News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UTA nu e scutită de probleme!

Utiștii au trecut cu bine de ultimul test COVID al anului, astfel că toți jucătorii sunt negativi. Asta nu înseamnă însă că Laszlo Balint nu are probleme de lot şi înaintea deplasării de joi, de la Sfântu Gheorghe, unde va înfrunta ocupanta locului patru în Liga 1, Sepsi. Aşadar, Tomozei este tot bolnav şi scos din circuit pentru finalul anului, iar Cipri Rus și Alexandru Benga sunt suspendați. Ultimul a şi încheiat conturile cu 2020, după eliminarea directă din meciul cu CSU Craiova, care îi va aduce cel puţin două etape de suspendare. De asemenea, Klapan şi Pleaşcă nu mai intră în calcule, cei doi fiind deja anunţaţi că nu se va mai conta pe ei de anul viitor. Alţi jucători au dezamăgit pe parcursul turului şi aproape sigur nici nu vor mai face parte din lot în ultimele două partide.

Fără cazuri de Covid! Benga nu va mai juca în acest an!

De altfel, lista neagră de la UTA este destul de stufoasă, cu vreo 6-7 jucători la care Balint renunţă. În schimb, sunt preconizate multe achiziţii, antrenorul „Bătrânei Doamne” anunţând deja parafarea unui contract un un jucător de profil ofensiv, cel mai probabil stranier. Revenind la meciul de mâine, ora 17:30, cu Sepsi, vor reveni în echipă Roşu, Hora şi Morar, toţi trei suspendaţi la partida cu oltenii. Confruntarea se anunţă foarte grea, mai ales că gazdele au arătat o mare poftă de joc în ultimele etape, ceea ce nu putem spune despre UTA.

Read more
Liga 1, etapa a 14-a: Astra e pe val înaintea vizitei la Arad

Liga 1, etapa a 14-a:

Astra Giurgiu – Gaz Metan 3-0

Montini 4, Budescu 38, Radunovici 43

Viitorul – FC Botoşani 1-2

Luckassen 90 / Keyta 36, 68

Miercuri 16 decembrie, ora 15:00

Poli Iași – Clinceni

Miercuri 16 decembrie, ora 17:00

FC Argeş – Hermannstadt

Miercuri 16 decembrie, ora 19:30

Voluntari – Chindia

Joi 17 decembrie, ora 17:30

Sepsi – UTA

Joi 17 decembrie, ora 20:30

Dinamo – CFR Cluj

Vineri 18 decembrie, ora 20:30

Read more
Secţia de judo de la CSM Arad şi-a făcut bilanţul pe 2020

Secția de judo de la CSM Arad numără performanţele lui 2020. În acest an, judoka clubului arădean au cucerit zece medalii la Campionatele Naţionale, din care una de aur, două de argint şi şapte de bronz, la care se adaugă alţi şapte judoka care au pierdut meciul pentru medalia de bronz. Antrenorii sportivilor sunt Dorin Drimbe, Loghin Lazăr, Ionel Lazăr, Arpad Nagy, Gabriela Botaș şi Mercea Cristian. Trebuie să adăugăm că în acest an am avut competiții doar de la nivelele de juniori, tineret și seniori, cele de copii fiind suspendate. “Deși nu am avut voie să facem antrenamente de judo, totuși am reușit să urcăm pe podiumul de premiere cu câțiva judoka. Nici competiţiile neoficiale și cele internaționale (Campionate Balcanice) nu s-au desfășurat anul acesta. De sărbători vom avea o scurtă vacanţă meritată, după care sportivii noştri vor munci din greu şi în anul ce urmează, ca să fie pe podiumul de premiere. Astfel că în februarie vor veni primele Campionate Naţionale. Vrem să mulţumim tuturor celor care au avut o contribuţie la dezvoltarea judoului la CSM Arad şi nu numai”, spune antrenorul Dorin Drimbe.

Read more
Arădeanca Lucia Mihalache: „Până în martie a fost un an splendid pentru tirul românesc”

Preşedinta Federaţiei Române de Tir Sportiv, arădeanca Lucia Mihalache, a declarat, pentru AGERPRES, că până în luna martie 2020 a fost „un an splendid” pentru tirul românesc, având în vedere medalia de aur a Laurei Ilie la Campionatele Europene, dar apoi s-a întrerupt totul din cauza pandemiei de coronavirus. Dar chiar şi aşa, Lucia Mihalache susţine că tirul este privilegiat, pentru că e un sport individual şi condiţiile impuse de autorităţi au putut fi îndeplinite mai uşor. „Până la jumătatea lunii martie a fost un an splendid, cu medalia de aur a Laurei Ilie la Campionatele Europene. E printre puţinele sportive care şi-au apărat titlul. Noi mai avem două locuri la aer comprimat, unde îi avem pe Alin Moldoveanu şi Roxana Sidi, mai avem două locuri la pistol aer comprimat, mai avem trei locuri la talere, deci ar mai fi locuri cotă de luat. Şi porniserăm anul cu un elan, dar s-a întrerupt totul … asta este, am adunat rândurile şi ne-am conformat situaţiei. Nu aveam ce să facem, dacă te consumi şi te agiţi este şi mai rău. Aşa că ne-am supus ordinelor ministrului şi asta este. Noi am fost cât de cât privilegiaţi, pentru că tirul este un sport individual, la talere se desfăşoară afară … dar şi sportivii de la aer comprimat s-au putut pregăti individual„, a spus ea. „Impactul pandemiei a fost ca în orice domeniu, nu numai sportiv, ci şi social. Cum sunt profesionişti în sport, sunt şi în cultură, şi în zona economică … deci pe toţi ne-a afectat. Dar ideea noastră a fost să nu ne panicăm, să luăm lucrurile aşa cum sunt. Fiind un sport individual nu sunt aşa mari prietenii, să nu rezişti că nu te vezi… deci ne-am descurcat. Chiar dacă suntem la tir, şi noi facem pregătire fizică. Iar sportivii s-au pregătit acasă în perioada stării de urgenţă după un program stabilit de antrenori. Şi s-au descurcat şi cu antrenamentul tehnic„, a adăugat preşedinta.

Laura Ilie, performera anului: dinamovista e campioană europeană şi calificată la Tokyo

Ea a menţionat că sportivii pot recupera perioada fără concursuri din acest an. „Normal că absenţa unei pregătiri continue şi a competiţiilor se va resimţi. Şi dacă stai o săptămână în casă că eşti bolnav, când ieşi afară parcă ameţeşti şi nu te simţi aşa confortabil. Dar în câteva zile, câteva săptămâni îţi revii. Deci totul se poate recupera. La tir te recuperezi mult mai uşor şi mai repede decât o face un gimnast sau înotător. Pentru că la noi e mai mult muncă psihică. Ce să mai spunem de cei de la sporturile de contact… una e să te lupţi cu un manechin câteva luni şi alta să te lupţi cu un alt sportiv. Fiecare sport are specificul lui„, a precizat oficialul FRTS. „Calendarul intern l-am realizat 90%… ceea ce e bine. Noi, când am fost lăsaţi să intrăm în săli, am avut loc pentru distanţarea socială. Nu e sport de contact, aşa că ca fost simplu. Eu spun că la tir sportiv nu am suferit aşa de mult faţă de alte discipline. În schimb la extern, competiţiile s-au oprit şi nu au mai fost reluate. Iniţial au fost doar amânate, dar apoi reprogramate pentru 2021. Practic, 2021 va fi un an aproximativ în oglindă cu 2020 din punct de vedere al calendarului internaţional”, a explicat Lucia Mihalache. Laura Ilie este sportiva numărul unu a tirului românesc în 2020. „Laura Ilie este performera anului, fără discuţie. Noi încă nu am făcut anunţul privind sportivul anului 2020, dar nu putem să nu o amintim pe Laura, care e numărul unu şi anul acesta„, a precizat preşedinta.

Încă trei sportivi, cu şanse pentru Jocurile Olimpice

Obiectivul principal al Federaţiei Române de Tir Sportiv la Jocurile Olimpice este o medalie şi două calificări în finale. „Anul următor o să începem cu chef de tras, e pofta aia de competiţii internaţionale pe care o simţim toţi. Sunt două Cupe Mondiale şi Campionatele Europene în martie-aprilie. Ilie Laura e deja calificată (la JO de la Tokyo, n. red.). Apoi cele mai mari şanse de calificare le au Alin Moldoveanu la puşcă aer comprimat, Roxana Sidi la puşcă aer comprimat, dar şi la glonţ 3×40, şi Roxana Miklos la talere. Deci mai sunt trei sportivi cu şanse mari. Pe lângă ei, aşa cum am spus şi în şedinţa federaţiilor cu conducerea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, noi vrem să aruncăm în luptă trei sportivi din lotul olimpic de tineret care sunt foarte bine clasaţi, în special în proba de talere, prin Vlad Gheţu. Este primul lui an de seniorat, dar ca şi cifre este de valoarea seniorilor pe plan internaţional. Şi cu puţin noroc, ca şi în viaţă, poate ajunge şi el. Obiectivul real la Jocurile Olimpice este o medalie, prin Laura Ilie, şi două calificări în finale. Laura este la nivel foarte înalt, se poate bate pentru prima treaptă, bineînţeles. Asta spun cifrele ei, pentru că a câştigat finală de Cupă Mondială. Deci este acolo sus„, a spus oficialul FRTS.

În ceea ce priveşte participarea Laurei Ilie împreună cu Alin Moldoveanu în proba de dublu mixt de la Tokyo, Lucia Mihalache a afirmat: „Calificările pentru mixt s-au terminat, dar se desfăşoară pentru prima dată şi a fost puţin ciudat. Acum depinde de organizatori, să vedem dacă Alin Moldoveanu, calificându-se în proba de 10 m, ar avea loc să participe cu Laura. Pentru că nici organizatorii nu ştiu în momentul de faţă, dacă să facă proba direct finală sau să o facă tip competiţie. Aşa că aşteptăm să vedem ce ne spune Comitetul Internaţional Olimpic. După ce vor face şedinţele la acel nivel vom şti mai multe”. Sportiva Laura Ilie Coman a cucerit în luna martie, medalia de aur în proba puşcă aer comprimat 10 metri la Campionatele Europene de tir sportiv desfăşurate la Wroclaw (Polonia). Pentru sportiva legitimată la CS Dinamo, calificată deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor, a fost a doua medalie de aur consecutivă la Campionatele Europene. (agerpres)

Read more
Haţegan revine după scandalul de la Paris!

Cele mai interesante partide ale etapei cu numărul 14 din Liga 1 la fotbal sunt Craiova – FCSB (vineri 18 decembrie, ora 20.30) și Dinamo – CFR Cluj (joi 17 decembrie, ora 20.30). La primul meci a fost delegat arădeanul Ovidiu Hațegan, iar la ultimul Marius Avram, anunţă prosport.ro. Hațegan va arbitra derby-ul rundei, Craiova – FCSB, la exact zece zile de la evenimentele de la Paris, cu acel aşa zis scandal de rasism din Champions League, provocat de turcii de la Basaksehir. Sebastian Colțescu este reținut deocamdată de la delegări de Comisia Centrală a Arbitrilor. Probabil până la o decizie a UEFA în cazul de la Paris. Marius Avram este la penultimul meci al carierei, acesta anunţându-şi retragerea din activitate după ce a fost scos de pe lista FIFA.

Read more
Antrenamentele de coordonare în fotbal

Te-ai întrebat vreodată de ce ne amintim de anumiţi jucători de fotbal şi ce îi face legendări? Pentru cei interesaţi de fotbal sau de pariuri online sportive, această întrebare este de mare interes.

Un lucru este clar – vedetele din fotbal nu se remarcă prin condiţia fizică, ci prin alte abilităţi, coordonarea fiind una dintre acestea. Pele, Johan Cruyff, Franz Beckenbauer şi alţi jucători de fotbal extraordinari s-au remarcat printr-un nivel ridicat de inteligenţă fotbalistică şi o tehnică extraordinară. Pe lângă faptul că aveau o condiţie fizică excelentă, ei putea analiza corect şi rapid situaţiile de joc, luau decizii tactice inteligente şi le punea în aplicare într-un mod remarcabil.

Fotbalul de top este condiţionat de coordonare

Nu orice copil poate fi o stea a fotbalului. Cu toate acestea, antrenamentul sistematic şi competent al jucătorilor tineri poate crea baza necesară pentru a oferi celor mai talentaţi posibilitatea de a-şi atinge întregul potenţial.

Toată lumea ştie despre Ajax Amsterdam, dar cluburile profesionale germane, precum FC Schalke 04, au asigurat timp de mult ani tinerilor antrenamente de calitate. Ei au conştientizat că abilităţile de coordonare sunt esenţiale pentru performanţe bune şi au avut rezultate extraordinare.

De aceea, antrenamentele pentru dezvoltarea coordonării ar trebui sa facă parte din pregătirea de bază a tinerilor jucători de fotbal, în vreme ce jucătorii mai vârstnici ar putea să beneficieze de exerciţii suplimentare de coordonare.

De ce este importantă coordonare

Coordonarea are o importanţă considerabilă, chiar crucială, pentru jucătorii de fotbal care se află deseori în situaţii variate în care trebuie să acţioneze rapid cu mişcări diferite. Aspectele şi obiectivele de bază depind de abilităţile jucătorilor şi de media de vârstă a grupului. Astfel, în timp ce copiii de 9 ani au nevoie de exerciţii de mişcare variate de natură coordonativă generală, fotbaliştii de top ar trebui sa folosească tehnicile lor de fotbal în sesiunile de antrenament de coordonare în diferite condiţii – spaţii limitate, presiunea timpului, etc.

Coordonarea ca bază a succesului în fotbal

Pentru a permite corpului să efectueze mişcări de fotbal în mod corespunzător, rapid şi cu forţă, sunt necesari mai mulţi muşchi. Prin urmare, muşchii jucătorilor de fotbal ar trebui să fie controlaţi de un sistem nervos fin reglat.

Corelarea muşchilor scheletici cu sistemului nervos central este reglementată şi controlată prin procese corporale denumite generic “coordonare”. În esenţă, aceasta se referă la învăţarea, controlul şi utilizarea mişcărilor.

Jucătorii de fotbal ar trebui să fie capabili să înveţe noi tehnici rapide, economice şi precise care să le permită adaptarea la evenimentele neaşteptate. Cei cărora li s-au oferit antrenamente eficiente de coordonare vor putea să îşi controleze mişcările mult mai bine când sunt în situaţii presante sau strânse.

Pariază responsabil, doar prin operatori licentiați si cunoscuți, si numai dacă ai implinit 18 ani, vârsta minimă legală de la care poți paria!

 

Read more
Un nou trofeu pentru perechea Ioana Roșca/Andreea Roșca la ITF Heraklion

Perechea formată din Ioana Roșca și Andreea Roșca au reușit să obțină al doilea trofeu consecutiv la turneul ITF de la Heraklion, dotat cu premii în valoare de 15 mii de dolari, unul din puținele turnee aflate pe calendarul internațional datorită pandemiei.

Româncele au învins în finală perechea formată din Elina Nepliu (Rusia) și Dimitra Pavlou (Grecia) cu scorul de 6-3 6-3.

”Meciul nu a fost spectaculos, eram clar peste ele dar acum în pandemie sunt puține jucătoare care pot să mai ajungă la turnee, asta e” a declarat craioveanca Ioana Roșca.

Ioana Roșca a confirmat că este ultimul turneu din acest an, așteptând calendarul pentru anul următor, ea va urca pe locul 240 WTA la dublu.

Andreea Roșca mai are de jucat semifinala și eventual finala turneului la simplu iar după aceea va mai juca două turnee în Antalya, tot de 15 mii de dolari. (sportsin.ro)

Read more
Andreea Roșca câștigă turneul ITF de la Heraklion

Andreea Amalia Roșca a câștigat turneul de 15.000 de dolari de la Heraklion, desfășurat săptămâna trecută, dar finala având loc astăzi datorită condițiilor meteo.

În finală, Andreea a învins-o pe italianca Martina Colmegna, locul 497 WTA, cu scorul de  6-0 6-1. Andreea Roșca este acum pe locul 517 WTA dar cu punctele câștigate va ajunge în jurul locurilor 480 WTA.

”Am avut un turneu în care m-am simțit bine, chiar dacă am fost obligată să întrerup și să amân meciuri din cauza vremii nefavorabile” a comentat Andreea Roșca.

De la ora 14, perechea Ioana Roșca/Andreea Roșca va juca finala la dublu.

Read more
Utiştii savurează succesul cu CFR: „Un lucru extraordinar să câştigi pe terenul campioanei”

După ce a adus trei puncte cu reușita din „Ștefan cel Mare”, împotriva lui Dinamo, Ioan Hora a marcat şi golul victoriei UTA-ei cu 1-0 în duelul Campioanelor Provinciei, cu CFR Cluj. Atacantul de 32 de ani a fost la primul meci după ce s-a vindecat de COVID și a găsit execuția câștigătoare după acțiunea personală a lui Buhăcianu. „Pentru noi e un rezultat enorm, am reușit să învingem campioana, e ceva extraordinar. Cred că cele două săptămâni în care ne-am pregătit foarte bine au dat roade până la urmă. Mă bucur că am reușit să câștigăm, clasamentul se strânge și noi aveam nevoie de puncte. Nu suntem încă constanți în a câștiga puncte, iar acest succes ne dă un moral foarte bun”, a spus Hora.  Nou promovată în Liga 1, „Bătrâna Doamnă” e fără îndoială revelaţia de până acum a turului, urcând până pe locul 5, în zona play-off, după victorii în deplasare cu Dinamo, FC Botoșani  sau CFR Cluj „E o performanță ceea ce am reușit până acum, sper să continuăm pe aceeași linie și să ne menținem cât mai sus posibil. Dacă cineva îmi spunea că vom fi pe locul 5 după 11 etape îi strângeam mâna şi îi spuneam să tragem linie”, a mai afirmat Ioan Hora pentru Digi Sport.

Iacob, omul meciului: „O satisfacţie mare, am plecat de la Arad cu gândul să nu luăm gol”

Un alt protagonist al succesului de pe terenul campioanei a fost Florin Iacob, practic omul meciului. Goalkeeperul „roș-albilor” a avut mai multe intervenții notabile, remarcate şi de Dan Petrescu, care consideră că UTA s-a impus în special datorită paradelor sale: „Am câștigat pe terenul campioanei, o echipă foarte bună, de Europa League. E o satisfacție mare în momentul în care muncești mult și reușești să câștigi pe terenul CFR-ului. Ne bucurăm că nu am primit gol, cu ideea asta am plecat de la Arad. Ne dorim și pe viitor să facem la fel. Am identificat problemele pe care le-am avut cu Mediașul, e pare că am fost receptivi și s-a văzut. Noi, în vestiar țintim sus, UTA are o istorie frumoasă, niște titluri în spate și ne dorim să rămânem acolo sus”, au fost cuvintele lui Iacob la microfonul DigiSport. A fost cea de-a patra partidă fără gol primit pentru Iacob în acest sezon de Liga 1, după cele cu Dinamo, Academica Clinceni și Chindia.

Internaţionalul Alex Albu, perfect la „închidere”: Am jucat ce am antrenat”

Despre pregătirea excelentă a meciului de la Cluj a vorbit și Alex Albu, internaționalul UTA-ei, care a făcut un meci aproape perfect la „închidere”. „Ce am antrenat asta am jucat, am fost bine și defensiv și ofensiv. Am lucrat foarte mult și mă bucură că nu am primit gol. Lucrăm la antrenamente și sperăm ca de acum încolo să jucăm bine în toate compartimentele. Nu ne interesează ce spune lumea, noi avem obiectivul nostru, luptăm de la meci la meci pentru a atinge acel scop și, ușor-ușor, sper că îl vom îndeplini la final”, a spus puternicul fotbalist care și-a salvat echipa din destule situații grele, în special în prima repriză. (foto: gsp.ro)

Read more
Utistul Moldovan, infectat cu Covid-19! Juniorii şi-au amânat meciurile din Elite

Chiar dacă în această săptămână nu era planificată o testare, UTA nu riscă nimic și la primul semn de infectare își investighează medical fotbaliștii. Astfel, portarul Horațiu Moldovan (22 de ani) a rezultat pozitiv la coronavirusm, iar 14 zile de acum înainte va fi izolat complet de echipă. Probleme uşoare au şi Morar, dar care este totuşi negativ la Covid-19 şi juniorul Denis Rusu, care se confruntă cu o sinuzită. Laszlo Balint nu a mai insistat pentru disputarea unui amical pe finalul acestei săptămâni şi probabil va planifica un joc școală în familie pentru pregătirea deplasării de la CFR Cluj, de duminică, 22 noiembrie, ora 20.

Altfel, decimate de COVID, echipele de juniori ale UTA-ei au solicitat amânarea meciurilor din cadrul etapei a 8-a a Ligii Elitelor. Puștii „roș-albilor” trebuiau să se deplaseze duminică, la Mediaș, dar partidele vor fi reprogramate. În seria de Vest, UTA U19 ocupă locul 7, iar colegii de la U17 sunt liderii clasamentului, cu șase victorii și o singură înfrângere.

 

Read more