News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad


Arădenii se numără din nou printre câştigători la şcoala politică organizată de Tineretului Naţional Liberal şi Cluburile Studenţeşti Liberale.
Astfel, după ce în urmă cu câteva luni un alt arădean (Fazakas – Olah Ferenc) a câştigat concursul de public speaking, a venit şi rândul lui George Demian, preşedintele TNL Arad, să iasă în evidenţă pe plan naţional. Acesta a câştigat, alături de echipa pe care a condus-o, locul I la concursul „Managementul campaniei electorale” desfăşurat în cadrul şcolii politice „I.C.Brătianu”.
Şcoala politică, aflată deja la a VII-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 14-19 septembrie, în oraşul Slănic, din judeţul Prahova. Ca invitaţi, au participat lideri marcanţi ai Partidului Naţional Liberal, între care Varujan Vosganian, Teodor Meleşcanu, Cristian David, Cristian Adomniţei, Mariana Campeanu sau Marian Petrache.

Read more

Subiectul regionalizării a revenit acut în actualitate în ultima perioadă. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că va fi de acord cu comasarea alegerilor doar în cazul în care se realizează în acelaşi timp reforma administrativă, cu referire clară la regionalizare. Fără modificarea Constituţiei, regionalizarea se poate realiza doar prin desfiinţarea actualelor judeţe şi crearea unor judeţe mai mari. Social democraţii arădeni apreciază că demersul pentru salvarea judeţului Arad are o etapă importantă în cadrul administraţiei judeţene.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Conferinta de ieri a PNL Arad a debutat,dupa o pauza de o luna si ceva (sa fie de vina Gavril Popescu?), cu o poveste desfasurata de Florin Galis, presedintele municipiului, scurta si concisa. S-a inceput de prin anul 1521 cand Aradul era un sat de pescari si s-a ajuns, in timpul scurs din conferinta, pana la zilele noastre, sau cum Galis afirma, perioada Falca. O lectie istorica si administrativa de urmarit!

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

De ce? Pentru că Puterea nu şi-a făcut bine temele. Pentru că, prea ocupată cu jocurile de culise din interiorul partidului şi cu strategiile pentru alegerile din 2012, aceştia au scăpat din vedere obligaţiile asumate în faţa Europei. Exceptând ieşirile în presă ale băieţilor de casă ai lui Băsescu ce dădeau ca sigură intrarea României în Spaţiul Schengen, actuala Putere nu a făcut nici un efort constant, vizibil şi determinat în acest sens. Să nu uităm de raportul încheiat în luna iulie unde este specificat clar că România a ratat termenul privind procesul de operaţionalizare a schimbului de date pentru facilitarea cooperării poliţieneşti transfrontaliere în materie de crimă organizată, terorism şi migraţie ilegalăh,apreciază deputatul Ciprian Luca.

Demnitarul arădean susţine că demersul actualei guvernări de a impresiona celelalte state membre a eşuat „ Au marşat pe modul de interpretare a rezultatelor obţinute în anchetele din vămi în ampla campanie mai mult de imagine, derulată de la începutul anului. Doar că nimeni nu este atât de naiv încât să creadă că toţi acei poliţişti de frontieră acuzaţi îşi desfăşurau activitatea fără ştiinţa superiorilor”.

Neacceptarea României în spaţiul Schengen reprezintă un alt eşec al Puterii. Într-o structură politică neunitară, cu tabere interne conduse pe principii diferite, PDL distruge tot ce atinge. Până şi pe sine. Obsedaţi că românii nu le mai acceptă minciunile, membrii acestei grupări încearcă prin orice mijloace să îşi salveze scaunul cald şi recurg la diverse tertipuri care i-ar putea favoriza.

„Cum să fie ei interesaţi de aderarea României la Schengen când au de atins alte obiective mult mai importante, adică alegerile din 2012?! Simţind că pierd teren în rândul electoratului, aceştia pozează în oameni cumpătaţi, interesaţi de economii la bugetul alocat alegerilor. După cum susţinea zilele trecute şi colegul meu, domnul Adrian Năstase, comasarea alegerilor nu presupune nici pe departe economii în condiţiile în care e nevoie de organizarea unor secţii de votare separate. Scopul este altul însă. Şi anume, cel de a se folosi de numele anumitor primari care au realizări în unităţile administrativ teritoriale pe care le conduc, pentru a atrage voturi pentru partid. Sunt soluţii disperate ale unor oameni care văd cu fiecare zi ce trece că pierd încrederea electoratului. După cum susţine şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, PDL încearcă să se ascundă sub o altă culoare politică, vopsindu-şi gardul din portocaliu în verde, în aceeaşi modalitate încearcă să ascundă alegerile parlamentare sub umbra celor locale. Aspecte de altfel fireşti în demersurile portocalii despre care arădenii din colegiul pe care cu onoare îl reprezint în Parlament, vor putea să afle mai multe detalii cu prilejul vizitei domnului Adrian Năstase în judeţul nostru”afirmă deputatul Ciprian Luca.

Adrian Năstase va fi prezent sâmbătă şi duminică la Arad. În prima zi a vizitei, Domnia sa va participa la o întâlnire cu arădenii organizată începând cu orele 16.00 la căminul cultural din localitatea Groşeni, comuna Archiş. De asemenea, în aceeaşi zi, la orele 20.30 în incinta librăriei din mall, va avea loc lansarea lucrării „Codul lui Zambaccianh. Duminică, preşedintele Consiliului Naţional al PSD va participa la târnosirea noii biserici a mănăstiri din Gai.

Read more

Conferinta de ieri sustinuta de catre Gavril Popescu a avut ca tema principala angajarile care se fac de catre primar si care au ca singur criteriu apartenenta la PDL. Astfel la Cantina Municipala a fost angajata in functia de sef, Mariana Szucs, care este secretar al unei organizatii PDL, iar barbatul sau a fost angajat ca si paznic. Se pare ca titlul de membru PDL le-a dat competenta. Acelasi lucru scrie si pe CV-ul ginerelui primarului din Santana, din moment ce a reusit sa fie angajat la unul din numeroasele servicii din cadrul primariei.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

Astăzi, deputatul arădean, alături de alți doi colegi ai grupului PDL din cadrul Camerei Deputaților au adus în atenția Doamnei Ministru Boagiu problematica legată de Administrațiile Publice Locale care gestionează transportul școlar, și anume cea referitoare la plata contravalorii taxei pentru obţinerea licenţei de transport şcolar.

„Autorizarea transportului şcolar a devenit o povară cu care se confruntă din ce în ce mai mulţi primari, iar de multe ori, din lipsa fondurilor necesare efectuării plăţii aferente procedurii de autorizare, aceştia se află la limita legalităţii. Nu puţine sunt situaţiile în care Primăriile sunt amendate de către reprezentanţii A.R.R., cu sume ce le depăşesc cu mult posibilităţile financiare. Consider că transportul şcolar reprezintă o situaţie particulară care impune adoptarea urgentă a unor măsuri speciale”, a declarat deputatul PDL Marius Gӧndӧr.

Parlamentarii au solicitat un punct de vedere al Ministerului privind problema adusă în vedere și totodată un termen până la soluționarea acesteia.

Read more

Toti liderii USL, locali sau judeteni, s-au intrunit astazi la conferinta sustinuta, fiecare venind cu problemele care-i macina si care vor sa le prezinte presei aradene. Astfel Gavril Popescu a atras atentia asupra mutarii pasapoartelor, buletinelor si altor institutii in noul mall ce va fi inaugurat luna viitoare, afirmand ca ar fi cazul ca primaria si CJA sa-si mute birourile tot in acelasi loc pentru a nu plimba cetatenii orasului. Nelutu Cristina a afirmat ca inca nu s-a hotarat numele candidatului USL pentru functia de presedinte al CJA, nu este nici o graba in momentul de fata, mai ales ca 99% alegerile locale vor fi comasate cu cele parlamentare in noiembrie anul viitor. Deputatul Mihaita Calimente a criticat o parte a presei centrale care acuza parlamentarii ca si-au luat spalatorie de masini, singurul obiect pe care Calimente ar putea sa-l spele la Bucuresti este „pixul”, ca masinile le are in Arad. Mai multe vedeti in conferinta:

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Copreşedintele USL Arad, Ioan Cristina, preşedinte al Filialei Teritoriale PNL, consideră că cei aproape trei ani de „guvernare Boc” au deturnat România de pe traiectoria ascendentă pe care se afla şi că, în consecinţă, schimbarea puterii este obligatorie.

„Cele 1000 de zile de guvernare Boc constituie o nefericită paranteză istorică, de regres în materie de consolidare democratică, dezvoltare economică şi climat social. Ele au însemnat conjugarea fără precedent a unei multitudini de crize: economică, socială, morală şi de legitimitate”, a spus Ioan Cristina, afirmând că numai o nouă putere, rezultată din alegeri libere şi corecte, desfăşurate cât mai repede, poate da României şansa de a depăşi acest moment critic.

„Mai puţin de 3 ani de incompetenţă şi iresponsabilitate au fost suficienţi pentru a arunca România cu decenii în urmă şi a o deturna de la o traiectorie care, în ciuda imperfecţiunilor sau erorilor făcute de toate guvernările, era una ascendentă. În ultimii 20 de ani, nu a existat vreo putere care să trateze cu mai mult cinism şi dispreţ cetăţenii acestei ţări şi care să sfideze tot ce înseamnă stat de drept şi limite democratice într-o asemenea manieră precum actuala guvernare”, a spus Ioan Cristina.

Liderul PNL consideră că măsurile luate în această perioadă de către cabinetul Boc, sub îndrumarea strictă a Cotroceniului, au avut patru consecinţe majore: aservirea instituţiilor statului, care ar fi trebuit să lucreze în interes public şi în slujba cetăţenilor, unui singur partid politic şi clientelei sale; falimentarea mediului privat şi dispariţia clasei de mijloc – strâns legate de prăbuşirea economiei şi sărăcirea populaţiei; distrugerea sistemelor publice – de la sănătate, educaţie, până la asigurări sociale sau siguranţă şi ordine publică; crearea unui climat social caracterizat prin conflict, lipsa de încredere, absenţa dialogului.

„La aceasta se adaugă o serie de iniţiative, acţiuni şi practici care au pus sub semnul întrebării însăşi natura democratică a sistemului politic”, a mai spus Cristina.

Read more

Europarlamentarul arădean Iosif Matula a avut o interveţie scrisă în plenul Parlamentului European, în care atrage atenţia asupra faptului că principiul egalităţii dintre femei şi bărbaţi se regăseşte doar la nivel de teorie atunci când vine vorba despre activităţi manageriale. Acesta dezvăluie că, dincolo de principii, în practică se constată în continuare inegalităţi în ce priveşte antreprenoriatul sau puterea decizională, în majoritatea statelor europene. Potrivit statisticilor, numărul antreprenorilor femei este semnificativ mai mic decât al bărbaţilor, situându-se în jurul valorii de 30%.

„Având în vedere rolul major pe care îl joacă întreprinderile mici şi mijlocii în dezvoltarea economică, este importantă stimularea comportamentului investiţional al femeilor încă de pe băncile şcolii. Concomitent, trebuie să luptăm pentru înlăturarea stereotipurilor de gen care se perpetuează de la o generaţie la alta. Spre exemplu, elevelor li se induce încă de timpuriu ideea că sunt mai bune la materii care aparțin profilului uman, în detrimentul matematicii, științelor sau domeniilor mai tehnice”.

Iosif Matula este de părere că, între măsurile ce ar trebui aplicate se numără schimbul de bune practici între regiunile mai dezvoltate economic şi regiunile mai sărace din UE, inclusiv prin programe gen Erasmus pentru tinerii întreprinzători. „Tot în acest context, cred că este esenţială valorificarea mai bună a oportunităţilor de finanţare disponibile pentru femeile întreprinzătoare, spre exemplu Instrumentul european de micro-finanţare Progress”, spune Iosif Matula.

Europarlamentarul arădean consideră că o atenţie specială trebuie acordată asigurării facilităţilor pentru îngrijirea copiilor, pentru a permite femeilor să-şi continue cariera la scurt timp după ce au adus pe lume un copil. „În activitatea mea în administraţia publică, am constatat că nu este nicio diferenţă între managementul practicat de femei şi cel practicat de bărbaţi. Situaţia a fost de aşa natură că am schimbat patru directori bărbaţi cu patru directori femei în timpul preşedinţiei la Consiliul Judeţean Arad. Doamnele s-au dovedit a fi buni manageri pe sectorul lor, confirmând calităţile şi reuşind să înlăture prejudecățile”, a spus Iosif Matula.

Read more

Deputatul Ciprian Luca solicită pministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, să dispună verificarea modului in care se alocă în teritoriu laptele praf pentru nou născuţi şi să modifice criteriile de acordare a alimentaţiei pentru sugari.

“În lanţul interminabil de aberaţii legislative aprobate de Guvern se regăsesc şi noile criterii de acordare a laptelui praf pentru sugari . Zeci de tone de lapte praf va fi aruncat la gunoi, în loc să fie distribuit oamenilor care au cu adevărat nevoie de el, însă care nu corespund criteriilor aberante impuse de ministerul de resort. Este inacceptabil să irosim bani în acest mod. Este inacceptabil să tăiem drepturile unor oameni care au nevoie cu adevărat de acest aliment, în timp ce produsele nefolosite vor fi aruncate la ghenă”, apreciază deputatul PSD.

Guvernul Boc dă dovadă de o iresponsabilitate crasă. În conditiile în care mortalitatea infantilă rămâne o problemă majoră de sănătate publică, mai-marii Ministerului Sănătăţii se hazardează să facă economii chiar şi la hrana nou-născuţilor. Cu argumente puerile, factorii de decizie din Sănătate au decis să înăsprească peste măsură condiţiile necesare pentru ca un copil să beneficieze în mod gratuit de lapte praf. Acum, dupa introducerea noilor criterii de acordare a alimentaţiei pentru sugari, tone de lapte praf expiră în depozitele Direcţiilor de Sănătate Publică.

La nivel naţional, în 2010 au primit lapte praf gratuit 40.000 de copii, iar după intrarea în vigoare a noilor norme de această facilitate beneficiază doar 11.000 de sugari. Pentru actualul guvern nu contează însă aspectul social al diferentei de aproape 30.000 de copii care ar avea dreptul la gratuitate. Nu contează decât aspectul economic, care presupune o reducere a cheltuielilor de la 15 milioane de lei alocaţi de minister in 2010 pentru acest program, la aproximativ 3 milioane, alocaţi în 2011. Iar faptul că produsul expiră în depozitele autorităţilor de sănătate publică, în timp ce oameni cu posibilităţi materiale reduse au nevoie de el, e bătaie de joc”, apreciază deputatul Ciprian Luca.

Demnitarul arădean a depus o interpelare pe acest subiect, adresată ministrului Sănătăţii.

Read more