News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Pompierul Iosif Herbei a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Ghioroc

Mereu alături de oameni, alături de comunitate iar comunitatea l-a răsplătit. Este pompier, un pompier care și în timpul liber, acasă, la Ghioroc e mereu în sprijinul oamenilor. Nu este incendiu, accident sau altă situație de urgență în comună sau în cele limitrofe unde să nu meargă Iosif. Și este de mare ajutor, transmite imediat primele informații colegilor, organizează voluntarii din localitate, a scos butelii din casă sau a evacuat posibile victime.
Dar Iosif nu este doar un salvator, alături de familia lui participa la toate activitățile din Ghioroc iar din pasiune joacă și fotbal la echipa din localitate.
Astăzi, de Zilele Comunei Ghioroc, în ședința festivă, prin Hotărâre a Consiliului Local Ghioroc, plutonier major Herbei Iosif, din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a fost recompensat de către comunitate cu titlul de cetățean de onoare al Comunei Ghioroc.

Read more
Fetiță de 14 ani din Timișoara, găsită cu ajutorul jandarmilor arădeni

,,VĂ MULȚUMESC DIN SUFLET!”, Sunt cuvintele unui tată ce și-a regăsit fetița de doar 14 ani. Ieri după-amiază ne-am confruntat cu o situație, să spunem, mai altfel decât cele cu care suntem obișnuiți. Un timișorean ne-a sunat pe SNUAU 112 și ne-a cerut disperat ajutorul să-i găsim fiica de doar 14 ani.”, este mesajul Jandarmeriei Arad, la finalul unei operațiuni ”un pic altfel” față de cele cu care sunt obișnuiți.

Ce s-a întâmplat

Fetița călatorea cu un mijloc de transport în comun, pe itinerariul Marghita – Timișoara (și-a petrecut vacanța la bunici). În Arad, într-o stație unde autocarul staționa mai multe minute, a coborât să meargă la o toaletă. Surpriză! Când a revenit la locul unde trebuia să fie parcat, autocarul nu mai era!

Totul e bine când se termină cu bine

Echipajul de jandarmerie aflat în serviciu, s-a deplasat în stația de autobuz indicată și în scurt timp fetița a fost identificată. Am luat legătura cu părinții și i-am asigurat că fata va fi în siguranță până la sosirea acestora la Arad. Am convenit să ne întâlnim la ieșire din municipiu. Fericirea familiei, atunci când s-au revăzut, ne-a impresionat și pe noi, chiar dacă nu arătăm acest lucru și suntem mândri că am reușit să îndeplinim această misiune mai deosebită.”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Arad.

Read more
Arădean de 63 de ani, prins în timp ce arunca moloz pe șoseaua de centură

Un arădean în vârstă de 63 de ani care, în data de 28 august 2019, a aruncat dintr-un camion deșeuri provenind din demolări pe șoseaua de centură din zona străzii Câmpul Liniștii, a fost amendat de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică.

În temeiul Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor, L.A. a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 1.000 de lei.

Read more
DAS organizează concurs pentru mai multe posturi vacante

Direcţia de Asistenţă Socială Arad organizează concurs în data de 02.10.2019 ora 10, proba scrisă şi în data de 04.10.2019, orele 10, proba interviu, la sediul instituţiei din Arad, str. Calea Radnei, nr. 250, în vederea ocupării, pe perioadă nedeterminată, a următoareor funcţii publice de execuţie vacante:

  • funcţia publică de execuţie vacantă de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent la Compartimentul Juridic

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 465 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ .

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiilor publice de execuţie vacante  sunt:

 Pentru funcția publică de execuție de consilier juridic , clasa I, grad profesional asistent  la Compartimentul Juridic:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în studii juridice, respectiv specializarea drept.

– vechime un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

 Pentru funcția publică de execuție de consilier – clasa I, grad profesional asistent la Serviciul Autoritate tutelară:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în  unul dintre domeniile:psihologie sau de asistenţă socială.

– vechime un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

 Pentru funcția publică de execuție de consilier juridic – clasa I, grad profesional asistent la Compartimentul Prevenirea și combaterea violenței domestice:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în studii juridice, respectiv specializarea drept.

– vechime un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

Pentru funcția publică de execuție de consilier – clasa I, grad profesional debutant la Prestații sociale:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în  domeniul asistenţă socială;

– fără vechime în muncă.

 Pentru funcția publică de execuție de consilier – clasa I, grad profesional debutant la Prestații sociale:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre  domeniile: asistenţă socială sau ştiinţe juridice;

– fără vechime în muncă.

Dosarele de concurs, întocmite în conformitate cu prevederile art. 49 din HG 611/2008, pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici,cu modificările și completările ulterioare, vor fi preluate de secretarul comisiei de concurs la sediul instituţiei, la Compartimentul Resurse umane, în perioada 30.08.2019-18.09.2019,  între orele 9 -12.

Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs:

-adresa de corespondență: Arad, calea Radnei nr. 250

-telefon: 0257220212

-adresa de e-mail: [email protected]

Persoana de contact: Bota Anica- consilier Compartiment Resurse umane;

Condiţiile de participare la concurs, bibliografia, conţinutul dosarului de înscriere la concurs și alte date necesare desfășurării concursului se afişează la sediul instituţiei  şi pe site-ul instituţiei www. dasarad.ro

Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0257/220212 și la Compartimentul Resurse umane.

Read more
Francisc Kempf : Comunitatea din Vladimirescu riscă să rămână fără magazin LIDL şi sens giratoriu din cauza intereselor personale ale primarului Crişan

Primarul Crişan pare din nou disperat să îşi satisfacă interesele personale, în detrimentul cetăţenilor comunei Vladimirescu, afirmă preşedintele organizaţiei locale PSD din comună, Francisc Kempf.

„Nu este un lucru nou, însă acum, la lucrări de proastă calitate, sifonarea banului public şi satisfacerea clientelei de partid se mai adaugă presiuni şi condiţionări asupra dezvoltatorilor din mediul privat, aspecte evident ilegale. E bine ca opinia publică să ştie exact cum stau lucrurile şi de ce este văduvită comuna de prezenţa unor magazine gen LIDL, ca să nu mai vorbim de atât de necesarul sens giratoriu.

Crişan joacă o partidă murdară şi încearcă să forţeze un investitor precum LIDL să edifice o cale de acces către un teren privat de 8,4 Hectare ce aparţine, culmea, fiicei şi ginerelui edilului local. Asta în condiţiile în care reprezentanţii lanţului de retail şi-au exprimat disponibilitatea de a ridica un magazin şi de a realiza un sens giratoriu în zona cartierului Via Carmina. Primarul crede că are toţi aşii în mânecă şi face presiuni asupra companiei, afirmând că pur şi simplu nu îi eliberează avizul de oportunitate necesar. Mai mult decât atât, acesta forţează nota, ameninţând-o pe arhitecta primăriei cu concedierea, în ideea în care nu întocmeşte actele după bunul său plac, cu acea clauză ridicolă. Faptul este cu adevărat fără precedent iar Crişan merge atât de departe pe zona ilegală încât, suplimentar încearcă să constrângă dezvoltatorii să îi cumpere terenul menţionat la un preţ imens, vorbim despre 2 milioane Euro.

Toate aceste acţiuni şi intenţii prejudiciază grav interesele comunităţii din Vladimirescu care în situaţia actuală se pare că vor rămâne şi fără magazin LIDL şi fără sens giratoriu.”, spune Francisc Kempf, liderul grupului PSD-ALDE din consiliul local Vladimirescu.

Read more
Paisprezece cetăţeni din Somalia și Irak, opriți la graniţa cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Vărşand şi Nădlac au depistat, în cadrul unor acţiuni declanşate pe linia combaterii migraţiei ilegale, paisprezece cetăţeni din Somalia și Irak, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 23.08.2019, în jurul orei 02.50, în cadrul unei acţiuni declanşate pe linia combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand – județul Arad au observat, în zona de responsabilitate, un grup de persoane care se deplasa pe jos, pe câmp, spre teritoriul Ungariei.

În urma acțiunii declanșate, persoanele au fost oprite la aproximativ 500 m față de linia de frontieră și conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din doisprezece persoane, cetăţeni din Somalia și Irak, şase femei şi şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

Read more
Accident la Bătuța, soldat cu victime!

În această dimineață a avut loc un accident rutier, între un microbuz de transport marfă, dar neîncărcat, și două autoturisme, pe DN 7 la ieșirea din localitatea Bătuța. Evenimentul s-a soldat cu două victime încarcerate, una conștientă aflată în microbuz, și una decedată, intr-unul din autoturisme, ambii sunt bărbați. La intervenție s-a deplasat o autospeciala de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă, SMURD Barzava și SMURD C Arad.

Read more
Târgul de Adopție Canină a ajuns la cea de-a VIII-a ediție

Primăria Municipiului Arad şi SC Gosporărirea Comunală Arad vă invită sâmbătă,  27.07.2019, între orele 10:00 – 13:00,  la cea de a  VIII-a  ediţie a târgului de adopție canină ce va avea loc în Parcul Chinologic din Subcetate lângă Activ Club, pe strada Infanteriei nr. 04.

Persoanele interesate să adopte un căţel trebuie să aibe asupra lor actul de identitate pentru completarea documentelor de adopţie.

”Acest eveniment este organizat pe plan local împreună cu partenerii noștri ”Şcoala dresaj canin NIKARAD”,BIOMILL, ANIMAX, Asociația Chinologică Română Arad și Denceff Costel și are ca scop informarea și conștientizarea populației cu privire la  importanța vaccinării,  sterilizării și adopția câinilor cât și a efectelor negative ale abandonului, responsabilitate și necesitatea acțiunii în unitate”a declarat dir. gen. ec. Ciul Tiberiu Nicolae.

Cei interesați în a adopta un prieten patruped sunt invitați de luni până vineri între orele 09:00 – 15:00 la Adăpostul de Câini fără stăpân situat pe calea Bodrogului FN Arad, lângă aeroport.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la S.C. GOSPODĂRIREA COMUNALĂ ARAD S.A, bvd. Iuliu Maniu F.N, direct, apelând numărul de telefon 0752 022 226 sau via e-mail: [email protected] .

Read more
USR lansează candidatul pentru Primăria Pecica

USR Arad a lansat astăzi, 26.07.2019, candidatul la Primăria Pecica pentru alegerile locale din 2020.

Doamna Anca Chevereșan este mamă, pecicană, educatoare, are un master în educație integrată, fiind un model în viața comunității locale și reprezentând alegerea filialei USR Pecica, în baza autonomiei filialelor partidului Uniunea Salvați România.

Candidata USR a prezentat principalele obiective pentru 2020, dintre care le amintim pe cele mai importante:

  1. Gestionarea banilor publici cu transparență maximă
  2. Responsabilizarea consilierilor locali pe domenii de activitate și menținerea relației permanente cu cetățenii
  3. Extinderea rețelei de apă și canalizare și introducerea gazului în satele aparținătoare, Turnu și Sederhat
  4. Crearea unui climat propice pentru dezvoltarea învățământului formal și nonformal în orașul Pecica și satele aparținătoare:
  • Cadre didactice calificate pe domeniile de predare
  • Eliminarea programului școlar de după-amiază (închiriere containere modulare)
  • Înființarea unei săli de servire a mesei pentru elevi în sistem catering
  • Reorganizarea cercurilor din cadrul clubului copiilor Pecica cu specialități de larg interes
  • Transport gratuit pentru școlari
  1. Dezvoltarea infrastructurii stradale existente în orașul Pecica și satele aparținătoare, inclusiv Bodrogul Vechi
Read more

Fostul președinte al organizației municipale PSD Arad (2011-2012), juristul Laurențiu Hălmăgean, fost director adjunct al Casei de Pensii Arad, a murit astă noapte, fulgerător, la doar 43 de ani. Acesta, se pare că a participat ieri seară la o partidă de fotbal, a și jucat, iar în cursul nopții a murit în  somn.

Acesta avea doi copii și nimeni din anturajul său nu își explică moartea acestuia.

Dumnezeu să îl odihnească!

Read more