News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Noua ordine mondială din tenis. Cei trei tineri care îi vor înlocui pe Federer, Nadal și Djokovic!

Tenisul este unul dintre cele mai populare sporturi la nivel global. Circuitul masculin a fost în ultimii 15 de ani mai spectaculos și atractiv decât oricând. Spectacolul a fost garantat de foarte mulți jucători, însă cei care s-au remarcat cu adevărat și și-au câștigat locurile în istorie sunt Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic.

Cei trei tenismeni au format una dintre cele mai aprige rivalități din istoria sportului, nu doar a tenisului. Ajunși la finalul carierei, elvețianul, spaniolul și sârbul trebuie să predea puterea altor jucători mai tineri. Este vorba despre Daniil Medvedev, Alexander Zverev și Stefanos Tsitsipas.

Federer, Nadal și Djokovic, aproape de finalul carierelor

Ajuns la 40 de ani, Roger Federer este aproape retras din tenis, în urma unei cariere absolut fabuloase. Considerat de majoritatea fanilor sportului alb drept cel mai mare jucător din istorie, Federer a avut o carieră impresionantă. Vârsta nu iartă pe nimeni, așa că elvețianul este tot mai aproape de retragerea formală din tenis. Chiar și în lipsa anunțului oficial, Federer este aproape retras, având în vedere că aparițiile sale din ultimii ani au fost unele sporadice.

Cariera lui Roger Federer a gravitat în jurul rivalității cu Rafael Nadal, spaniolul ajuns la 35 de ani. Cei doi au dus o serie importantă de bătălii cu adevărat epice. Rafa are cele mai multe trofee de Grand Slam din istorie, după ce a câștigat Australian Open pentru doar a doua oară în carieră. El a profitat de absența celui de-al treilea colos al ultimilor ani, Novak Djokovic.

Sârbului nu i-a fost permis accesul în Australia, ca urmare a faptului că a decis să nu se vaccineze împotriva coronavirus. Ajuns și el la 34 de ani, Djokovic este liderul ierarhiei ATP și încă speră să mai joace câțiva ani, în așa fel încât să doboare o serie de recorduri. Chiar și în aceste condiții, cariera sa se află pe ultima sută de metri, iar lupii tineri se pregătesc să îi ia și lui locul.

Cine vine din urmă: controversați, dar foarte talentați

S-ar putea spune că ies trei și intra alți trei în lumina reflectoarelor. Favoriții pentru a le lua locul lui Federer, Nadal și Djokovic și pentru a le duce mai departe moștenirea sunt Daniil Medvedev (Rusia, locul 2 ATP), Alexander Zverev (Germania, locul 3 ATP) și Stefanos Tsitsipas (Grecia, locul 4 ATP). Rusul Medvedev a stârnit o mulțime de controverse, după ce a criticat aspru publicul de la Melbourne, care l-a huiduit în finala cu Nadal. De asemenea, neamțul Zverev este și el un tenismen problematic.

Zverev a fost acuzat de violență domestică, de o fostă parteneră și încă este anchetat. În cazul în care se va dovedi că este nevinovat, deși este greu de crezut, neamțul are toate șansele să ajungă în topul clasamentului mondial, în anii ce urmează.

Și Stefanos Tstsipas, grecul considerat de mulți experți drept cel mai talentat tenismen din circuit, se află pe o pandă ascendentă. La doar 23 de ani, el  a reușit câteva succes impresionante și promite să se dezvolte în continuare. La fel ca Medvedev și Zverev, și grecul este controversat. Problemele sale sunt mult mai mici, însă, fiind acuzat doar de faptul că trișează prin faptul că ia pauze mult prea lungi.

Poți profita de evoluțiile tinerilor promițători din tenis! La SportingBet ai cote excelente pentru evenimentele în care sunt aceștia implicați. Descoperă aici posibilitățile de pariere pentru tenis și fii în ton cu schimbarile din sportul alb.

Read more
UTA l-a prezentat oficial şi pe Filip Otele! Nigerianul vine de la Kauno Zalgiris

În cele din urmă, UTA l-a prezentat oficial astăzi şi pe jucătorul anunţat de noi încă de marţi, Philip Otele, asta după ce aseară a oficializat şi transferul atacantului canadian Easton Ongaro! Fotbalistul nigerian de 22 de ani s-a născut pe 15 aprilie 1999, în Port Harcourt, Nigeria. Acesta evoluează pe postul de mijlocaş lateral stânga, dar poate evolua şi în partea dreaptă sau chiar şi atacant. Şi-a făcut junioratul în Anglia şi a evoluat în carieră pentru Teesside University şi Wolvinston FC din Anglia, iar la echipa arădeană a ajuns din Lituania, de la Kauno Zalgiris. Cu echipă lituaniană a evoluat în preliminariile Conference League, unde a oferit şi o pasă de gol în meciul cu FC Europa. În total, pentru Kauno Zalgiris a evoluat în 70 de meciuri, a înscris de 13 ori şi a oferit 5 pase decisive. Venirea nigerianului cade cumva la fix, după ce brazilianul Roger nu a mai prelungit cu UTA şi s-a decis să plece la CFR Cluj.

Otele este optimist şi anunţă: „Fanii să aibă încredere, vom accede în play-off!”

„Sunt foarte bucuros că am semnat cu UTA Arad. Abia aştept să am un impact în această echipă şi să îmi ajut colegii, antrenorii şi pe toată lumea implicată. Cred că avem o echipă foarte bună, cu un staff bun în jurul nostru. Nu am vorbit cu jucătorii care au evoluat în Lituania şi sunt acum la UTA (Vorobjovas, Baravykas, Laukzemis), dar am jucat împotriva lui Vorobjovas. Am rugat câţiva oameni să îi contacteze pentru a lua informaţii despre UTA şi despre cum sunt lucrurile aici, iar ei s-au întors cu păreri pozitive, acest lucru este important pentru mine. Cantonamentul este foarte bun, avem facilităţi excelente, ne antrenăm de două ori pe zi. Abia aşteptăm primul joc oficial, sunt convins că toată lumea va fi pregătită. Fanilor le transmit să îşi păstreze încrederea în noi pentru că le vom aduce victorii şi vom accede în play-off”, au fost primele cuvinte ale lui Philip Otele după semnarea contractului.

UTA a reacţionat în „speţa Roger”: oferta CFR-ului, mult superioară!

Altfel, UTA a reacţionat după ce campioana CFR Cluj a anunţat oficial că l-atransferat din vară pe utistul Roger! „Clubul nostru respectă și înțelege decizia jucătorului Roger Junio Rodrigues Figueira de a semna cu un alt club din sezonul următor, este dreptul și alegerea lui, fiind în ultimele 6 luni de contract. Clubul cu care a semnat a oferit o sumă mult peste suma oferită de clubul nostru pentru prelungirea contractului, atât salarial cât și primă la semnătură”, se menţionează în comunicatul celor de la UTA. Rămâne de văzut dacă brazilianul va pleca încă din iarnă în Gruia, sub comanda lui Dan Petrescu, dar pentru asta e nevoie de o sumă de bani. Se pare că în aceste zile vor fi tratative, suma vehiculată fiind undeva între 100 şi 200 de mii de euro. Dacă, totuşi, îşi va încheia contractul la Arad, UTA îl pierde practic pe gratis pe Roger!

 

Read more
Americanca Shereen Sutherland întăreşte Aradul!

Aflată în cursa pentru finala campionatului şi momentan lider al Ligii Naţionale, FCC Baschet UAV avea nevoie de întăriri la nivel de lot. Iar conducerea clubului arădean a reuşit să obţină semnătura jucătoarei Shereen Sutherland.

„Americanca în vârstă de 27 de ani a evoluat sezonul acesta în puternicul campionat din Turcia, la Tarsus Belediyesi, dar şi în Germania, la Eigner Angels Noerdlingen, iar acum a venit la Arad pentru a pune umărul la evoluţia “galben-albastrelor” în a doua parte a campionatului. Noua achiziţie a trupei antrenate de Jose Araujo a avut câteva evoluţii importante în liga turcă. Cea mai bună prestaţie pe parchet a fost în duelul cu Urla Bld, atunci când Sutherlanda contribuit decisiv la victoria la limită a echipei sale (73-72), totalizând nu mai puţin de 29 de puncte şi 15 recuperări„, se menţionează pe site-ul oficial al FCC UAV Arad. Jucătoarea de forţă, de 1,88 metri, a mai jucat de-a lungul carierei profesioniste la Helios Basket Valais (Elveția), Uppsala Basket (Elveția), Club Basket Ifs (Franţa), dar şi în România, la Phoenix CSU Constanţa. În prima ligă din ţara noastră, americanca a avut medii pe meci de 10.3 puncte şi 8.3 recuperări, cu un indice al eficienţei de 13.2 unităţi. Aradul ajunge acum la patru straniere în lot, Hadzovic, Keys, Sutherland şi Vitulova, Akathiotou având şi cetăţenie română, în vreme ce rivalele Sepsi şi Satu Mare dispun de cinci jucătoare străine.

Se aprinde lupta la titlu: Satu Mare i-a suflat-o campioanei Sepsi pe grecoaica Sotiriou!

Sutherland evoluează pe poziţia 4 şi a absolvit acum cinci ani Colegiul Irvine Riverside din California, unde în sezonul 2016-2017 a avut medii statistice de 11.7 puncte și 6.6 recuperări în cele 31 de partide în care a fost prezentă pe teren. Altfel, lovitura iernii a dat-o una din rivalele Aradului: Aikaterina Sotiriou a ajuns în cele din urmă la CSM Satu Mare, după ce unele surse o dădeau inițial la Sepsi Sfântu Gheorghe. Se pare că oferta clubului din Sătmar a fost superioară ca şi salariu şi grecoaica a preferat să joace la CSM, un alt aspect important al opţiunii sale fiind că la Satu Mare e antrenor spaniolul Miguel Lopez. În actuala stagiune, Sotiriou a jucat în Spania, la Movistar Estudiantes Madrid, având medii de 4.4 puncte și 2.8 pase decisive în nouă apariții. De asemenea, sportiva a jucat alături de clubul iberic în EuroCup, unde în opt partide a strâns medii de 6.8 puncte şi 2.9 recuperări, marcând în două rânduri 14 puncte. Grecoaica a plecat din Spania la finalul lunii decembrie 2021, de atunci fiind liberă de contract. Vicecampioana României s-a despărțit zilele trecute de Sierra Moore, înlocuită de Sotiriou.

Sâmbătă seara e mare derby în secuime! Aradul are meci acasă, cu Rapid

Sepsi SIC a anunţat şi ea până la urmă un transfer, dar nu pe atât de sonor precum cele reuşite de Satu Mare şi Arad, este vorba despre tânăra Anamaria Pop. „Baschetbalista de 19 ani din Sfântu Gheorghe a îmbrăcat recent tricoul lui Atőmeromű KSC Szekszárd. Era componentă a echipei din județul Tolna de la vârsta de 16 ani, anterior activând la CSU Brașov. Jucătoarea, care poate fi folosită și pe post de coordonator de joc și ca fundaș ofensiv, a făcut primii pași în baschet la clubul Bball 6 din Sfântu Gheorghe”, anunţă Sepsi. Interesant este că principalele candidate la titlu şi în acest sezon din LNBF, Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSM Satu Mare, se înfruntă sâmbătă, ora 19, în derby-ul etapei a 15-a, a doua a returului. În meciul tur, sătmărencele obţineau o victorie surprinzător de categorică în faţa campioanei “en-titre”, Sepsi, scor 78-56! FCC UAV Arad joacă tot sâmbătă, dar de la ora 12, cu Rapid Bucureşti. Vă reamintim că în clasamentul la zi al campionatului conduce FCC UAV Arad, 27 de puncte, urmată de CSM Satu Mare şi Sepsi, ambele cu 23 de puncte dar şi cu două meciuri mai puţin disputate.

Read more
Pronosticuri Pariuri Sportive Sigure

Având la îndemână pronosticuri pariuri sportive sigure, activitatea ta de parior la operatorii din România va deveni mult mai simplă.

 

Echipele de experți, în realizarea previziunilor sportive, iau în considerare diverși factori precum  statistici, antecedente, accidentați, suspendați, starea de formă și formațiile probabile, în funcție de discipline. Când vrem să plasăm un bilet trebuie să fim siguri, în primul rând că o facem la case de pariuri online licențiate în România. În al doilea rând, dar la fel de important, este analiza unor pronosticuri. În acest articol, o să aflăm care sunt cele mai bune pronosticuri pariuri sportive sigure.

Pronosticurile reprezintă cheia spre pariuri de succes și spre câștiguri substanțiale. În general, poți găsi pronosticuri pariuri sportive despre principalele competiții ale momentului. În fiecare zi sunt postate analize actualizate de către diferite redacții despre fotbal, baschet, tenis și multe altele.

Pronosticuri Pariuri Sportive

În unele cazuri și în anumite circumstanțe, este posibil să plasăm pariuri 100% sigure. Acest lucru necesită, desigur, o mulțime de strategii și timp pentru a putea studia toate cotele oferite de diferitele site-uri de pariuri în diferitele meciuri de fotbal. De asemenea, este esențial să jucăm la case de pariuri online licențiate în România.

Cu toate acestea, cu timp și dăruire este posibil să strângi câștiguri bune, având la dispoziție un capital mare. Există jucători și pariori profesioniști care folosesc doar această tehnică și reușesc să aibă rezultate consistente în timp.

În lumea sportului se poate întâmpla orice, nu există o formulă magică. Cu toate acestea, a face cele mai bune pronosticuri pariuri sportive necesită cercetare, experiență și o înțelegere profundă a jocului. Oricât de imposibil să știi totul, există o ofertă de portaluri care vizează colectarea, analizarea și rezumarea tuturor informațiilor pentru dvs. sub formă de predicții și statistici.

Cum să alegi pronosticuri pariuri sportive fiabile?

Articolele de specialitate îți prezintă și o întreagă secțiune dedicată previziunilor de fotbal și alte sporturi. Tot ce trebuie să faci este să intri pe pagină și vei putea vedea imediat toate categoriile pe care ți le-ai putea dori. Vei găsi o secțiune de pronosticuri pariuri sportive azi biletul zilei în care poți vedea șansele de evenimente actuale.

Un portal de predicții sportive dar sintetizează pentru tine toate informațiile necesare în aceeași secțiune, inclusiv numărul de pariuri pe care le ia un anumit meci.

Pentru un pariu corectă poți încerca să-ți faci singur un pronostic bazându-te pe următoarele aspecte:

  • Starea echipei;
  • Locul de întâlnire;
  • Starea fizică a jucătorilor;
  • Confruntări recente.

Cum sunt făcute și concepute pronosticurile?

Specialiștii țin cont de toate aspectele și factorii care influențează și afectează un anumit eveniment sportiv. Aceștia își oferă părerea, dar și sfaturile cu privire la cele mai importante meciuri ale săptămânii și pot oferi chiar și bonusuri la case de pariuri online.

Experții în pronosticuri pariuri sportive analizează și revizuiesc diverse aspecte pentru a-și dezvolta prognoza, așadar este în general foarte precisă. Trebuie amintit, desigur, că este luat în considerare și factorul uman, norocul, o accidentare a unui jucător vedetă și alte caracteristici esențiale. Printre cele mai importante aspecte care se află în strânsă legătură cu un pronostic corect se află și:

  • Cele mai recente statistici ale jucătorilor;
  • Formarea echipelor în întâlnirilor anterioare;
  • Eveniment în deplasare sau acasă;
  • Cartonașe roșii;
  • Aspecte umane și emoționale;
  • Echipe de start;
  • Importanța evenimentului.

Este absolut normal ca aceste previziuni să nu fie garantate 100%, dar îți permit să structurezi o idee reală a situației și să plasezi pariuri cât mai aproape de adevăr. Pentru a stabili un pronostic care este de încredere și are șanse mari de câștig, această serie de factori importanți care trebuie luați în considerare înainte de a plasa un pariu.

Avantajul de a avea un pronostic la plasarea unui pariu

Ce este un pronostic? Pur și simplu părerea experților, oamenilor de stat și cunoscuților care dau numere care pot fi foarte interesante pentru pariori. De exemplu, în cazul fotbalului, ei prevăd avantajele pe care le poate avea una sau cealaltă echipă, ținând cont de modul în care au jucat echipele, jucătorii accidentați, meciurile anterioare, terenul pe care joacă și multe altele.

Mai simplu spus, un pronostic este pur și simplu un instrument pe care se bazează jucătorii profesioniști pentru a confirma ceea ce putem crede despre pariurile pe care ne gândim să le facem.

Deși previziunile pe care le poți descoperi pe site-ul recomandat sunt excelente și vă vor fi de mare ajutor, nu este indicat să ne bazăm deciziile doar pe pronosticuri. Este important să ai propria strategie și pur și simplu să te ajuți cu acest instrument pentru a lua o decizie.

Mulți pariori au încredere doar în ceea ce cred ei că se va întâmpla și au de obicei rezultate bune, dar adevărul este că cei care ajung cel mai sus în pariurile sportive sunt cei care studiază statisticile, care se uită la rezultate, care văd meciurile anterioare și care ei înțeleg cum a jucat fiecare atlet și multe altele.

Pronosticurile, statisticile, cunoștințele despre sport și multe alte instrumente sunt în fruntea pariorilor. Dar ceea ce ar trebui să fie clar este că cei care pariază fără să se uite la previziuni riscă mult mai mult să piardă sau să nu găsească rezultatele așteptate decât cei care pariază cu privirea pusă pe ceea ce se poate întâmpla conform experților.

Dacă profiți de instrumentele pe care le ai la îndemână, poți obține rezultate mult mai bune transformând hobby-ul într-un mod de a face bani și de a genera venituri pentru viața de zi cu zi. Profită de sfaturile și recomandările experților și poți deveni specialist în sportul tău preferat. Foarte multe sfaturi vei găsi și pe forum pariuri sportive pronosticuri sau alte site-uri de specialitate.

Concluzie 

Indiferent dacă ești un expert în domeniu, sau doar un începător în lumea pariurilor sportive, asigură-te că verifici în mod regulat sfaturi, analize pronosticuri pariuri sportive și știri despre evenimentele viitoare. Nu în ultimul rând, nu uitați să faceți întotdeauna legătura între predicție și cotele oferite de site-urile de jocuri de noroc online.

Dat fiind faptul că pronosticurile tale sunt menite să fie plasate ca pariuri, cotele oferite în meciul asociat pronosticului tău trebuie să fie interesante pentru ca tu să poți paria. Pronosticul tău poate fi bun, dar poate să nu fie neapărat cel mai inteligent pariu. Păstrați întotdeauna acest concept în minte atunci când pariați pe sport.

Read more
Arădenii luptă pentru un loc între primele patru, în UTA – Chindia

Penultima etapă a turului programează la Arad partida dintre UTA și Chindia Târgoviște, luni, de la 17:30. Cu doar un rezultat de egalitate, roș-albii ar depăși formațiile din Voluntari și Botoșani, la golaveraj și s-ar instala în „careul de ași” al clasamentului.

Întâlnim o formație care se închide bine, pregătită de un antrenor atent la detalii (n.r., Emil Săndoi), iar acest lucru se vede prin rezultatele obținute pe termen lung. În formația noastră revine Dangubic, dar s-a accidentat Passaglia, din cauza unei probleme medicale mai vechi”, a spus Laszlo Balint la conferința de presă dinaintea partidei. Antrenorul arădenilor a menționat că încearcă să compenseze lipsa spectatorilor prin motivație și inspirație. De asemenea, un alt jucător care va reveni în echipă este albanezul Batha, după ce acesta și-a ispășit cele două etape de suspendare.

Chindia vine după o victorie la Mediaș, cu Gaz Metan, în Cupa României, decisă prin autogolul ex-utistului Vlad Morar (0-1). În campionat, dâmbovițenii nu traversează o perioadă fastă, obținând doar două puncte din ultimele patru meciuri, fără gol marcat, situându-se pe locul 10, cu 14 puncte la nouă lungimi în spatele arădenilor.

Arbitru de centru a fost desemnat Marian Barbu, din Făgăraș, care a mai arbitrat UTA în acest sezon în înfrângerea de la Botoșani (2-1) și remiza din fieful lui Dinamo (2-2). Acesta va fi ajutat la cele două linii de Alexandru Cerei (Cluj Napoca) și Vlad Bârleanu (București). Rezervă este covăsneanul Viorel Flueran, iar rolul de observator îi revine timișoreanului Nicolae Grigorescu.

B.C.

Read more
UTA se pregătește de întâlnirea cu bufonul Ionuț Chirilă

UTA are o deplasare care, la prima vedere, pare facilă, în etapa a treisprezecea a Ligii 1. Arădenii vor înfrunta Academica Clinceni, luni, 25 octombrie, de la ora 17:30, însă partida nu se va disputa în localitatea ilfoveană, ci pe stadionul Dinamo, din București. Iar acest lucru va veni la nici 48 de ore după ce arena din Șoseaua Ștefan cel Mare a capitalei va găzdui un alt meci al primei divizii, Dinamo – Rapid, sâmbătă, începând cu ora 20:30!

„Bătrâna Doamnă” are nevoie să confirme faptul că a depășit perioada rezultatelor slabe, odată cu succesul obținut pe teren propriu, scor 1-0 cu FCU Craiova. Pentru acest lucru, victoriile trebuie legate, iar ce adversar este mai potrivit decât codașa clasamentului…

Cu siguranță, Laszlo Balint, care a încercat câteva rotiri ale jucătorilor pe posturi, ba chiar diverse variante ale sistemului de joc al arădenilor, de la 4-2-3-1 la 4-3-3, nu va trata adversarul de sus, însă acest lucru trebuie transmis și jucătorilor. Precedentul episod Filiași, din Cupa României, când roș-albii porneau favoriți, dar au sfârșit prin a fi umiliți, nu a fost încă dat uitării. Este de urmărit dacă Erico da Silva, jucătorul care a strâns cele mai multe aprecieri în sezonul trecut dintre utiști, va reveni titular. În ultimul meci, cuplul de fundași centrali a fost alcătuit din Benga și Medimorec.

De cealaltă parte, antrenor al „lanternei roșii” din Clinceni este Ionuț Chirilă, o mai veche cunoștință a arădenilor. În anii 2008 și 2009, fiul celebrului cronicar Ioan Chirilă a antrenat echipa fanion a Aradului cu care a prins ultimele trei etape din sezonul de prim eșalon, început cu Marius Lăcătuș, continuat apoi cu Marin Barbu, Gabi Stan și Roland Nagy. A antrenat-o apoi pe UTA 16 din cele 34 de etape în Divizia B, sfârșind lamentabil, cu obiectivul promovării compromis, după ce a încercat să fie antrenor, manager, impresar, sponsor și magazioner. Celebru este episodul din partida de pe teren propriu cu CSM Râmnicu Vâlcea, când Chirilă a încercat să îl umilească pe Florin Hidișan, dictând schimbarea acestuia, după ce cu câteva minute înainte a fost introdus în teren. Jucătorul a refuzat, suporterii i-au ținut partea mijlocașului și au cerut plecarea antrenorului cu manifestări de bufon.

Read more
Campioana pleacă de la Arad cu toate cele trei puncte! UTA – CFR Cluj 0-1 (0-1)

Rar am văzut-o pe CFR Cluj dominată într-un asemenea mod, în campionatul intern, cum a fost duminică seara, în întâlnirea cu UTA, de la Arad. Campioana s-a baricadat o repriză întreagă în propria jumătate, de unde a încercat să oprească tăvălugul arădenilor.

A reușit (și) deoarece a adoptat această tactică defensivă la adăpostul unui gol. Muntenegreanul Vukcevic a pierdut o minge pe dreapta, mingea a fost aruncată în careu, de unde apărarea nu a reușit să o recupereze, bătăiosul Bordeianu a trimis cu capul pentru Chipciu, care din zece metri lateral dreapta a izbutit un volé direct în vinclul drept al porții apărate de Iacob (0-1, ’27). Până atunci, Hora a dat cu piciorul unei ocazii mari, când i-a luat fața lui Burcă, dar a întârziat execuția și a fost deposedat (’11), înainte de a finaliza.

Dominarea arădenilor de după pauză a avut, dacă vă vine să credeți, un singur erou, în persoana portarului Bălgrădean! Iar „Pufi” a scos torpila lui Isac din afara careului (’50), a fost pe direcția mingii trimise de Ubbink (’62), fiind salvat de șansă la execuția în plopi a lui Hora, din marginea careului mic, în aceeași fază. Forcingul roș-albilor a fost tot mai susținut, cu un aport frenetic,  necondiționat din partea publicului. De fapt, la Arad, echipa nu reușește să se ridice la nivelul publicului. Construcția e greoaie, iar hei-rup-ul este cuvântul de ordine.

Când autorul golului, Chipciu și Petrila au coborât în sprijinul defensivei, pentru a aglomera spațiile pe benzi, zidul feroviarilor clujeni a fost de netrecut. Degeaba au făcut schimb Miculescu și Roger, pe parcursul primei părți. Tot fără rezultate, Ubbink a fost chemat de Balint în două rânduri la banca de rezerve, după pauză, în momente când jocul a fost oprit, pentru indicații. UTA suferă pe faza de atac, iar când mingea ajunge în fața porții, lipsește omul de gol, acel vârf de atac care să înscrie dintr-o jumătate de ocazie. A dovedit-o și Antal, cu șutul său în peluză din prelungiri, după ce Mercioiu a trimis mingea cu capul, la încheietura barelor, la o ultimă încercare de asediu. A fost seara în care nu le-a ieșit nimic arădenilor, cărora și fotbalul le-a dat o palmă, după ce aceștia și-au bătut joc de el în meciul de „cupă” de la Filiași… sportularadean.ro

Read more
Pandemia de Covid 19 taie numărul de spectatori în arene. Câți suporteri vor fi la UTA – CFR Cluj?

Situația deloc liniștitoare prin care trece societatea românească din punct de vedere al creșterii numărului de persoane testate pozitiv la noul coronavirus va avea impact imediat asupra prezenței spectatorilor la competițiile sportive.

Cu interes direct pentru UTA, prima măsură de acest gen va avea loc duminică, când pe arena Francisc Neuman sosește campioana CFR Cluj, pentru partida din etapa #10. Cum la Arad numărul infectărilor de Covid 19 a depășit 2 la mia de locuitori și este în creștere, clubul arădean a emis un comunicat referitor la vânzarea biletelor pentru duelul campioanelor din provincie.

În acest sens, modificăm sesiunea de vânzare a biletelor pentru meciul cu CFR. Vânzarea începe vineri, 24 septembrie, la 16:00, atât la Arena Francisc Neuman, cât și online, la adresa www.uta-arad.ro, secțiunea Ticketing.

Situația cu care au fost obișnuiți suporterii noștri în sezonul 2021-2022, cu prezență de 75% din capacitatea stadionului, nu mai este de actualitate în acest moment.

Scenarii posibile:

Accesul permis pentru 50% din capacitatea stadionului – au acces abonații, în vânzare vor fi puse aproximativ 2500 de bilete.

Accesul permis pentru 30% din capacitatea stadionului – au acces doar abonații”, se arată în comunicatul clubului. sportularadean.ro

Read more
Un punct pentru clasament, în secuime: Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA 0-0

UTA a reușit să plece neînvinsă din județul Covasna, unde a remizat alb cu formația Sepsi Sfântu Gheorghe. Partida în sine nu a fost una spectaculoasă, cele două echipe fiind preocupate mai mult să nu piardă, decât să își treacă în cont cele trei puncte.

După primele minute de tatonare, gazdele și-au arătat intențiile ofensive prin Luckassen, care a pătruns, dar șutul său din unghi nu l-a putut învinge pe Iacob (min. 10). Roger a fost la un pas de finalizare la jumătatea reprizei, dar indecizia lui i-a pus pe adversari pe contraatac. Iacob a salvat și de această dată, din fața lui Golofca. Susținută de aproximativ 250 de suporteri de la Arad și din țară, arădenii au început mai hotărât după pauză. Roger l-a găsit pe Hora în careu, în urma unei lovituri libere, dar atacantul a reluat slab, fără mari probleme pentru Niczuly (48). Tot UTA a fost mai periculoasă, însă internaționalul lituanian Baravykas a trimis pe lângă vinclu, cu piciorul drept, din afara suprafeței de pedeapsă.

A urmat o bună perioadă în care Sepsi a fost la cârma jocului. Aflându-se într-o situație dificilă în clasament, cu doar 7 puncte înaintea acestui joc, gazdele puteau deschide scorul prin sârbul Bojic (59), care a șutat alături, singur cu portarul, din marginea careului mic și prin Bărbuț, care a trimis mingea cu capul în transversală (70). Balint a mutat cu Passaglia, Antal, Dangubic și Medjimorec în partea secundă, forțat cumva și de faptul că Vorobjovas și Batha aveau cartonașe galbene și erau predispuși să-l vadă și pe cel roșu. Cu toatea acestea, cea mai mare ocazie din dreptul vizitatorilor a fost trecută în dreptul lui Isac, care nu a nimerit poarta, din alunecare (78).

Punctul astfel obținut o urcă pe UTA pe poziția a patra, cu 16 puncte, profitând de înfrângerea celor de la Farul la Târgoviște, scor 2-0. Urmează pentru alb-roșii meciul din Cupa României, joi, ora 16 la Filiași și vizita campioanei CFR Cluj în campionat, duminică, de la ora 21.

Read more
Laurențiu Reghecampf speră ca Elvir Koljic să se refacă după accidentare şi să joace în meciul cu UTA

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că speră ca atacantul bosniac Elvir Koljic, accidentat în partida precedentă cu FC Voluntari, să se refacă şi să poată evolua în meciul cu UTA din etapa a 5-a a Ligii I.

„Mergem la Arad să încercăm să câştigăm puncte. Venim după un meci câştigat acasă şi dorinţa este mare, la fel aşteptările sunt foarte mari din partea tuturor. Sper să continuăm pe acelaşi drum. Sperăm să câştigăm cele trei puncte cu toate că nu va fi uşor pentru că UTA este o echipă foarte bine organizată în apărare. În ultima partidă disputată acasă, cei de la UTA au jucat foarte bine cu FCSB. Rezultatul de egalitate obţinut atunci a fost unul bun pentru UTA. Dar eu am urmărit mai mult evoluţia lor şi pot pune ca au făcut un joc foarte bun. Koljic este încă accidentat, dar mai sunt două zile până la meci şi deocamdată avem speranţe. Într-adevăr, el are o entorsă de gradul 1, nu e ceva grav, de aceea spun că încă mai avem speranţe”, a afirmat tehnicianul.
„Clar că atmosfera este acum mai bună după meciul câştigat cu Voluntari, dar în acelaşi timp aşteptările sunt mai mari şi presiunea este mai mare. Sper ca jucătorii să înţeleagă acest lucru, le-am explicat că UTA este o echipă foarte bună şi le-am transmis că de astăzi trebuie să se concentreze pentru a-şi ridica moralul înaintea acestui meci care se va disputa cu stadionul plin”, a adăugat el.

Jucătorul Valerică Găman a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că îşi doreşte ca Universitatea Craiova să continue parcursul bun început etapa trecută cu victoria în faţa formaţiei FC Voluntari.

„UTA a făcut un meci bun împotriva celor de la FCSB, aşa că eu cred că ne va aştepta o atmosferă ostilă la Arad. Dar pe mine mă motivează o astfel de atmosferă. Cei de la UTA stau foarte bine în teren, se apără foarte bine şi fac un presing bun. Victoria cu FC Voluntari ne-a dat încredere, dar trebuie să continuăm pe aceeaşi linie şi sperăm să obţinem trei puncte şi în deplasarea de la Arad. Dacă ne dorim ceva mai mult în acest sezon trebuie să câştigăm meci de meci”, a afirmat fundaşul.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, sâmbătă, de la ora 21:30, în deplasare, formaţia UTA, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a Ligii I. stiripesurse.ro

Read more