News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Soliștii Bogdan Alexandru Costache și Florin Gherghel, într-un concert fascinant, sub bagheta maestrului Peter Oschanitzky

Un minimedalion Pablo de Sarasate poate fi generatorul uneia dintre cele mai fascinante tematici abordabile pe scena de concert, o seară dedicată integral muzicii iberice şi caracteristicilor ei  cele mai spectaculoase.

O memorabilă colecţie de dansuri spaniole, cuprinse în partituri de mare carieră, constituie un nou moment de referinţă pentru calendarul orchestrei simfonice, ajuns în cea de a treia săptămână a lunii ianuarie la un catalog  repertorial fascinant.

Unele dintre cele mai celebre partituri ale secolului al XIX-lea spaniol vor putea fi audiate în interpretarea violoniştilor Bogdan Alexandru Costache şi Florin Gherghel, în prima parte a serii de 19 ianuarie 2017, la ora 19.00, în sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr.19: Fantezia Carmen op.25, Navarra  pentru două viori op.33 şi  Dansurile nr.5 şi 6 din colecţia op.23 – Playera şi Zapateado  – de Pablo de Sarasate. Scrise de un virtuoz a cărui tehnică depăşea cu mult literatura violonistică a timpului, partiturile demonstrează o etalare extraordinară  de dexterităţi şi senzaţionalele abilităţi ale aceluia care a fost cotat  în secolul al XIX-lea, egalul lui Niccolo  Paganini sau Henryk Wieniawsky. Considerate astăzi  numere de competiţie, compoziţiile lui Sarasate abundă în provocări tehnice, caracterul muzicii sale variind de la liric la pasional, de la tandreţe la fervoare.

Seara de 19 ianuarie 2017 este deopotrivă o seară a virtuozităţii instrumentale şi orchestrale, performanţă gestionată la modul impecabil de invitatul principal al evenimentului, Peter Oschanitzky, dirijorul care a îmbinat la modul superlativ în cariera sa reuşitele simfonice dar şi succesele pe scene de operă şi balet. Este rolul distinsului invitat să gireze după pauză versiunile  unor pagini orchestrale de mare efect,  Intermedio din La Boda de Luis Alonso de Jeronimo Gimenez, cea mai celebră zarzuelă din toate timpurile şi Capriciul spaniol op.34 de Nikolai Rimski – Korsakov, una dintre cele mai fantastice şi pline de virtuozitate partituri ale literaturii orchestrale mondiale.

 

Joi 19 ianuarie 2017, ora 19.00

Sala Cercului Militar,  B-dul Decebal nr.19

 

CONCERT SIMFONIC

Dirijor Peter Oschanitzky

Solisti Bogdan Alexandru Costache

           Florin Gherghel

Program

Pablo de Sarasate  Fantezia Carmen op.25

Navarra pentru două viori op.33

Playera şi Zapateado  op. 23

Jeronimo Gimenez  Intermedio din La Boda de Luis  Alonso

Nikolai Rimski – Korsakov Capriciul spaniol op. 34

Read more
Noul antrenor al ICIM-ului e sârbul Bogdan Bulj

Clubul arădean de baschet feminin, Univ. Goldiș ICIM, anunţă astăzi faptul că noul antrenor al echipei este Bogdan Bulj.

Născut pe 23 augusut 1982, la Vârșet (Serbia), Bulj are în spate 15 ani de antrenorat în baschet, de la juniori și cadeți până la prima ligă, unde a fost principalul echipei de senioare din Vârșet. Performanța supremă a carierei lui Bulj a venit în vara lui 2015, când, ca și component al staffului tehnic, a cucerit Campionatul European de senioare cu Serbia, după o finală cu Franța.

A stat şi pe banca celor de la Danzio Timișoara, debutând la echipa din orașul vecin tocmai împotriva Aradului, la sfârșitul anului 2014.

„Nu am stat să mâ gândesc de două ori în a accepta propunerea de a prelua banca tehnică a unei echipe cu o foarte bogată tradiție în baschetul feminin și cu o organizare bună. Filozofia mea ca și antrenor presupune un baschet modern cu multă tranzitie. O apărare foarte puternică, care să ducă la contraatacuri rapide și cu o bună organizare în atac. Pentru mine este un lucru benefic că am jucătoare din Serbia în echipă, din mai multe puncte de vedere, dar le știu bine și pe celelalte. Sper să se adapteze rapid la cerințele mele” sunt primele cuvinte ale lui Bulj în calitate de „principal” al ICIM-ului.

Sursă: baschetarad.ro

Read more
UTA s-a reunit, pe Motorul, cu gândul la promovare

UTA s-a reunit, în această dimineaţă pe stadionul Motorul, în formulă aproape completă.

Noutăţile din lotul echipei arădene sunt fostul golgheter şi căpitan al Olimpiei Satu Mare, Dumitru Muntean şi Adili Mevdan, fundaş central adus din prima ligă macedoneană. În schimb, au absentat motivat Tănase, cu două degete fracturate la mână şi Filaret, răcit. Miron, Barna, Mara – Polgar, David, Manea, Gligor, Celea, Burlă, Strătilă, Chindriș, Jorza, Andor, Copil, Vlad, Curtuiuș, Petre, Covaci, Stahl, Costin, Copaci, Wild, Tarcea, plus nou-veniții Adili și Muntean au fost la prima mișcare a anului.

Revine Cipri Rus?!

Laurenţiu Roşu nu are încă la antrenamente atacantul mult dorit, dar speră ca cei din conducere să îi pună la dispoziţie unul cât mai rapid. În acest sens, se negociază readucerea lui Ciprian Rus, care cel mai probabil îşi va rezilia contractul cu ASA Tg. Mureş. O veste bună e că golgheterul Adrian Petre rămâne să pună umărul la promovare.

“Motorul”, un dezastru

Singura mare problemă rămâne în continuare gazonul de pe Motorul, îngheţat la orele dimineţii. Utiştii se vor antrena pe teren sintetic, în Arad, Roşu dorind să lucreze şi cu mingea în următoarele zile. UTA se va pregăti pe plan local două săptămâni, urmând ca în perioada 29 ianuarie – 12 februarie să susţină un cantonament în Spania, la Oliva Nova.

Obiectiv, promovarea!
Nu a plecat nimeni, eu sunt mulțumit de toți jucătorii care au fost până acum la prima echipă, sper ca în continuare să dea același randament și să mergem pe aceeași linie. Au demonstrat că putem câștiga meciurile cu ei. Am început perioada de pregătire, avem parte de alergări și încărcări, dar vom scoate și mingea, chiar de azi, la al doilea antrenament al zilei, pe teren sintetic. Vreau să facem o pregătire cât mai bună, sper să ne ajute puțin și vremea. Nu mă gândesc la ce se întâmplă cu celelalte echipe, ci la ce avem noi de făcut aici, vrem să facem lucrurile cât mai bine. Lotul e aproape complet, mai căutăm un atacant. Dorim să ne menținem în primele două locuri, e obiectivul propus de la început”, a anunțat Laurențiu Roșu.

Roşu, despre transferuri
Antrenorul principal al UTA-ei s-a referit și la proaspetele transferuri ale UTA-ei: “Adili e un jucător interesant, care ne poate ajuta. E și o soluție de viitor, sper să se integreze cât mai repede, să se adapteze la viața din Arad și la ce lucrăm noi aici. Iar partea bună la Muntean e că poate juca și mijlocaș și fundaș, atât dreapta cât și stânga. În funcție de nevoile pe care le avem în meciurile oficiale, vom decide care e soluția cea mai bună pentru el și pentru echipă. Avem un plus cu aducerea celor doi.

Foto: uta-arad.ro

Read more
Parlamentarii PSD de Arad lansează în această săptămână o invitaţie la dezbatere tuturor factorilor de răspundere din municipiu şi judeţ

Parlamentarii PSD de Arad rămân consecvenţi ideii că intrarea într-o stare de normalitate a societăţii se poate face doar prin dezbatere constructivă şi colaborare instituţională între puterea legislativă şi factorii de răspundere la nivel de municipiu şi judeţ.

Astfel, senatorul Mihai Fifor şi deputaţii Dorel Căprar, Florin Tripa şi Adrian Todor se ţin de cuvânt şi lansează în această săptămână o invitaţie la dialog adresată tuturor parlamentarilor de Arad precum şi conducerii Primăriei Municipiului şi Consiliului Judeţean Arad.Programată joi la ora 11.30 la Prefectura Judeţului Arad, dezbaterea publică iniţiată de parlamentarii social-democraţi îşi propune abordarea marilor teme investiţionale judeţene, pe linie de infrastructură, educaţie şi sănătate precum şi exprimarea punctelor de vedere legate de proiectul de buget pentru anul 2017 al Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Arad.Parlamentarii PSD de Arad consideră că asemenea întâlniri sunt absolut necesare pentru identificarea priorităţilor regiunii, reglementării unui echilibru bugetar şi cheltuirii corecte şi eficiente a banilor publici.Ele trebuie să capete un caracter permanent şi sunt esenţiale pentru colaborarea instiuţionlă şi menţinerea transparenţei publice a actului decizional.

Read more
De la 1 februarie se introduc noile tarife la obținerea pașaportului

În conformitate cu Legea 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, începând cu data de 1 februarie 2017, din costul pașaportului vor fi eliminate o serie de taxe.

Astfel conform reducerilor celor 102 taxe aprobate de Parlamentul României, noile costuri sunt:

  1. Taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei;
  2. Tariful suplimentar pentru eliberarea pașaportului simplu temporar, respectiv 100 lei.

În acest context, de la 1 februarie 2017, costul pașapoartelor ce va trebui achitat de  cetățeni pentru eliberarea pașapoartelor românești (în cazul cererilor depuse în țară) va fi următorul:

*Pentru pașaportul simplu electronic cu valabilitate de 5 ani, eliberat persoanelor în vârstă de peste 12 ani: 258 lei față de 280 lei în prezent;

*Pentru pașaportul simplu electronic cu valabilitate de 3 ani, eliberat persoanelor în vârstă de sub 12 ani: 234 lei față de 256 lei în prezent;

*Pentru pașaportul simplu temporar cu valabilitate de un an: 96 lei față de 218 lei în prezent.

Read more
Extragerea Loto 6 din 49 de duminică 15 ianuarie 2017

Astăzi, 15 ianuarie, loteria Română a extras numerele câștigătoare la Loto 6 din 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 din 40 și Super Noroc:

NUMERELE EXTRASE duminică, 15 ianuarie, 2017

Loto 6/49

7   30   16   39   23   5

Joker

11   40   36   41   5   +   19

Loto 5 din 40

4   10   29   11   31   20

Noroc

1   9   2   0   2   5   9

Super Noroc

5   5   3   5   2   3

Noroc Plus

6   4   3   8   0   8

Read more
Descoperă bunătățile asiatice pregătite de Lidl

Sushi, tăiței chinezești și thai, pachețele de primăvară și multe alte delicatese exotice se reunesc la Lidl de luni, 16 ianuarie! În Săptămâna Asiatică te vei putea delecta cu specialități din China, Japonia, dar și Thailanda și India, din gama Vitasia.

Renumiți pentru ușurința cu care se pregătesc, tăițeii din Săptămâna Asiatică vin în diverse forme și arome: cu ou, pentru wok (3.99 lei), Chow Mein (3.99 lei), chinezești (2.49 lei), din făină de grâu și hrișcă (4.99 lei) sau Thai cu sos (5.99 lei). Pentru un plus de gust, îi poți combina cu diferitele sosuri din bucătăria chinezească sau japoneză: chilli dulce (7.99 lei) sau Teriyaky (4.99 lei).

Desigur, poți opta și pentru sosul de soia (4.99 lei), perfect pentru a însoți rulourile de sushi (19.99 lei), pe care acum le vei putea pregăti și singur, cu ajutorul aparatului de preparat sushi (44.99 lei/buc). Le poți servi de pe platourile pentru sushi (24.99 lei/2 buc./27×27 cm), iar pentru a te bucura de o masă tradițională, poți opta pentru a mânca cu bețișoarele chinezești (4.99 lei/set) din gama Ernesto.

Sosul de soia va da un gust special și legumelor pentru wok (9.99 lei/600 g), pe care le vei putea servi alături de o porție de nuggets de pui în stil indian (9.99 lei). Încearcă și pachețelele de primăvară (4.99 lei), disponibile la Lidl în două variante: cu pui și șuncă sau cu legume.

Înghețata în coajă de nucă de cocos (11.99 lei) și mousse-ul de mango (8.99 lei) sunt două dintre deserturile din gama Vitasia pe care le vei putea găsi în toate magazinele Lidl în Săptămâna Asiatică. Te vei putea bucura și de arahide cu Wasabi (3.49 lei), specifice bucătăriei chinezești, alături de care vei putea savura berea Sapporo (7.99 lei/0,65 L).

Descoperă Săptămâna Asiatică și delectează-te cu produsele pline de savoare din gama Vitasia, disponibile în toate magazinele Lidl!

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:

www.lidl.ro

www.catalog.lidl.ro

Facebook Lidl Romania

Twitter Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

Read more
După o inspecție pe teren, președintele CJA, Iustin Cionca, a hotărât: ”Reziliem contractul de deszăpezire!”

După o absență de opt luni de prin județul nostru, mai marii în ale conducerii administrative au lăsat conturile de facebook și audiențele online și s-au dezmorțit puțin pe afară. Au fost foarte surprinși că a venit iarnă, ei credeau că încă mai sunt în luna alegerilor locale, și au început să caute mașini de deszăpezire, speriați că vor fi luați de nămeții abătuți asupra județului.

Ca o paranteză, toată vara și toamna nu au fost curioși de toaletarea de pe marginea drumurilor din județ, Aradul arătând ca un sat fără câini.

Președintele Iustin Cionca, zgribulit și morocănos că nu are conexiune la tableta tip facebook, a hotărât: ”„Suntem foarte nemulțumiți de ceea ce am constatat în teren! Am cerut colegilor din Consiliul Județean să demareze procedurile de reziliere a contractului cu firma care asigură deszăpezirea, pentru că nu se achită corespunzător de ceea ce și-a asumat”.

Vicepreședintele Sergiu Bîlcea, care tocmai și-a mai tras un rând de cremă pe mâini, primit la inaugurarea unui magazin, a aprobat vorbele șefului: ”Contractul nu l-am făcut noi, ci l-am moștenit. Așa cum spunea și dl. Cionca, suntem foarte nemulțumiți de felul cum se realizează deszăpezirea, deci nu se pune problema să mai continuăm cu această firmă. Suntem pe teren din această dimineață, utilajele sunt puține sau chiar inexistente pe anumite tronsoane. Am întâlnit și utilaje care circulă fără material antiderapant, deci și acolo unde mașinile circulă, nu fac nimic. Am încercat să iau legătura cu proprietarul firmei, să îi sesizez că utilajele se plimbă fără să facă nimic, dar are telefonul închis. Așa ceva este nepermis!”.

Astăzi, mai mulți angajați ai Consiliului Județean au fost trimiși în județ pentru a constata felul în care sunt deszăpezite drumurile. Președintele și vicepreședintele CJ Arad au mers împreună pe mai multe trasee, iar unii dintre directorii executivi și șefii de servicii au primit sarcina de a inspecta drumurile județene și felul cum se realizează deszăpezirea.

Hotărât lucru, s-au găsit noi alternative și noi antreprenori agreați de noua conducere, mă întreb ce au făcut până acuma că de două luni tot ninge. E bine că nu au constatat că e iarnă la zăpada mieilor.

Ca și un post scriptum și pentru informarea corectă a președintelui actual, contractul actual este licitat în luna septembrie-octombrie 2015,caietul de sarcini a fost stabilit în august 2015  și este semnat în perioada interimatului Adrian Țolea.

Read more
Geanina Pistru: „Îi urez succes premierului Grindeanu și mă aștept ca noul guvern să sprijine investițiile!”

Președintele organizației municipale a PNL Arad, Geanina Pistru, consideră că numirea premierului, în persoana lui Sorin Grindeanu, este una care determină asteptări mari pentru dezvoltarea zonei de vest a României.

„Mă bucură faptul că noul premier al României, Sorin Grindeanu, este bănățean și înțelege ceea ce înseamnă să faci parte dintr-o zonă a țării unde se pune accentul pe investiții și dezvoltare. Acest lucru mă determină să am așteptări și mai mari de la noul guvern față de investițiile pe care ar fi normal ca Aradul, Timișul, Caraș-Severin Hunedoara și alte județe din vestul țării să le primească. Dacă Dragnea și PSD promiteau în campania electorală o mulțime de beneficii pentru arădeni și restul românilor, acum mă aștept ca aceste beneficii să crească odată cu numirea noului guvern, în fruntea căruia se află un bănățean.

Cu această ocazie îi doresc mult succes domnului prim-ministru Grindeanu și aștept cu nerăbdare să înceapă deblocarea proiectului de finalizare a pasajelor de pe centura Aradului, acesta fiind un pol important care face legătura între zona de vest a României și Europa. Am încredere că domnul premier se va asigura ca Aradul și restul județelor din vest să beneficieze de fonduri de investiții pentru definitivarea proiectelor începute și blocate de guvernul PSD precedent.

Îi urez succes și mult spor Guvernului Grindeanu, având încrederea că vor acționa spre binele arădenilor și a tuturor românilor!” a încheiat președintele organizației municipale PNL Arad, doamna Geanina Pistru.

Read more
300 locuri de muncă in domeniul agricol in Portugalia prin intermediul Reţelei EURES

Sunt disponibile 300 de locuri de muncă in domeniul agricol in Portugalia prin intermediul Reţelei EURES, selectia va avea loc in perioada 25-26.01.2017, in municipiul Targoviste, judetul Dambovita.

Durata contract: aproximativ 3 luni (pentru culegatori zmeura) si aproximativ 3-6 luni (pentru sefi de echipa), cu posibilitate de integrare permanenta in cadrul companiei. Timpul de lucru este de 40 de ore/saptamana, cu posibilitatea ca, in timpul campaniei, in functie de productie, sa se efectueze ore suplimentare. Data estimata de angajare: sfarsitul lunii februarie/inceputul lunii martie 2017.

Cerinte: sunt solicitate persoane fara cazier, apte pentru munca la camp, avantaj pentru persoanele cu experienta în agricultura / experienta recoltarea zmeurei sau in munca în sere.

Beneficii: Angajatorul asigura cazare contra cost – 1 euro/zi. Angajatorul ofera plata în avans a drumului pana in Portugalia, iar aceasta se deduce din primele salarii. Angajatorul asigura calatoria inapoi acasa, in cazul in care angajatul ramane pana la sfarsitul campaniei.

Salariu: Salariul de baza pentru culegatori zmeura (saptamana de lucru 40 ore, 5 zile lucratoare): 618,33 euro/brut/luna; salariul pentru culegatori zmeura cu ore suplimentare (48 de ore saptamana de lucru, 6 zile lucratoare): 718,33 euro/brut/luna. Salariul pentru sefi de echipa: minim 691.71 euro/brut/luna – maxim 1227 euro/brut/luna.

Limba straina: Avantaj limba engleza/ spaniola – cunostinte de baza (dar nu este obligatoriu).

Persoanele cu domiciliul in judetul Arad, care corespund cerintelor posturilor oferite, trebuie sa se adreseze consilierului EURES din cadrul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad – strada Calugareni, nr. 1A, et. I, camera 23, telefon:0771 452 447, pentru a fi inregistrate in baza de date pentru munca in strainatate. Inscrierea se realizeaza pe baza urmatoarelor documente:

– Copie Carte de identitate

– CV EUROPASS in lb romana

       

               Termenul limita pentru depunerea dosarelor este 20.01.2017.

Read more