul Direcției Agricole Dolj, notează b1tv.ro.
Producțiile agricole din ultimii doi ani au fost mult sub așteptări. „Pentru acestea ar trebui investit mai mult în cercetare, pentru a se obține hibrizi care să reziste la secetă și ar trebui să se investească și în irigații”, a precizat Claudia Dunăreanu, directorul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Șimnic.
De asemenea, fermierii din legumicultură se confruntă și ei cu pierderi mari. „Producția a scăzut foarte mult din cauza secetei, din următorul motiv: când este secetă, dăunătorii se înmulțesc foarte mult”, a explicat un legumicultor din Oltenia.

Read more
ANM: Primele două săptămâni din noiembrie rămân neobișnuit de calde

România traversează un început de noiembrie cu temperaturi neobișnuit de ridicate, de până la 25°C, potrivit ANM. Luna noiembrie a început cu vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă, arată meteorologii. Încă vor mai fi câteva zile cu temperaturi ridicate de 24-25 de grade, atât duminică, cât și luni.
Luni, însă, valorile termice vor începe ușor să scadă în regiunile vestice și sud-vestice.
Marți, temperaturile vor redeveni normale pentru perioada pe care o traversăm, însă vor crește din nou ușor miercuri, potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie.
Zonele cele mai răcoroase vor fi în depresiunile din estul țării, în timp ce cel mai cald va fi în Crișana, Banat, Oltenia și sudul Munteniei.
Specialiștii spun că întreaga primă jumătate a lunii noiembrie va fi caracterizată de o vreme frumoasă, abia din a doua parte a lunii vremea se va răci și frigul își va face simțită prezența, scrie romania-actualitati.ro.

Read more
Report de aproape 9 milioane de euro la Loto 6/49 și de peste 7 milioane de euro la Joker

Un report de peste 45,57 milioane de lei (8,96 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, iar la Joker, la aceeași categorie, este un report de 37 milioane de lei (peste 7,22 milioane de euro), informează Loteria Română.
Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 29.247 de câștiguri în valoare totală de peste 2,15 milioane de lei.
La Noroc este în joc un report cumulat de peste 3,57 milioane de lei (peste 703.100 de euro). La Noroc Plus reportul la categoria I este de peste 24.200 de lei.
La Loto 5/40, la categoria a II-a, se înregistrează un report de peste 158.800 de lei (peste 31.200 lei), iar la Super Noroc, la categoria I, un report în valoare de peste 31.300 de lei.
Potrivit Loteriei Române, la tragerea Loto 5/40 de joi s-a câștigat premiul la categoria a I-a în valoare de 205.613 lei. Biletul norocos a fost jucat pe joaca.loto.ro. Tot joi, la tragerea Joker s-a câștigat premiul la categoria a II-a în valoare de 68.051,42 de lei, iar biletul norocos a fost jucat la o agenție din București, din sectorul 2, scrie agerpres.ro.

Read more
ÎCCJ dă undă verde acțiunilor în instanță pentru efectele vaccinării anti-COVID

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod expres că o persoană prejudiciată în urma vaccinării împotriva COVID-19 poate urmări repararea pagubei atât în temeiul legii speciale a răspunderii pentru produse cu defecte, cât și în temeiul dispozițiilor de drept comun privind răspunderea delictuală pentru fapta proprie.
Semnificația centrală a Deciziei nr. 525 din 18 martie 2025, publicată în octombrie 2025, este că regimul special din Legea nr. 240/2004 nu blochează calea acțiunilor întemeiate pe art. 1349 și art. 1357 Cod civil, atunci când reclamantul indică și conduite culpabile ale altor persoane decât producătorul. Înalta Curte a respins recursurile Ministerului Sănătății și ale Statului Român prin Ministerul Finanțelor, menținând soluția instanței de apel care a obligat la analiza excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și prin prisma temeiului delictual invocat în subsidiar.
Instanța supremă a plecat de la art. 9 din Legea nr. 240/2004, care consacră caracterul neexclusiv al răspunderii pentru produse, permițând cumulul ori alternativa cu răspunderea contractuală sau extracontractuală. În raport cu această normă, Curtea a arătat că simplul fapt că litigiul privește un „produs” nu impune ignorarea pretinselor fapte ori omisiuni imputabile altor entități, susceptibile a fi analizate în cadrul răspunderii delictuale de drept comun. În consecință, legitimarea procesuală pasivă a pârâților chemați pentru fapte proprii nu poate fi respinsă pe motivul existenței regimului special al producătorului.
ÎCCJ a reținut totodată că trimiterea la Strategia Națională de Vaccinare aprobată prin H.G. nr. 1031/2020 este nerelevantă pentru chestiunea calității procesuale pasive, care vizează doar identitatea dintre pârât și subiectul pasiv al raportului litigios; aspectele de fond – existența faptei ilicite, vinovăția și legătura de cauzalitate – rămân pentru rejudecare.
Acțiunea a fost introdusă la 25 mai 2023 pe rolul Tribunalului Sălaj de reclamanta A., care a solicitat daune morale de 100.000 de euro și o prestație lunară pentru prejudiciu viitor, invocând o tromboză apărută după vaccinarea anti-COVID-19 cu un produs al societății B., lotul ABV2856, administrat la 2 martie 2021. Pârâți au fost Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății, Guvernul României și B. S.R.L., iar temeiul juridic a combinat Legea nr. 240/2004 cu art. 1349 și 1357 Cod civil privind răspunderea pentru fapta proprie. Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru toți pârâții și a respins acțiunea ca îndreptată împotriva unor persoane fără legitimare pasivă.
Curtea de Apel Cluj a întors soluția, a respins excepțiile de lipsă a calității procesuale pasive pentru Stat, Ministerul Sănătății și Guvern, și a trimis cauza spre rejudecare pe fond, păstrând restul dispozițiilor. Ministerul Sănătății și Statul Român au declarat recurs, susținând că regimul special al răspunderii producătorului ar exclude examinarea răspunderii delictuale și că împrejurările de sănătate publică nu le-ar conferi calitate procesuală pasivă. Înalta Curte a respins criticile, subliniind obligația instanței de apel de a se raporta și la temeiul delictual atunci când acesta este invocat subsidiar.
Cu privire la motivul de nemotivare, ÎCCJ a constatat că decizia de apel a răspuns punctual argumentelor și a arătat că recurenții nu au indicat prevederi materiale concrete încălcate, nici mecanismul juridic al pretinsei încălcări, astfel că nu sunt incidente cazurile de casare invocate, scrie stiripesurse.ro.

Read more
Piața imobiliară, zguduită de creșterea TVA

22% dintre cei aflați în căutarea unui apartament au ales să amâne achiziția, în timp ce 17% au declarat că s-au grăbit să finalizeze tranzacția pentru a putea beneficia – în funcție de valoarea locuinței și de condițiile legale – de una dintre cele două cote de TVA (9% sau 19%).
Cel mai recent sondaj Storia, făcut în octombrie 2025, s-a adresat persoanelor aflate în căutarea unei locuințe noi sau celor care nu erau încă decise cu privire la tipul de locuință pe care îl caută și care începuseră procesul de căutare înainte de iulie 2025, potrivit stiripesurse.ro.
Întrebați dacă odată cu intrarea în vigoare a noii cote de TVA au făcut schimbări în modul în care caută o locuință, cei mai mulți dintre respondenți au menționat că nu au făcut nicio schimbare (46%). Totuși 35% au declarat că s-au orientat către zone mai accesibile ca preț, 14% caută locuințe cu suprafețe mai mici și 12% nu mai caută apartamente noi, ci vechi.
Cei mai mulți dintre cei care erau în căutarea unei locuințe de achiziționat erau interesați de apartamente vechi (37%), 29% căutau apartamente noi, iar 27% nu erau încă deciși asupra tipului de proprietate. Doar 7% au declarat că erau în căutarea unei case. În continuare, chestionarul a vizat utilizatorii aflați în căutarea unei locuințe noi, precum și pe cei indeciși cu privire la tipul de proprietate.
Majoritatea participanților la sondaj (38%) au declarat că modificarea TVA-ului anunțată pentru 1 august 2025 nu le-a influențat decizia de achiziție. Pentru 22% dintre respondenți a determinat amânarea deciziei, în timp ce 17% s-au grăbit să cumpere un apartament nou. Alți 12% s-au reorientat către locuințe vechi, iar 11% au decis să renunțe complet la achiziție. Dintre cei care s-au grăbit să cumpere în luna iulie, 18% au reușit să finalizeze achiziția până la finalul lunii, beneficiind de o cotă de TVA de 9% sau 19%. Restul de 82% dintre respondenți au declarat că nu au reușit să încheie tranzacția în timp util. Principalele motive invocate au fost prețurile prea ridicate (33%), lipsa unei oferte potrivite (17%) și dificultatea de a obține finanțarea necesară (7%).
Dintre cei care au ales să amâne sau să renunțe la achiziție, 49% au spus că au preferat să aștepte evoluția prețurilor din piață, 17% s-au temut că dezvoltatorii vor majora prețurile, în timp ce 13% au ales să se orienteze către închiriere. Alți 10% nu erau siguri cum se aplică noua cotă de TVA, iar 8% nu au reușit să finalizeze accesarea unui credit sau documentația necesară.
Bugetul pentru achiziția unei locuințe a rămas neschimbat pentru majoritatea respondenților (59%). În același timp, 21% și-au redus bugetul, considerând că nu își mai permit același tip de proprietate, iar 20% au decis să îl mărească, acceptând costurile suplimentare aduse de noul nivel al TVA-ului.

Read more
Rata șomajului s-a apropiat de 6 %, în septembrie

Rata șomajului în România a ajuns la 5,9%, în luna septembrie, valoare egală cu cea înregistrată în august 2025, arată datele provizorii publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit statisticii, în această marjă, rata șomajului în cazul bărbaților a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile fiind 6,1% la persoanele de sex masculin, respectiv de 5,6% în cazul celor de sex feminin.
Totodată, numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna septembrie a acestui an, s-a situat la 482.500 de persoane, în creștere față de luna precedentă (481.000 de șomeri), dar și comparativ cu aceeași perioadă din 2024, când s-au consemnat 465.800 de șomeri.
INS precizează că, pe aceste date, reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15 – 24 ani), consemnat în perioada aprilie – iunie 2025, scrie agerpres.ro.

Read more
Numărul mamelor care lucrează în străinătate, pentru că nu își găsesc de lucru în România este dublu față de cel al taților

Aproape jumătate (46%) dintre părinții plecați la muncă în străinătate își motivează decizia invocând salariul insuficient pentru familie, în vreme ce 28% afirmă că motivul este îmbunătățirea situației financiare a familiei, 9% faptul că au rămas fără un loc de muncă în România, 5% motive legate de construirea/renovarea/extinderea unei case, iar 3% un plus financiar necesar studiilor copiilor. O diferență semnificativă între femei și bărbați este ponderea dublă în rândul femeilor (10% vs. 5% în rândul bărbaților) care declară că nu și-au găsit loc de muncă în România, ceea ce evidențiază nevoia de locuri de muncă pentru femeile cu educație medie și elementară, arată datele unui studiu european realizat de Salvați Copiii România.
82% dintre părinți au intenția de a renunța la munca în străinătate în următorii ani. Motivele care i-ar convinge să renunțe mai repede la munca în străinătate sunt legate de locuri de muncă mai bine plătite în România, menționate de 75% dintre părinți, taxe mai mici de plătit, menționate de 51% dintre părinți, eventuale probleme familiale în cazul a 46% dintre părinți, infrastructura de sănătate mai bună, 41% din părinți. Urmează serviciile publice de mai bună calitate (40%), infrastructura de educație pentru copii mai bună (37%), să se simtă în siguranță în țară (22%), înaintarea în vârstă (12%).
Părinții din eșantion sunt plecați în medie de șase ani, atât mamele cât și tații, iar 67% dintre tații care au participat la sondaj și 75% dintre mame sunt plecate de mai mult de trei ani. Mai mult de jumătate din părinții cu copii în țară lipsesc o treime din copilăria acestora, în special vârsta educației primare mici și a preadolescenței. Mai mult, 41% dintre părinții plecați la muncă în străinătate au mai mult de 6 ani de când muncesc în afara țării (aproape 20% din vechimea legală în muncă).
Principalele ocupații ale părinților incluși în studiu sunt, în cazul taților, de lucrător în construcții (50%), lucrător agricol (12%), șofer (8%), ospătar (5%), iar în cazul mamelor de îngrijitoare vârstnici (17%), menajeră (17%), lucrător agricol (15%), casier (10%).
În ceea ce privește relația cu copiii rămași în țară, 41% dintre părinții plecați la muncă în străinătate consideră că în relația cu copilul le lipsește cel mai mult timpul petrecut împreună, 33% momentele importante din viața copilului, 21% dragostea copilului, iar 6% comunicarea cu copilul.

Read more
Economiștii trag un semnal de alarmă! România, tot mai aproape de recesiune

Economistul Adrian Negrescu a explicat că România nu riscă, deocamdată, o recesiune, ci traversează o stagflație periculoasă. Acesta a subliniat că economia aproape a stagnat, iar țara noastră se confruntă cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană.
Economistul Adrian Negrescu a explicat că România este încă departe de o recesiune, dar se află într-o zonă de stagflație periculoasă. Economia are o creștere aproape nulă, în timp ce inflația este cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Inflația mare susține temporar veniturile statului și menține fluxul de numerar necesar companiilor pentru a funcționa.
„Inflația este o taxă ascunsă pe care o plătim cu toții. Cu cât este mai mare, cu atât încasările statului cresc. Dincolo de acest lucru, inflația generează și această scădere a puterii de cumpărare și acolo este marea problemă în momentul de față”, a avertizat acesta, notează b1tv.ro.
Negrescu a mai atras atenția că producția industrială scade, comerțul cu amănuntul este în declin, iar firmele devin tot mai prudente. „Este absolut esențial ca bugetul pe 2026 să fie construit pe baze realiste și să sperăm că va fi mai bine”, a adăugat acesta.
Experții Asociației CFA susțin că România îndeplinește deja condițiile economice necesare pentru a intra într-o recesiune ușoară. Analiștii anticipează o reducere lentă a inflației, însoțită de o depreciere moderată a leului în următoarele douăsprezece luni.
Adrian Codirlașu a explicat că scăderea consumului din august, dacă se confirmă, reprezintă un semnal clar de recesiune. „E suficient să ne uităm și la evoluția ratei șomajului, care a crescut în ultima perioadă. Aceste evoluții indică posibilitatea unei recesiuni, însă dacă e sa fie recesiune, aceasta va fi ușoară. Va fi poate o scădere de până în 0,5% a PIB-ului”, a transmis el, într-un interviu pentru RFI.
Țara noastră se confruntă cu cele mai rapide scumpiri din UE, în timp ce veniturile rămân printre cele mai mici. Prețurile la energie ating niveluri record, iar puterea de cumpărare este grav afectată de dobânzile aproape triple față de media europeană.

Read more
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut miercuri la 6,37% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât, miercuri, la 6,37% pe an, de la 6,39% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an.
Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,53% pe an, de la 6,54%, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,74% de la 6,75%.
În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 6,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul II 2025, cel mai ridicat nivel înregistrat până acum de acesta, scrie agerpres.ro.

Read more