News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

„România Sălbatică”, vizionare în PREMIERĂ la Arad, la Centrul de Vizitare Ceala din Parcul Natural Lunca Mureșului

Arădenii sunt invitați duminică, 12 septembrie 2021, la Centrul de Vizitare Ceala din Parcul Natural Lunca Mureșului, la o vizionare în natură a filmului documentar „România Sălbatică”.

Evenimentul va începe la ora 19,30, cu o discuție în compania lui Dan Dinu, regizorul documentarului. Ulterior, cei prezenți vor putea urmări cel mai spectaculos film dedicat naturii din țara noastră. Producția acestuia a durat 10 ani, documentarul fiind rezultatul a sute de ore de filmare în locuri greu accesibile și spectaculoase din țara noastră.

„România Sălbatică” va putea fi urmărit gratuit la Centrul de Vizitare Ceala, în limita locurilor puse la dispoziție de organizatori (maxim 250) și cu respectarea măsurilor sanitare impuse de pandemie.

De remarcat, că „România Sălbatică” a fost cel mai urmărit film anul acesta la Transilvania International Film Festival (TIFF), unde a obținut premiul publicului.

Evenimentul este organizat de Asociația CitiZenit, Centrul Municipal de Cultură Arad și Administrația Parcului Natural Lunca Mureşului.

Read more
Ce urmează pentru piața imobiliară în 2022: „Este cel mai facil să îţi cumperi, astăzi, un apartament, comparativ cu orice perioadă din ultimii 13-15 ani”

Ne-am fi așteptat ca piața imobiliară să ”pice” în perioada pandemiei, dar lucrurile nu stau deloc așa. Mai mult, specialiștii imobiliari prognozează o uşoară creştere a sectorului rezidenţial, pe termen scurt și mediu, în 2022, creştere care ar putea fi echilibrată de raportul dintre cerere şi ofertă pe acest segment de piață.

Alte elemente care ar putea juca un rol important în echilibrarea prețurilor sunt proiectele legislative, dar și cota redusă a TVA din cadrul programelor care susțin achiziția unei locuinţe, aşa cum este Noua Casă, e de părere Alexandra Smedoiu, din partea Deloitte România, lider al Serviciului de Consultanţă pentru sectorul imobiliar.

„Acesta, din punctul meu de vedere, ar fi principalul factor care ar duce la aplatizarea pieței imobiliare. De asemenea, că pot să mai intre în joc şi factori care ţin de modificări legislative.

(…)Pe termen scurt şi mediu tendința va fi de uşoară creştere. Cel puţin aceasta este părerea majorităţii”, a mai spus aceasta, conform Ziare.com.

Totodată, ritmul de livrări şi vânzări, care a ajuns la un record istoric, va continua în 2021 şi 2022, este de părere și vicepreședinte companiei de consultanță imobiliară SVN România, Maria Andrei.

Aceasta consideră, de asemenea, că nivelul de accesibilitate nu s-a înrăutăţit deloc, în ultimele luni de pandemie, ci, dimpotrivă. „Este cel mai facil să îţi cumperi, astăzi, un apartament, comparativ cu orice perioadă din ultimii 13-15 ani. Evoluţia ascendentă a preţurilor este susţinută de creşterile înregistrate în cazul apartamentelor noi, cele vechi rămânând în urmă”, a mai spus aceasta.

„Preconizăm o continuare a ritmului de livrări și vânzări în 2021 și 2022, în ciuda suspendării Planurilor Urbanistice Zonale şi a amânării creşterii limitei de aplicare a TVA de 5% până la suma de 140.000 de euro“, a mai spus expertul.

Avansul minim plătit de cumpărător la achiziția unui apartament s-a mărit

Mai mult, aceasta constată că raportul dintre plăţile prin credite ipotecare şi plăţi din surse proprii a rămas neschimbat, însă observă faptul că aportul propriu adus în achiziție este mai crescut în ultima vreme.

„Dacă, în trecut, vorbeam despre un avans minim, impus de finanțatori, de 15%, acum sunt mai mulţi cumpărători care vin cu un avans de 25% până la 50% din prețul locuinței.

De asemenea, a crescut ponderea creditelor ipotecare în detrimentul împrumuturilor prin programul Noua Casă”, a specificat vicepreședintele SVN.

În acest context, dacă de ceva vreme urmăreai anunțurile cu apartamentele de vânzare în Arad, de exemplu, sfatul experților e să faci pasul următor și să cumperi, dacă îți permiți. La ce prețuri te poți aștepta pentru Arad? La o simplă căutare, vei vedea că găsești garsonieră și la 17.000 de euro, dar și la 24.900 de euro sau la 47.000 de euro.

Apartamentele cu două camere au și ele prețuri variate, începând de la 35.000 de euro și ajungând până la 77.000 de euro și chiar 119.000 de euro.

Cine este interesat de un apartament de 3 camere poate plăti 48.000 de euro, 53.000 de euro, 68.000 de euro, 100.000 de euro, 135.000 de euro și chiar 250.000 de euro.

Pentru o locuință și mai spațioasă, de 4 camere, cel mai mic preț este de 53.000 de euro. Se găsesc și apartamente la 74.000 de euro, dar și la 83.000 de euro, 120.000 de euro sau chiar 150.000 de euro.

110.000 de euro, 128.000 de euro și chiar mai mult vor costa apartamentele de 5 de camere. Prin urmare, oferta este generoasă și trebuie cântărită pe îndelete.

Unde se livrează cele mai multe case din România

Judeţe precum Braşov, Sibiu şi Timiş, cărora li se alătură Bucureştiul, au bifat creşteri de două, de trei sau chiar de cinci ori ale stocului de case şi apartamente livrate anual în 2020 comparativ cu 2010, arată datele făcute publice de către Institutul Naţional de Statistică.

În unele județe ale țării, creșterile sunt de-a dreptul spectaculoase, iar asta se întâmplă în Braşov (plus 139% în 2020 faţă de 2010), Sibiu (plus 101%) sau Timiş (plus 223%).

Aceste cifre reflectă gradul de dezvoltare rezidenţială, economică şi socială, cât şi apetitul pentru locuire al oamenilor. Astfel, acolo unde se face business şi unde investitorii sunt interesaţi să construiască, românii vor să trăiască, să-şi găsească locuri de muncă şi să întemeieze familii.

Pe de altă parte, judeţe precum Vrancea (minus 50%), Suceava (minus 52%), Neamţ (minus 51%), unde scăderile numărului de locuinţe livrate anual depăşesc 50%, indică o tendinţă de depopulare. Fenomenul este întâlnit mai cu seamă în Moldova, chiar dacă există unele excepţii, precum Bacău (plus 12%) sau Iaşi (plus 8%).

O nouă piaţă iese la suprafaţă în contextul pandemiei: Cererea pentru case s-a triplat în ultimul an

Sunt livrate mai multe locuințe pentru că și cerere există. Mai cu seamă cererea pentru case (cu mai mult sau mai puțin teren) este mare și va crește și mai mult. Dovadă e numărul mare de terenuri care se tranzacţionează în acest scop.

Bugetele alocate pentru locuinţă – fie achiziţie, fie închiriere – cresc, iar apropierea de tehnologie face oamenii să fie tot mai interesaţi de conceptul de smart home. Aşa se prezintă piaţa rezidenţială la zi, potrivit consultanţilor imobiliari de profil, care precizează totuşi că este prematură conturarea unor mari schimbări în decursul unui singur an, de la debutul pandemiei.

„Cererea pentru case s-a triplat, dar în continuare cererea pentru apartamente predomină în peisajul rezidenţial, deoarece sunt mai aproape de facilităţile oraşului şi de zonele de business, dar şi de infrastructura de transport“, a declarat pentru Ziarul Financiar Daniel Tudor, expert pe această piață.

El adaugă că se tranzacţionează mai multe terenuri pentru proiecte de case, însă puţine proiecte au şi început, din cauza întârzierilor generate de utilităţi şi de reglementările de urbanism.

Ultimul an a adus schimbări pe piaţa rezidenţială, apetitul fiind tot mai mare pentru spaţii interioare ample sau chiar o cameră ori o zonă semi-delimitată pe post de birou, ceea ce e o noutate. La mare căutare sunt și spaţiile exterioare generoase – fie ele terase sau grădini.

Read more
RAIFFEISEN CENTROBANK SUSȚINE LICHIDITATEA BANCA TRANSILVANIA, CEA MAI TRANZACȚIONATĂ ACȚIUNE DE LA BURSĂ

Banca Transilvania (BVB:TLV), cea mai mare bancă din România și una dintre cele mai lichide acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București, beneficiază de astăzi, 7 septembrie, de serviciile de Market Maker al Emitentului (MME) din partea Raiffeisen Centrobank. Banca Transilvania este de asemenea pe prima poziție în termeni de capitalizare bursieră, în rândul companiilor antreprenoriale românești listate la bursă (17,2 mld. lei, respectiv 3,5 mld. euro).

Ne bucurăm că Banca Transilvania alege să inițieze o colaborare cu Raiffeisen Centrobank pentru servicii de Market Maker al Emitentului. Banca Transilvania demonstrează încă o dată importanța pe care o alocă pieței de capital și performanței acțiunilor sale la bursă. Accesarea programului de Market Maker al Emitentului de către cea mai tranzacționată companie la bursă, inclusă deja în indicii FTSE Russell de Emerging Market, va arăta cu atât mai mult utilitatea acestui program pentru îmbunătățirea lichidității unui emitent”, spune Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

„Banca Transilvania, inclusiv ca emitent, a avut un rol decisiv la promovarea pieţei de capital româneşti în categoria de piaţă emergentă. Participarea activă la dezvoltarea bursei din Bucureşti a fost şi rămane focusul nostru, ca prima instituţie financiară care și-a înscris acţiunile la tranzacţionare în România”, a declarat Mihaela Nădăşan, Director General Adjunct, Instituţii şi Pieţe Financiare, Banca Transilvania.

Activitatea de Market Maker al Emitentului va fi prestată de Raiffeisen Centrobank în baza unui contract semnat cu Banca Transilvania. Acțiunea TLV este a treia pentru care Raiffeisen Centrobank oferă servicii de Market Maker al Emitentului, după Evergent Investment și Purcari Wineries.

„Suntem bucuroși să includem Banca Transilvania, compania cu cea mai mare pondere în indicele BET al Bursei de Valori București, în portofoliul nostru de clienți și să îi susținem astfel povestea de succes. Ne propunem să creștem lichiditatea pieței, precum și pe cea a acțiunilor TLV”, spune Günther Kornfellner, Equities & Derivatives Trader for EMEA, Raiffeisen Centrobank.

Read more
Mihai Fifor: ”Președintele Iohannis poate pune capăt imediat crizei politice prin solicitarea demisiei premierului Cîțu!”

Scena politică este agitată în ultimele zile, căderea Guvernului este numărată pe degete, deputatul Mihai Fifor cere, printr-un comunicat, implicarea președintelui țării pentru rezolvarea crizei.

”PSD consideră că soluția cea mai rapidă de încetare a crizei politice și guvernamentale este ca președintele Klaus Iohannis să își exercite rolul constituțional de mediator și să solicite demisia urgentă a prim-ministrului Florin Cîțu.
O astfel de intervenție din partea președintelui ar pune capăt imediat conflictului politic care afectează grav România.
Este inacceptabil ca economia României să fie paralizată, iar cetățenii să se afunde în sărăcie din cauza unei singure persoane, care se încăpățânează să se agațe de funcția de șef al Guvernului.
Președintele Klaus Iohannis este direct răspunzător de eșecul „Guvernului Său”, întrucât a girat personal numirea lui Cîțu în funcția de premier și a agreat participarea USR-PLUS la guvernare, alături de PNL și UDMR, într-o Coaliție a Pierzătorilor în alegeri.
Toate aceste partide sunt vinovate în egală măsură de catastrofa economică și socială pe care o vedem în prezent în România.
Prin urmare, președintele Iohannis are obligația să iasă din letargia care-l caracterizează pentru a cere demisia a premierului Cîțu, iar apoi să convoace la consultări toate partidele parlamentare în vederea instalării unui guvern legitim, în cel mai scurt timp” a declarat Mihai Fifor, deputat PSD Arad.
Read more
S-a depășit pragul de 2 mii de infectări cu Covid-19, în țară!

Până astăzi, 7 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.109.076 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.059.637 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.033 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Pentru județul Arad sunt înregistrate 26 de cazuri noi pentru ziua de ieri, tabelul cazurilor active arătând astfel:

Nr. U.A.T. POPULAŢIE U.A.T.

 

NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE
1 IGNEŞTI 689 7 10.16
2 DEZNA 1129 8 7.09
3 CĂRAND 1076 6 5.58
4 CONOP 2216 7 3.16
5 MONEASA 836 2 2.39
6 BATA 1084 2 1.85
7 CHISINDIA 1198 2 1.67
8 BIRCHIŞ 1806 3 1.66
9 GURAHONŢ 3765 6 1.59
10 FÂNTÂNELE 3729 5 1.34
11 ALMAŞ 2505 3 1.20
12 ŞILINDIA 879 1 1.14
13 VINGA 7252 6 0.83
14 BRAZII 1215 1 0.82
15 MUNICIPIUL ARAD 176456 120 0.68
16 VLADIMIRESCU 14695 10 0.68
17 DIECI 1491 1 0.67
18 ZERIND 1488 1 0.67
19 BOCSIG 3275 2 0.61
20 ZIMANDU NOU 5090 3 0.59
21 ORAŞ CURTICI 9008 5 0.56
22 ORAŞ PECICA 14302 7 0.49
23 LIVADA 4166 2 0.48
24 PILU 2158 1 0.46
25 ORAŞ SÂNTANA 15668 7 0.45
26 ZĂBRANI 4481 2 0.45
27 BÂRZAVA 2433 1 0.41
28 COVĂSINŢ 2755 1 0.36
29 CRAIVA 2922 1 0.34
30 ŞEPREUŞ 3018 1 0.33
31 ORAŞ SEBIŞ 6330 2 0.32
32 FELNAC 3230 1 0.31
33 TÂRNOVA 6387 2 0.31
34 ORAŞ LIPOVA 11195 3 0.27
35 SINTEA MARE 3864 1 0.26
36 GHIOROC 4088 1 0.24
37 ŞIMAND 4480 1 0.22
38 ORAŞ INEU 9547 2 0.21
39 SECUSIGIU 6195 1 0.16
40 MACEA 7281 1 0.14
41 ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ 8201 1 0.12

 

Read more
“Complet Necunoscuți”, spectacol de teatru – film, în regia lui Octavian Strunilă, la Filarmonica Arad

Leonid Doni, Paul Ipate, Adrian Ștefan și Octavian Strunilă vin la Filarmonica Arad, în 2 octombrie, la ora 19.00, cu spectacolul de teatru – film “Complet Necunoscuți”.

În cadrul evenimentului de la Arad va avea loc proiecția filmului “Complet Necunoscuți”, care a fost prezentat în premieră la TIFF, urmată de un spectacol de teatru susținut de actorii mai sus menționați. “Voi conduce personal o caravană care va duce acest spectacol în fiecare colțișor din această țară! Acest spectacol merită văzut! Este combinația perfectă între o comedie inteligentă și sobrietatea unei teme care ne preocupă pe toți în pragul maturității: lupta pentru a atinge fericirea, pentru a ne găsi echilibrul, pentru a supraviețui în cuplu! Oamenii trebuie sa vadă acest spectacol! Acest film care este cu adevărat un film pentru publicul larg! Un film la care, în sfârșit, veți râde! Veți râde sănătos, veți râde românește și inteligent! Într-o singură seară veți trăi doua experiențe senzoriale diferite: teatru și film!” – spune Octavian Strunilă, rgizorul filmului ”Complet Necunoscuți”.

”Complet Necunoscuți” este varianta românească a producției – record “Perfetti Sconosciuti”, de Paolo Genovese, re-ecranizată în peste 20 de țări. Octavian Strunilă își propune, ca regizor al filmului, să exploateze la maximum umorul de situație și mizează pe o distribuție de nota zece! Anca Dumitra, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni, Alex Conovaru, Ada Galeș, Gabriel Răuță, Adrian Ștefan și Catia M. Tănase sunt protagoniștii, cunoscuți publicului atât pentru rolurile din teatru, cât și din producții TV și seriale.

Prețul unui bilet pentru evenimentul din 2 octombrie, de la Filarmonica Arad, este de 60 lei. Biletele pot fi achiziționate online, de aici Arad: ”Complet Necunoscuți” – Spectacol de teatru film, dar și de la casieria Filarmonicii Arad.

Accesul la acest eveniment se va face în conformitate cu legislația în vigoare.

Read more
Festivalul ”Rock Maris” în acest weekend la Port Arthur

Festivalul „Rock Maris“ va fi organizat în al doilea sfârșit de săptămână din luna septembrie, în zona Port Arthur, cu scopul de a promova muzica rock dar și o zonă turistică atractivă din oraș.

Astfel, în 10-11 septembrie, sunt programate două concerte cu soliști renumiți ai muzicii de gen, printre care „Celelalte Cuvinte“, „Luna Amară“, „Kempes“, „Țapinarii“.

Concertele vor începe în fiecare seară la ora 19.00.

Port Arthur este o zonă situată pe Malul Mureșului, în care peisajele naturale se îmbină cu ofertele culinare și de relaxare, care, în ultimii ani a fost căutată în special de arădenii care și-au dorit să petreacă timpul liber într-o oază de liniște dar și de turiștii atrași de natură.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

Participanții sunt rugați să respecte normele sanitare în vigoare.

PROGRAM:

Vineri, 10 septembrie 2021, ora 19.00

Celelalte Cuvinte

Luna Amară

Dirty Slippers

Mustang

Corso Unplugged

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 19.00

Kempes

Coma

Țapinarii

Dragoș Moldovan

Ribozom

Read more
Sute de mii de țigări de contrabandă descoperite la Hălmagiu

Polițiștii orașului Sebiș, împreună cu cei ai Secției Rurale 10 Gurahonț și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au găsit mai mulți saci cu țigarete, pe raza localității Hălmagiu.

În urma unor activități desfășurate în ultima perioadă, în dimineața zilei de 4 septembrie a.c., polițiștii au depistat, la liziera unei păduri din localitatea Hălmagiu, mii de cartușe de țigarete abandonate, ambalate în saci de plastic.

După inventarierea acestora, s-a constatat că este vorba de 22.714 pachete, conținând 454.280 de fire de țigarete, netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoaria Gurahonț, în vederea identificării persoanelor responsabile și luarea măsurilor legale care se impun.

Read more
O mașină a fost descoperită răsturnată într-un lan de porumb, la Grăniceri

Aseară în jurul orei 22.35 Poliția Rutieră Arad a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că o mașină se află răsturnată într-un lan de porumb la ieșirea din localitatea Grăniceri.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj al ambulanței. Din cercetări a reieșit că un bărbat de 35 de ani, din localitatea Grăniceri, care conducea un autoturism din direcția Grăniceri spre Sânmartin a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat într-un lan de porumb.

Au fost efectuate manevre de resuscitare dar din păcate fără succes, fiind declarat decesul bărbatului.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Read more
Canoistul Ivan Patzaikin a încetat din viaţă duminică dimineața

Sportivul a murit după o lunga suferinţă, fiind internat de mai bine de 3 luni la Spitalul Elias din Capitală.

De 3 luni, fostul mare sportiv era internat la Spitalul „Elias”, după ce a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima lună, iar astăzi a încetat din viață.

Ivan Patzaichin era cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, unde a câștigat medalii la edițiile din 1968, 1972, 1980 și 1984.

 

Read more