News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Organizaţia de Femei a PSD Arad a organizat, cu ocazia Zilei mondiale a asistenţei sociale, o dezbatere cu tema „Cât mai contează asistenţa socială în România?” .

Dezbaterea a pornit de la o realitate tristă: o populaţie sărăcită şi un stat care se substrage tot mai mult de la obligaţiile sale morale şi constituţionale. În timpul discuţiilor, s-a subliniat faptul că România azi nu este, în fapt, un stat social. Avem printre cele mai mici cheltuieli sociale, ca procent din PIB, din UE. România este în schimb un stat clientelar, în care guvernul ia bani de la populaţie şi îi dă clientelei politice.

„PSD are datoria de a apăra Statul Social responsabil deoarece acesta este un principiu prevăzut de Constituţia României şi asumat de Uniunea Europeană. El este expresia valorilor în care noi credem: solidaritate, responsabilitate, echitate, dreptate socială” a spus preşedinta Alexandra Braica.

Femeile social democrate au arătat că Statul Social, concept Promovat de PSD, presupune asumarea de către noi toţi a obligaţiei – pe care actualii guvernanți refuză s-o facă – de a asigura prin măsuri economice şi sociale un nivel de trai decent pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru clica de partid. Înseamnă obligaţia de a garanta că drepturile fundamentale ale cetăţenilor sunt respectate, fără discriminare. Statul social are rolul menţinerii coeziunii sociale prin acţiunea permanentă de diminuare a inegalităţilor existente în societate cauzate de riscurile inerente la care sunt supuşi cetăţenii: îmbătrânire, boală, şomaj, accidente, sărăcie.

Ca procent din PIB România ocupă locuri codașe în UE, cu doar 14% cheltuieli totale cu protecția socială  în timp ce în alte state  situația arată  diferit: Belgia 30,1%,  Olanda 29,3%,  Suedia 30,7%, Franta 31,1%, Germania 28,7%, Ungaria 22,3%, Polonia 19,2% din PIB.

În ţările bogate sărăcia este specifică unor grupuri marginale, unor minorităţi etnice sau rasiale. În ţările sărace, ea este mult mai extinsă şi mai omogenă. În ţările sărace, majoritatea populaţiei este săracă. Astfel, programele de protecţie socială focalizată, selectivă, care sunt mai eficiente şi chiar mai eficace decât cele universale, pot fi folosite cu un oarecare succes în ţările bogate, unde numărul de posibili beneficiari este redus. Aceste programe devin însă aproape imposibil de aplicat în ţările sărace, unde numărul săracilor depăşeşte jumătate din populaţie.

„Această lege promovată de PDL nu ţine cont de existenţa unui ansamblu de reglementări în domeniul social, nu ţine cont de legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, persoanelor cu handicap , legea privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice şi  nu în ultimul rând este în total dezinteres faţă  de prevederile constituţionale din România. Prin această lege se transferă responsabilitatea pentru toate categoriile de asistaţi către administraţiile locale, cu o finanţare ambiguă, introducând contribuţii chiar pentru persoanele care trăiesc în stradă şi pentru masa servită în cantinele sociale” a remarcat Alina Breaz.

Read more

Cifrele reale ale economiei vin încă o dată să demonstreze justeţea politicilor responsabile promovate de Guvernul condus de Emil Boc. „Într-o perioadă de criză economică severă, România se numără printre primele 6 state europene ale căror PIB a crescut în trimestrul al patrulea din 2011. Aceste date, corelate cu creşterea cererii interne pe acelaşi trimestru demonstrează că sacrificiile românilor nu au fost în zadar”, a afirmat Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad.

Continuând în aceeaşi cheie, efectele creşterii economice se vor face curând simţite şi în buzunarele românilor.

Într-o perioadă de criză economică la nivel european, economia românească a încheiat anul 2011 cu o creştere economică de 2,5%, iar PIB-ul a înregistrat a şasea cea mai mare creştere din UE în trimestrul al patrulea din 2011.

Read more

newsarad stiri arad

Ministerul Transporturilor a dat ordinul de începere al lucrărilor la proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Arad, informează Eusebiu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. „Ne-am mişcat mult mai rapid decât anticipam, aşa că miercuri s-a dat ordinul de începere pentru reabilitarea căii ferate care trece prin judeţul nostru”, a declarat Pistru.

Conform secretarului de stat, lucrările vor fi suportate în cea mai mare parte din fonduri europene, valoarea acestora ridicându-se la 315 milioane de euro. La finalul lucrărilor, gările prin care trece linia de cale ferată vizată vor fi modernizate, vor fi construite pasaje spectaculoase iar trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră.

Reabilitarea căii ferate va fi realizată de consorţiul Alstom (Franţa)–Swietelsky (Austria) – Astaldi (Italia) – Euroconstruct Trading 98 – Dafora iar primele investiţii vizează înlocuirea liniilor de cale ferată pe o distanţă de 43 de kilometri.

În cadrul lucrărilor, la Curtici va fi realizat un pasajul rutier peste şapte linii de tren iar la Arad va fi construit un pasaj pietonal începând de pe 6 Vânători, peste peste liniile de tren, cu câte o coborâre pe fiecare peron din staţia CFR Arad şi pe platoul din faţa gării. Lifturile şi scările rulante vor facilita accesul călătorilor iar întreg sistemul de semnalizare existant va fi schimbat cu unul nou şi performant. Lucrările vor dura doi ani.

Read more

Te cunosc de undeva!, cel mai nou transforming show, a luat startul în forță sâmbătă seara la Antena 1. Opt vedete concurenți, dar și membrii juriului au trecut prin transformări uluitoare și au dat viață unor personalități din lumea muzicii, spre deliciul telespectatorilor care au rămas și aseară aproape de Antena 1. Maria Buză a fost câștigătoarea primei ediții,  iar Mircea Badea, a făcut show din postura de invitat special.

Freddie Mercury, Cyndi Lauper, 50 Cent, Anda Călugăreanu, Christina Aguilera, Gil Dobrică, Maximilian sau Amy Winehouse au prins viață în interpretarea lui Dan Helciug, Lora, CRBL, Delia Julia, Iulian Vasile, Jorge sau Maria Buză. Concurenții au fost de nerecunoscut, spre deliciul telespectatorilor care nu s-au sfiit să își arate entuziasmul sau surprindere pe pagina de Facebook a emisiunii care a reușit să adune doar în seara premierei aproape 2000 de fani noi. Telespectatorii au rămas și aseară aproape de Antena 1 și cu siguranță nu au regretat.

Pe lângă incredibilele transformări prin care au trecut cei opt concurenți vedetă, telespectatorii s-au putut bucura și de prezența juriului într-o ipostază cu totul inedită. Andrei Aradits a suprins pe toatã lumea intrând în pielea îndrãgitului cântãreţ de muzicã rock Alice Cooper. În costum de piele, lanţuri şi cu smokey eyes, actorul Andrei Aradits a întrecut orice aşteptare și a surprins cu vocea sa. Aurelian Temișan a fost pentru câteva minute Bary White, în vreme ce Ozana Barabancea, cea care este și antrenorul vocal al concurenților, nu doar jurat a acceptat o provocare de zile mari. Artista a fost în deschiderea emisiunii, Luciano Pavarotti, rol pentru care nu doar transformarea fizică a fost dificilă, ci și cea vocală. Andreea Bãlan a intrat în pielea lui Britney Spears şi a dansat şi a cântat live cu un şarpe imens în braţe. Din coregrafia Andreei nu au lipsit nici prizele înalte sau mișcările destul de dificil de executat.

Surprizele primei ediții Te cunosc de undeva! nu s-au oprit însă la prestațiile concurenților și ale juraților. Mircea Badea a fost invitatul special al emisiunii și a făcut show pe ritmurile melodiei Veta, cântată de Ștefan Bănică Junior. Prezentatorul emisiunii În gura presei a reușit să reproducă cu o acuratețe foarte mare gesturile lui Ștefan Bănică, spre încântarea concurenților și a juriului. La final însa, Mircea Badea și-a încheiat numărul într-o manieră originală, printr-un spagat.

Cele opt vedete concurenți s-au străduit aseară să convingă juriul că merită cât mai multe puncte și astfel, statutul de câștigător. Fiecare concurent luptă pentru o cauză socială, iar premiul primit la finalul fiecărei ediții este donat de câștigător cauzei pe care o reprezintă. Câștigătoarea primei ediții a fost Maria Buză. Actrița a intrat în pielea lui Amy Winehouse, surprinzându-i pe toți cu atitudinea, dar și cu interpretarea sa.

Noi surprize ii vor astepta pe telespectatori si săptămâna viitoare, de la 20.20, când concurenții vor trece prin alte transformari senzationale.

Mai multe infomaţii despre show pot fi aflate de pe site-ul oficial: www.tecunoscdeundeva.a1.ro şi de pe pagina de Facebook: http://www.facebook.com/tecunoscdeundeva.

Read more

De ieri, USL Arad are un nou candidat pentru Primăria Aradului, în persoana dnei Lia Ardelean. Personal, văd în această numire o recompensă morală pentru ceea ce i s-a făcut fostei președinte a femeilor conservatoare de la nivelul județului Arad, în ultimii ani având parte de două experiențe nu tocmai plăcute, care de altfel au determinat-o și să iasă, pentru o vreme, din viața publică. Nu voi discuta despre problemele din trecutul politic al dnei Lia Ardelean. Țin doar să salut numirea sa în cursa pentru preluarea destinelor orașului nostru și o asigur de întreaga mea susținere.

Noi, PSD, ca membru al uniunii, avem o situație oarecum mai comodă, cel puțin din acest punct de vedere – al desemnării candidaților și al eventualei schimbari, cum s-a intamplat ieri. Asta pentru că, prin protocolul semnat, PC-ului îi revine sarcina de a desemna candidatul la Primărie și PNL-ului, aceea pentru candidatul la CJA. Așadar, noi nu suntem implicați în desemnarea persoanelor. Asta nu înseamnă însă că stăm la o parte. Ba dimpotrivă, ne implicăm în susținerea candidaților desemnați de partenerii noștri.

Apreciez această decizie a colegilor de la PC, cred că tărie în calitățile dnei Lia Ardelean și mă bucur că se observă o schimbare a mentalității, o maturizare a clasei politice care începe să promoveze și femei în funcții de o importanță majoră. Nu contează sexul, ci contează OMUL, PROFESIONISTUL. Contează persoana care are capacitatea de a câștiga încrederea arădenilor, care are fermitatea de a scoate la lumină mizeriile actualei Puteri, inteligenta de a elabora o strategie de a dezvolta orasul fara a impovara populatia pentru zeci de ani si capacitatea de a o  transpune în practică.

Aradul are nevoie de un cetățean, de un arădean care într-adevăr vrea sa facă ceva pentru oraș, pentru viitorul copiilor noștri, pentru siguranța locuitorilor Aradului, fără a fi interesat de îmbogățirea sa și a apropiaților fără a fi orbit de ideea de PUTERE.

Read more

Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits şi Aurelian Temişan sunt cei patru jurați care timp de zece săptămâni vor evalua prestaţiile concurenţilor vedetă de la Te cunosc de undeva!, cel mai recent show al Antenei 1. Te cunosc de undeva! va lua startul astă seară, de la 20.20, la Antena 1.

Este cel mai recent transforming show, adus în exclusivitate în România, de Antena 1. Te cunosc de undeva! îi va aduce în fața telespectatorilor pe CRBL, Delia Matache, Maria Buză, Dan Helciug, Julia Jianu, Lora, Jorge şi Iulian Vasile în ipostaze inedite, în care telespectatorii nu au avut ocazia să îi vadă până acum. Cei opt vor fi concurenţii incredibilului <<transforming show>> difuzat de Antena 1 în această primăvară şi, timp de 11 săptămâni, vor trece prin transformări spectaculoase, dând viaţă unor pesonalităţi din lumea muzicii

Concurenții vedetă vor primi prin tragere la sorţi numele artistului pe care îl vor avea de interpretat în fiecare ediţie a show-ului şi, timp de o săptămână, vor face tot ce le stă în putinţă pentru a-i studia gesturile, inflexiunile vocii, stilul vestimentar şi prezenţa scenică, sub îndrumarea unor antrenori. Doi dintre membrii juriului, Ozana Barabancea și Andrei Aradits vor fi și profesorii concurenților. Ozana se va ocupa de pregătirea vocală a concurenților astfel încât să poată ajunge să reproducă cu o acuratețe cât mai mare timbrul vocal al personajelor pe care le vor avea de interpretat, în vreme ce Andrei Aradits de partea mimico gestuală. Acestora li se alătură și Ioana Macarie, cea care se va ocupa de coregrafii.

Astfel, in fiecare saptamană fiecare concurent se va prezenta in fata juriului in ipostaza unei celebritati si va fi evaluat de acesta pe baza unor criterii precum: acurateţea interpretării, respectarea coregrafiei, însuşirea gesturilor specifice, credibilitate, stil etc.

Vedetele vor primi în fiecare ediţie a show-ului un punctaj, iar la finalul fiecărui show se va întocmi un clasament în funcţie de punctajele obţinute de fiecare. Vedetele concurenti luptă în fiecare editie pentru premii în bani, dar şi un mare premiu, câştigat în marea finală, editie în care publicul va decide cine merită să câștige. Sumele de bani câştigate vor fi donate unor cauze sociale reprezentate de fiecare dintre aceştia.

Gazdele show-ului vor fi Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi.

Mai multe infomaţii despre show pot fi aflate de pe site-ul oficial: www.tecunoscdeundeva.a1.ro şi de pe pagina de Facebook: http://www.facebook.com/tecunoscdeundeva.

Read more

Intr-un comunicat primit din partea conducerii PSD Arad suntem anuntati ca presedintele PSD Arad, Dorel Caprar, intentioneaza sa-l dea in judecata pe ziaristul Teofil Gradinaru pentru prejudiciu de imagine prin articole defaimatoare si informatii false.
” PDL a început o campanie de presă de denigrare a liderilor USL, bazată pe minciuni grosolane. Astfel, într-un editorial semnat de Teofil Grădinaru (angajat al Consiliului Judeţean controlat de PDL şi autorul comunicărilor PDL), preşedintele PSD Arad şi echipa sa sunt acuzaţi că ar fi falsificat invitaţii la chermeza organizată de PDL pentru ziua de 8 Martie.

Deşi editorialul, ca gen jurnalistic, nu se pretează la replici (în măsura în care exprimă o opinie, un punct de vedere personal sau al redacţiei), în cazul acesta punctul de plecare este o afirmaţie falsă, propagată în mod voit de autorul articolului.

PSD Arad, preşedintele Dorel Căprar şi echipa sa nu se pretează la mizeriile de care au fost acuzaţi de către propaganda PDL. Singura legătură cu chermeza organizată de PDL Arad de 8 Martie este că am solicitat ministrului Claudia Boghicevici şi viceprimarului Geanina Pistru facturile evenimentului, sursele de finanţare şi lista de sponsori. Încă aşteptăm aceste informaţii, pe care le considerăm de interes public. Probabil acest demers a deranjat peste măsură liderii PDL, care au găsit de cuviinţă să răspundă printr-o diversiune ordinară.

Suntem convinşi că propagandiştii PDL au inventat acuzele adresate lui Dorel Căprar scobind adânc în propriul caracter găunos. S-au gândit probabil ce mizerii pot să producă şi le-au pus în cârca noastră. Genul acesta de gândire este expresia modului în care au răzbit în politică oameni ca Gheorghe Falcă, Gheorghe Seculici şi Nicolae Ioţcu, bazându-se pe serviciile unor jurnalişti fără scrupule. Nu este pentru prima dată şi probabil nici pentru ultima dată când se pretează la astfel de manipulări. Demersul acesta, ca şi multe altele, denotă cinismul şi lipsa de caracter a celor care conduc PDL Arad şi a celor care le asigură activitatea de propagandă.

PSD Arad propune opiniei publice un alt fel de politică şi un alt fel de comunicare publică. Credem că în politică este nevoie de o schimbare de atitudine, de corectitudine, de eliminarea minciunilor şi manipulărilor. Mesajul pe care îl transmitem foarte clar este că nu suntem la fel ca şi cei din PDL. Mesajele noastre, uneori, tăioase, spuse fără menajamente, sunt argumentate.

Acesta este motivul pentru care preşedintele Dorel Căprar îl va da în judecată pe propagandistul Teofil Grădinaru pentru daune morale. Considerăm că acesta i-a adus preşedintelui Dorel Căprar un prejudiciu de imagine, propagând informaţii false.”

Read more

cipri luca birou

Așteptăm cu nerăbdare primii muguri pe ramuri, primul colț de iarbă verde, primele raze calde ale soarelui și undeva în noi, așteptăm, cu teamă, o umbră de speranță de bine în viața de zi cu zi. Avizi după speranță, după o fărâmă de încredere într-un viitor mai cald, la propriu și la figurat, românii se agață de orice licăr de lumină. E firesc să fie așa și e bine că Dumnezeu ne dă putere de a trece peste încercări, peste greutățile și lipsurile în care ne-au dus o “clică portocalie”.

Privesc însă în jur și accept cu durere că în plină primăvara, politica Puterii se află într-o toamnă târzie…rece, ploioasă, fără urmă de culoare, fără urmă de încredere, dominată doar de minciună, lașitate, furturi și incompetență. Acesta este anotimpul Puterii care încearcă prin urma slabă de tărie pe care o are, să arate contrariul. Încercările nu fac decât să evidențieze și mai mult mocirla în care au ajuns ei și în care au încercat să ne atragă și pe noi, românii.

Medicamente pentru tratamentul bolnavilor de cancer, salarii mai mari pentru bugetari, eradicarea corupției prin sacrificarea unor capete portocalii sunt aspecte care nu rezolvă nici pe departe problemele românilor. Problemele generate de guvernarea haotică a lui Boc, în special și a PDL, în general. Sunt promisiuni fără suport în realitate pe termen lung. Sunt încercări disperate ale PDL-iștilor de a atrage capital de imagine, în disperarea cu care privesc apropierea scrutinului și implicit pierderea ciolanului.

Românii s-au săturat de lâncezeală, de ploaie și de frig. S-au săturat de atâtea măsuri de austeritate pe care ei trebuie să le poarte pe umeri din cauza incompetenței unor oameni, plătiți din bani publici doar pentru a crea haos și a fura cât mai mult, clădind averi fabuloase pentru oamenii de casă ai lui Băsescu. E timpul să vină primăvară, e timpul noilor speranțe și  a unui nou orizont pentru fiecare român.

Read more

Ioan Cristina, preşedinte al Filialei Teritoriale PNL şi co-preşedinte al USL Arad, afirmă că după ce au sărăcit şi au dus la disperare atâtea categorii sociale din România, guvernanţii i-au adus acum la sapă de lemn şi pe agricultori, care oricum nu o duceau prea bine.

Ioan Cristina s-a referit la  prevederile HG. nr. 50/2012, privind Codul Fiscal, prin care utilajele agricole au fost asimilate celorlalte mijloace de transport rutiere, în funcţie de capacitatea cilindrică, cu consecinţe grave asupra impozitelor pe care agricultorii trebuie să le plătească pentru acestea. Până la apariţia HG. nr. 50/2012, pentru utilajele agricole care nu puteau depăşi viteza de 30 de kilometri/oră impozitul era mai mic. Astfel, prin comparaţie, dacă până acum pentru un tractor impozitul pe an era de 37 de lei, din acest an suma a crescut la 504 lei.

„Este încă o mostră de nesimţire din partea guvernanţilor, care în disperarea de a colecta fonduri la buget au ajuns să-i ducă efectiv la sapă de lemn pe agricultori. Nu se poate ca pentru un utilaj agricol cu care agricultorii îşi câştigă existenţa să se plătească impozit cât pentru o maşină de teren luxoasă. Odată ajunşi la guvernare, va trebui să corectăm toate aceste măsuri pe care Guvernul, condus în realitate de Traian Băsescu, le-a luat îmnpotriva propriului popor”, a declarat Ioan Cristina.

Aproximativ 200 de agricultori au ieşit miercuri în stradă, la Nădlac, să-şi strige nemulţumirea vizavi de prevederile HG. nr. 50/2012.

Read more

newsarad stiri arad

Miercuri, 14 martie a.c., în jurul orelor 15.00, jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Lipova, în cooperare cu inspectori ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal, au desfăşurat o nouă acţiune pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional în domeniul piscicol.

În zona unui pod de peste râul Mureş, în apropierea localităţii Lipova, a fost depistată o persoană în vârstă de 32 ani, Florin P., cu domiciliul în localitatea menţionată, în timp ce pescuia folosind o metodă ilegală. Persoana în cauză a utilizat o lansetă, pe nylonul căreia a montat cârlige cu trei braţe (triple) pentru a pescui „prin greblare.

Peştii prinşi au fost eliberaţi în mediul lor natural.

Jandarmii au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, persoana în cauză fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare, faptă prevăzută de OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Read more