News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Douăzeci şi unu de persoane din Irak, Iran, Siria şi Pakistan, depistate în timp ce intenţionau să treacă ilegal frontieră

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat 21 cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Pakistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară.

   Azi noapte, poliţiştii de frontieră din carul S.T.P.F Arad, Sectorul P.F Nădlac şi Sectorul P.F Turnu, împreună cu lucrători din cadrul IJJ Arad,  au declanşat o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 24.00, au observat mai multe peroane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

Astfel, s-a stabilit că grupul era format din opt  bărbaţi, patru femei  şi nouă copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 45 de ani, originari din Irak, Iran, Siria şi Pakistan. In urma verificărilor s-a constatat că cei în cauză sunt solicitanţi de azil în România si au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schenghen.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more
Firma de deszăpezire cere rezilierea imediată a contractului cu CJ Arad

Reprezentanţii firmei SC INTECO HOLDING, cea care se ocupă de deszăpezirile din judeţul Arad a reacţionat la ultimele inbformaţii apărute în spaţiul public. Vă reamintim că reprezentanţii CJA au spus că doresc să rezilieze contractul de deszăpezire. În replică reprezentanţii companiei spun că îşi doresc rezilierea la zi a contractului.

Mai mult, aceştia au făcut public contractul pe care îl au încheiat cu autorităţile judeţene.

„Deoarece în data de 14.01.2016, atât președintele Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca Arghir Marinel cât și vicepreședintele, dl.Sergiu Bâlcea, au afirmat printr-un comunicat de presă ca sunt nemultumiti de activitatea presatată de către compania noastră, fără însă a specifica concret articolele din contracte pe care le-am fi încălcat,cât și a faptului că am așteptat o zi pentru a fi convocați să ni se aducă la cunoștință nemulțumirile dumnealor – lucru care nu s-a intâmplat -dorim să aducem spre informare, prin acest comunicat,tuturor celor interesați și opiniei publice câteva precizări care se impun.

Întrucât contractul de prestări servicii dintre compania noastră și Consiliul Județean Arad nu conține nicio clauză de confidențialitate, vă prezentăm pe scurt conținutul lui, precum și cronologia demersurilor juridice derulate între societatea noastră și CJA.

În 08.09.2015 am participat la selecția de oferte, organizată pe platforma SEAP, și potrivit criteriului de atribuire – prețul cel mai scăzut, cu respectarea documentației de atribuire, am fost declarați câștigători ai procesului de selecție pentru servicii privind protecția drumurilor publice pe timp de iarnă, combaterea lunecușului și înzăpezirii Lot 1-Sector ARAD, Lot 2-Sector CHIȘINEU CRIȘ, Lot 3-Sector INEU, Lot 4-Sector SEBIȘ, Lot 5-Sector LIPOVA, Cod CPV: 90620000-9.

Acordurile cadru fiind semnate în 07.10.2015, iar contractele subsecvente în 27.10.2015. Semnatar din partea CJA, p.PREȘEDINTE-ADRIAN-FLORIN ȚOLEA.
CAIETELE DE SARCINI impuse de CJA stabilesc următoarele :

2.2. Intervențiile pentru combatere polei se fac de două ori pe zi , între orele 3,00-5,00 și 15,00-17,00, în funcție de condițiile climatice ale zilei respective,iar pentru deszăpezire, când stratul de zăpadă pereclitează siguranța circulației, ori de câte ori este nevoie.

2.14. Intervalele de timp admise intervențiilor pe drumuri:

Nivel de intervenție N.I.2.

12 ore după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite- Deszăpezire drum pe min.1 bandă de circulație pe sens.

36 ore după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite- Deszăpezire drum pe toată partea carosabilă.

Maxim 3 zile –Curățarea zăpezii pe platforma drumului( asig.circ. pe toată partea carosabilă )

Nivel de intervenție N.I.3.

16 ore – Deszăpezire drum pe min.1 bandă de circulație pe sens.

48 ore – Deszăpezire drum pe toată partea carosabilă.

Maxim 4 zile- Curățarea zăpezii pe platforma drumului( asig.circ. pe toată partea carosabilă )

Cu o norma de timp 15km/ h ( Art.2.11 din Caietul de sarcini) .

 

Referitor la faptul că „utilajele erau pe drum dar nu aveau încărcate cu materiale antiderapante”,vă rugăm să verificați Planul de deszăpeziri prin care contractorul a stabilit puncte de sprijin la distanțe de peste 35 de km , când capacitatea de încărcare a unui utilaj poate acoperi maxim 20 km, acesta fiind practic obligat să parcurgă de două ori drumul retur la baza de încărcare.
Nu considerăm că reputația companiei noastre, o societate din domeniul construcțiilor apreciată și premiată la nivel național , cu experiență în deszăpeziri de drumuri naționale și autostrăzi , poate fi atacată doar pentru că ne-am îndeplinit cu succes obligațiile contractuale în relația cu o instituție publică, indiferent cine o conduce.
E reprobabil asemenea contracte să fie reduse la comentarii evazive și acuze atât de eronate.

Credem că după informarea corectă și faptul că în anii: 2015, 2016 și începutul anului 2017, pe drumurile județene la care a acționat cu servicii de deszăpezire compania noastră,nu au existat incidente , puteți trage concluziile potrivite cu privire la serviciile prestate pentru Consiliul Județean Arad.

Totodată, cerem public domnului președinte al CJA și domnului vicepreședinte să ne comunice clauzele contractuale încălcate, amintindu-le faptul că noi am fost primii care am pus în discuție cu administratorul CJ, dl. Gheorge Stoian  rezilierea contractelor de deszăpeziri din primăvară, datorită faptului că Planul de deszăpeziri și Caietele de sarcini sunt prost făcute!
Întrucât poziția domnilor Iustin Cionca și Sergiu Bâlcea expusă în acel comunicat care a  degenerat într-un inutil și fals „război al zăpezii” ni se pare a fi parte dintr-o campanie murdară, vă rugăm respectuos să luați în considerare acest comunicat ca pe un drept la replică oficial din partea societății noastre și, considerându-ne lezați din punct de vedere al imaginii publice și a relației cu restul colaboratilor, informăm, la rândul nostru, că suntem de acord cu rezilierea tuturor contractelor cu Consiliul Județean Arad, la zi, în conformitate cu legile în vigoare”, se arată în comunicatul remis presei de INTECO HOLDING SRL.

Read more
După o inspecție pe teren, președintele CJA, Iustin Cionca, a hotărât: ”Reziliem contractul de deszăpezire!”

După o absență de opt luni de prin județul nostru, mai marii în ale conducerii administrative au lăsat conturile de facebook și audiențele online și s-au dezmorțit puțin pe afară. Au fost foarte surprinși că a venit iarnă, ei credeau că încă mai sunt în luna alegerilor locale, și au început să caute mașini de deszăpezire, speriați că vor fi luați de nămeții abătuți asupra județului.

Ca o paranteză, toată vara și toamna nu au fost curioși de toaletarea de pe marginea drumurilor din județ, Aradul arătând ca un sat fără câini.

Președintele Iustin Cionca, zgribulit și morocănos că nu are conexiune la tableta tip facebook, a hotărât: ”„Suntem foarte nemulțumiți de ceea ce am constatat în teren! Am cerut colegilor din Consiliul Județean să demareze procedurile de reziliere a contractului cu firma care asigură deszăpezirea, pentru că nu se achită corespunzător de ceea ce și-a asumat”.

Vicepreședintele Sergiu Bîlcea, care tocmai și-a mai tras un rând de cremă pe mâini, primit la inaugurarea unui magazin, a aprobat vorbele șefului: ”Contractul nu l-am făcut noi, ci l-am moștenit. Așa cum spunea și dl. Cionca, suntem foarte nemulțumiți de felul cum se realizează deszăpezirea, deci nu se pune problema să mai continuăm cu această firmă. Suntem pe teren din această dimineață, utilajele sunt puține sau chiar inexistente pe anumite tronsoane. Am întâlnit și utilaje care circulă fără material antiderapant, deci și acolo unde mașinile circulă, nu fac nimic. Am încercat să iau legătura cu proprietarul firmei, să îi sesizez că utilajele se plimbă fără să facă nimic, dar are telefonul închis. Așa ceva este nepermis!”.

Astăzi, mai mulți angajați ai Consiliului Județean au fost trimiși în județ pentru a constata felul în care sunt deszăpezite drumurile. Președintele și vicepreședintele CJ Arad au mers împreună pe mai multe trasee, iar unii dintre directorii executivi și șefii de servicii au primit sarcina de a inspecta drumurile județene și felul cum se realizează deszăpezirea.

Hotărât lucru, s-au găsit noi alternative și noi antreprenori agreați de noua conducere, mă întreb ce au făcut până acuma că de două luni tot ninge. E bine că nu au constatat că e iarnă la zăpada mieilor.

Ca și un post scriptum și pentru informarea corectă a președintelui actual, contractul actual este licitat în luna septembrie-octombrie 2015,caietul de sarcini a fost stabilit în august 2015  și este semnat în perioada interimatului Adrian Țolea.

Read more
300 locuri de muncă in domeniul agricol in Portugalia prin intermediul Reţelei EURES

Sunt disponibile 300 de locuri de muncă in domeniul agricol in Portugalia prin intermediul Reţelei EURES, selectia va avea loc in perioada 25-26.01.2017, in municipiul Targoviste, judetul Dambovita.

Durata contract: aproximativ 3 luni (pentru culegatori zmeura) si aproximativ 3-6 luni (pentru sefi de echipa), cu posibilitate de integrare permanenta in cadrul companiei. Timpul de lucru este de 40 de ore/saptamana, cu posibilitatea ca, in timpul campaniei, in functie de productie, sa se efectueze ore suplimentare. Data estimata de angajare: sfarsitul lunii februarie/inceputul lunii martie 2017.

Cerinte: sunt solicitate persoane fara cazier, apte pentru munca la camp, avantaj pentru persoanele cu experienta în agricultura / experienta recoltarea zmeurei sau in munca în sere.

Beneficii: Angajatorul asigura cazare contra cost – 1 euro/zi. Angajatorul ofera plata în avans a drumului pana in Portugalia, iar aceasta se deduce din primele salarii. Angajatorul asigura calatoria inapoi acasa, in cazul in care angajatul ramane pana la sfarsitul campaniei.

Salariu: Salariul de baza pentru culegatori zmeura (saptamana de lucru 40 ore, 5 zile lucratoare): 618,33 euro/brut/luna; salariul pentru culegatori zmeura cu ore suplimentare (48 de ore saptamana de lucru, 6 zile lucratoare): 718,33 euro/brut/luna. Salariul pentru sefi de echipa: minim 691.71 euro/brut/luna – maxim 1227 euro/brut/luna.

Limba straina: Avantaj limba engleza/ spaniola – cunostinte de baza (dar nu este obligatoriu).

Persoanele cu domiciliul in judetul Arad, care corespund cerintelor posturilor oferite, trebuie sa se adreseze consilierului EURES din cadrul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad – strada Calugareni, nr. 1A, et. I, camera 23, telefon:0771 452 447, pentru a fi inregistrate in baza de date pentru munca in strainatate. Inscrierea se realizeaza pe baza urmatoarelor documente:

– Copie Carte de identitate

– CV EUROPASS in lb romana

       

               Termenul limita pentru depunerea dosarelor este 20.01.2017.

Read more
Doi subofițeri au depus jurământul militar la Inspectoratul de Jandarmerie din Arad

         La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc miercuri, 28 decembrie a.c., un ceremonial în cadrul căruia doi subofițeri au depus jurământul militar.

Ei au fost chemați în rândul cadrelor militare și li s-a acordat gradul de sergent major ca urmare a promovării examenelor organizate pentru ocuparea unor posturi de subofițer, prin recrutare din sursă externă.

Tinerii jandarmi au rostit și au semnat jurământul în fața comenzii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad și a colegilor aflați în serviciu. Ei au fost felicitați pentru noul statut pe care îl au, primind urări de succes în carieră.

Read more
Cod galben de ninsori viscolite în zonele montane din Arad și alte 22 de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o atenționare Cod galben de ninsori viscolite în zone montane din 23 de județe, valabilă din această seară până joi dimineață.

Zonele vizate de atenționare sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Sălaj și Caraș-Severin.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 decembrie, ora 20:00 — 29 decembrie, ora 10:00, în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent și vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 60 — 70 km/h, iar pe creste 80 — 90 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

De asemenea, intensificări ale vântului și precipitații în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala și în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.

ANM precizează că, începând cu data de 29 decembrie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est. (agerpres.ro)

Read more
Victime într-un accident rutier la intrarea în comuna Șicula

Aseară, în jurul orei 20.30, a avut loc un accident îngrozitor la intrarea în comuna Șicula.

O mașină marca Rover a intrat într-o depășire fără a se asigura și s-a izbit frontal de un autoturism marca Audi. În Rover se aflau cinci persoane, două au decedat pe loc, este vorba de un cuplu de tineri logodnici.

„În momentul sosirii primului echipaj de intervenţie, o autospecială de la Garda de Intervenţie numărul 1 Ineu cu modul de descarcerare , s-a constatat că este vorba despre şapte victime, dintre care patru încarcerate într-o maşină şi trei din celălalt autoturism, ieşite din maşină. S-a solicitat sprijinul Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi a echipajelor SMURD, la faţa locului deplasându-se un echipaj SMURD şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad. După circa 40 de minute s-a reuşit descarcerarea celor patru din maşină, tineri cu vârste cuprinse între circa 25-35 de ani. Din păcate două persoane erau decedate, un bărbat şi o femeie. Celelalte două persoane, una inconştientă şi una stabilă, au fost predate către echipajele de ambulanţă. Din cealaltă maşină din cei trei tineri cu vârste între circa 18 şi 20 ani, unul inconştient şi doi stabili, preluaţi de către echipajele SMURD şi ambulanţă pentru a fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitanul George Pleşca.

Read more
Marius Sulincean : PSD Arad va rămâne un partener de dialog responsabil pe toate chestiunile administrative ale judeţului Arad

Consilierul judeţean PSD Marius Sulincean consideră că problema drumurilor judeţene nu este una politică ci o prioritate administrativă care trebuie însă abordată inteligent şi focusat.

Avem nenumărate exemple în trecut în care datorită politizării, gestiunii necorespunzătoare a fondurilor, nedepunerii la vreme a documentaţiilor necesare finanţării sau calităţii îndoielnice a lucrărilor, s-au pierdut proiecte importante iar păgubiţi au fost tot cetăţenii judeţului.

„Tocmai de aceea cred că trebuie să intrăm într-o etapă de maturitate în care termenul conlucrare trebuie să iasă din sfera declarativului iar elementele de analiză serioasă şi oportunitate să primeze în faţa orgoliilor mărunte de partid, cu alte cuvinte este nevoie de viziune.Consider imperios necesar ca cei din conducerea CJA să se ţină de cuvânt şi să finanţeze din fonduri proprii tronsonul de drum Pâncota-Seleuş, centura ocolitoare a localităţii Şiria precum şi alte tronsoane judeţene care din păcate şi în acest moment se prezintă sub formă de drumuri de pământ.

Sigur că analize şi retrospective se pot face, precum cea a domnului Bîlcea, apărută ieri în presă, totul este însă ca acestea să fie şi realiste şi conforme cu interesele cetăţenilor.PSD Arad este şi va rămâne un partener de dialog responsabil pe toate chestiunile administrative ale judeţului Arad.”, afirmă consilierul judeţean Marius Sulincean

Read more
Noii aleși arădeni au primit certificatele de parlamentari

Astăzi, într-un cadru festiv, la sediul Prefecturii Arad, a avut loc înmânarea certificatelor de parlamentari candidaților care și-au câștigat acest drept conform alegerilor din 11 decembrie 2016.

Prefectul Cosmin Pribac împreună cu doamna Mariana Cioară, preşedintele biroului electoral de circumscripţie nr. 2 Arad, i-au felicitat pe senatorii şi deputaţii aleşi, şi le-au transmis succes pentru mandatul pe care îl vor avea de îndeplinit. De asemenea, au transmis mulţumiri tuturor angajaţilor instituţiilor implicate în organizarea scrutinului din judeţul nostru în condiţii foarte bune.

Astfel, cei trei senatori de Arad sunt: Mihai Fifor (PSD), Ioan Cristina (PNL) şi Adrian Wiener (USR). În Camera Deputaţilor, Aradul va fi reprezentat de: Dorel Căprar, Florin Tripa, Adrian Todor (PSD), Glad Varga, Eusebiu Pistru (PNL), Sergiu Vlad (USR) şi Petru Farago (UDMR).

Alegerile din 11 decemrie din judeţul Arad au fost câştigate de social-democraţi, care au cel mai mare număr de parlamentari.

 

Read more
Analiza TUI TravelCenter: Care sunt destinatiile preferate ale locuitorilor din judetul Arad pentru vacanta de Revelion

Revelionul reprezinta unul dintre cele mai importante evenimente din cadrul sarbatorilor de iarna, asa ca romanii se pregatesc serios pentru marea petrecere organizata in noaptea dintre ani. Agentia de turism TUI TravelCenter a realizat un studiu de piata cu privire la interesul locuitorilor din judetul Arad pentru ofertele de vacanta pentru Revelion 2016-2017.

Pe baza informatiile oferite de Institutul National de Statistica si a volumelor de cautari inregistrate de Google in ultimele 24 de luni, TUI TravelCenter a intocmit un raport general pentru judetul Arad. In cadrul acestuia s-au urmarit elemente precum salariul mediu brut sau tendinta oamenilor din Arad de a cauta si cumpara vacanta de Revelion in regim Early Booking sau Last Minute.

Potrivit statisticilor, bugetul mediu al unui roman pentru concediul de Revelion este de circa 1335 lei. Avand in vedere ca salariul mediu brut in judetul Arad este de aproximativ 2,052 lei, reiese faptul ca un locuitor din Arad trebuie sa munceasca in jur de 11 zile pe an pentru a se putea bucura de o vacanta de Revelion. Astfel, Arad se situeaza pe locul 15 la nivel national.

Un alt punct cheie al analizei efectuate de TUI TravelCenter face referire la modul in care oamenii obisnuiesc sa cumpere sejururile pentru Revelion. La nivel general, tendinta de crestere a pachetelor tip Early Booking se manifesta de 4-5 ani in Romania, dar in ultimul an aceasta a fost cea mai mare in termeni procentuali. Majorarea se datoreaza unor reduceri substantiale (de aproximativ 30-40%) fata de pretul standard, dar si posibilitatii de a alege cele mai bune destinatii de vacanta. La nivel judetean, conform volumelor de cautari acumulate de Google, locuitorii din Arad sunt mai interesati de pachetele Early Booking decat de cele de tip Last Minute, fiind vizibila o crestere de 1008,7% din acest punct de vedere in ultimele 12 luni.

In ceea ce priveste destinatiile preferate ale locuitorilor din judetul Arad pentru vacanta de Revelion, in ultimele 12 luni s-a inregistrat o crestere de 18,79% a interesului pentru concediile organizate in strainatate. Pe primele locuri se afla destinatiile Dubai, Mauritius, Maldive, Mexic, Cancun si Republica Dominicana
„Per ansamblu, compania noastra a reusit sa creasca vanzarile pentru vacantele de Revelion cu 23% fata de anul trecut”, a declarat Cosmin Marinof, Sales Manager al agentiei de turism TUI TravelCenter.

 

Read more