News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Rednic a spart gheaţa cu Viitorul şi vine la Arad de pe loc de play-off

Turul Ligii 1 luat sfârşit abia aseaără, cu restanța din cadrul etapei a 12-a, dintre Viitorul și FC Hermannstadt. La Ovidiu, constănțenii au câștigat greu şi cu ajutorul arbitrului Radu Petrescu, primul meci cu Mircea Rednic pe bancă, chiar înainte de vizita de la Arad. Sibienii au deschis scorul prin juniorul Opruţ, în minutul 19, dar gazdele au egalat până la pauză prin reuşita lui Luckassen, din minutul 37. Meciul a rămas deschis oricărui rezultat până pe final, centralul bucureştean ezitând în două rânduri la o fază în careul Viitorului: iniţial a dat corner, apoi a acordat henţ la o fază la care se vede clar cum un fundaş constănţean loveşte mingea cu mâna şi îi schimbă traiectoria. În cele din urmă, la presiunea fotbaliştilor lui Hagi, Petrescu revine încă o dată şi dictează corner!

Scăpată de această fază, Viitorul a prins curaj şi cu cinci minute înaintea finalului a dat lovitura graţie lui Ciobanu, care a înscris un şut în vinclu de la marginea careului. Cu această victorie, Viitorul urcă pe loc de play-off și încheie turul pe locul 6 în Liga 1, cu 20 de puncte. Vineri, la ora 17, constănțenii din să joace la Arad, pe arena „Francics Neuman”, cu UTA.

Clasamentul turului Ligii 1

Read more
Balint este mulţumit de ce a văzut la Szeged: „Achiziţiile au venit cu plus de calitate şi determinare”

UTA a câştigat primul meci din acest an, ce-i drept unul amical şi disputat în compania unei formaţii modeste. Arădenii s-au impus cu 3-0 în testul din Ungaria, de pe terenul divizionarei secunde Szeged 2011, ocupantă a locului 14 în eşalonul secund din ţara vecină. Antrenorul Laszlo Balint se declară mulţumit de antrenamentul cu joc, dar şi de alte aspecte. Curios este faptul că brazilianul Roger jr., prezentat la sosirea în Arad drept un decar clasic, a fost folosit în atac (n.n. am fost singurii care am spus că acest brazilian nu e chiar un număr 10), preluând tricoul cu numărul 9 de la Ioniţă. Deşi dispune de jucători ce s-ar plia perfect pe un sistem 4-2-3-1, Balint a preferat aşezarea clasică, 4-4-2, cu doi mijlocaşi defensivi în centru, Albu şi Vorobjovas, cu juniorii Rusu şi Oroian în benzi şi cu Hora şi Roger în ofensivă. Dacă în tur a preferat să îşi menţină destul de mult doi juniori în teren, probabil că Balint va apela repede la prima schimbare, astfel încât Denis Rusu pare acum cel mai bine poziţionat pentru a fi opţiunea principală dintre jucătorii tineri. Balint este satisfăcut de randamentul noilor achiziţii, dar şi de faptul că nu s-a primit gol:

I-a revenit optimismul lui Balint: „Cred că vom deveni un grup foarte puternic”

„E clar că noile achiziții au nevoie de o perioadă de adaptare. Mă bucur că au venit cu acel plus, în primul rând de atitudine, de determinare și, bineînțeles, de calitate. Ușor-ușor se va vedea aportul lor prin prestații și rezultate, e foarte important că s-au integrat repede în colectiv și e foarte important că și colectivul i-a acceptat și i-a adoptat foarte repede. Din punctul ăsta de vedere cred și sper că vom deveni din nou un grup foarte puternic și că asta va fi principala noastră armă în această primăvară. Ne-am atins obiectivele și mă bucur pentru acest lucru. Am reușit să câștigăm fără gol primit, e în principal ceea ce ne-am propus pentru acest meci. Era o primă și o ultimă repetiție pentru noi înaintea debutului în acest sezon de primăvară, un debut extrem de dificil. Am știut că o să jucăm pe o suprafață foarte bună aici, la Szeged, mă bucur tare mult că am reușit să terminăm cu toții sănătoși acest meci, chiar dacă la Albert Voinea a fost o mică problemă. ”, a spus Balint după testul de la Szeged.

„Ne dorim să scăpăm de acea atmosferă de neîncredere”

UTA intră de luni în ciclul săptămânal pentru pregătirea primului meci oficial al anului, unul destul de complicat. Arădenii vor înfrunta Viitorul, echipa pregătită de Mircea Rednic având ca obiectiv pătrunderea în play-off: „Mai este o săptămână în care încercăm să punctăm absolut orice detaliu ce trebuie punctat în vederea pregătirii meciului cu Viitorul. Un meci foarte dificil, evidența arată că am avut probleme în ultima perioadă din toate punctele de vedere. Ne dorim să scăpăm de acea atmosferă de neîncredere care a domnit cel puțin în luna decembrie și sunt convins că vom reuși pentru că i-am văzut pe băieți cum au revenit la treabă în noul an. Avem încredere că vom face, în primul rând, un joc consistent. Îmi doresc să creștem nivelul jocului și bineînțeles, să obținem un rezultat bun, pentru că situația în clasament este foarte echilibrată. Orice rezultat pozitiv te poate sălta câteva locuri, la fel în cazul în care, Doamne ferește, intervine un rezultat negativ putem aluneca în zona fierbinte a clasamentului, ceea ce nu ne dorim sub nicio formă”, a mai afirmat „principalul” arădenilor.

Campania de achiziţii nu s-a încheiat: „Căutăm întăriri la fundaşii laterali”

Balint anunţă că UTA îşi mai doreşte întăriri pe flancurile din apărare, acolo unde Simo nu are concurenţă pe banda stângă, iar pe dreapta, Tomozei mai mult a lipsit în tur, confruntându-se cu acccidentări. Bustea a vrut mult, dar nu s-a descurcat prea bine pe acel post: „Încă nu s-a încheiat campania de achiziții, nici nu ne grăbim. În compartimentul ofensiv, eu cred că am reușit să aducem jucători buni, jucători pe care eu i-am dorit. Acum posturile pe care căutăm întăriri, ca să creăm concurență mai mare, sunt cele de fundași laterali. Nu vrem să aducem orice jucător care ni se propune, căutăm să identificăm cele mai bune soluții, în așa fel încât să putem să ridicăm nivelul echipei”, a încheiat tehnicianul arădenilor. UTA debutează în returul Ligii 1 vineri, 15 ianuarie, de la ora 17, atunci când o întâlneşte pe Viitorul Constanţa. Meciul se va disputa pe arena „Francisc Neuman”.

Read more
FCSB o bagă pe UTA în scandalul carantinării! MM Stoica: “Ungaria e la fel ca Turcia”

Cantonamentul pe care FCSB îl efectuează zilele acestea în Antalya (Turcia) a iscat foarte multe comentarii legate mai ales de protocolul pe care va trebui să-l urmeze delegația roș-albaștrilor la revenirea în București. Cei de la Astra, prima adversară a bucureştenilor din returul Ligii 1, susţin că FCSB trebuie să intre în carantină şi se gândesc chiar la o victorie cu 3-0 la masa verde, dar MM Stoica a venit cu un argument, printr-o postare publicată vineri seară pe social media. ”UTA a jucat în Ungaria. Noi ne-am antrenat în Turcia (complet izolați). Ungaria e pe același tabel cu Turcia. UTA, cu noi. QED”, este argumentul pe care managerul general al liderului din Liga 1 îl aduce pentru a le închide gura contestatarilor. La ce se referă de fapt MM Stoica și de unde și-a luat argumentul? Cei de la UTA au disputat vineri un amical la Szeged, pe care l-au câștigat cu 3-0. Echipa lui Laszlo Balint n-a mers departe, între Arad și Szeged sunt numai 100 de kilometri.

FCSB face presiuni, dar nu e în situaţia UTA-ei

Totuși, la întoarcere, delegația celor de la UTA nu a fost băgată în carantină. Conform legii (hotărârea 48 a CNSU din 8.10.2020, punctul 1, alineatul T), de la carantină pot fi exceptați „sportivii români care își desfășoară activitatea în alte stat și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la competiții sportive internaționale, oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții”.

DSP Arad: „Un meci amical e competiţie internaţională”!

Oficialii de la DSP Arad i-au lăsat pe membrii delegației UTA-ei să revină acasă, fără a intra în carantină. Trebuie menționat că Ungaria, ca și Turcia, se află pe lista galbenă. Horea Timiș, șeful DSP Arad, a oferit și explicații în acest sens. ”Oficialii celor de la UTA au spus că e competiție, iar noi considerăm competiție un meci amical disputat în altă țară. Pe baza acestui fapt s-a decis că nu se discută despre carantină”, a declarat Timiș. (foto Facebook: Szeged Grosisc Akademia)

Read more
Vlad Botoș se retrage din funcția de președinte USR Arad. Răzvan Anghel devine interimar până la alegeri

Europarlamentarul Vlad Botoș și-a anunțat demisia din funcție de președinte al filialei județene USR, după patru ani în care a deținut această funcție.

”În calitate de europarlamentar mi-am luat angajamentul de a-i reprezenta pe toți românii și europenii, nu doar pe arădeni. Mi-am luat angajamentul de a fi alături de fiecare primar, de fiecare consilier care va dori să aducă nu doar bani europeni, dar și o viziune europeană în localitatea lui.

Cred că este de datoria mea să mă dedic acestui angajament mult mai mult, acum când bugetul multianual al Uniunii Europene a fost adoptat în Parlamentul European, când informațiile și ajutorul efectiv vor avea o atât de mare importanță.

Este, așadar, momentul să mă retrag din funcția de președinte al filialei județene USR Arad și să încep să colaborez cu fiecare dintre voi, dar și cu colegii din întreaga țară, din poziția de europarlamentar.

Nici nu se pune vreun moment problema să părăsesc sau să nu mă mai implic în viața filialei, dar o voi face din altă poziție, cea de membru în Biroul Național USR / Birourilor Naționale Reunite USR PLUS, de europarlamentar, de coleg de partid.

Am coordonat această filială în poate cea mai grea perioadă din viața unei organizații și anume cea de înființare, creștere, consolidare, organizare și maturizare. Am reușit până acum ca echipă și sunt convins că și de aici înainte vom reuși tot ca echipă, să creștem și să devenim din ce în ce mai buni.

Tocmai de aceea îi ofer întreg sprijinul meu lui Răzvan Anghel, vicepreședinte al USR Arad, cel care va conduce, conform statutului, filiala județeană USR Arad din funcția de președinte interimar până la alegerile comune, USR și PLUS.

Răzvan este unul dintre cei care a pus bazele USR Arad împreună cu mine și ceilalți colegi fondatori, și-a dedicat tot timpul disponibil creșterii acestei organizații și a USR PLUS în general. În calitate de consilier județean, se află în directă legătură cu toate filialele locale din Arad și sunt convins că va reuși să ne reprezinte pe toți cu succes.

Nu cred că mai trebuie să-i fac o prezentare lui Răzvan Anghel. Toți cei care au fost implicați în proiectul USR și mulți dintre colegii de la PLUS îl cunosc deja personal, pentru că este omul care știe să vorbească cu oamenii, care știe să asculte și să fie echidistant.

Vă mulțumesc tuturor pentru acești patru ani grei, epuizanți de multe ori, dar frumoși. Patru ani în care am demonstrat și-n județul Arad că SE POATE să schimbi mentalități, să creezi de la ZERO o organizație puternică, care să schimbe modul de a face politică și administrație!” se arată în comunicatul trimis de europarlamentarul Vlad Botoș.

Read more
Beneficiile nebanuite ale traseului dintre domiciliu si locul de munca

Odata cu telemunca, obiceiurile s-au schimbat si timpul petrecut in drum spre locul de munca nu mai exista. Specialistii ne dezvaluie care sunt beneficiile acestui traseu si ce putem face pentru a regasi acest moment pentru sine.

In vremurile normale, te plangeai de traseul pe care trebuia sa il faci intre casa si locul de munca. Acum, a inceput sa iti lipseasca. Acest drum zilnic are beneficii nebanuite si disparitia sa indusa de telemunca poate avea repercusiuni serioase asupra corpului si asupra starii mentale.

Lumina zilei

Pentru cei care aveau obiceiul sa mearga la munca pe jos sau cu bicicleta, drumul parcurs le permite in mod evident sa arda calorii. 30 de minute de activitate fizica pe zi ne ajuta sa prevenim cancerul, Alzheimer sau bolile cardiovasculare. Activitatea fizica secreta in egala masura o doza generoasa de endorfine ceea ce va face sa fim mult mai bine dispusi.

Lumina, un anxiolotic natural

Dincolo de simplul aspect fizic, a vedea natura, copacii sau un parc, pentru cei care traverseaza un astfel de peisaj in drum spre munca contribuie la starea de bunastare. Verdeata pe care o vedem are un efect calmant si va duce la scaderea tensiunii arteriale la persoanele mai colerice sau care sufera de angoase. Emotii intense si energivore pe care multe persoane le resimt in aceasta perioada de tensiune permanenta. Natura confera un efect calmant pe care cercetatorii il compara cu fotosinteza plantelor: emotiile toxice vor fi aspirate si transformate in emotii pozitive.

Un detox emotional

Acest timp parcurs intre casa si locul de munca este ca un fel de paranteza pentru sine, inainte de ajunge la locul de munca sau acasa. Creierul este obisnuit cu aceasta supapa si acest timp permite o tranzitie. Cu telemunca se pierde aceasta etapa atat de necesara, o etapa in care ne putem gandi la ceva relaxant. Suntem in permanenta pusi in fata unei incarcaturi emotionale care nu coboara niciodata ceea ce poate duce la tulburari de somn sau la tulburari de concentrare.

Din cauza acestei lipse de tranzitie, viata personala si viata profesionala se confund. Este o problema deoarece acest amestec este un factor care poate duce la burn-out. Unii ajung sa se gandeasca 24/24 la munca. Este ca si cum am fi in apnee in permanenta conform specialistilor. Nu mai beneficiem de aceasta etapa de respiro si ramanem intr-un flux constant al gandurilor negative. De unde importanta de a ne conecta macar o jumatate de ora pe zi cu natura. deliciul-viciilor.ro

Read more
Un milion de dolari pe an: incredibilul contract de casnicie dintre Kim Kardashian si Kanye West

Rapperul in varsta de 43 de ani si femeia de afaceri de 40 de ani sunt pe cale sa divorteze conform zvonurilor aparute in ultima perioada. Contractul lor prenuptial, semnat in 2014, stipuleaza ca una din cele mai cunoscute membre ale familiei Kardashian ar trebui sa primeasca un milion de dolari pe an de casnicie.

Povestea lor este incheiata definitiv conform unei surse anonime. Conform unui tabloid, Kanye West si Kim Kardashian sunt pe punctul sa divorteze, divortul dintre cei doi este iminent. Kim a angajat-o deja pe avocata Laura Wasser pentru a duce negocierile la bun sfarsit, aceasta fiind specializata in divorturile vedetelor. Radar Online evoca in martie 2014 detaliile cu privire la contractul de casatorie dintre cele doua vedete. Un document semnat cu doua luni inainte de casatoria organizata in Florenta. Acest contract prevede ca, in caz de divort, Kim Kardashian va primi un milion de dolari pentru fiecare an de uniune cu Kanye West. Si asta in limita a 10 milioane de dolari. Fiica lui Kris Jenner ar trebui deci sa primeasca suma de 6 milioane de dolari si va avea posibilitatea sa pastreze toate bijuteriile si cadourile oferite de fostul sau sot.

O asigurare de viata de 20 de milioane de dolari

Contractual prenuptial mai stipuleaza de altfel urmatorul lucru: Kim Kardashian va fi mereu beneficiara uneia din politele de asigurare de viata ale cantaretului, suma ridicandu-se undeva la 20 de milioane de dolari. Negocierile in jurul acestui contract prenuptial au avut loc in 2014 si s-au derulat in liniste si calm, nimeni nu se gandeste la divort inainte sa se casatoreasca. Insa, iata ca inevitabilul s-a produs 6 ani mai tarziu. La acea vreme, Kanye nu s-a gandit ca ar avea nevoie de un contract prenuptial si era dispus sa ii ofere lui Kim acces la toate activele sale financiare. Un contract care in ziua de azi pare putin demodat. In 2014, cantaretul detinea o avere de 100 de milioane de dolari spre deosebire de sotia sa care avea o avere de “doar” 40 de milioane de dolari.

Sase ani mai tarziu, datele s-au schimbat putin. Kim Kardashian are acum o avere estimata la 780 milioane de dolari si Kanye West are o avere de 1,3 miliarde de dolari. Ramane de stabilit doar unele dtealii cu privire la custodia celor patru copii, deoarece la acea vreme copiii nu erau inca in peisaj. raluca-ale.ro

Read more
Taxele şi impozitele locale ale arădenilor, pe 2021, se pot plăti online

Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venituri anunță că începând de vineri, 8 ianuarie, se pot achita online taxele şi impozitele locale aferente anului 2021. De altfel în contextul pandemiei de coronavirus, îi încurajăm pe cei care au posibilitatea, să apeleze la plățile online pentru achitarea obligațiilor fiscale.

Arădenii au la dispoziție trei modalități facile de plată online:

  • Platforma de contact-Plătește online care poate fi accesată de pe pagina de internet a Primăriei Arad, primariaarad.ro;
  • Platforma ghiseul.ro (www.ghiseul.ro);
  • Staţiile de plată SelfPay. Lista completă a celor 45 stații de plată din municipiu o găsiți accesând link-ul: https://selfpay.ro/localizare/ .

În numai câteva ore platforma Plătește online a avut nu mai puțin de 589 de vizitatori, iar 103 plăți electronice au fost deja efectuate. Suma total încasată a fost de 188.812 lei.

Read more
Ilie Cheșa : Arădenii nu sunt interesați de circul politic ci vor pasajul din Micălaca finalizat

„Am tot auzit în ultimii ani : PSD este la guvernare și nu termină pasajele ! Asta în condițiile în care sub guvernarea social-democrată s-au finalizat lucrările, s-a dat în folosință pasajul de la Cet iar arădenii îl folosesc zilnic.

Acum când USR gestionează ministerul Transporturilor, în actuala formulă guvernamentală, parlamentarii USR tac chitic în vreme ce, realitatea a devenit și mai dramatică, după ce constructorul pasajului din Micălaca a reziliat contractul, iar autorităţile sunt nevoite să caute altă firmă care să finalizeze proiectul început în urmă cu un deceniu. Varianta oficială sună că antreprenorul a renunţat la contract din cauză că lucrările au fost blocate prea mult de neînţelegerile dintre autorităţi şi proprietarii de terenuri din zona şantierului.

Păi cum stau lucrurile domnilor Vlad și Wiener, parlamentari de Arad ? Dar promisiunile din campania electorală ? Cu ele ce faceți ? Zecile de cuvinte frumoase, de proiecte mărețe de infrastructură pentru Arad, în ce s-au transformat ?

Vă spun eu într-o lipsă de finanțare și rezilierea de contract despre care tocmai au aflat arădenii. Acum nu mai aveți nicio scuză ! Ministrul e USR iar consecințele cele despre care tocmai am pomenit.

Din tot circul acesta ieftin au de pierdut doar arădenii, pe care în mod cert nu îi interesează culisele politice, ci pur și simplu vor un pasaj funcțional în Micălaca și nu teme de propagandă la grătar.”, spune președintele organizației municipale PSD Arad, consilierul local Ilie Cheșa

Read more
TOP 7 idei pentru amenajarea bucătăriei – Iată cum o poți decora fără a cheltui prea mulți bani!

Bucătăria este locul unde se întâmplă magia! Aici se întâlnește toată familia și tot de aici vine și mirosul delicios de prăjituri. Chiar dacă nu îți permiți o renovare, există anumite lucruri pe care le poți face ca să dai un aspect nou bucătăriei tale. Nu trebuie să faci o investiție prea mare pentru asta. Fie că alegi să introduci un nou accesoriu, să cumperi un set nou de veselă sau să schimbi mânerele de la sertare, cu siguranță va fi o diferență.

Iată 7 idei prin care poți schimba aspectul bucătărie tale!

  • Adaugă pernuțe

Pernele colorate pe scaune sau chiar pe o banchetă mai mare în bucătărie oferă un plus de confort. Dacă nu ești sigur ce culori vrei, studiază semnificația lor și creează-ți o bucătărie cu personalitate!

  • Expune-ți pasiunile

Ești pasionat de borcane colorate, de tablouri vintage sau mesaje motivaționale? Bucătăria este locul perfect pentru asta! Dacă este nevoie, adaugă noi rafturi și așază obiectele tale de colecție ca să te bucuri de ele când gătești. Mai mult decât atât, dacă într-adevăr ești pasionat de mesaje motivaționale, atunci cu siguranță vei avea o energie mult mai bună în fiecare dimineață dacă le pui în bucătărie. 

  • Tablă neagră de scris cu cretă

Nu-ți amintești ce trebuia să adaugi pe lista de cumpărături? O tablă în bucătărie va salva situația! Poți scrie orice vrei, atât tu, cât și copilul tău! Tabla neagră va oferi un design aparte bucătăriei tale și poate spune foarte multe despre tine. Vrei să te simți ca la cafenea sau ca la restaurant? Poți scrie felul principal al zilei pe tablă. Cu siguranță îți vei impresiona musafirii! 

  • Corp de iluminat gigant

Te-ai plictisit de clasicul neon? Fiecare cameră are nevoie de o piesă de rezistență. Alege un corp de iluminat mai mare ca să schimbi complet atmosfera! Indiferent de culoare, un corp de iluminat gigant este, poate, una dintre cele mai necostisitoare posibilități de a schimba aspectul bucătăriei tale. 

  • Covor 

Cine zice că trebuie să ai doar gresie în bucătărie? Un covor schimbă complet aspectul camerei și face atmosfera mai primitoare. În funcție de covorul ales, poți schimba tema bucătăriei tale. Vrei un look rustic? Alege un covor tradițional. Îți dorești mai degrabă ceva mai modern? Atunci poți alege un covor monocromatic. 

  • Schimbă o singură piesă de mobilier

În cazul în care te-ai plictisit de mobilier, nu trebuie neapărat să cumperi un întreg set. Simpla schimbare a mânerelor de la sertare dă o cu totul altă notă designului din încăpere. O altă variantă ar fi să schimbi masa sau scaunele. Indiferent ce piesă de mobilier de bucatarie te hotărăști să schimbi, în mod cert este o alternativă mai bună decât o renovare.

  • Plante

Plantele nu numai că sunt surse de oxigen, dar sunt, de asemenea, obiecte decorative în funcție de tipul ales. Dacă ești iubitor de mâncare organică poți cumpăra ghivece cu un model atrăgător, unde să plantezi condimente, cum ar fi rozmarin, pătrunjel sau oregano.

Prin urmare, există foarte multe posibilități prin care îți poți amenaja bucătăria fără a fi costisitor.

Read more
Amenzi imense pentru parcări ilegale, în doar trei zile

Direcția Generală Poliția Locală Arad continuă și în 2021 acțiunile de descurajare a șoferilor care aleg să staționeze sau să parcheze neregulamentar, încălcând O.U.G. 195/2002, respectiv Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În primele trei zile ale acestei săptămâni, echipajele Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări au depistat 63 de șoferi care au parcat în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, pe trotuare, în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice ori în intersecții. Conducătorii auto care, deși aveau posibilitatea de a folosi parcările municipalității, au obstrucționat cu mașinile lor traficul, au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 19.255 lei. Totodată, a fost dispusă ridicarea unui număr de 12 vehicule.

Până în acest moment, cele mai multe contravenții de competența poliției locale privind respectarea prevederilor Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au fost constatate pe străzile Unirii, Lucian Blaga, Dimitrie Bolintineanu, Avram Iancu, Grigore Alexandrescu, B-dul Revoluției, Podul Decebal, respectiv Piața UTA.

Binențeles au mai rămas scepticii de polițiști de doi bani locali care dacă îi chemi, scuipă pe tine, niște gunoaie.

Read more