News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Deficitul de cont curent a crescut cu 107%, în primele patru luni din 2021

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,710 miliarde de euro, în primele patru luni din 2021, în creştere cu 107,12% comparativ cu cel din perioada similară din 2020, de 2,274 miliarde euro, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES.

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 966 milioane de euro, balanţa veniturilor secundare şi cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 295 milioane de euro, respectiv cu 108 milioane de euro, iar balanţa veniturilor primare şi-a transformat excedentul în deficit.

În perioada ianuarie – aprilie 2021, datoria externă totală a crescut cu 1,048 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 92,334 miliarde de euro la 30 aprilie 2021 (72,7% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,5% faţă de 31 decembrie 2020.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2021 nivelul de 34,641 miliarde de euro (27,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,7% faţă de 31 decembrie 2020.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,4% în perioada ianuarie – aprilie 2021, comparativ cu 20,1% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2021 a fost de 5,0 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2021 a fost de 86,8%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020. AGERPRES

Read more
Se mai adaugă 100 de trotinete pentru bunăstarea Aradului

Primăria Municipiului Arad și operatorul economic care pune la dispoziție trotinetele  încurajează călătorii să se angajeze în practici de călătorie sigure și recomandă folosirea căștilor pe durata deplasării cu trotineta, respectarea legilor din trafic și limitele de viteză, folosirea trotinetelor pe străzi și piste pentru biciclete,

Astfel, succesul primei operațiuni precum și fondurile enorme aduse primăriei și bunăstării locuitorilor, au făcut ca să se hotărască suplimentarea cu încă 100 bucăți de trotinetă,

. Ele se vor afla în patru locații: platoul din fața Palatului Administrativ, Parcul Pădurice, magazinul Ziridava și zona Teatrului Clasic “Ioan Slavici”.

Pentru a putea utiliza trotinetele, călătorii descarcă aplicația Lime, localizează trotineta de pe hartă și o deblochează cu o simplă atingere a unui buton. Pentru a încheia cursa trebuie să urmărească instrucțiunile din aplicație și să parcheze trotineta responsabil. Deblocarea trotinetei este gratuită, iar fiecare minut al cursei va fi taxat cu 0,7 RON.

Read more
3 motive să folosești numai zahăr bio

Pentru a fi certificat ca bio sau organic, zahărul trebuie să fie obținut prin rafinare naturală din trestie de zahăr, sfleclă de zahăr sau alte surse care au crescut fără îngrășăminte chimice. Certificarea BIO este dată doar acelor produse care îndeplinesc de asemenea o lungă listă de standarde în ceea ce privește extracția, prelucrarea și stocarea. Există oare diferențe între zahărul alb obișnuit și cel obținut din surse organice sau este doar o etichetare comercială?

Zahărul bio este superior celui obișnuit.

Este bine să cunoaștem, pentru început, câteva diferențe între zahărul bio – da, chiar și zahărul poate fi bio – și cel cel poate fi găsit în mod uzual în magazine, pentru a înțelege dacă beneficiile consumului exclusiv de zahăr bio sunt reale.

Zahărul bio provine din plante care au fost cultivate și crescute fără a se apela la pesticide sau îngrășăminte chimice. Mai mult decât atât, prelucrarea zahărului alb non-bio implică îndepărtarea chimică, în mai multe etape, a oricăror impurități prin utilizarea mai multor substanțe între care dioxidul de sulfur, acidul fosforic și hidroxidul de calciu; zahărul bio este extras prin metode naturale din sucul provenit de la trestia de zahăr, sfecla de zahăr, nuca de cocos sau alte plante similare.

În mod uzual, zahărul bio se găsește sub forma unor cristale brune sau gălbui tocmai datorită lipsei unei prelucrări excesive și utilizării în procesul de prelucrare a aditivilor chimici.

Zahărul bio este obținut din surse 100% naturale.

Primul și cel mai important motiv pentru care doar zahărul bio ar trebui să fie parte din dieta fiecăruia dintre noi este lipsa compușilor chimici, atât din plantele care sunt sursa zahărului, cât și din produsul în sine, pentru că nu este extras prin procesele chimice clasice. Tocmai fiindcă este natural, zahărul bio – brun sau brut, cum mai este cunoscut – păstrează o aromă anume, o savoare a cărei notă distinctă nu poate fi trecută cu vedere. La polul diametral opus, zahărul alb obișnuit este neutru din punct de vedere al aromei sau gustul, păstrând exclusiv gustul dulce caracteristic.

Datorită metodelor de prelucrare naturală și lipsei aditivilor alimentari, zahărul bio păstrează o serie de nutrienți, precum potasiul, calciul sau sodiul, dar și vitamine din complexul B – în special B4 și B9 – și aminoacizi ca betaina.

Oferă sortimente bio interesante.

Zahărul obținut din nectar de flori de cocos este considerat de mulți a fi cel mai sănătos și mai gustos zahăr din lume, fiind obținut prin prelucrarea termică a sevei dulci din florile de cocos până la evaporarea unui procent însemnat din apa conținută. Este bogat în minerale precum magneziul, potasiul sau zincul și vitamine. De remarcat este și indicele glicemic mai mic cu 50% față de zahărul obișnuit dar și conținutul de inulina care contribuie la o absorbție mai lentă a glucozei în sânge și are acțiune probiotică.

Xylitolul este un îndulcitor natural obținut din surse multiple, în special din porumb și scoarța de mesteacăn finlandez dar și din diferite ciuperci și cereale. Are o putere de îndulcire similară cu a zahărului, cu o structură similară cu cea a zahărului dar cu circa 35% mai puține calorii. Este considerat a fi una dintre cele mai sănătoase alternative la zahărul alb pentru că are un indice glicemic scăzut, un conținut redus de calorii are rol antibacterian și efect laxativ natural.

Siropul de agave este o alternativă cu 50% mai dulce decât zahărul, cu un indice glicemic de 27 – adică sub o treime din cel al zahărului – și o structură asemănătoare mierii. Are un gust neutru, deci poate fi folosit cu succes ca înlocuitor al zahărului în orice preparat.

În condițiile în care tot mai mulți înțeleg că zahărul alb este unul dintre cei mai mari inamici ai sănătății, alternativele cu efecte benefice asupra organismului uman se impun ca singurele alegeri pe care un om rațional le poate face pentru sine și cei dragi.

Read more
APIA a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 11 iunie 2021 s-a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2021, inclusiv perioada de depunere cu penalități.

Astfel, în perioada 01 martie – 11 iunie 2021, a fost depus un număr de 815.291 cereri pentru o suprafață solicitată la plată de 9.941.867,01 ha.

Din analiza comparativă a datelor existente la nivelul Agenției reiese că, prin raportare la Campania 2020 când a fost depus un număr de 826.964 cereri de plată, pentru o suprafață de 9.814.937,39 ha, în Campania 2021 numărul de cereri depuse a scăzut cu 11.673, în vreme ce suprafața solicitată a crescut consistent, respectiv cu 126.929,62 ha.

Astfel, cifrele înregistrate indică trendul ascendent înregistrat în ultimii ani în ceea ce privește asocierea fermierilor și comasarea terenurilor pentru a dezvolta o agricultură mai performantă și, implicit, mai profitabilă.

APIA își reconfirmă totodată profesionalismul, coeziunea echipei și dedicarea iar fermierii români ne dau încrederea că agricultura românească se află pe mâini responsabile, care o vor conduce către un viitor modern, eficient și productiv.

La Centrul judetean APIA Arad au fost depuse 20 650 cereri unice de plata pentru o suprafata totala de

369 244,21 ha.

Read more
S-a activat planul roșu! Accident cu cel puțin12 victime!

În această dimineață, în jurul orei 4 s-a activat planul roșu de intervenții în urma unui accident ce a avut loc pe autostrada A1, la ieșirea din Romania spre Ungaria, accidentul a avut loc la ora 3,39. Conform primelor date primite este vorba despre o victimă încarcerată, decedată, și alte 11 victme cu diferite traumatisme, se lucrează la evaluarea medicală și transportul lor către unitățile de primiri urgențe. Acționează două unități de descarcerare, cinci echipaje Smurd și un echipaj SAJ. Microbuzul are număr de Cehia iar pasagerii sunt din Ucraina. În microbuz se aflau 17 persoane din care 16 erau cetățeni ucrainieni, din care un minor, și un cetățean moldovean.

Update: 6:50

”Din cele 17 persoane, o persoană este decedată, o femeie este în stop cardiac iar alte două persoane au traumatisme grave. Celelalte persoane nu au traumatisme care să le pună viața în pericol. Cinci persoane nu au traumatisme” a declarat Gheorghe Pleșca, purtătorul de cuvânt ISU Arad.

”În accident a fost implicat un microbuz de transport persoane, cu 17 persoane (cu tot cu șofer), de naționalitate ucraineană și moldoveană. Microbuzul a intrat in coliziune cu un autotren parcat pe banda de urgență, pe autostrada A1, la ieșire spre Ungaria.

În urma impactului a decedat o persoană, pasager in microbuz, unei persoane de sex feminin fiindu-i efectuate manevre de resuscitare.

În vehicul mai era un minor de 8 ani, acesta fiind transportat la spital împreună cu ceilalți pasageri, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În acest moment s-a reluat traficul pe banda 2” a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt IPJ Arad.

Read more
USR PLUS propune zonă pietonală pe bulevardul Revoluției

Uniunea Salvați România lansează administrației locale invitația de a implementa și în Arad proiectul „Străzi deschise”, după modelul inițiat în București de primarul general, Nicușor Dan. Îi invităm pe toți cei interesați de resuscitarea centrului orașului nostru să contribuie la proiect.

Pentru început, propunem transformarea în zonă pietonală a sensului estic al bulevardului Revoluției, din dreptul stației de tramvai de la Teatru și până în fața sediului ANAF, în weekend, pe perioada sezonului estival.

O astfel de măsură, prin oportunitățile variate de petrecere a timpului liber pe care le va oferi, va atrage locuitorii orașului spre artera sa centrală, care în ultimii ani și-a pierdut treptat din importanță. În timp, ea va da un suflu nou afacerilor din zonă, va crea locuri de muncă și va aduce venituri suplimentare la bugetul local.

În viziunea USR PLUS, transformarea parțială a bulevardului în zonă pietonală reprezintă un prim pas către un Arad atractiv din punct de vedere turistic. Reprezintă un proiect pilot, care trebuie evaluat și apoi extins ca perioadă și/sau dimensiune. Tot ce rămâne de făcut este să obținem concursul administrației și să stabilim alături de cetățeni coordonatele optime ale unui astfel de proiect.

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre inițiativa noastră, precum și să ne oferiți propriile dumneavoastră opinii sau observații, vă invităm să accesați formularul de la adresa: http://bit.ly/pietonala.

Read more
Grădina de vară a cinematografului Arta vă găzdui două proiecții speciale

Lungmetrajul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc regizat de Radu Jude, marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, rulează vineri, 11 iunie, de la ora 21:45. Actrița Claudia Ieremia va fi prezentă la proiecție pentru a răspunde întrebărilor publicului arădean. „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia.

În seara zilei de sâmbătă, 12 iunie 2021, de la ora 21:45, va fi organizată o proiecție specială în grădina de vară de la „Arta“ pentru personalul de la centrele de vaccinare amenajate în municipiul Arad. Începând din luna februarie a acestui an, zeci de cadre medicale lucrează la foc continuu, unele chiar la cinema „Arta“, dar până acum nu au avut ocazia să urmărească un film pe ecranul de aici. Dorim ca această proiecție să fie un gest de recunoștință și un moment de relaxare pentru cei care în ultimele luni și-au dedicat timpul activității de vaccinare. Astfel, pe mare ecran de la „Arta“ va rula comedia romantică românească Poate mai trăiesc și azi, regizor Tudor Cristian Jurgiu.  Seduși de ideea unei iubiri perfecte, ca-n filme și cărți, doi tineri își propun s-o trăiască pe pielea lor, fără să știe distanța dintre așteptări și realitate.

La această proiecție va avea acces și publicul larg, în limita locurilor disponibile.

Accesul la proiecții se face pe baza unei rezervări la adresa [email protected] sau la numărul de telefon 0734/662635 și este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Proiecțiile de la cinema Arta sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Arad.

Read more
Bănuit de furtul mai multor biciclete, reținut de polițiștii arădeni

Polițiștii Secției 2 Micălaca, împreună cu cei ai Biroului de Investigații Criminale au identificat un arădean de 34 de ani, bănuit de furtul mai multor biciclete de pe raza municipiului.

Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi sustras o bicicletă prin forțarea ușii rastelului unui bloc de pe Calea Iuliu Maniu, în dimineața zilei de 1 iunie. În noaptea de 6/7 iunie a.c., ar mai fi sustras două bicilete din rastelul unui bloc de pe Bd. Gheorghe Magheru, și în dimineața zilei de 7 iunie o alta, din rastelul unui bloc din aceeași zonă.

Bicicletele, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, au fost recuperate și returnate proprietarilor, bărbatul fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuti preventive.

Read more
Iustin Cionca: „La tunelul feroviar de la Bata se lucrează neîntrerupt și ar putea fi gata anul viitor”

Una dintre cele mai spectaculoase lucrări de infrastructură din județul Arad este în comuna Bata, pe Valea Mureșului, acolo unde se construiește un tunel prin munte, pe traseul trenului de mare viteză Curtici-Simeria.

Există o posibilitate ca la sfârșit de 2022 să circulăm prin tunel si pe noul traseu, potrivit Asociației Pro Infrastructura. Tot anul viitor ar putea fi deschise cele două poduri noi peste Mureș, de 435 m și 384 m, de la Conop, care vor fi translatate peste Mureș zilele următoare. Magistrala feroviară dintre Arad și Simeria, parte a Coridorului Feroviar Rin-Dunare, este în proces de reconstrucție.

Pe loturie 2A și 2B, unde calea ferată va traversa Mureșul de 4 ori și va trece prin tunelul de la Bata tunel pentru a asigura un traseu mai drept care să permită viteze de 160 km/h. Antreprenorul Astaldi a semnat contractul cu CFR în 2017, lucrările efective au început în 2018 și se află acum la stadiul fizic de aproximativ 60%, potrivit unei evaluări a Asociației Pro Infrastructură.

„În județul Arad se derulează lucrări foarte mari la infrastructura de cale ferată. Circulația pe noua variantă Bârzava-Vărădia este dependentă de tunelul Bătuța (603m) din care s-a forat mai mult de jumătate. Din păcate, constructorul a sesizat la Ministerul Transporturilor probleme birocratice la ambele capete (exproprieri, acord de mediu revizuit, scoatere din circuitul forestier), care cad în sarcina CFR. Ce pot să spun este că la tunelul feroviar de la Bata se lucrează neîntrerupt” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Tunelul de la Bata este primul care se construiește în ultimii 30 de ani în vestul țării și se numește, tehnic, „T3 Bata km 559+967 – 560+570”. El face parte din șantierul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici -Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan- European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2 și Tronsonul 3, Subtronson 2 : Cap Y Barzava – Cap Y Ilteu.

Lucrarea este finanțată din fonduri europene, printr-un proiect național, derulat de Societatea Națională a Căilor Ferate.

Read more
Cascada Bigăr s-a prăbuşit luni din cauze naturale

ascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, s-a prăbuşit luni din cauze naturale, a anunţat Romsilva pe pagina sa de Facebook.

„Avem, din păcate, şi o veste neplăcută. Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, s-a prăbuşit astăzi (luni, n.r.) din cauze naturale. Travertinul şi muşchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni şi greutate, iar astăzi a cedat sub propria greutate. Colegii noştri sunt la faţa locului, iar zilele următoare vom reveni cu mai multe amănunte şi imagini”, precizează Romsilva. AGERPRES

Read more