News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CUTREMUR DE 3,6 GRADE PE SCARA RICHTER MIERCURI DIMINEATA, IN JUDETUL VRANCEA

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineață, la ora locală 5,57, în județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 101 kilometri, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (38 km), Mărășești (42 km), Covasna (43 km), Târgu Secuiesc (51 km) și Râmnicu Sărat (51 km).

În luna iunie, în România au avut loc 11 cutremure, cu magnitudini între 2,6 și 3,8 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.

Sursa: agerpres.ro

Read more
EXAMENUL DE ADMITERE LA LICEU AR PUTEA FI REINTRODUS

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat marți că nu exclude să reintroducă proba examenului pentru admiterea în liceu. Acesta a afirmat însă că nu e sigur dacă va putea duce la final astfel de reforme în mandatul pe care îl mai are la minister.

Prezent marți la conferința „Învățământul profesional dual – drumul de la idei la practică”, ministrul a răspuns astfel unei întrebări despre admiterea în liceu: ” Aş vrea să cred că în viitorul apropiat vor apărea transformări majore în modul în care şcolile îşi vor alege copiii şi copiii vor avea înţelegerea asupra posibilităţilor lor de a alege. (…) Aş lua în calcul (varianta unui examen de admitere la intrarea în liceu – n.r. ), numai că nu ştiu dacă pot să duc un astfel de lucru la bun sfârşit în mandatul meu scurt şi prefer să spun că ar trebui, dar, din păcate, nu pot să am aceeaşi abordare cu cea pe care o am acum, pragmatică, referitor la învăţământul profesional dual”, potricit dcnews.ro.

„Am fost cu toţii nemulţumiţi şi suntem nemulţumiţi: la liceu se intră şi cu media 2, 3…. Nu se poate. Cred că nu am fost suficient de expliciţi. Tinerilor trebuie să li se acorde şanse mai multe şi oportunităţi mai multe. Consilierea profesională, din păcate, este departe de ce ar trebui să fie şi aici avem interesul şi determinarea să investim foarte mult în consiliere profesională, astfel încât tinerii noştri, la terminarea clasei a opta, să fie mai bine dirijaţi: pe o cale care ţine de liceu – care ne aşteptăm să se încheie cu Bacalaureatul şi vedem unde suntem – sau o cale care e legată de valorificarea potenţialului în zona profesională, punând accent pe faptul că mă pot mişca dintr-o parte în alta, astfel încât nu este blocat niciun tânăr în a-şi realiza întreg potenţialul, inclusiv de a ajunge profesor universitar, dacă la momentul zero a ales să meargă pe cale profesională, dar e puternic, determinat şi ştie ce vrea”, a mai subliniat Adrian Curaj în cadrul dezbaterilor de la conferință.

În acest moment, admiterea la liceu se face pe bază de repartizare computerizată în funcție de medie de admitere. Aceasta se calculează ca o medie ponderată între media generală la evaluarea națională și medie generală de absolvire a claselor de gimnaziu.

Sursa: b1.ro

Read more
CAT INGRASA BRANZA CU ROSII

Roşiile cu brânză reprezintă pentru mulţi dintre noi un adevărat deliciu culinar.

Nutriţionistul Mihaela Bilic crede însă că acest răsfăţ al simţurilor ‘’ne ajută’’ să ne îmbogăţim cu câteva kilograme.

“E vremea roşiilor cu brânză. Ce poate fi mai savuros, delicios şi de sezon decât roşiile cu brânză…fără pâine, o să spuneţi, ca să nu ne îngraşăm. Problema e că nu pâinea îngraşă sau nu la fel de tare precum brânza. Şi când spun brânza mă refer la orice tip de brânzeturi, indiferent de cât sunt de sărate: caş şi telemea proaspătă, telemea veche (măturată), mozzarella, caşcavaluri, brânză de burduf sau frământată”, scrie nutriţionistul Mihaela Bilic pe pagina sa de socializare.

Deşi conţine la fel de multe proteine ca şi carnea şi peştele, în brânzeturi avem de trei ori mai multă grăsime. “În plus, o felie de brânză de 100g o mănânci într-o clipă, la carne e mai mult de mestecat. Apropo de gramaj, porţia corectă de brânză e de 70g, adică acele pachete ridicol de mici de la supermarket conţin trei porţii! Unde sunt vremurile în care cumpărai brânza cu calupul? Acum asist la o adevărată conspiraţie a producătorilor, parcă şi-au propus cu toţii să ne înveţe ce înseamnă porţia corectă! O felie mare cât palma şi groasă de un deget are doar 200g şi e preţios pusă într-un pachet individual tras in vid. Deja când găseşti pachete de jumătate de kilogram se numeşte desfrâu. Aşa, cu pachetul mic, eşti mai atent. Nu de alta, dar brânza nu e prietena siluetei, nu e un aliment de bază, care se mănâncă cu sutele de grame. Brânza e un răsfăţ, un condiment, un ingredient al mâncării. Şi da, puteţi mânca fără grijă roşii cu brânză, cu condiţia ca roşiile să ocupe 80% din farfuria voastră. Cu alte cuvinte, puneţi câteva cubuleţe de brânză peste un castron de roşii. Şi atenţie la ulei, brânza are deja grăsimea inclusă”, subliniază Mihaela Bilic.

Sursa: descopera.ro

Read more
ULEIUL DE OREGANO VINDECA INFECTIILE URINARE

Oregano este cunoscut pentru gustul rafinat pe care îl poate da diferitelor mâncăruri în bucătărie, însă mai puțin ştiu că uleiul de oregano este un antibiotic natural, el poate lupta cu mai multe tipuri de infecţii, datorită unor puternici antioxidanţi din compoziţie.

Conform studiilor realizate în laboratoare și spitale, uleiul volatil de oregano (esențial) extras prin distilare din această plantă este un fenomenal ucigaș de bacterii, viruși și ciuperci parazite care proliferează în zona rinichilor și a căilor urinare. Se iau câte 3 picături (în ulei alimentar sau miere) din acest ulei, de 35 ori pe zi, în cure de minimum două săptămâni. Este eficient contra E. coli (bacterie «vinovată» de peste 90% dintre cistite), contra stafilococului auriu, a infrabacteriilor, candidei, virusurilor etc.

Sursa: click.ro

Read more
HIDROELECTRICA A IESIT DIN INSOLVENTA

Tribunalul București a decis astăzi ieșirea Hidroelectrica, cel mai mare producător român de electricitate, din insolvență.

„Decizia nu este definitivă, dar este executorie”, a declarat, pentru Agerpres, Remus Borza, administratorul judiciar al companiei.

Hidroelectrica se afla în insolvență din februarie 2014, pentru a doua oară. Compania a mai fost anterior în procedură de reorganizare judiciară în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Cea mai importantă măsură din perioada insolvenței a fost rezilierea celor 11 contracte bilaterale încheiate direct cu mai mulți traderi de energie și consumatori finali, așa-numiții băieți deștepți: Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Energy Financing Team, Alro Slatina, ArcelorMittal Galați, Electromagnetica, Electrocarbon, Euro-Pec, Elsid, Luxten.

Contractele bilaterale pe termen lung, majoritatea încheiate în 2004, au adus companiei Hidroelectrica prejudicii de peste 1,1 miliarde de euro, se arată în raportul administratorului privind cauzele insolvenței, în special “din cauza duratei foarte mari a contractelor, de peste 10 ani și a caracterului vag și general al prevederilor contractuale care nu permit Hidroelectrica să înceteze contractele în ipoteza neajungerii la un acord privind prețul energiei corelate cu evoluția prețului pe piața concurențială”.

Sursa: evz.ro

Read more
DOAR 1.007 ROMANI DIN 500.000 AU SOLICITAT SA VOTEZE PRIN CORESPONDENTA

Doar 1.007 români din cei 500.000 cu domiciliul în străinătate au solicitat să voteze prin corespondență la alegerile parlamentare, a declarat Marian Muhuleț, vicepreședintele AEP, potrivitMediafax.

„Pot să vă spun că, până în acest moment, avem 1.007 de solicitări de vot prin corespondenţă şi 334 de solicitări de înfiinţare de secţii de votare şi aceste 334 nu înseamnă că înfiinţăm trei secţii de votare, ci sunt 334 de solicitări de pe tot mapamondul. Practic nu suntem în faţa faptului de a înfiinţa vreo secţie de votare la solicitare, în momentul de faţă. Dar datele sunt disponibile, sunt accesibile oricărui cetăţean, îi încurajăm pe cetăţeni să facă astfel de solicitări pentru ca dreptul lor constituţional să fie exercitat în condiţiile optime puse la dispoziţie de către Parlament prin legile 288 şi 208 aprobate anul trecut”, a explicat Muhuleț.

În opinia acestuia, din punct de vedere al acestui drept, românii din afara granițelor sunt mai favorizați decât cei din interior și au multe mijloace de informare: „Sunt discriminaţi pozitiv şi este de datoria lor să cunoască şi să se informeze prin apel la misiunile diplomatice ale României, la consulate, ambasade, ICR-uri, unde găsesc toate informaţiile. Îşi pot prelua informaţii de acolo, îşi pot descărca cererile de vot prin intermediul corespondenţei sau prin intermediul unei secţii mai aproape de domiciliu sau de reşedinţa lor şi să o transmită în termen util”.
Muhuleț a mai susținut că vor fi deschise secții de votare în misiunile diplomatice și în orice alt loc va fi solicitat acest lucru.

Sursa: b1.ro

Read more
CUM VA ARATA FACEBOOK PESTE 5 ANI. MESAJELE SCRISE VOR DEVENI ISTORIE

Nicola Mendelsohn, vicepreşedintele diviziei pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, a făcut o predicţie interesantă.  Ea a susţinut că, cel mai probabil, peste cinci ani, singurul conţinut relevant pe Facebook va fi cel video, potrivit Mashable.

Ea consideră că un clip reprezintă ”cea mai bună modalitate de a spune o poveste” şi că ”ne ajută să digerăm mult mai multă informaţie”. Astfel, este posibil ca postările scrise să devină istorie, cel puţin pe Facebook.

Ideea Nicolei Mendelsohn poate părea puţin ciudată la prima vedere, însă compania lui Mark Zuckerberg a făcut câţiva paşi în această direcţie. De ceva vreme, algoritmul care-ţi afişează postările în Feed pune un accent mult mai mare pe materialele video, în detrimentul statusurilor clasice sau pozelor. Astfel, există şanse mai mari ca să-ţi apară un clip distribuit de prietenii tăi decât un text scris de ei.

Mai mult, funcţia de Facebook Live capătă din ce în ce mai multă popularitate, având în vedere că permite transmisiuni în direct pe profilul tău.

Reţeaua socială a făcut o schimbare interesantă şi la poze, iar acum poţi posta fotografii realizate la 360 de grade. În plus, Facebook îţi permite să adaugi comentarii sub formă de GIF-uri şi stickere, iar de curând a făcut un redesign la emoticoane. Toate astea au descurajat utilizatorii să scrie mesaje şi se pare că trendul se va accentua.

 

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
ANM anunta doua zile de canicula

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de disconfort termic accentuat, caniculă, dar și instabilitate atmosferică valabilă marți și miercuri la nivelul întregii țări.

Potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a țării. În Muntenia, Dobrogea continentală, în cea mai mare parte a Moldovei, dar local și în Oltenia și Transilvania va fi caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse între 35 și 37 de grade și temperaturi minime ce nu vor scădea sub 20 de grade.

Îndeosebi în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales în cursul după-amiezelor și al serilor. Vor fi averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

Read more
ANOFM: PESTE 1.000 DE ROMANI SI-AU GASIT LOCURI DE MUNCA IN TARI UE, IN 2015

Un număr de 1.289 de lucrători români au obţinut un contract de muncă în state europene, ca urmare a serviciilor oferite de consilierii EURES din cadrul structurilor teritoriale ale ANOFM, în creştere faţă de 2014 când au fost 1.260 de persoane, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) furnizate AGERPRES.

Spania a fost ţara spre care au plecat cei mai mulţi români care şi-au găsit astfel de muncă, respectiv 895 de persoane, în creştere faţă de 2014 când au plecat 836 de persoane. Cei 895 de români au plecat să lucreze ca muncitori necalificaţi în agricultură, pentru trei luni, plătiţi cu 39,48 euro brut/zi.

Pe locul doi în acest top se află Germania, ţară unde au plecat anul trecut 185 de persoane prin EURES, faţă de 167 în 2014. Cei mai mulţi dintre aceştia, 44, au plecat ca factori poştali, pe 6 luni şi un salariu de 2.000 euro brut/lună. Alte 22 de persoane s-au angajat pe o perioadă nedeterminată ca asistenţi medicali generalişti pentru un salariu de 11,22 euro brut/oră.

În Danemarca au plecat anul trecut 128 de persoane, din care 122 ca muncitori necalificaţi în agricultură (culegători de mazăre, culegători de căpşuni), pentru 3-6 luni şi cu un salariu de 0,6 euro net/kg, iar 6 ca muncitori necalificaţi în ferme de nurci, pentru 6 luni şi un salariu cuprins între 1.000 şi 1.200 euro net/lună.

Potrivit datelor ANOFM, anul trecut au plecat la muncă în Marea Britanie 36 persoane, în Republica Cehă 19, în Suedia 11, în Finlanda 5, în Irlanda 5 şi în Norvegia 2 persoane.

De asemenea, ANOFM precizează că în prezent sunt operaţionale două acorduri bilaterale în domeniul schimbului de forţă de muncă, încheiate de România cu alte state europene înainte de aderarea la UE, încă în vigoare, dar şi cu state non UE: respectiv cu Elveţia, în ceea ce priveşte schimbul de stagiari şi cu Israel, pentru plasarea lucrătorilor români în construcţii.

Anul trecut au plecat să lucreze în sectorul construcţiilor din Israel 160 de persoane din România, cu o durată a contractului cuprinsă între 12 şi 63 de luni şi un salariu mediu lunar de 1.000 de dolari.

În Elveţia au plecat 3 persoane, un ospătar pentru 18 luni şi 3.800 de franci elveţieni pe lună, un licenţiat în comunicare / web-shop, tot pentru 18 luni şi un salariu de 4.500 franci elveţieni/lună, precum şi un consultant de marketing, pentru 6 luni şi 3.000 de franci elveţieni pe lună. AGERPRES

Sursa: capital.ro

Read more
Gelu Diaconu, fostul sef al ANAF, la DNA

Fostul șef al ANAF Gelu Diaconu s-a prezentat marți dimineață la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus în februarie efectuarea urmăririi penale față de mai multe persoane, printre care președintele și vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ștefan Diaconu și Mihai Gogancea-Vătășoiu, în dosarul în care sunt anchetați deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Cei doi sunt cercetați pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. (agerpres.ro)

Read more