News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Temperaturi de 60 de grade măsurate în parcuri pentru copii din Arad

Temperaturi de aproape 60 de grade au fost măsurate, miercuri, de reprezentanţii unei asociaţii din Arad, pe suprafeţele instalaţiilor de joacă din parcuri pentru copii în care nu există copaci care să asigure umbră, iar alte teste au indicat temperaturi similare pe spaţiile cu beton sau asfalt din cartierele de blocuri, potrivit Agerpres.

Unul dintre reprezentanţii Asociaţiei Pro Urbe Arad, Ladislau Szoke, care a efectuat teste, a declarat că „ceea ce se întâmplă în cartierele de blocuri este un fenomen tipic de insulă termică urbană, unde temperatura este mult mai mare decât temperatura mediului ambiant”.

„Ce auzim la ştiri, temperaturile din unele oraşe, este vorba de temperaturi măsurate în afara oraşului şi deasupra unor suprafeţe înfierbantate. Dacă în oraş se spune că sunt 38 de grade Celsius, în cartiere foarte probabil sunt peste 45 de grade Celsius”, a spus Ladislau Szoke.

În timpul măsurătorilor efectuate în jurul orei 12,00, asfaltul avea 51 de grade, iar la doi metri distanţă, pe iarbă, au fost măsurate la soare 38 de grade Celsius, în timp ce iarba de la umbră avea doar 27 de grade.

Suprafeţele instalaţiilor de joacă din parcuri pentru copii, precum tobogane sau leagăne din plastic, aveau temperaturi cuprinse între 57 şi 60 de grade, însă după-amiaza, când şi soarele este mai puternic, acestea pot fi mult mai ridicate, spun reprezentanţii Asociaţiei Pro Urbe Arad.

Asociaţia arată că parcurile pentru copii, dar şi cartierele de blocuri, trebuie să aibă mai multe zone umbrite cu pomi, pentru a se reduce din disconfortul termic pe timpul verii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod roşu de caniculă, valabilă joi şi vineri în şapte judeţe din vestul şi nord-vestul ţării. Conform prognozei, în zilele de 24 şi 25 iunie, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş va fi Cod roşu de caniculă, cu temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 şi 41 de grade, iar în nord-vest între 35 şi 38 de grade. În cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20 – 24 de grade.

Potrivit sursei citate, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 12,00 – 22,00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare este Cod portocaliu de caniculă, timp în care se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, iar în cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 22 – 25 de grade.

Autorităţile din Arad au decis, marţi, un set de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei, între care amenajarea de puncte medicale de prim-ajutor în zonele aglomerate, care să fie dotate cu aer condiţionat şi să ofere gratuit apă potabilă. Miercuri, Primăria Arad a deschis două astfel de puncte, în holul principal al Palatului Administrativ şi în Catedrala Ortodoxă din zona Podgoria.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad a dispus identificarea, cu sprijinul autorităţilor locale, ONG-urilor şi voluntarilor, a persoanelor vulnerabile şi monitorizarea acestora. De asemenea, angajatorii trebuie să analizeze necesitatea reducerii programului normal de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber, în situaţia depăşirii pragului critic de 80 de unităţi al indicelui de confort termic.

CJSU recomandă ca deplasările pe stradă să se facă la primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, iar aglomeraţiile să fie evitate.

Conform recomandărilor transmise de autorităţi, purtarea hainelor lejere, subţiri, deschise la culoare, a pălăriilor şi ochelarilor de soare pot fi de folos.

Read more
Un tânăr de 23 de ani s-a înecat în Crișul Alb

Detașamentul de Pompieri Sebiș  a intervenit cu un echipaj de cautare și salvare cu barca în zona localității Revetiș, pe râul Crișul Alb, pentru căutarea unui tânăr de aproximativ 22 de ani.

Din apelul făcut la 112 de către celelalte persoane aflate la fața locului reiese faptul că tânărul a sărit de pe o trambulină improvizată, a ieșit de 2 ori la suprafață iar apoi a fost luat de curenți de apă.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ISU, o ambulantă, un elicopter SMURD și polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș.

După aproximativ 2 ore de căutări, scafandrii ISU au recuperat corpul unui bărbat, la 10 metri de mal, la o adâncime de 4 metri.

Scafandrii Detașamentului de Pompieri Arad au găsit corpul tânărului de 22 de ani, din localitatea Secusigiu, la aproximativ 10 m de locul în care a sărit si 4 m adâncime.  Din pacate nu a răspuns la manevrele de resuscitare fiind declarat decedat

În zona respectivă adâncimea Crișului Alb este de aproximativ 4m.

 

Read more
Mihai Fifor : PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu

„Orice zi în plus cu guvernul actual adâncește nenorocirea generală și compromite pe termen lung revenirea la un curs firesc al dezvoltării și creșterii bunăstării publice – obiective esențiale pentru orice guvernare cu adevărat responsabilă.

Principalele trei motive pentru care Guvernul Cîțu trebuie demis:

1) Încălcarea promisiunilor privind majorarea alocațiilor;

2) Eșecul PNRR și

3) Programul de austeritate asumat pentru un nou împrumut împovărător.

Sa le luam pe rand:

1) Minciunile repetate și bătaia de joc la adresa copiilor și a familiilor în privința alocațiilor.

Este de neiertat modul de-a dreptul obscen în care actuala putere sfidează și se încurcă în propriile minciuni, cum încalcă repetat nu doar angajamentele ci și dispozițiile legale pe care ea însăși le-a emis. Nu este admisibil pentru un guvern, decât dacă este iresponsabil, să justifice neaplicarea legii în vigoare pe motiv că nu are bani!

Dacă nu știe ori nu poate trebuie să plece! Cum ar fi dacă și firmele cu dificultăți financiare ar refuza să mai respecte legea și să mai plătească taxele și impozite datorate statului cu aceiași justificare ca și Cîțu în cazul alocațiilor – nu avem bani!

De ce legea trebuie să fie obligatorie noi toți, dar pentru guvernul Cîțu, nu?

2)  Eșecul lamentabil în privința PNRR.

Guvernul Cîțu a reușit să facă România de râs în UE în mod repetat. Este mai mult decât evidentă incompetența și superficialitatea actualului Executiv, care nici după trei încercări n-a fost capabil să prezinte un Plan Național de Redresare și Reziliență care să respecte criteriile și să fie aprobat de Comisia Europeană.

Deja 11 țări au PNRR-urile aprobate: Portugalia, Spania, Grecia, Danemarca, Luxembourg, Austria, Slovacia, Letonia, Germania, Italia, Belgia.

3)  Austeritatea severă pe care o pregătesc României.

Guvernul Cîțu, cu inconștiență și iresponsabilitate, angajează noi împrumuturi uriașe – 15 mld euro – PNRR, plus alte zeci de miliarde de pe piața internațională – cu prețul instituirii unei austerități de-a dreptul criminale, mult mai dură decât cea din 2010 când o altă guvernare de dreapta – Băsescu-Boc – a tăiat salariile și pensiile. Și este au atât mai gravă această politică de austeritate dementă asumată de guvernul Cîțu drept condiție pentru a lua alte împrumuturi, cu cât s-a făcut deja proba că nu mai puțin de 31 de miliarde de euro împrumutate în ultimul an n-au adus niciun progres, nicio dezvoltare, nicio bunăstare. Au fost risipite nimeni nu știe unde și cum pentru că guvernul a refuzat explicațiile. „, afirmă deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

Read more
Tiberiu Dekany: Liderii PNL se bat pentru putere în partid în timp ce inundațiile îi afectează pe români

Asistăm în ultimele zile la un fenomen îngrijorător: inundațiile catastrofale afectează mare parte din țară iar liderii principalului partid de guvernământ se atacă pe toate căile în tentativa lor de a câștiga puterea în propriul partid. Bătălia pentru putere din PNL pune România pe pauză. În vreme ce situații disperate au loc în întreaga țară cauzate de fenomenele extreme, liderii partidului de guvernământ par a fi mai preocupați de lupta lor internă. Dacă liberalii au probleme electorale interne, colegii lor de coaliție de la USR-PLUS par la fel de dezinteresați de soarta țării.

„Dacă în cazul PNL putem să găsim o explicație legată de lipsa de reacție în fața unei situații extrem de dificilă pentru români, în privința partenerilor de coaliție de la USR nu putem identifica vreo scuză. Ați văzut cumva vreun lider USR – PLUS să își pună cizmele în picioare și să meargă în zonele afectate de inundații? L-ați văzut pe vicepremierul Barna să dea dovadă de empatie față de români? Ați văzut vreun ministru al USR – PLUS să se arate îngrijorat de soarta a milioane de români? Nu! Ministrul Drulă de la Transporturi era mai preocupat să își facă poze pe șantiere. Ministrul Sănătății, doamna Mihăilă, susținea conferințe de presă la un pupitru montat invers. Restul liderilor USR – PLUS nici nu s-au arătat public. Incapacitatea guvernanților de a înțelege că este nevoie de sprijin pentru români, de empatie, de grijă pentru aceștia, ne arată că preocuparea celor care ne conduc este doar pentru binele lor și doar al lor”, a declarat Alexandru Tiberiu Dekany, prim-vicepreședinte ALDE.

Read more
Comisia de la Veneţia cere lămuriri suplimentare privind revocarea Avocatului Poporului

Comisia de la Veneţia a trimis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care solicită lămuriri suplimentare privind revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, a declarat, miercuri, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

„În cursul zilei de ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului au primit o scrisoare de la Comisia de la Veneţia în care cere – pe un ton, zic eu, destul de hotărât – lămuriri suplimentare cu privire la revocarea înainte de termen a doamnei Renate Weber, Avocatul Poporului, scrisoare care a fost ascunsă astăzi la Birourile permanente. Preşedinţii celor două Camere nu au depus-o, au şovăit la întrebarea colegilor noştri dacă au primit acest document, au spus ba că da, ba că nu, preşedintele Camerei Deputaţilor nu s-a exprimat la microfon pentru a rămâne pe stenogramă. Practic, este un atac la instituţiile fundamentale ale unui stat democratic, ale României, şi aceste consecinţe vor fi suportate de toată lumea”, a afirmat Simonis, după şedinţa Birourilor permanente reunite.

Potrivit lui Simonis, în această scrisoare se spune foarte clar care sunt motivele pentru care un Avocat al Poporului poate fi demis şi se cer lămuriri suplimentare de la cei doi preşedinţi cu privire la argumentele de încălcare a Constituţiei şi motivele pentru care Avocatul Poporului a fost revocat înainte de termen.

„Este foarte grav, pe de o parte, faptul că ne-a fost ascuns un astfel de document; pe de altă parte, că nu se ţine cont de un astfel de document şi ar trebui să fie întârziată declanşarea procedurii de numire a unui nou Avocat al Poporului până când nu trimitem răspuns la Comisia de la Veneţia şi până nu avem o decizie a Curţii”, a adăugat liderul deputaţilor PSD.

El a criticat faptul că s-a demarat procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului înainte de decizia CCR.

„Cel mai grav ce s-a întâmplat în această şedinţă este faptul că, deşi am contestat la CCR revocarea Avocatului Poporului şi deşi termenul de judecare a acestei contestaţii este 29 iunie, adică săptămâna viitoare, majoritatea va încerca în data de 28 sau chiar 29 iunie, adică în ziua în care Curtea va judeca acea contestaţie depusă de noi, numirea unui nou Avocat al Poporului. În cazul în care CCR declară neconstituţională revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber, practic, noul Avocat al Poporului, această numire va fi invalidată şi va fi nulă de drept”, a mai spus Simonis. AGERPRES

Read more
Municipalitatea activează punctele de ajutor anticaniculă

Primăria Municipiului Arad pune în aplicare primele măsuri de combatere a caniculei, prin activarea punctelor de prim-ajutor.

Două puncte anticaniculă al căror rol principal este să ofere primul ajutor persoanelor afectate de căldură sunt active începând de miercuri, 23 iunie 2021, ora 12.00.  Unul este amenajat la intrarea în  Palatul Administrativ, iar cel de-al doilea în Catedrala Ortodoxă Nouă de la Podgoria. Pe toată durata de valabilitate a avertizărilor meteorologice privind creşterea temperaturilor diurne codificate cod galben, portocaliu sau roșu,  punctele de ajutor vor funcționa în zilele lucrătoare, între orele 12.00-17.00.

Întrucât canicula poate produce mari probleme de sănătate, Primăria Municipiului Arad recomandă tuturor cetăţenilor câteva măsuri de protecție, astfel:

– evitarea, pe cât posibil, a expunerilor prelungite la soare;

– purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere, de culori deschise;

– consumul zilnic a cel puţin 2 litri de lichide, fără a aștepta apariţia senzației de sete;

– consumul de alcool, cafea și băuturi cu conținut ridicat de zahăr va fi evitat deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

– se vor consuma fructe si legume proaspete;

– se vor evita activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie.

Totodată, în incintele unde sunt amplasate punctele anticaniculă, sunt obligatorii măsurile generale de prevenire a infectării cu COVID 19: portul corect al măștii, distanțarea socială și igiena mâinilor.

Read more
CSALB avertizează: Atenție la firmele care promit ștergerea din Biroul de Credit!

Începând cu anul 2019, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) înregistrează o creștere a numărului de cereri prin care consumatorii solicită ștergerea înregistrărilor din Biroul de Credit. Din păcate, soluționarea acestor cereri nu se poate face printr-un proces de negociere cu banca sau cu IFN-ul, așa cum se întâmplă, de regulă, în cadrul procedurii de conciliere. CSALB trimite cererile primite către instituția de credit sau către instituția financiară nebancară, iar aceasta pot doar să verifice corectitudinea înregistrării consumatorului în această bază de date. Din acest motiv, 9 din 10 cereri care au ca obiect ștergerea din Biroul de Credit sunt respinse de bănci și IFN-uri, fiind clasate. Restul de 10% dintre cereri sunt soluționate amiabil, după sesizarea CSALB. Adică, decizia de ștergere a înregistrării aparține comercianților și nu mai implică o negociere în cadrul Centrului.

Din aceste motive, recomandăm consumatorilor să se adreseze direct băncilor și IFN-urilor pentru solicitări care vizează Biroul de Credit și să evite intermediarii care promit sau garantează succesul radierii acestor înregistrări.

“Asistăm la un fenomen care este deja foarte păgubos pentru mulți consumatori. Sunt pe piață câteva firme care promit radierea înregistrării în Biroul de Credit, iar apoi se îndreaptă în instanță împotriva consumatorilor pentru recuperarea unor sume care, cel mai probabil, sunt acceptate de aceștia prin contracte care prevăd onorariile acestor intermediari. Pe portalul instanțelor se poate vedea faptul că majoritatea solicitărilor sunt pentru suma de 1.500 de lei, iar în unele cazuri se ajunge și la executarea silită a consumatorilor care au avut încredere în promisiunea acestor firme. Numai în București sunt peste 50 de procese intentate de o singură societate care se ocupă cu acest lucru. În multe cazuri, probabil că oamenii au refuzat să mai plătească sumele prevăzute în contract, după ce încercarea de radiere din Biroul de Credit a eșuat. De aceea, facem un apel către consumatori să se informeze în detaliu despre riscurile la care se supun și să urmeze calea sigură și gratuită de rezolvare a acestei probleme: prin adresare directă către bancă sau IFN cu această solicitare. Dacă înregistrarea s-a făcut dintr-o eroare, radierea va fi făcută independent de intervenția unui intermediar care mai pretinde și bani pentru acest lucru. Cât despre cererile cu acest obiect transmise CSALB, le reamintim consumatorilor că este limitată capacitatea de negociere în cazuri în care există o legislație specială. În aceeași categorie intră și solicitările privind programul Noua Casă sau creditele cesionate către societăți care se ocupă cu recuperarea creanțelor, acestea nefiind supravegheate și reglementate de Banca Națională a României”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Read more
USR Arad: CET este mai aproape cu 40 de milioane de lei de faliment

Aflată în procedură de insolvență, îngropat în datorii și cu capitaluri proprii negative (adică mai are nevoie de bani de acasă – mulți – pentru a fi pe zero), CET Arad a reușit anul trecut încă o „performanță notabilă”:

  • a înregistrat o pierdere de 40 de milioane de lei;
  • și-a majorat datoriile cu 100 de milioane de lei.

Întrată în insolvență acum fix trei ani, pentru datorii neachitate de 108 milioane de lei, centrala care ar trebui să ofere căldură și apă caldă arădenilor este astăzi tot mai departe de salvare.

Situațiile financiare întocmite pentru anul 2020 arată că CET Arad a încheiat anul cu o pierdere de 40,7 milioane de lei, dublă față de cea din 2019. Datoriile totale sporesc cu aproape 100 de milioane de lei, de la 137 la 235 de milioane. Sumele neîncasate de la clienți sporesc și ele, de la 7 la 42 de milioane de lei.

Întregul tablou ne conduce la următoarele concluzii triste:

  • după 3 ani, administratorul judiciar al CET Arad (Casa de Insolvență Transilvania) nu a reușit (ori nu a dorit) să întocmească un plan de reorganizare;
  • situațiile financiare continuă să se deprecieze, reducând șansele de redresare a principalei componente a sistemului de termoficare arădean;
  • an după an, proprietarul (municipiul Arad) pierde o parte substanțială din valoarea societății în cauză.

Suntem convinși că, mai devreme sau mai târziu vom afla încotro se îndreaptă această poveste a insolvenței CET Arad, care a fost declanșată la cererea proprietarului (municipiul Arad), nu a creditorilor.

Până atunci, suntem interesați să aflăm ce măsuri a luat administratorul judiciar pentru finalizarea unui plan de reorganizare, pentru care încasează un comision lunar deocamdată necunoscut?

Read more
Permacultura: florile care vă ajută grădina de legume

Unul dintre principiile permaculturii se bazează pe companie, pe asocierea plantelor, plantelor între ele pentru a optimiza culturile. Observarea modului în care funcționează natura și reproducerea acestui model, făcându-l optim, este unul dintre pașii principali ai acestei abordări specifice și cuprinzătoare, așa cum relatează Lucy Debrion în articolul său despre permacultură. Acest lucru implică alegeri judicioase ale combinațiilor de plante, pariere pe biodiversitate pentru a promova îmbogățirea și randamentul culturilor.

Fiecare plantă cu proprietățile sale unice își poate oferi vecinului ceea ce are nevoie sau chiar o poate proteja de dușmani. Această practică îl ajută și pe grădinar să reducă sau chiar să evite complet utilizarea îngrășămintelor chimice și a pesticidelor, așa cum se menționează în articolul privind asocierea plantelor de pe site-ul gardening.lemonde.fr.

Asociațiile de plante sunt nesfârșite, există alianțe bune sau rele între plante, cu alte cuvinte prieteni buni sau falși. O uităm prea des, dar și florile participă la acest cerc virtuos, la această îmbogățire. Prin urmare, florile sunt esențiale în grădina de legume. Să facem o plimbare pe partea grădinii pentru a descoperi întreaga putere a acestor flori.

A aduce o notă florală în grădina de legume este deja o plăcere în sine. Florile strălucesc prin culorile lor strălucitoare și emană un parfum diferit de oricare altul în inima spațiilor noastre verzi. Pe lângă faptul că sunt frumoase, florile îmbină utilul cu plăcutul. Ei atrag polenizatorii și resping anumiți paraziți. Site-urile Les brindherbes.org și promessedefleurs evocă modul în care aceste flori sunt indispensabile în grădina de legume și ne ajută să selectăm cele mai bune dintre ele.

Nasturtium

Oferă o varietate extraordinară de culori vibrante și este, de asemenea, comestibil. Ea are totul. Este capcana supremă pentru afide. Se însămânțează spontan, fără a deveni invaziv. O plantă perfectă!

Cosmosul

Este o explozie de culori care vă va oferi paturilor de flori o senzație rustică, aceste flori fiind înalte pe tulpină. Cosmosul este florifer și oferă o mare varietate de culori, este ușor de cultivat. Avantajul său esențial: îi va face pe plac prietenilor noștri albinele.

Garoafa indiană

Foarte cunoscută, ne invadează adesea grădinile. Aceste flori se potrivesc cu ușurință între toate legumele și dau o notă plăcută de culoare și sunt destinate a fi nematicide. Această plantă va avea grijă de viermi mici, pe lângă faptul că este antiparazitară. O plantă foarte recomandată pentru grădinile de legume. Parfumul său de mandarină este foarte apreciat.

Limba mielului

Este renumită pentru că este ca mierea, florile sale albastre în formă de stea sunt decorative și comestibile. Limba mielului este un produs foarte bun pentru eliminarea melcilor. Cu toate acestea, această plantă are un mic defect pentru că este foarte invazivă. Deci, asigurați-vă că o creșteți într-un spațiu destul de ventilat și puțin mai îndepărtat de culturi.

Lavanda

Lavanda este extrem de melifieră! Foarte des ne decorează grădinile și surprindem în mod regulat câteva albine care se hrănesc. Parfumul ei este unul fără egal și frumusețea ei este bine stabilită. Lavanda este una dintre plantele care atrage cel mai mult insectele polenizatoare în timp ce resping afidele. De asemenea, lavanda se pretează ușor la utilizarea culinară, putând fi savurată ca o infuzie.

Read more
Cătălin Drulă: Pe întreaga autostradă A10 se va putea circula în acest an

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunţat vineri că anul acesta se va putea circula pe întreaga autostradă Sebeş-Turda, în condiţiile în care constructorul a dat asigurări că lotul 2 al autostrăzii va fi gata în toamnă.

„O altă oprire pe traseul şantierelor. Împreună cu Dan Barna, astăzi am fost şi pe autostrada Sebeş-Turda – lotul 2, unde m-am asigurat că anul acesta, aşa cum am anunţat, vom deschide tronsonul de 29 de km dintre Alba Iulia şi Aiud. Am obţinut promisiunea fermă a constructorului că în toamnă lotul va fi gata şi că pe întreaga A10 se va putea circula în acest an. În plus, antreprenorul a finalizat soluţia tehnică de remediere a alunecării de teren care a creat probleme la km 19 şi s-a apucat de implementarea ei. Pe tronson se aştern zilnic circa 2.000 de tone de asfalt. Aşadar, sper să încheiem odată acest proiect mult întârziat, demarat în 2014 şi care ar fi trebuit să fie gata în 2016 (!) şi să putem circula în sfârşit pe autostrada care face legătura între două coridoare principale, A1 Sibiu-Deva-Timişoara-Arad şi A3 Mureş-Cluj-Oradea”, a scris vineri seara, pe Facebook, ministrul Transporturilor.

Read more