News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Focar de pestă porcină africană în exploatații comerciale din satele Dezna și Laz, comuna Dezna

Având în vedere că la efectivele de porci din două exploatații nonprofesionale aflate în satele Laz și Dezna, comuna Dezna, județul Arad, s-a confirmat boala pestă porcină africană, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Arad a aprobat un Plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii bolii. Printre măsurile aprobate în ședința CLCB de astăzi se află următoarele:

  • Instituirea unor zone de protecție pe o rază de 3 km în jurul focarelor, pe raza localităților Laz (focarul Laz), respectiv: Dezna, Buhani, Slatina de Criș, Rănușa (focarul Dezna);
  • Pe o rază de 10 km în jurul focarelor se instituie zone de supraveghere, care includ și zonele de protecție, pe raza localităților: Dezna, Slatina de Criș, Rănușa, Moneasa, Dulcele, Crocna, Valea Mare, Feniș, Pescari, Cil, Almaș, Dieci, Joia Mare, Cociuba, Revetiș, Roșia, Păulian, Berindia, Sălăjeni, Sebiș, Donceni, Buhani, Ignești, Minead, Neagra (focarul Laz), respectiv: Moneasa, Laz, Neagra, Crocna, Dieci, Roșia, Sălăjeni, Donceni, Sebiș, Ignești, Minead, Prunișor, Susani și Nădălbești (focar Dezna). În zona de supraveghere de pe raza județului Arad, instituțiile parte a CLCB cu atribuții în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite în legislația comunitară specifică: Regulamentul (U.E.) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului European privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrograre a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor; Regulamentul delegat (U.E.) 2020/687 al Comisiei europene, respectiv Regulamentul (U.E.) 2021/605 al Comisiei europene de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane.
  • Instituția însărcinată cu dirijarea, monitorizarea măsurilor de control și raportarea periodică în CLCB a progreselor obținute este Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

    Măsuri aplicate în localitățile aflate în zonele de protecție și supraveghere:

  • Toate porcinele se vor ține închise în curte, fără acces la pășunat și bălți, pentru a împiedica venirea în contact a porcinelor domestice cu cele sălbatice și pentru a limita răspândirea bolii;
  • Toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porcinele din curtea proprie vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;
  • Toate cazurile în care cadavrele de porcine sunt descoperite în locuri publice vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică;
  • Până la clarificarea situației sub aspect epidemiologic din exploatația afectată, se interzice organizarea pe teritoriul localităților menționate a piețelor, târgurilor sau expozițiilor de păsări și animale;
  • Toți cetățenii din localitățile menționate sunt obligați să respecte aceste măsuri, adoptate în baza actelor normative în vigoare de CLCB Arad. Nerespectarea acestor prevederi reprezintă încălcări ale legii ce pot fi sancționate cu amendă.
Read more
TopScaune – Ergonomia înainte de toate

Este posibil să fii sau nu conștient de implicațiile destul de grave pe care le are asupra sănătății poziția în șezut pentru perioade mari de timp, însă noi, cei care stăm în spatele proiectului TopScaune suntem conștienți de acest lucru și dorim să le oferim utilizatorilor cea mai bună experiență în utilizarea scaunelor de birou, de gaming sau produse în alte scopuri.

Să stai așezat pe un scaun pentru perioade mari de timp este echivalentul unui stres considerabil pe care îl resimte coloana vertebrală, iar acest lucru este recunoscut din ce în ce mai mult de către profesioniștii în domeniul sănătății, fiind și principalul motiv al exploziei bruște în apariția scaunelor ergonomice de birou.

Un scaun ergonomic este un scaun special conceput astfel încât să susțină foarte bine corpul uman, incluzând aspecte precum postura, confortul, sprijinul oferit și aspecte ale sănătății. Scaunele comercializate de TopScaune sunt ergonomice prin faptul că bifează toate aceste caracteristici, având în acest fel grija de a le oferi utilizatorilor o experiență așa cum se cuvine.

Ce să faci pentru o poziție ergonomică 

Pe lângă alegerea unui scaun din gama variată de scaune ergonomice pe care le comercializăm, pentru a avea o postură corectă atunci când stai într-un scaun de birou trebuie să păstrezi o distanță de un braț de ecranul calculatorului, iar partea de sus a calculatorului ar trebui să fie la nivelul ochilor.

Dacă alegi un scaun de la TopScaune acest lucru este posibil fără a face niciun efort, deoarece scaunele noastre sunt reglabile atât pe înălțime, cât și în ceea ce privește gradul de înclinare și dispun de roți antiderapante astfel încât să îți poți potrivi cu ușurință poziția din fața calculatorului.

De asemenea, trebuie să stai drept și să eviți să te apleci în față. Gâtul trebuie să fie într-o poziție relaxată, neutră, iar modul în care este realizat spătarul scaunelor TopScaune, precum și reglajele care se pot face, buretele cu care este capitonat șezutul sau spătarul sau perna pentru gât cu care sunt prevăzute unele modele reprezintă aspectele care oferă utilizatorului poziția cea mai confortabilă cu putință din acest punct de vedere.

De asemenea, brațele trebuie păstrate paralele cu podeaua. Pentru aceasta, evită să încrucișezi picioarele și reglează-ți scaunul pe înălțime astfel încât să te așezi cu ambele picioare pe podea.

TopScaune a avut grijă și de acest aspect în momentul în care a pus la dispoziția clienților o gamă atât de variată de scaune, important fiind ca acestea să se potrivească și constituțiilor mai robuste, iar posibilitatea de reglare să le ofere tuturor șansa de a adopta o poziție de lucru excelentă.

Caracteristici ergonomice ale scaunelor comercializate de TopScaune

Scaunele reglabile de la TopScaune permit un control mai bun al utilizatorului și setări reglabile. Reglabilitatea este extrem de importantă atunci când cumperi scaune care vor fi utilizate de diverși utilizatori, însă la fel de importantă este și atunci când este vorba despre achiziționarea unui scaun de birou pentru acasă.

De asemenea, scaunele de la TopScaune sunt reglabile și în ceea ce privește înclinarea. Un scaun ergonomic bun permite înclinarea pentru ca bazinul să aibă poziția corectă. Înclinarea pelviană anterioară este o problemă de postură care îi afectează mai ales pe cei care petrec foarte mult timp în poziția de șezut, motiv pentru care este foarte important să menții bazinul într-o poziție neutră, cu unghiurile șoldurilor, genunchilor și gleznelor de 80 de grade.

TopScaune are și modele de scaune care oferă sprijin lombar, respectiv sprijin acordat părții inferioare a spatelui, ceea ce reprezintă bifarea unei caracterstici esențiale a unui scaun ergonomic. Scaunele ergonomice susțin forma naturală „S” a coloanei vertebrale, aceasta prevenind reducerea stresului suportat de coloana vertebrală și bazin. Spătarul reglabil al scaunelor de la TopScaune le permite utilizatorilor să alinieze curba scaunului la curba coloanei vertebrale, pentru un sprijin optim.

Una dintre cele mai importante caracteristici de care beneficiază toate scaunele de la TopScaune este pivotarea. Această caracteristică îi ajută pe utilizatori în ceea ce privește manevrabilitatea, facilitând accesul acestora la diferite puncte ale biroului fără a fi nevoie să se facă prea multe mișcări consumatoare de energie. Aceasta este completată de roțile antiderapante care oferă posibilitatea unor mișcări libere fără ca podeaua să fie zgâriată sau să fie cauzat vreun dezechilibru în mișcările mai bruște.

Read more
Meciurile Euro 2020 vor fi vizionate pe ecrane mari, în aer liber

Se apropie o perioadă extrem de importantă pentru microbiști. Tocmai de aceea  Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu Heineken România le-a pregătit acestora o surpriză. Meciurile Campionatului European de fotbal vor putea fi vizionate în aer liber, pe ecrane de mari dimensiuni.

Mă bucur că Aradul este unul dintre cele 5 orașe (Iași, Brașov, Sibiu și Timișoara) alese de Heineken România pentru desfășurarea acestui eveniment în aer liber. Noi vom pune la dispoziție ecranele de mari dimensiuni și tehnica necesară pentru difuzarea meciurilor, iar dânșii aduc berea și amenajează locațiile pentru o vizionare cât mai confortabilă, dar în egală măsură în siguranță a competiției sportive.  Facem încă un pas spre normalitate și suntem siguri că ne vom bucura cu toții de această competiție, chiar dacă România nu este prezentă în acest campionat. ” , a declarat primarul Călin Bibarț.

Trei locații sunt propuse: una în Parcul Regina Maria, iar două pe Ștrandul Neptun: în zona comercială a bazei de agrement și în zona bazinelor. Capaciatea fiecărei locații este de maxim 200 de persoane.

Inițiativa a venit în special ca oportunitate a faptului că brandul Heineken este berea oficială a Campionatului European de Fotbal.   Încercăm să organizăm un eveniment plăcut, în aer liber, după o perioadă destul de dificilă. Nu este ușor de organizat un astfel de eveniment, pentru că suntem într-o nouă etapă de relaxare a măsurilor, dar ne bucurăm că putem să le oferim arădenilor un astfel de eveniment.”, a declarat Gheorghe Andresz, director de vânzări Heineken România.

Read more
Alexandru Tiberiu Dekany: PNRR, o poveste de peste 1200 pagini pentru a păcălii românii

Guvernul României a prezentat în mod fastuos PNRR, un plan așteptat de luni de zile, dar care până acum a fost secretizat. ALDE consideră că Guvernul a vrut să ia ochii românilor și celor de la Comisia Europeană cu un document de 1203 pagini, în care se angajează că țara noastră va realiza în 5 – 10 ani ceea ce nu s-a reușit în 30 de ani. Pe hârtie lucrurile arată destul de bine, însă, analizat mai în amănunt, se vede că proiecte importante și categorii esențiale pentru economia românească sunt excluse.

Vorbim, în primul rând, despre mediul de afaceri românesc. Guvernul ne spune că ajută firmele românești, dar vedem că măsurile de sprijin întârzie să apară, iar în PNRR prezentat de Guvern, IMM-urile sunt aproape inexistente. Dacă voiau cu adevărat să facă ceva pentru firmele românești, ar fi trebuit să inițieze un program național de tip start-up, să ofere granturi pentru redresarea economică. În schimb, în PNRR guvernanții s-au axat mai mult pe instrumente financiare, care nu sunt de ajuns pentru situația actuală în care se regăsește mediul de afaceri.

De asemenea, dacă se dorea cu adevărat susținerea mediului de afaceri din România, atunci se puteau lua exemple din alte țări. Spre exemplu, ar fi putut să includă în PNRR condiții prin care minimum 30% din contractele care sunt derulate prin PNRR să fie încheiate cu IMM-urile din ţara noastră pe fiecare domeniu, fie că vorbim de infrastructură, de achiziţii, de software sau altul etc…

„Un alt domeniu din PNRR care scapă din vederea guvernanților este cel al căilor ferate. Un sector păstorit de useristul Drulă, transporturile înseamnă pentru USR doar autostrăzi și metrou, și acela în Cluj. În vreme ce infrastructura feroviară se degradează continuu, Cătălin Drulă de la Transporturi nu a considerat că e important ca în PNRR să fie vizate și proiectele de cale ferată.

Read more
Top activitati turistice in Las Vegas

Există atât de multe lucruri distractive de făcut în Las Vegas încât nici nu știu cum să încep. Doriți să conduceți un Ferrari, să trageți la țintă cu mitraliera sau să vă aventurați în parcul de distracție si să vă dați cu tiroliana?

Sau poate doriți alte activități, cum ar fi admirarea celor mai bune priveliști locale și vizitarea unui muzeu. De ce nu, poate vreți să vedeți și să experimentați viața dintr-un cazinou din Las Vegas și chiar să vă încercați norocul la ruletă, poker, slot?

Dacă nici asta nu v-a convins, atunci viața de noapte și distracția sigur o va face. Sunt atât de multe lucruri de făcut în orașul care nu doarme niciodată.

Pe timpul zilei, pe lângă relaxarea la piscină sau o plimbare pe cunoscutul boulevard The Strip, pe lângă cumpărături sau jocuri de noroc, puteți să vedeți un spectacol de după-amiază, să mergeți pe High Roller, să trageți cu o mitralieră – dacă vreți să simțiti mai multă adrenalină – sau să vizitați expoziția Titanic. Plimbări, cumpărături, vizite la muzee, expoziții de artă, Las Vegas este un oraș al posibilităților.

Contrar așteptărilor, Las Vegas este un oraș potrivit și pentru a fi vizitat împreună cu cei mici. Dacă decideți să vizitați Las Vegas împreuna cu copiii, planificarea este esențială. Deși există o mulțime de metode de divertisment și timp liber pentru adulți, va trebui să căutați puțin mai mult pentru a găsi activități pentru copii, dar sunt aici și sunt peste tot, odată ce știi unde să cauți.

Vă puteți plimba prin acvariul Shark Reef din Golful Mandalay, puteți face cunăștiință cu eroii Marvel Avengers S.T.A.T.I.O.N. la Treasure Island sau puteți vizita Expoziția Titanic sau expoziția egipteană Artifact Luxor.

Dacă bugetul este limitat, există foarte multe lucruri pe care le puteti face gratis. Las Vegas este capitala divertismentului din lume și asta include divertisment gratuit. Puteți merge să vedeți un vulcan erupând la Mirage, puteți să faceți o fotografie în fața faimosului semn „Welcome to Las Vegas” sau puteță să experimentați spectacolul cu baldachin de pe Fremont Street.

Faceți o pauză de la sloturi și aventurați-vă pentru a vedea tot ceea ce acest oraș uimitor are de oferit, ceea ce se ascunde în spatele luminilor de neon: spectacole, atracții, plimbări care vor face ca vacanța din Vegas să fie unică și specială.

Intrați în The Venețian și cufundați-vă în cultura italiană fără a părăsi Las Vegas. Ascultați artiștii de operă, plimbați-vă cu o telegondolă pentru o experiență italiană clasică sau bucurați-vă de partea modernă a Las Vegasului cu spectacole de modă, muzică live și spectacole de dans… în format digital.

Totuși, vacanța din Las Vegas se va învârti probabil în jurul luminilor neon iconice și a obiectivelor celebre (deși oarecum kitsch) de-a lungul The Strip. Aici Lady Luck îți va face cu ochiul sau îți va sparge contul bancar, în funcție de norocul pe care îl ai în ziua respectivă.

Cazinourile din Las Vegas oferă jucătorilor toate modalitățile imaginabile de a-și testa norocul. De-a lungul anilor, fiecare cazinou și-a dezvoltat propriul stil distinctiv și selecția de jocuri. Găsirea unui cazinou de care vă bucurați depinde de preferințele dvs. de jocuri de noroc. În timp ce unii jucători iau foarte în serios matematica jocurilor de noroc, alții sunt mai interesați să găsească mese cu limită sau tipuri specifice de jocuri.

Pentru cele mai mari și mai elegante cazinouri și pentru cele mai noi jocuri, cum ar fi jocurile bazate pe îndemânare, The Strip este locul unde vă puteți încerca norocul. The Venetian oferă unul dintre cele mai mari cazinouri din lume, plus o sală de poker populară, care atrage localnici și vizitatori.

Cazinourile din Las Vegas oferă o gamă destul de standardă de jocuri precum poker, sloturi și craps, dar dacă căutați ceva anume, merită să vă faceți temele. De exemplu, dacă vă place bingo-ul sau keno live, va trebui probabil să găsiți un cazinou de cartier precum Red Rock Casino Resort.

Numărul meselor cu limită superioară și inferioară sunt, de asemenea, unice pentru fiecare cazinou. Cazinourile din vecinătate și din centrul orașului tind să aibă mai multe tabele cu limite minime decât cazinourile de pe bulevardul The Strip, iar mulți jucători cred că au, de asemenea, cote mai bune pentru jucători. El Cortez de pe strada Fremont are o mulțime de jocuri cu limită mică și blackjack, plus numeroase slot machines.

Indiferent unde jucați, asigurați-vă că vă înscrieți pe cardul jucătorului cazinoului pentru a obține reduceri și oferte și că că permiteți să faceți asta. Jucați calculat.

Read more
Primarul Călin Bibarț: ”Din toamnă, baronul Neuman va fi în tribune, alături de spectatori”

Baronul Francisc Neuman în tribunele arenei care-i poartă numele, pare greu de crezut, dar asta se va întâmpla în aproximativ patru luni.

Vorbim despre o statuie din bronz, în mărime naturală, reprezentându-l pe baronul Francisc Neuman în timp ce asistă la un meci de fotbal pe stadion.

Proiectul Primăriei Municipiului Arad a fost demarat în parteneriat cu familia baronului care a oferit toate informațiile grafice necesare executării matriței. Artistul plastic care va realiza sculptura este Ștefan Ciprian Bințințan, din Alba Iulia, care are un portofoliu impresionant de lucrări.  Bințințan a realizat busturile Reginei Maria și a Regelui Carol al VI-lea situate în fața Catedralei Încoronării din Alba Iulia, dar și o parte dintre statuile din bronz din Cetatea Alba Carolina.

Am încheiat contractul cu sculptorul, astfel că în maxim 4 luni, statuia va fi amplasată în Tribuna II, sectorul N, rândul 7, locul 2. Este o locație atent aleasă. Ne-am asigurat că baronul Neuman va apărea în toate cadrele, Tribuna II fiind în partea opusă zonei unde sunt amplasate camerele de luat vederi. Cred că va fi un suporter real al echipei și nu vom mai pierde niciun meci acasă.”, a declarat edilul Călin Bibarț.

Valoarea investiției se ridică la 25.000 de euro (fără TVA), iar achiziția de lucrări a fost făcută de societatea Recons SA.

Read more
Președintele PNL, Ludovic Orban, vine duminică la Arad

Liderul PNL, Ludovic Orban, va fi duminică oaspetele Aradului. El va avea un program plin de evenimente, vizite la investiții realizate în Arad, întâlniri cu membrii PNL și administrația locală. De dimineață, va vizita lucrările realizate și șantierul proiectului de regenerare urbană, în valoare de 50 de milioane de euro. După conferința de presă organizată la sediul PNL (ora 11), va participa la finala Cupei României la fotbal feminin, primul joc organizat cu public pe stadionul UTA, Francisc von Neuman. De la ora 14,30, la Ghioroc va participa la o întâlnire de lucru alături de primarii PNL din Județul Arad.

La precedenta vizită în județul Arad în calitate de prim ministru, în vara anului trecut, Ludovic Orban a semnat documente pentru investiții importante, cum ar fi 80 de milioane de euro pentru Cetatea Aradului și un parteneriat între Guvern și Consiliul Județean Arad pentru centura de sud-est.

Read more
Un tânăr din Șicula a fost prins fără permis la volan

Polițiștii Secției Rurală 5 Ineu au depistat, în ziua de 3 iunie a.c., un tânăr de 18 ani, din Șicula, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul este cercetat penal pentru conducere fără permis.

Dosar penal pentru sisteme de alarmă fără licență

Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetază o societate comercială din municipiu, unde, în urma unor controale, s-a constatat că este instalat un sistem de alarmă împotriva efracției și de supraveghere video fără respectarea legislației în vigoare.

A fost întocmit dosar penal conform Legii 333/2003, pentru desfășurarea în scop comercial de activități de instalare a sistemelor de alarmă împotriva efracției fără licență de funcționare.

Read more
Ioan Tamaș revine la conducerea IPJ Arad

Atentatul cu bombă din urmă cu o săptămână produce primul cutremur în IPJ Arad. Comisarul șef Ioan Tamaș, cel care a câștigat prin concurs funcția de șef al IPJ Arad, a revenit la conducerea Inspectoratului, începând de astăzi. Ioan Tamaș a fost detașat în ultimul an fie la Vaslui, fie la Imigrări, fiindcă deranja gașca portocalie care conduce de aproape 20 de ani Aradul și care nu avea nevoie de un șef neascultător la IPJ Arad.

Conform unor surse din IGP, la Arad vor urma mai multe demiteri, în urma atentatului în care a fost ucis omul de afaceri Ioan Crișan. Inclusiv în presa centrală au apărut informații despre traficanții de țigări care își fac de cap cu largul concurs al unor șefi din IPJ Arad. Ultimul caz este cel prezentat pe larg în aceste zile, cu TIR-ul plin de țigări oprit în trafic de cei de la Rutieră, caz care se pare că a fost ținut la sertar mai multe zile. Probabil, dacă nu ar fi fost cazul Crișan, nu s-ar fi găsit nici astăzi șoferul TIR-ului respectiv. Doar intervenția IGP a făcut ca acest caz să fie cercetat cu atenție. livearad.ro

Read more
Programul estival ”Trenurile Soarelui 2021” demarează!

CFR Călători informează că, începând cu data de 11/12 iunie 2021, va lansa programul estival de transport “Trenurile Soarelui”. Până la data de 5/6 septembrie, turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării.

Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători a pregătit un program variat care constă fie în prelungirea spre Mangalia – din 11/12 iunie – a circulației unor trenuri care aveau ca destinație finală București Nord, fie prin introducerea – din 25/26 iunie – de noi trenuri ce au ca destinație exclusivă litoralul Mării Negre și Delta Dunării. Astfel programul complet din 25/26 iunie este următorul:

  • 38 trenuri directe (19 dus/19 întors) și ramurile aferente care pornesc din principalele orașe, vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
  • 32 de trenuri (16 dus/16 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (12 perechi din București Nord, 3 perechi din București Băneasa, 1 pereche din București Obor).
  • Pentru călătoria în Delta Dunării, din 12 iunie 2021, trenurile RE 8007/RE 8653 și RE 8658/ RE 8008 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.
Read more