News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Organizaţia PNL pe municipiul Arad consideră că principalul obiectiv al USL, la Arad, trebuie să fie schimbarea actualei puteri portocalii care prin acţiunile ei a adus mari prejudicii arădenilor şi care a alterat cumplit spiritul Aradului. De aceea, candidatul USL pentru obţinerea funcţiei de primar al municipiului Arad, va fi susţinut fără rezerve şi cu toate forţele de către membrii organizaţiei municipale PNL. În tentativele lor de dezbinare a unităţii partidelor din USL, cei de la PDL ar putea aduce în discuţie că suspendarea domnului Gavril Popescu din rândurile PNL ar fi de natură să nu permită o colaborare strânsă pentru susţinerea candidaturii acestuia. Acest lucru nu este adevărat. Este o chestiune de normalitate ca o persoană să reprezinte un singur partid politic, iar din moment ce domnul Popescu a fost acceptat ca propunere a PC, a devenit clar că domnia sa putea reprezenta doar Partidul Conservator. Confirmarea acestei realităţi a venit câteva zile mai târziu, când Gavril Popescu s-a înscris în partidul aliat al PNL şi astfel a renunţat din oficiu la calitatea de membru PNL. Ne manifestam încrederea ca prin strategiile și proiectele cu care va veni in fata aradenilor, candidatul USL la functia de primar va reusi sa convingă electoratul aradean ca există o alternativă serioasă la actuala administratie.

Dar aceste aspecte ţin deja de trecut. Acum este important să ne unim forţele pentru a ne bate cu PDL-ul lui Gheorghe Falcă, acest monolit care sufocă Aradul şi răspândeşte deznădejde printre arădeni. Avem convingerea că împreună putem reuşi, USL poate să aducă înapoi acea mândrie de a fi arădean, sentiment care a fost înăbuşit de actuala administraţie fără viziune şi fără simţ al locului. Organizaţia al cărei preşedinte sunt va continua să funcţioneze pe aceeaşi linie, iar conducerea ei îşi va duce până la capăt mandatul. Vom semnala în continuare abuzurile administraţiei Falcă si vom dezvolta în continuare proiecte ale organizaţiei puse în practică de un grup de oameni tineri, întreprinzători, având convingeri liberale puternice. Arădenii care s-au săturat de comportamentul abuziv al PDL şi al primarului Gheorghe Falcă, colegii noştri din USL, se pot baza pe organizaţia municipală a PNL. Ca şi până acum, vom continua să ne prezentam argumentat punctele de vedere si vom continua politica noastră de a denunta abuzurile si incompetenta PDL (comunicat PNL Arad)

Read more

In conformitate cu prevederile art.84 din Lg.263/2010 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări, pentru plata pensiei de urmaş, copiii care au depăşit vârsta de 16 ani si care continua studiile, trebuie sa depună la Casa Judeţeana de Pensii, in luna începerii noului an şcolar, cel târziu pana in 5 octombrie 2011, adeverinţa şcolara din care sa rezulte ca urmează in continuare studiile şcolare.

Precizam ca nedepunerea dovezii atrage suspendarea plaţii pensiei de urmaş.

Menţionam ca acordarea pensiei de urmaş nu mai este condiţionata de nivelul formei de invăţamant frecventat ( adică pot beneficia de pensie si urmaşii care urmează masteratul sau doctoratul), de tipul sau modul de organizare a acesteia, de absolvirea uneia sau a mai multora dintre acestea, cu condiţia ca ,in toate cazurile precizate, copilul urmaş sa nu depăşească vârsta de 26 ani.

La depunere, adeverinţa şcolara va fi însoţita de un cupon de pensie si copia cărţii de identitate.

Începând cu data de 01.01.2011 copiii beneficiari de pensie de urmaş, care urmează studiile, pot cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale , indiferent de cuantumul venitului.

Programul de lucru al Casei Judeţene de Pensii Arad, situata pe str. Voluntarilor, nr.2 A este de luni pana miercuri intre orele 8.00-12.00, iar joi intre orele 8.00-18.00, cam . 4 – parter.

Read more


Preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad, Laurenţiu Hălmăgean, atrage atenţia asupra modului în care sunt risipiţi banii arădenilor, prin proasta gestionare a iluminatului public. În repetate rânduri, la orele amiezii, iluminatul stradal este în funcţiune lăsat aşa parcă pentru a concura cu soarele.
„Este încă o bătaie de joc la adresa noastră, a arădenilor, din buzunarul cărora se face aceasta risipă de bani. Sunt cheltuieli inutile făcute din inconştienţă sau poate, mai degrabă, din indiferenţa autorităţilor publice locale. Cei care conduc Aradul nu se gândesc că toate costurile suplimentare la facturile de energie electrică sunt suportate din bugetul local, din acel buget la care contribuie, făcând sacrificii materiale serioase, mulţi arădeni”, susţine Laurenţiu Hălmăgean.
Preşedintele organizaţiei municipale a social democraţilor arădeni apreciază că exemplul amintit arată lipsa de respect a conducerii oraşului pentru cetăţean. „În acest mod înţelege Primăria să gestioneze banii arădenilor: indiferenţi când e vorba despre bugetul local şi mult prea atenţi când e vorba despre veniturile personale, asigurate însă în detrimentul banului public”, a spus preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Laurenţiu Hălmăgean.

Read more


Prezent la Arad, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a anunţat într-o conferinţă de presă că până la mijlocul lunii octombrie alţi 5000 de lucrători din structurile ministerului pe care îl conduce vor fi disponibilizaţi. Primele disponibilizări vor avea loc în cursul săptămânii viitoare şi vizează angajaţi ai Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

Nervozitate mare pentru dl.Ioan Cristina, ca d’acum asa o sa-i zicem, chiar iritare, cand la conferinta de presa, la rost fiind luat de un ziarist, s-a legat, sau si-a incercat varsarea nervilor pe corespondentul nostru, ca cica „de ce razi?”, adik tre sa stam treji (chiar vigilenti), pentru ca dl. Ioan Cristina a fost incomodat de o intrebare cum ca nasu Parpala ar candida si i-ar lua fata la alegeri, ceea ce e aproape de realizare?. Dom’presedinte de partid, judetean, sa nu credeti ca ne intimidati prin asemenea atitudine, ca oricum facem cate reportaje ne dorim si aratam realitatea rurala oriunde vrem, chit ca se numeste Maraus, Susag, Craiva sau orice alta zona galbejita! Pentru noi nu conteaza culorile!
Apropo, ca ne-am ambalat pentru lucruri minore, personajul central a fort evident Gavril Popescu, care si-a inceput deja campania electorala, municipala, ce mai inghiteau in sec psd-istii nostri, ca sa nu mai zicem de liberalii a-tot-stapanitori ai candidaturilor aradene!

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs miercuri seară, pe Drumul Naţional 79, între localităţile Chişineu-Criş şi Zerind. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Sorina Ambruş, în accident au fost implicate cinci autovehicule – un autotren, două autoturisme, o Dacia Papuc şi un microbuz.
„Potrivit anunţului primit prin apelul de urgenţă 112, în urma impactului dintre cele cinci autovehicule au fost rănite cinci persoane aflate în microbuzul care transporta uşi din termopan. La faţa locului s-au deplasat echipajul de descarcerare din cadrul Gărzii de Intervenţie Chişineu Criş, SMURD Arad şi două ambulanţe. Patru victime, între care şoferul, două femei şi un copil în vârstă de 12 ani, au fost scoase din maşină de participanţii la trafic şi predate echipajelor de ambulanţă, fiind transportate la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul spitalului Clinic Judeţean Arad, pentru îngrijiri medicale”
, a precizat Sorina Ambruş.
Pasagerul din dreapta şoferului, o femeie în vârstă de aproximatov 35 de ani, a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare, care a acţionat aproximativ 15 minute. După ce a fost scoasă dintre fiarele contorsionate, femeia a fost preluată de un echipaj SMURD – terapie intensivă şi transport în regim de urgenţă. Circulaţia a fost blocată total aproximativ 30 de minute iar timp de mai multe ore s-a circulat pe un singur sens.

Read more

Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, atrage atenţia că 2011 va fi anul în care o nouă criză va atinge apogeul în România, în ciuda raportărilor triumfaliste ale Guvernului Boc. „Pe fondul distrugerii economiei şi structurilor sociale, România se află într-o situaţie de criză structurală profundă şi este incapabilă să se redreseze. În acest an, încă 1 milion de români îşi vor pierde locurile de muncă şi vor intra în sărăcie”, a avertizat Ioan Cristina.

De aceea, USL a propus măsuri de reducere a fiscalităţii şi încurajare a mediului de afaceri, pentru a crea noi locuri de muncă. Concret, USL susţine o impozitare regresivă pornind de la menţinerea cotei de 16% ca prag maxim de impozitare. Pentru salariile mai mici se va aplica un sistem în trepte: 8% – 12% – 16%.

De asemenea, USL propune taxarea mai mică a muncii prin reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, zero taxe pentru angajarea în regim part-time pentru tinerii sub 25 de ani şi persoanele de peste 55 de ani, reducerea TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, legume, fructe (din cota de 24% TVA, 9% merg la stat, 15% este dedus producătorului).

„USL a propus încă din luna iunie, la consultările de la Cotroceni, formarea unei comisii tripartite – Putere, Opoziţie, Banca Naţională – care să evalueze situaţia actuală şi să vină cu soluţii viabile. Din păcate, puterea dovedeşte acelaşi autism în raport cu nevoile societăţii, cu problemele reale şi este surdă la orice dialog”, a spus Ioan Cristina, copreşedintele USL Arad.

Read more

Membrii opoziției încearcă, din primul moment în care a început adoptarea măsurilor de austeriate, să inducă populației un mesaj prin care să dea de înțeles că doar România, condusă de Guvernul Boc, a luat acest tip de măsuri și că ele nu ar fi fost de fapt necesare. Nimic nu este mai fals și doresc să prezint căteva dintre măsurile adoptate de alte state europene, majoriatea având o economie mult mai puternică decât cea românească, a declarat deputatul arădean Marius Göndör.

Astfel îngheţarea salariilor s-a impus în Bulgaria, Italia, Polonia, Spania, Marea Britanie, în timp ce reducerea acestora s-a efectuat în Cehia, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia. De asemenea pensiile au fost înghețate în țări precum Bulgaria, Estonia, Italia, Letonia, Portugalia, Spania, în timp ce Irlanda, Italia sau Cehia au mers mai departe până la tăierea sau impozitarea acestora.

Reducerea numărului de angajați din aparatul bugetar, împreună cu scăderea cheltuielilor generale ale sistemului public s-a efectuat în aproape toate statele membre ale comunității europene, inclusiv în țări precum Austria, Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia sau Olanda.

Măsuri de creștere a TVA au fost adoptate în alte 11 state, pe lângă România, iar creșterea accizelor a fost impusă în 14 state europene.

Nimeni nu își dorește menținerea acestor restricții bugetare pentru un timp îndelungat, dar, cu toate acestea, Guvernul trebuie să le mențină în vigoare până vom avea semnale clare de creștere a producției și a productivității economice, pentru a putea să eliminăm treptat măsurile de austeritate luate până în prezent. Ar fi un gest extrem de periculos să demarăm creșteri salariale sau ale pensiilor în contextul unui echilibru economico-financiar destul de fragil în care se găsește statul român la momentul de față. Pentru aceste motive îi îndemn pe membrii opoziției, care se alfă deja în campanie electorală, să nu mai facă declarații și promisiuni care a arunca țara în colaps, doar cu scopul de a încerca să-și asigure un loc călduț la guvernare, a încheiat parlamentarul Göndör.

Read more

inaintare grad jandarmi vladimirescu

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad a desfăşurat şi în cursul acestui an activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ.

Cu toate că, de această dată, numărul celor ce şi-au exprimat, în scris, intenţia de a participa la concursul de admitere, a fost mai mic, respectiv 24, faţă de 90 în anul 2010, procentul de promovare a fost mult mai mare.

În anul 2010, doar trei din cei 39 de candidaţi prezentaţi la concurs au promovat. În acest an însă, procentul de promovare a fost mai mare, fiind admişi şapte din cei opt candidaţi prezentaţi la concurs.

Pentru a putea participa la concursurile de admitere, a fost necesar ca cei înscrişi să promoveze, în prealabil, examenul psihologic şi cel medical. La prezentarea la concurs, cei înscrişi au susţinut un nou control medical şi probe sportive, de asemenea eliminatorii, şi apoi testul scris. Acesta a constat în verificarea cunoştinţelor la limba română şi o limbă străină.

La finalizarea studiilor postliceale, care au durata de 2 ani, absolvenţii vor fi repartizaţi în serviciu, în una din unităţile Jandarmeriei Române, în funcţie de opţiunile fiecăruia.

Read more

Cu numai câteva zile înaintea începerii anului şcolar, unităţile de învăţământ sunt încă un adevărat şantier. Deputatul Ciprian Luca susţine că modul în care s-au efectuat lucrările de reparaţii şi igienizare a şcolilor de la nivelul judeţului Arad dovedeşte dispreţul cu care autorităţile îi tratează pe dascăli pe de o parte şi pe elevi, pe de altă parte. E vorba despre lucrări făcute de mântuială, întârziate, efectuate cu materiale scumpe dar de proastă calitate, într-un haos ce caracterizează de altfel întreaga clasă politică portocalie. Demnitarul arădean îşi argumentează declaraţiile aducând drept exemplu situaţia înregistrată în Şcoala Generală nr 11 din Arad.

Proiectul de renovare a întregii unităţi de învăţământ reprezintă încă o modalitate prin care Puterea îşi bate joc, la propriu, de bani şi de societate. Cazul Şcolii Generale nr 11 este doar un exemplu de situaţii unde finanţările sunt asigurate din fonduri europene irosite de firmele de construcţii ale celor care fac parte din cercul agreat de conducerea PDL. Pentru că volumul lucărilor a fost mult prea mare şi nu îşi permit să renunţe la vreo lucrare, administratorii societăţilor în cauză lucrează cu oameni „la negruh, necalificaţi şi insuficienţi, din punct de vedere numeric. În aceste condiţii, calitatea lucrărilor e lesne de înţeles. Aş fi ipocrit sa spun că în ultimii ani, la nivelul judeţului Arad nu au fost efectuate investiţii. Ba da. Doar că sumele alocate acestor proiecte, cum este şi cazul înregistrat la Şcoala Generală nr 11, de pe strada Poetului, sunt cu mult peste valoarea reală a lucrărilor. Cât despre calitate, ce să mai vorbim”, susţine deputatul Ciprian Luca.

Haosul înregistrat în şcoală nu are limite. Oameni necalificaţi au început să lucreze la exteriorul clădirii ca acum, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, să înceapă renovarea sălilor de clasă, lucru ce presupune înlocuirea ferestrelor şi zugravirea încăperilor. Holurile au fost zugrăvite fără ca pereţii să fi fost curăţaţi în prealabil, geamurile sunt doar parţial funcţionabile, cumparandu-se ferestre de proasta calitate, cu o singură deschidere neputând fi nici măcar curăţate. De asemenea, dascăli din şcoală s-au trezit că le-au dispărut din sălile de clasă anumite mijloace fixe. Nimeni nu se face însă răspunzător de aceste aspecte, mulţi dintre muncitorii care lucrează fiind plătiţi fără forme legale.

Cazul prezentat este doar un exemplu al practicilor PDL-iştilor decişi parcă să distrugă cu orice preţ sistemul de învăţământ, începând de la educaţie şi până, după cum observăm, la condiţiile oferite elevilor şi profesorilor.

Read more